ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6362/2019

Ședința publică din data de 11 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 26 iunie 2017 și înregistrată cub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Casa Națională de Pensii Publice și Curtea de Conturi a României, solicitând a se constata nulitatea parțială a art. 2 din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea șl funcționarea Curții de Conturi, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, aprobate prin Ordinul comun al Președintelui Curții de Conturi și al Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 285/138/12.04.2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 294/18.04.2016 (în continuare, "Normele") în sensul eliminării, din lit. a) și b) ale acestui articol, a sintagmei "anexa nr. 5 la", sintagmă care atrage nelegalitatea parțială a acestor dispoziții prin raportare la Legea nr. 94/1992, la Legea nr. 263/2010 și la C. civ.

Prin sentința nr. 135 din 25 septembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Curtea de Conturi a României, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Pensii Publice, ca neîntemeiate, și a pe fondul cauzei a respins acțiunea, având ca obiect "anulare act administrativ" privind pe reclamanta A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 135 din 25 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs recurenta-reclamantă A. și intimata-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice București.

În temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită instanței de judecată să admită recursul și, în cadrul rejudecării cauzei, să admită cererea de chemare în judecată, cu consecința anulării parțiale a art. 2 din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, aprobate prin Ordinul comun al Președintelui Curții de Conturi și al Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 285/138/12.04.2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 294/18.04.2016, în sensul eliminării, din lit. a) și b) ale acestui articol, a sintagmei "anexa nr. 5 la".

De asemenea, solicită obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, pentru recurentă, de prezentul proces.

Sentința atacată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse, în special, în art. 51 din Legea nr. 94/1992 și în art. 3 alin. (1) lit. v) și art. 52 și urm. din Legea nr. 263/2010.

Prima instanță a considerat că, în sensul art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, noțiunea de "vârstă standard de pensionare" cuprinde numai vârstele de pensionare cuprinse în anexa nr. 5 la acest act normativ, iar acest sens este aplicabil și în contextul particular al Legii nr. 94/1992.

Pentru a ajunge la această soluție, prima instanță s-a bazat, în principal, pe un argument -eronat - de interpretare gramaticală a definiției legale menționate. Cu o formulare nepotrivită pentru considerentele unei hotărâri judecătorești, instanța a respins argumentele de interpretare a legii propuse de către recurentă, calificându-le drept "sofism", "ruda apropiata a silogismului, dar fără vreo relație de amiciție cu acesta".

Totuși, argumentele de interpretare a normelor juridice - inclusiv metoda interpretării gramaticale - conduc la concluzia contrară celei la care a ajuns prima instanță, în sensul că prin vârsta standard de pensionare, definită de art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, trebuie să se înțeleagă atât vârsta prevăzută de anexa nr. 5 la Lege, cât și vârstele standard reduse la care, în condițiile legii, o persoană care nu a împlinit vârsta din anexa nr. 5 la Lege poate beneficia de pensia pentru limită de vârstă. În orice caz, în baza argumentelor de interpretare sistematică și teleologică a normelor incidente, această concluzie se impune cel puțin în ceea ce privește modul în care condiția de vârstă este înțeleasă în art. 51 din Legea nr. 94/1992.

Sentința atacată este nelegală întrucât a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește înțelesul condiției de vârstă aplicabile, potrivit Legii nr. 94/1992 raportată la dispozițiile Legii nr. 263/2010, pentru dreptul la pensia de serviciu recunoscut auditorilor publici externi din cadrul Curții de Conturi. Concluzia primei instanțe - aceea că vârsta de pensionare care, în sensul legii, permite acordarea pensiei de serviciu, este doar cea prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 - este eronată din perspectiva interpretării gramaticale, sistematice și teleologice a normelor relevante în cauză.

A. Interpretarea gramaticală a definiției legale a vârstei standard de pensionare

Noțiunea de vârstă standard de pensionare are o definiție legală clară. Conform art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010:

"vârstă standard de pensionare - vârsta stabilita de prezenta lege, pentru bărbați și femei, la care aceștia pot obține pensie pentru limită de vârstă, în condițiile legii, precum și vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege."

Prima instanță a interpretat sintagma "precum și" ca având sensul unei conjuncții conclusive, sinonimă cu conjuncțiile "deci" sau "așadar", ori cu expresia "fiind totodată și". Instanța a tratat a doua parte a acestei definiții legale ca fiind doar o dezvoltare sau o explicație a primei părți a definiției, în sensul că "vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbați și femei, la care aceștia pot obține pensie pentru limită de vârstă, în condițiile legii", este același lucru cu "vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege".

