ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 188/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 29 iulie 2002 la Curtea de Apel București, sub

nr.1325, reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice

„Transelectrica” SA București a chemat în judecată pârâții Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului

București, solicitând să se constate nelegalitatea deciziei nr.369 din 25 iunie

2002 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și anularea procesului

verbal nr.4913 din 26 aprilie 2002 emis de Direcția Generală a Finanțelor

Publice a municipiului București.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma controlului efectuat la 26

aprilie 2004, organul de control a reținut prin procesul verbal înregistrat sub

nr.4913, obligația reclamantei de plată a majorărilor de întârziere în sumă de

10.488.047.829 lei, pentru plata cu întârziere a obligațiilor  către fondul de

contrapartidă pentru obiectivul „Modernizarea sistemului teleinformatic al

DEN”. Reclamanta a precizat că, obligația sa la plata majorărilor de întârziere

în sumă de 9.014.464.197 lei este prescrisă, întrucât de la data întocmirii

procesului verbal nr.7871, respectiv 23 mai 1997, până la data de 13 iunie 2000

nu s-a efectuat nici un act începător de executare, care să întrerupă cursul

prescripției.

Reclamanta

a arătat că și majorările de întârziere în cuantum de 1.473.583.622 lei

calculate pentru plățile  la fondul de contrapartidă, făcute cu întârziere în

perioada 17 septembrie 1997 – 13 ianuarie 1998 sunt prescrise, majorările fiind

calculate pentru perioade anterioare perioadei sus-menționate; reclamanta

susținând că, recunoașterea făcută de către fosta Companie Națională de

Electricitate SA Conel prin adresa nr. 19977 din 23 iunie 1999 nu poate fi

reținută ca act întrerupător al prescripției dreptului la acțiune, reclamanta

fiind o entitate nou  înființată în anul 2000.

Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ prin sentința civilă

nr.964 din 21 octombrie 2002 a respins acțiunea  formulată de reclamanta

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA

București, în contradictoriu cu pârâții Ministerul  Finanțelor Publice și

Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București ca nefondată.

În

motivarea soluției, instanța a reținut  că în speță sunt incidente dispozițiile

art.1 alin. (5) din H.G.nr.794/1997 care, prevede că  întârzierea plăților

atrage  după sine penalizări, conform legislației în vigoare privind creanțele

bugetare, termenul de  prescripție  fiind de 5 ani, reclamanta preluând

Dispeceratul Energetic Național, în baza Acordului din 26 octombrie 1992

încheiat între Guvernul Elveției și Guvernul României.

În

cauză se aplică și prevederile art.16 lit.C) din Decretul nr.167/1958.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta Compania Națională de

Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că, plata majorărilor

de  întârziere în sumă de 9.014.464.197 lei, reținută prin procesul verbal

nr.7871/1997 s-a prescris prin prescrierea dreptului la executare silită, iar

majorările de întârziere în cuantum de 1.473.583.622 lei pentru plățile la

fondul de contrapartidă  sunt prescrise, prin  prescrierea dreptului la

acțiune, recunoașterea făcută de fosta Companie Națională de Electricitate SA

Conel prin adresa nr.19977/1999, neputând fi reținută, întrucât această

recunoaștere nu aparține recurentei-reclamante, care este o entitate nou înființată

în anul 2000.

În

motivarea recursului s-a susținut și că, bunurile dobândire din fondul de

contrapartidă în anul 1995 au fost preluate de către recurenta-reclamantă prin

protocol, în anul 2000, respectivele bunuri fiind în perioada 1995 – 2000 în

patrimoniul Renel și Conel.

Examinând

sentință atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în

cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii se constată că,

recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin ota

de constatare din 13 iunie 2000 s-a verificat modul în care au fost achitate

debitele stabilite prin procesul verbal nr.7871/1997, constatându-se că nu au

fost achitate majorările de întârziere.

În

speță sunt incidente dispozițiile art.1 alin. (5) din H.G. nr.794/1997 privind

constituirea, administrarea și utilizarea fondului de contrapartidă, care

prevede că  întârzierea plăților atrage după sine penalizări, conform

legislației în vigoare privind creanțele bugetare și pe cale de consecință,

termenul de prescripție este  de 5 ani, iar nu de 3 ani cum susține recurenta.

Art.16

lit.C) din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă prevede că,

prescripția se întrerupe printr-un act începător de executare, acesta fiind

reprezentat în cauză de achitarea de către reclamantă, la fondul de

contrapartidă eșalonat în perioada 17 septembrie 1997 – 13 ianuarie 1998, a

sumelor datorate, mai puțin majorările de întârziere.

Se

reține că recurenta – reclamantă datorează majorările de întârziere întrucât în

baza Acordului privind acordarea asistenței financiare, încheiat la 26

octombrie 1992 între Guvernul Elveției și Guvernul României pentru proiectul

„Modernizarea sistemului teleinformatic de conducere operativă prin dispecer a

SEN”, s-a încheiat între Renel și firma „A.B.N.” Ltd  din Elveția, Contractul

nr.6/1992, utilizatorul final al acestui proiect fiind Dispeceratul Energetic

Național care a fost preluat de societatea reclamantă.

Predarea–primirea

activului și pasivului patrimonial între Compania Națională de Electricitate SA

și Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA s-a

făcut în baza Protocolului încheiat între acestea, reclamanta preluând toate

obligațiile de plată aferente patrimoniului fostei societăți  divizate.

Așa

fiind, recursul declarat de reclamantă este nefondat și urmează a fi respins ca

atare, instanța făcând o apreciere corectă a probelor administrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice

„Transelectrica” SA București împotriva sentinței civile nr.964 din 21

octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 22 ianuarie 2004.