ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4001/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4001/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 79/c din
12 iunie 2002, a Curții de Apel Constanța, a fost „desființată hotărârea
instanței de apel și respinge acțiunea în revendicare ca nefondată”, cu
referire la sentința civilă nr. 978 din 24 noiembrie 1999 a Tribunalului Constanța.
Instanța de apel „ a examinat
valabilitatea titlului reclamantei”, reține că prin „actul de donație din 30
iunie 1931 P.G. donează fiilor și fiicelor lui NUDA PROPRIETATE a imobilului
situat în str. T. 27, mărginit cu str. T., str. E., Fundătura Prefecturii, care
formează corp comun cu imobilul din str. T. 25, aparținând fiilor și fiicelor
sale în baza actului autentificat sub nr. 1427/1927 și transcris sub nr.
1695/197”.
Curtea de apel concluzionează că
„din succesiunea actelor autentice .. rezultă că autorul P.G. a donat copiilor
săi NUDA PROPRIETATE a imobilului situat în Constanța, str. T. 27”, iar
imobilul din str. T. 25 a rămas în proprietatea lui P.C., iar actul de
naționalizare este LEGAL FĂCUT”.
Contra deciziei a declarat recurs
reclamanta, pe temeiurile din art. 304 pct. 9 – 10 C. proc. civ. susținând că:
- autorul P.C. a donat imobilul din str. T. 25 fiilor și
fiicelor prin actul nr. 1423/12/5/1927, fără nuda proprietate,
- prin actul de donație autentificat sub nr. 1473 din 30
iunie 1931, același autor P.C., și-a donat acelorași copii ai săi, imobilul din
str. T. 27 care formează corp comun cu imobilul din str.T. 25, aparținând
fiilor săi conform actului nr.1427/1927” .
Așadar, se susține că „din 1927
imobilul din Constanța, str. T. 25 nu mai este în proprietatea lui P.G.”, iar
din 1946 a fost individualizat ca proprietatea reclamantei.
Recursul este fondat.
3.1. Prin „actul de donațiune”,
foarte clar redactat și autentificat sub nr.1427/14 mai 1927, P.G., proprietar,
donează, în deplină proprietate, .. imobilul din str. T. 25 .. care este
construcție nouă”.
În art. I – IV al actul de donație
donatorul fixează condițiile de eficacitate ale donației: imobilul nu va fi
înstrăinat, pe timpul vieții lui, de către donatori; va fi administrat de unul
din fii sau gineri; va fi păstrat în perfectă stare și asigurat.
3.2. Prin actul de donație
autentificat sub nr. 1473/30 iunie 1931, același donator, donează „nuda
proprietate a imobilului situat în str. T. nr. 27 .. mărginit cu str. T., E., Fundătura
Prefecturii, formând corp comun cu imobilul din str. T. 25, aparținând
„copiilor săi conform actului nr. 1427 din 14 mai 1927”.
Actul de partaj voluntar din 18
noiembrie 1946 privește imobilul din str. T. 25, iar actul de partaj voluntar
nr. 966/1945 are ca obiect apartamente din imobilele situate în str. T. 21, 23,
25, prăvălia de la parterul imobilului nr. 27 și apartamente de la etajul I
str. T.27”.
3.3. Donatorul P.G., autor al
actelor de donație din 1927 și 1931 (nuda proprietate), a decedat în 1935.
Primul act de partaj str. T. 25,
constituie o donație sub condiție rezolutorie (art. 1020 C. civ.), iar cel
de-al doilea transmite nuda proprietate pentru imobilul din str. T. 27.
După decesul donatorului ambele
condiții – cea rezolutorie valabilă numai pe timpul vieții și cea privind nuda
proprietate – au încetat, întrucât:
- proprietatea, privind imobilul din str.T. 25, s-a transmis
de la autentificarea actului (1927), iar
- privind cel de-al doilea imobil din str. T.27, nuda
proprietate a generat acceptarea succesiunii de către moștenitorii legali
(donatari) – fiii și fiicele – care, în 1945 și 1946, au încheiat cele două
acte de partaj voluntar.
Așadar, soluția instanței de apel
este eronată, fiind adoptată ca efect al confuziei asupra situației de fapt și
a nudei proprietăți.
Drept consecință, la data aplicării
Decretului nr. 92/1950, defunctul P.C. nu avea calitatea de proprietar asupra
imobilelor din Constanța, str. T. 25 și 27, ceea ce impune concluzia că
naționalizarea s-a făcut greșit în considerația sa ca proprietar.
Or, instanța de apel a reținut o
concluzie contrară și, ca urmare, faptul că reclamanta nu ar avea calitatea de
a revendica imobilul în litigiu, ceea ce este vădit eronat.
Necercetând fondul cauzei, conform
art. 312 alin. (3) C. proc. civ., decizia recurată va fi casată, iar cauza
trimisă instanței de apel spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
reclamanta B.O.C.S. împotriva deciziei 79/C din 12 iunie 2002 a Curții de Apel
Constanța, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe
pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2003.