Or, aceasta reprezintă o denaturare a sensului impus de interpretarea gramaticală a normei. Sintagma "precum și" reprezintă o locuțiune conjuncțională copulativă, sinonimă cu locuțiunile conjuncționale "ca și", "cât și", "cum și":

Așadar, definiția legală din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 trebuie citită, gramatical, în sensul că vârsta standard de pensionare este:

(i) vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbați și femei, la care aceștia pot obține pensie pentru limită de vârstă, în condițiile legii, ca și/cât și (ii) (ii) vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege. Pentru aceste motive, deși prima instanță s-a bazat, ostensibil, tocmai pe o interpretare gramaticală a definiției legale, aplicarea acestei metode de interpretare conduce la concluzia contrară celei reținute în sentința atacată.

Interpretarea gramaticală nu este, desigur, singura metodă aplicabilă pentru stabilirea sensului unei norme. Totuși, în speță, prima instanță a ajuns la o concluzie care deviază de la sensul gramatical al normei într-o asemenea măsură încât ar implica prezumarea unei erori grave a legiuitorului în redactarea actului normativ, eroare de natură să schimbe radical sensul textului legal.

Or, o astfel de prezumție nu poate fi primită dat fiind art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care dispune că:

"Actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie."

În consecință, dat fiind înțelesul gramatical al sintagmei "precum și", prin vârsta standard se înțelege:

i. vârsta neredusă care dă dreptul la pensia pentru limită de vârstă și la care se referă, între altele, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. La această vârstă face trimitere a doua parte a definiției legale ["precum și vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege"). În acest sens, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede că "vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei", iar atingerea acesteia "se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5". Așadar, vârstele prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 sunt doar cele la care se referă cea de-a doua parte a definiției legale din art. 3 alin. (1) lit. v) din aceeași lege.

ii. Vârstele, fie și reduse, la care o persoană poate, în condițiile legii, să beneficieze de pensia pentru limită de vârstă. La aceste vârste se referă prima parte a definiției legale ("vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbați și femei, la care aceștia pot obține pensie pentru limită de vârstă").

Astfel, tot vârstă standard de pensionare, în sensul Legii nr. 263/2010, este și vârsta redusă conform art. 54 și urm. din Legea nr. 263/2010, deoarece și aceasta dă dreptul la pensia pentru limită de vârstă.

Din acest punct de vedere, este greșită concluzia primei instanțe în sensul că, reducerile aplicabile vârstelor de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 nu sunt reduceri ale vârstei standard de pensionare, ci "o reducere de la vârsta standard de pensionare". Acest argument nu poate fi primit cel puțin pentru faptul că, în toate situațiile în care folosește această noțiune, Legea nr. 263/2010 utilizează fie sintagma de "vârsta standard redusă", fie sintagma "reducerea vârstei standard de pensionare". Nu există niciun caz, în Legea nr. 263/2010, în care să se folosească expresia "reducere de la vârsta standard de pensionare" sau o expresie echivalentă.

În concluzie, de vreme ce Legea nr. 94/1992 face trimitere la condițiile standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010, iar definiția legala a vârstei standard de pensionare trebuie înțeleasă, gramatical, ca înglobând (și) vârsta la care persoana este îndreptățită la pensia pentru limită de vârstă - iar nu numai vârstele prevăzute în anexa nr. 5 la Lege - sunt beneficiari ai pensiei de serviciu prevăzute de art. 52 alin. (2) și (3) din Legea nr. 94/1992 și auditorii publici externi care, la data cererii de pensionare, au vârsta cerută de lege pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, chiar dacă nu au vârsta prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010.

Art. 2 lit. a) și b) din Normele atacate, prin sintagma "anexa nr. 5 la", adaugă la norma cu forță juridică superioară și au efectul de a restrânge în mod nelegal sfera beneficiarilor pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 94/1992.

B. Interpretarea sistematică a normelor relevante

Din interpretarea sistematică a Legii nr. 94/1992 se observă clar că intenția legiuitorului a fost ca pensia de serviciu pe care a introdus-o prin Legea nr. 7/2016 să fie legată de pensia pentru limită de vârstă și să presupună aceleași condiții generale, la care se adaugă cerința specială privind activitatea de auditor public extern desfășurată la Curtea de Conturi.

Astfel, în primul rând, art. 51 alin. (13) din Legea nr. 94/1992 prevede că pensia de serviciu reglementată de acest act normativ are regimul unei pensii pentru limită de vârstă. Or, asimilarea de regim juridic presupune și paralelismul condițiilor generale de care depind dreptul auditorilor externi la pensia pentru limită de vârstă și dreptul acestora la pensia de serviciu. Ca atare, îndeplinirea cerinței de vârstă - fie și redusă - pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă implică și îndeplinirea cerinței de vârstă pentru acordarea pensiei de serviciu, cea din urmă presupunând, în plus, numai condiția de vechime în funcție pe care o prevăd, expres, alin. (1) și (2) ale art. 51.

