Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.11.2003
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3867/2003

HOTĂRÂRE
13.11.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3867/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia atacată cu recurs, decizia nr. 611, pronunțată la data de 7 noiembrie 2002 în dosarul nr. 421/2002, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul jurisdicțional formulat de pârâtul G.M., împotriva sentinței nr. 25 din 24 aprilie 2002, pronunțată de Colegiul jurisdicțional din cadrul Camerei de Conturi Bacău.

Pentru a pronunța această soluție, secția jurisdicțională a reținut că prin sentința nr. 15 din 24 aprilie 2002, Colegiul jurisdicțional a admis pct. 2 din actul de sesizare al Procurorului financiar și l-a obligat pe pârâtul G.. să plătească suma de 6.000.000 lei și dobânzile aferente, cu titlu de despăgubiri pentru Consiliul Local Buhuși, pentru că la data de 2 aprilie 1997, în calitate de primar, a achitat această sumă în avans la SC S. SA Hemeiuși, în vederea reparării unui motor tip D 110 cu seria 47546, cu încălcarea prevederilor art. 15 din O.G. nr. 12/1993. Respingând recursul jurisdicțional formulat de pârâtul G.M., secția jurisdicțională a motivat că din probele administrate în cauză a rezultat vinovăția acestuia pentru producerea prejudiciului, respectiv în dauna Consiliului Local Buhuși, pârâtul, ca ordonator principal de credite, dispunând o plată nelegală, fără ca unitatea prestatoare de servicii să repare sau să restituie motorul respectiv.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs recurentul-pârât, susținând că instanțele jurisdicționale nu au dispus efectuarea probelor pe care le-a solicitat, pentru elucidarea aspectelor legate de producerea prejudiciului reținut în sarcina sa. În susținerea motivelor de recurs, recurentul a depus actul cu nr. 4655 din 7 martie 2003, copie xerox, care emană de la Consiliul Local Buhuși. Consiliul Local Buhuși, prin întâmpinarea depusă la dosar, a cerut respingerea recursului. Recursul este întemeiat. Este necontestat în cauză că recurentul, fost primar al comunei Buhuși, în calitate de ordonator de credite, a dispus plata sumei de 6.000.000 lei în avans pentru SC S. SA Hemeiuși ,pentru repararea unui motor de ifron, dar recurentul a susținut în mod constant că, în locul motorului respectiv, care nu mai putea fi reparat, unitatea l-a înlocuit cu un motor similar care a funcționat pe agregatul respectiv.

Prin actul depus în recurs, Consiliul Local Buhuși, sub semnătura actualului primar, confirmă susținerile recurentului, dar prin întâmpinarea depusă la dosar în numele aceluiași consiliu local, în locul primarului semnând o altă persoană, a cerut respingerea recursului, susținându-se că motivele invocate de recurent sunt neîntemeiate. Având în vedere considerentele de mai sus, din care rezultă că probele administrate în cauză sunt contradictorii, se impune admiterea recursului și casarea actelor jurisdicționale, urmând ca instanța de rejudecare să procedeze la administrarea și a altor probe, în măsură să contribuie la stabilirea unei situații de fapt neechivoce în legătură cu producerea prejudiciului și vinovăția recurentului-pârât.

Ținând cont de prevederile O.U.G. nr. 117/2003, privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi, de către instanțele judecătorești, dosarul va fi trimis Tribunalului Bacău, secția de contencios administrativ, competent să-l soluționeze - art. 2 alin. (1) lit. a).

D E C I D E Admite recursul declarat G.M. împotriva deciziei nr. 611 din 7 noiembrie 2002 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 25 din 24 aprilie 2002 a Colegiului jurisdicțional Bacău. Trimite cauza pentru soluționare la Tribunalul Bacău, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-01-14
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 29/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de S.C. „S” SA Hemeiuși împotriva deciziei nr.507/2001 din 16 iulie 2001 a Curții de Apel Bacău-Secția Comercială și de Contencios Administrativ. La apelul nominal s-a prezentat intimata pârâtă S.C. „
ÎCCJ 2004-03-02
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 890/2004
ul B.M. a formulat recurs și împotriva acestei decizii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că plata reparației autoturismului este legală, atâta timp, cât la baza acesteia s-a aflat o hotărâre a Consiliului Local Cos
ÎCCJ 2003-11-27
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4206/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia recurată, decizia nr. 610 pronunțată la data de 7 noiembrie 2002 în dosarul nr. 420/2002, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respin
ÎCCJ 2004-10-27
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4077/2004
tă nu erau corespunzătoare tipului de marcă al autocamionului, setul motor nu a putut fi expertizat, nefiind prezentat iar daunele compensatorii pentru perioada de staționare a autocamionului nu puteau fi acordate în aceste condiții, cu atâ
ÎCCJ 2003-02-18
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 637/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23 februarie 2001, reclamanta SC L. SRL Bacău a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice și Direcția Contro
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă