ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3524/2003

Asupra recursului în anulare, formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ.; Analizând motivele invocate, în raport cu hotărârile atacate, reține următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Cluj, reclamantul S.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să emită o decizie de pensionare pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei legale de pensionare, precum și obligarea acesteia la plata majorărilor legale aferente. Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 3320/2001, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să emită decizia de pensionare a reclamantului, pentru limita de vârstă, prin reducerea acesteia cu 14 ani.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că pentru perioada aprilie 2001 – martie 2002, vârsta standard de pensionare este de 62 ani și nu 65 de ani, această din urmă vârstă standard aplicându-se în termen de 13 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000. Sentința sus-menționată a fost menținută prin decizia civilă nr. 389/2002, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, prin respingerea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. Din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul are o vechime în grupa I de muncă de 24 ani, ceea ce înseamnă că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare, care este aceea de 62 ani, cu 14 ani.

Art. 167 1 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 prevede în mod expres că: „într-un interval de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare, pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard”, iar alin. (2) al aceluiași text de lege stipulează în mod imperativ că „vârstele de pensionare reduse conform prevederilor alin. (1), nu pot fi mai mici de 50 ani”. Ori, în cauza de față, reclamantul fiind născut în anul 1954, iar acțiunea introdusă în anul 2001, rezultă că vârsta acestuia era la data soluționării litigiului, de 47 de ani, contrar dispozițiilor art. 167 1 alin. (2) din Legea nr. 19/2000.

Este evident, așadar, că hotărârile pronunțate au făcut o greșită interpretare a legii, fiind încălcate prevederile imperative. În cazul reclamantului, urmează a se reține că acesta nu are dreptul până la împlinirea vârstei de 50 ani, la pensie pentru limită de vârstă. În consecință, în raport cu cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. C. proc. civ., Curtea va admite recursul în anulare, va casa sentința civilă nr. 3310/2001 a Tribunalului Cluj și decizia civilă nr. 389/2002 a Curții de Apel Cluj și în fond, va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței civile nr. 3310/C din 22 noiembrie 2001 a Tribunalului Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și a deciziei nr. 389 din 12 martie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Desființează sentința și decizia atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de S.A. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2003.