ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5057/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 7 august 2001 reclamanta T.M. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 139 din 20 septembrie 2001 emisă de pârâta SC M. SA Constanța, solicitând anularea acesteia și obligarea la restituirea în natură a imobilului proprietatea sa situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 81 mp și construcție cu parter și etaj. În motivarea contestației, s-a arătat că imobilul a constituit proprietatea părinților săi, fiind apoi dobândit de reclamantă de la aceștia prin actul de donație din 29 martie 1945. Imobilul a figurat în evidențele ICRAL Constanța fiind preluat prin decizia nr. 69/1962 emisă în baza sentinței civile nr. 4145 din 19 septembrie 1961 a Tribunalului Constanța ca bun abandonat.

Prin decizia nr. 127 din 12 martie 1991 a Prefecturii Constanța, imobilul a fost transferat la SC R.O. SA, în prezent SC M. SA. În aceste condiții, se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, iar respingerea cererii de către SC M. SA este neîntemeiată. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1 din 4 ianuarie 2002, - a respins cererea de suspendare; - a respins excepția inadmisibilității; - a respins contestația ca nefondată S-a reținut pentru aceasta că lipsurile cererii de chemare în judecată au fost complinite. - acțiunea este admisibilă, raportat la prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001; - pe fondul cauzei, nu a fost depusă sentința civilă nr. 4145 din 19 septembrie 1961 prin care se pretinde că imobilul a fost preluat de stat, dar chiar dacă aceasta ar exista, s-ar desprinde concluzia că imobilul a fost preluat în mod abuziv și cu titlu nevalabil, potrivit art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001.

Ori potrivit art. 46 alin. (2) nu s-a dovedit că pârâta ar fi fost de rea-credință când a cumpărat acțiunile prin contractul nr. 241 din 12 aprilie 1996. Prin decizia civilă nr. 142 din 19 noiembrie 2002, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoarea T.M. împotriva sentinței civile nr. 1 din 4 ianuarie 2002 a Tribunalului Constanța. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Imobilul se află în proprietatea intimatei ca efect al procesului de privatizare, în condițiile Legii nr. 15/1990, Legii nr. 58/1991 și a Legii nr. 55/1995. Drept urmare, terenul se află în patrimoniul privat al Municipiului Constanța, pentru acesta în condițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, reclamanta a notificat pe primar, iar construcția se află în patrimoniul intimatei.

Construcția, în urma războiului, a bombardamentului din 1941, a suferit avarii serioase care nu au fost remediate de proprietarii imobilului, situație în care, prin prezumție (refacerea) și starea actuală a clădirii se datorează autorității locale. Reclamanta nu a optat pentru măsuri reparatorii prin echivalent, prin urmare criticile referitoare la dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 urmează a fi respinse, în raport și de prevederile art. 294 C. proc. civ. Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat de intimată cu Fondul Proprietății de Stat, până la dovada relei-credințe sau a nerespectării condițiilor de valabilitate, conform legii, este valabil. În consecință capitalul social al societății este egal cu valoarea nominală a acțiunilor cumpărate, în care este inclus și imobilul.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta susținând că: S-au încălcat principii fundamentale ale dreptului procedural civil. Hotărârea nu a fost pronunțată în ședință publică, conform minutei hotărârii. A fost încălcat dreptul la apărare al părților, nu s-a respectat continuitatea completului de judecată, iar instanța nu a manifestat rol activ. S-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, întrucât procedura de citare cu apelanta nu a fost legal îndeplinită pentru termenul de judecată din 12 noiembrie 2002. Pe fondul cauzei hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât: cuprinde motive străine de natura pricinii, respingerea notificării de către pârâtă ca și contestația, respectiv apărările formulate nu au vizat identificarea imobilului din litigiu, starea de fapt reținută fiind nereală, iar motivarea hotărârii, în afara apelului și a cadrului procesual.

