Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.01.2003
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 29/2003

HOTĂRÂRE
14.01.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 29/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de S.C. „S” SA Hemeiuși împotriva deciziei nr.507/2001 din 16 iulie 2001 a Curții de Apel Bacău-Secția Comercială și de Contencios Administrativ. La apelul nominal s-a prezentat intimata pârâtă S.C. „C.N.S.” SRL București prin avocat G.A., lipsind recurenta pârâtă S.C. „S.” SA comuna Hemeiuși, jud. Bacău și intimata reclamantă S.C. „T.R.” SRL Gârleni. Procedura legal îndeplinită. Apărătorul intimatei prezentă la dezbateri a susținut că acest recurs este nefondat, că este corectă decizia recurată și a pus concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C.

„T.R.” SRL Gârleni, jud.Bacău, a acționat în judecată pe pârâtele S.C. „C.N.” SRL București și S.C. „S.” SA Hemeiuși, jud.Bacău pentru plata sumei de 24.230.000 lei cu titlu de contravaloare a unui set motor și a unei garnituri de chiuloasă și 10.000.000 lei daune civile. Tribunalul Bacău prin sentința nr.1480 din 29 noiembrie 2000 a admis în parte acțiunea reclamantei față de pârâta S.C. „S.” SA Hemeiuși pe care a obligat-o la plata sumelor de 13.308.695 lei set motor, compensatorii și 4.588.336 lei cheltuieli de judecată. Față de pârâta S.C. „C.N.S.” SRL București, prin aceeași sentință, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată. garnitură chiuloasă, ulei, antigel și motorină, 9.859.000 lei daune La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut concluziile raportului de expertiză dispus și efectuat în cauză potrivit cu care paguba s-a produs din culpa pârâtei care a fost obligată la plată, această pârâtă montând necorespunzător piesele mașinii.

Apelul declarat de pârâta S.C. „S.” SA Hemeiuși, Bacău împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a fost anulat, ca insuficient timbrat de Curtea de Apel Bacău-Secția Comercială și de Contencios Administrativ prin decizia nr.507 din 16 iulie 2001. Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta S.C. „S.”SA Hemeiuși, jud.Bacău a declarat recurs și a susținut că a timbrat corect apelul său, solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei în apel pentru rejudecare. Recursul pârâtei este fondat. Din analiza actelor dosarului se constată timbrarea corectă a apelului pârâtei. La data înregistrării acestui apel pârâta aachitat taxa judiciară de timbru de 942.200 lei (fila 4 din dosarul de apel) și a aplicat timbre judiciare de 30.000 lei pe fila 3 din dosarul de apel, conform Legii 146/1997 republicată și a Legii nr.123/1997.

Prin încheierea din 26 aprilie 2001 Curtea de Apel Bacău în mod greșit a stabilit în sarcina apelantei să completeze taxa judiciară de timbru cu încă 20.000 lei. Cum suma totală (excluzând cheltuielile de judecată pentru care nu se datorează taxă de timbru) la care pârâta a fost obligată la plată este de 22.897.695 lei, taxa judiciară de timbru datorată de pârâtă reprezenta 938.407,50 lei iar apelanta a achitat 942.000 lei și corect a atașat timbre judiciare de 30.000 lei. În aceste împrejurări în mod greșit instanța de apel a anulat ca insuficient timbrat apelul pârâtei, fără să procedeze la examinarea motivelor de apel, ceea ce impune admiterea recursului pârâtei, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

PENTRU

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta S.C. „S”. SA Hemeiuși. Casează decizia nr.507/2001 din 16 iulie 2001 a Curții de Apel Bacău-Secția Comercială și de Contencios Administrativ și trimite cauza aceleiași curți pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4077/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1480 din 29 noiembrie 2000 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată în dosarul nr. 2715
ÎCCJ 2003-01-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 69/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S.C. „C.C.” SRL Iași împotriva deciziei nr.393 din 11 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău-Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal au lipsit părțile: recurenta r
ÎCCJ 2005-10-18
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4783/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC M. SRL a acționat în judecată pe pârâții SC A.I. SA Bacău, M.N. și SC A. SA Pitești, în contradictoriu cu care a solicitat să se pronunțe o
ÎCCJ 2003-01-14
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 41/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de S.C. „I.C.A.” SRL Bacău împotriva deciziei nr.514 din 19 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău-Secția Comercială și de Contencios Administrativ. La apelul nominal s-au prezentat recurenta pârâtă S.C „I
ÎCCJ 2003-02-26
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1185/2003
efectuate în anul 1999, pârâta trebuia să-i mai plătească, peste suma de 49.000.000 lei deja achitată în anul 2000 o diferență de 52.937.500 lei (majorată ulterior la 73.325.000 lei). Tribunalul Bacău, prin sentința nr.32/COM din 17 ianuari
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă