ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 188/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 iulie 2002 la Curtea de Apel București, sub nr.1325, reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA București a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, solicitând să se constate nelegalitatea deciziei nr.369 din 25 iunie 2002 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și anularea procesului verbal nr.4913 din 26 aprilie 2002 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma controlului efectuat la 26 aprilie 2004, organul de control a reținut prin procesul verbal înregistrat sub nr.4913, obligația reclamantei de plată a majorărilor de întârziere în sumă de 10.488.047.829 lei, pentru plata cu întârziere a obligațiilor către fondul de contrapartidă pentru obiectivul „Modernizarea sistemului teleinformatic al DEN”. Reclamanta a precizat că, obligația sa la plata majorărilor de întârziere în sumă de 9.014.464.197 lei este prescrisă, întrucât de la data întocmirii procesului verbal nr.7871, respectiv 23 mai 1997, până la data de 13 iunie 2000 nu s-a efectuat nici un act începător de executare, care să întrerupă cursul prescripției.

Reclamanta a arătat că și majorările de întârziere în cuantum de 1.473.583.622 lei calculate pentru plățile la fondul de contrapartidă, făcute cu întârziere în perioada 17 septembrie 1997 – 13 ianuarie 1998 sunt prescrise, majorările fiind calculate pentru perioade anterioare perioadei sus-menționate; reclamanta susținând că, recunoașterea făcută de către fosta Companie Națională de Electricitate SA Conel prin adresa nr. 19977 din 23 iunie 1999 nu poate fi reținută ca act întrerupător al prescripției dreptului la acțiune, reclamanta fiind o entitate nou înființată în anul 2000. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ prin sentința civilă nr.964 din 21 octombrie 2002 a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA București, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București ca nefondată.

În motivarea soluției, instanța a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art.1 alin. (5) din H.G.nr.794/1997 care, prevede că întârzierea plăților atrage după sine penalizări, conform legislației în vigoare privind creanțele bugetare, termenul de prescripție fiind de 5 ani, reclamanta preluând Dispeceratul Energetic Național, în baza Acordului din 26 octombrie 1992 încheiat între Guvernul Elveției și Guvernul României. În cauză se aplică și prevederile art.16 lit.C) din Decretul nr.167/1958.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că, plata majorărilor de întârziere în sumă de 9.014.464.197 lei, reținută prin procesul verbal nr.7871/1997 s-a prescris prin prescrierea dreptului la executare silită, iar majorările de întârziere în cuantum de 1.473.583.622 lei pentru plățile la fondul de contrapartidă sunt prescrise, prin prescrierea dreptului la acțiune, recunoașterea făcută de fosta Companie Națională de Electricitate SA Conel prin adresa nr.19977/1999, neputând fi reținută, întrucât această recunoaștere nu aparține recurentei-reclamante, care este o entitate nou înființată în anul 2000. În motivarea recursului s-a susținut și că, bunurile dobândire din fondul de contrapartidă în anul 1995 au fost preluate de către recurenta-reclamantă prin protocol, în anul 2000, respectivele bunuri fiind în perioada 1995 – 2000 în patrimoniul Renel și Conel.

Examinând sentință atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii se constată că, recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin ota de constatare din 13 iunie 2000 s-a verificat modul în care au fost achitate debitele stabilite prin procesul verbal nr.7871/1997, constatându-se că nu au fost achitate majorările de întârziere. În speță sunt incidente dispozițiile art.1 alin. (5) din H.G. nr.794/1997 privind constituirea, administrarea și utilizarea fondului de contrapartidă, care prevede că întârzierea plăților atrage după sine penalizări, conform legislației în vigoare privind creanțele bugetare și pe cale de consecință, termenul de prescripție este de 5 ani, iar nu de 3 ani cum susține recurenta.

Art.16 lit.C) din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă prevede că, prescripția se întrerupe printr-un act începător de executare, acesta fiind reprezentat în cauză de achitarea de către reclamantă, la fondul de contrapartidă eșalonat în perioada 17 septembrie 1997 – 13 ianuarie 1998, a sumelor datorate, mai puțin majorările de întârziere. Se reține că recurenta – reclamantă datorează majorările de întârziere întrucât în baza Acordului privind acordarea asistenței financiare, încheiat la 26 octombrie 1992 între Guvernul Elveției și Guvernul României pentru proiectul „Modernizarea sistemului teleinformatic de conducere operativă prin dispecer a SEN”, s-a încheiat între Renel și firma „A.B.N.” Ltd din Elveția, Contractul nr.6/1992, utilizatorul final al acestui proiect fiind Dispeceratul Energetic Național care a fost preluat de societatea reclamantă.

Predarea–primirea activului și pasivului patrimonial între Compania Națională de Electricitate SA și Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA s-a făcut în baza Protocolului încheiat între acestea, reclamanta preluând toate obligațiile de plată aferente patrimoniului fostei societăți divizate. Așa fiind, recursul declarat de reclamantă este nefondat și urmează a fi respins ca atare, instanța făcând o apreciere corectă a probelor administrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA București împotriva sentinței civile nr.964 din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 ianuarie 2004.