S-au aplicat greșit dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât chiar dacă cererea a fost formulată pentru restituirea în natură, unitatea deținătoare avea obligația de a face propuneri pentru despăgubiri. Sub acest aspect, nu se poate susține că în apel a fost schimbat obiectul cererii. Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura sa, întrucât, contestatoarea nu a solicitat să se constate nulitatea actelor juridice de înstrăinare, iar instanța avea obligația să verifice în primul rând dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau nu, în raport de prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001. Recursul este fondat potrivit celor ce urmează: În adevăr, potrivit art. 258 C. proc.

civ. dispozitivul (minuta) hotărârii care se întocmește de îndată, se pronunță în ședință, chiar în lipsa părților. Așadar, potrivit legii, atât minuta hotărârii cât și dispozitivul ei, trebuie să cuprindă, printre altele, data la care s-a pronunțat și mențiunea că pronunțarea s-a făcut în ședință publică, nerespectarea acestor condiții fiind sancționată cu nulitatea. Or în speță, minuta hotărârii nu cuprinde o astfel de mențiune, a pronunțării în ședință publică, hotărârea fiind deci casabilă din acest punct de vedere. În raport de această soluție, susținerile din recurs făcute în legătură cu încălcarea dreptului la apărare, nerespectarea continuității completului de judecată, nelegala realizare a procedurii de citare cu apelanta pentru termenul de judecată din 12 noiembrie 2002, rămân fără semnificație, ele fiind de altfel și nefondate față de actele și lucrările dosarului.

Pe fondul cauzei, este de reținut, în ce privește judecata, că hotărârea atacată a fost dată, în parte, cu depășirea cadrului procesual stabilit prin motivele de apel și apărările formulate. Astfel, firesc, motivele de apel au fost formulate în raport de soluția dată în primă instanță care, pe fondul cauzei, exclusiv, a avut în vedere împrejurarea că în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, actul juridic de înstrăinare, făcut în cadrul procesului de privatizare, este lovit de nulitate absolută în afară de cazul în care a fost încheiat cu bună-credință. Dincolo de aceasta, instanța de apel a considerat a fi nejustificată cerința analizării faptului dacă imobilul a fost preluat cu sau fără titlu valabil, apreciind, în esență și explicit, cu referire la aplicabilitatea prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, numai asupra bunei-credințe în legătură cu actul de privatizare.

Mai mult, în ce privește identitatea imobilului, se apreciază în considerentele hotărârii, că acesta fiind grav avariat în cursul anului 1941, refacerea și starea actuală a clădirii se datorează prin prezumție autorității locale, și pentru acest argument, apelul fiind respins. Or, o asemenea chestiune nu a fost invocată ca apărare în apel, decât prin concluziile scrise depuse în cauză, în vederea pronunțării. Conchide apoi instanța că, potrivit art. 1169 C. civ., reclamanta nu a dovedit dacă imobilul donat în anul 1945 este același cu cel din 1927, dacă era proprietară în momentul preluării bunului de către stat, modalitatea în care imobilul a intrat în proprietatea Statului, legile încălcate în procesul de privatizare și reaua-credință a intimatei.

Se impune așadar și pentru aceste considerente casarea hotărârii, cu trimitere spre rejudecare, urmând a se clarifica, în contradictoriu și, eventual, prin suplimentarea probatoriului, - chestiunea identității imobilului pentru a se determina astfel norma legală aplicabilă din Legea nr. 10/2001 privind posibilitatea restituirii în natură, - faptul dacă preluarea de către stat a imobilului a fost cu sau fără titlu valabil, cu referire la sentința civilă nr. 4145/1961 invocată de reclamant în acest sens, numai de aici putând decurge, potrivit prevederilor art. 46 alin. (2) și (4) din lege, aprecierea corectă asupra valabilității actelor juridice de înstrăinare, pentru ipoteza bunei-credințe, sau, alternativ, a încălcării dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare atunci.

Sub acest aspect, este necesar, desigur, a se depune la dosar, actul de privatizare. Față de cele arătate, în temeiul art. 312, art. 314 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, a se casa hotărârea atacată și a se trimite cauza spre rejudecare, ocazie cu care se vor avea în vedere și celelalte chestiuni invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta T.(fostă G.)M. împotriva deciziei civile nr. 142/c din 19 noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2005.