ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 42/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Dolj în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice

împotriva sentinței civile nr.68 din 18 martie 2002 a Curții de Apel Craiova –

Secția de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de consilierul juridic  A.L. și Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Dolj reprezentată de consilierul juridic I.C.N., precum și

intimatul-reclamant Consiliul Local al municipiului Craiova reprezentat de

secretarul municipiului, N.M.

Procedura

completă.

Consilierii

juridici A.L. și I.C.N., având pe rând cuvântul, au solicitat admiterea

recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și în fond

respingerea acțiunii formulată de Consiliul Local al municipiului Craiova.

Miulescu

Nicoleta a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii

instanței de fond ca legală și temeinică arătând că sumele impozitate au

reprezentat taxă locală aprobată prin hotărâre a Consiliului Local al

municipiului Craiova care nu este supusă aplicării T.V.A.

Reprezentanta

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii în sensul

admiterii recursului, casării sentinței atacate cu consecința respingerii

acțiunii reclamantului, precizând că veniturile obținute nu sunt prevăzute în

art.3 lit.d din O.U.G. nr.17/2000 pentru a fi scutite de aplicarea T.V.A.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova – Secția contencios

administrativ, Consiliul Local Craiova, reprezentat prin primarul municipiului,

a chemat în judecată  Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând ca în contradictoriu cu cei doi pârâți să se

dispună anularea Deciziei nr.41 din 21.01.2002 emisă de Ministerul Finanțelor

Publice și a procesului-verbal încheiat de D.G.F.P. Dolj la 5 octombrie 2001,

prin care a fost obligat la plata sumei de 1.621.360.689 lei cu titlu de T.V.A.

și 1.957.672.909 lei majorări aferente, în total 3.579.033.598 lei.

În

motivarea acțiunii reclamanta a susținut că nu datorează această sumă cu titlu

de T.V.A. fiind persoană juridică de drept public, că această sumă a fost

stabilită asupra unor taxe locale, aprobate ca atare prin Hotărârea Consiliului

Local, că nu are calitatea de plătitor de T.V.A., că nici Ordonanța Guvernului

nr.3/1992 și nr.17/2000 nu includ în sfera de aplicare a T.V.A. taxele locale.

Curtea de

Apel Craiova – secția contencios administrativ, prin sentința nr.68 din 18

martie 2002 a admis acțiunea, a anulat procesul verbal și Decizia nr.41/2002,

exonerând reclamanta de plata sumelor din actul de control.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că organul de control a

asimilat autoritatea publică locală cu instituțiile publice, ceea ce contravine

normelor constituționale și Legii administrației publice locale, că făcând

această asimilare, nelegal a aplicat și interpretat eronat actele normative de

reglementare a T.V.A.

A

mai reținut instanța de fond că veniturile obținute din operațiuni de

închiriere și concesionare sunt taxe locale, că în acest fel este demonstrat că

ele nu sunt cuprinse în prevederile art.2 din O.G. nr.17/2000.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj

în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice.

În

motivarea recursului se critică sentința în sensul că instanța a interpretat

eronat normele legale, că potrivit art.3 din O.G. nr.17/2000 nu se cuprind în

sfera de aplicare a T.V.A. instituțiile publice pentru activitățile lor

administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranță,

culturale și sportive, că nu sunt prevăzute și activitățile de închiriere și

concesionare pentru care trebuie să se plătească T.V.A.

Recursul

este fondat.

Prin

Hotărârea de Guvern nr.401 din 19 mai 2001 pentru aprobarea Normelor de

aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.17/2000 privind taxa pe

valoarea adăugată, la art.2 pct.1.3 se precizează că prin prestări de servicii,

în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înțelege orice activitate desfășurată

de un contribuabil, care nu constituie livrare de bunuri imobile sau transfer

de proprietate asupra bunurilor imobile. La astfel de activități sunt enumerate

în continuare, cu titlu exemplificativ și închirierile de bunuri și

concesionările (lit.d și i).

Pentru

a se înlătura orice dubiu cu privire la sfera de aplicare a T.V.A. prin H.G.

nr.401/2001 la pct.2.3 se precizează: „Contribuabilii prevăzuți la art.3

lit.a-d intră în sfera de aplicare a T.V.A. dacă realizează direct sau indirect

prin unități subordonate operațiuni impozabile cum sunt... e) prestări

servicii”.

Reținerea

instanței de fond că intenția legiuitoriului nu ar fi fost includerea în

categoria plătitorilor de T.V.A. a primarului și consiliilor locale, cu

trimitere la Constituție sau la legea administrației locale, pentru că au un

statut juridic aparte, este greșită, în accepțiunea legii primarul și consiliile

locale fiind instituții publice.

În

materie de fiscalitate constituie un imperativ, consacrat chiar prin legea

fundamentală, principiul legalității impozitelor și taxelor, nici o obligație

fiscală neputându-se situa în afara unei dispoziții legale prin care este

instituită, după cum nu poate opera o scutire sau exceptare în afara unei

dispoziții legale exprese.

Așa

cum am constatat, conform H.G. nr.401/2001, cedarea folosinței temporare a unui

bun prin încheiere sau concesiune este încadrabilă în categoria prestărilor se

servicii care, potrivit legii constituie activități impozabile. Rezultă deci în

mod expres că operațiunea este cea de esență în dobândirea calității de

plătitor de T.V.A. și nu calitatea contribuabilului.

Un

alt argument de lege, că reclamanta-intimată este plătitor de T.V.A. pentru

activitățile în discuție rezultă din O.G. nr.61 din 9.08.2002, în vigoare la

1.01.2003 și care la art. 169 are următoarea prevedere: „sumele reprezentând

T.V.A. datorate de autoritățile administrative publice locale pentru prestări

de servicii constând în închirieri și/sau concesiuni de bunuri imobile, care

până la data de 31 mai 2002 nu au fost facturate beneficiarilor și nu au fost

achitate la bugetul de stat, se anulează, inclusiv majorările și penalitățile

aferente.

Acestea

sunt deci argumente de lege care demonstrează că organul de control în mod

legal a constatat că reclamanta este plătitoare de T.V.A. pentru prestările

respective de servicii – închirieri și/sau concesiuni de bunuri imobile – și că

datorează la bugetul de stat cu titlu de T.V.A. și majorări aferente suma de

3.579.033 lei, astfel că sentința Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ este nelegală, iar soluția ce se impune este admiterea recursului

declarat, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj în

nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței

civile nr.68 din 18 martie 2002 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios

administrativ.

Casează

sentința atacată și în fond respinge acțiunea Consiliului Local al municipiului

Craiova.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.