În al doilea rând, conform alin. (6) și (7) din același articol, pensia de serviciu se stabilește simultan cu pensia pentru limită de vârstă, iar solicitantul va beneficia de pensia cu un cuantum mai avantajos. Or, stabilirea simultană a celor două forme de pensie nu ar fi posibilă dacă, astfel cum a reținut prima instanță, ar exista un decalaj între împlinirea vârstei care conferă dreptul la pensia pentru limită de vârstă și împlinirea vârstei care permite acordarea pensiei de serviciu reglementate de Legea nr. 94/1992. Legiuitorul a avut în vedere, astfel, faptul că, din punctul de vedere al vârstei de pensionare, persoana care întrunește condițiile pentru pensia pentru limită de vârstă îndeplinește și condițiile pensiei de serviciu.

În al treilea rând, art. 51 alin. (11) din Legea nr. 94/1992 dispune că "de pensie de serviciu beneficiază și auditorii publici externi care, la data solicitării acestei pensii, sunt pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii. în acest caz, cuantumul pensiei de serviciu este de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute lunare determinată potrivit alin. (2), realizate de un auditor public extern în activitate, în condiții identice de funcție, vechime, grad sau treaptă". Se observă că, pentru acordarea pensiei de serviciu în această ipoteză, Legea nr. 94/1992 pretinde numai ca beneficiarii să fie deja "pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii", cerință la care se adaugă, în virtutea trimiterii la art. 51 alin. (2), condiția specială de vechime în funcția de auditor public extern. Or, tot pensionari pentru limită vârstă pot fi și persoanele care au beneficiat de aplicarea unor vârste standard reduse conform art. 55 și urm. din Legea nr. 263/2010. îndreptățirea acestor persoane la pensia de serviciu demonstrează că, cel puțin în contextul Legii nr. 263/2010, legiuitorul a înțeles, prin condiția vârstei de pensionare, și vârstele standard reduse la care o persoană poate beneficia de pensia pentru limită de vârstă.

În concluzie, interpretarea sistematică a dispozițiilor legale relevante indică faptul că de pensia de serviciu reglementată de Legea nr. 94/1992 beneficiază și persoanele care au împlinit vârstele standard reduse prevăzute de art. 55 și urm. din Legea nr. 94/1992, vârste la care pot obține și pensia pentru limită de vârstă. Și dacă s-ar accepta interpretarea gramaticală improbabilă pe care prima instanță a dat-o art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, ar fi trebuit, în considerarea argumentelor de interpretare sistematică, să se rețină cel puțin că, în contextul specific al Legii nr. 94/1992, legiuitorul a înțeles să asimileze condiția de vârstă pentru acordarea pensiei de serviciu cu cerința de vârstă aplicabilă pensiei pentru limită de vârstă (inclusiv vârstele reduse), iar nu numai cu vârstele prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010.

C. Interpretarea teleologică a normelor relevante

Raționamentul primei instanțe este infirmat și de un argument de interpretare teleologică a dispozițiilor legale relevante.

Astfel, faptul că beneficiarii pensiei de serviciu prevăzute de art. 51 alin. (2) și (3) din Legea nr. 94/1992 sunt toți auditorii publici externi care, îndeplinind și celelalte condiții prevăzute de aceste dispoziții, au vârsta necesară pentru acordarea, conform legii, a pensiei pentru limită de vârstă, rezultă și din interpretarea legii în conformitate cu principiul nediscriminării, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție, de art. 30 C. civ. și -în materia sistemului public de pensii - de art. 2 lit. d) din Legea nr. 263/2010.

Potrivit celei din urmă dispoziții, unul dintre principiile sistemului public de pensii este "principiul egalității, prin care se asigură tuturor participanților la sistemul public de pensii, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeași situație juridică, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege."

Într-adevăr, prin instituirea, în Legea nr. 263/2010, a vârstelor standard reduse la care poate obține pensia pentru limită de vârstă, legiuitorul recunoaște echivalenta juridică dintre, de o parte, situația persoanelor care au împlinit vârstele prevăzute în anexa nr. 5 la lege și au realizat stagiul complet de cotizare, și, de cealaltă parte, situația persoanelor care au vârstele standard reduse prevăzute de lege, dar care au lucrat în condiții atipice de muncă (condiții deosebite de muncă, grupa 1 de muncă, expunerea la radiații etc), au fost private de libertate ori deportate în timpul regimului comunist, au realizat stagii de cotizare în condiții de handicap preexistent sau se află în alte asemenea împrejurări deosebite, prevăzute de lege.

Așadar, vârstele standard de pensionare reduse sunt compensate de alți factori care caracterizează împrejurările mai dificile în care o persoană și-a desfășurat munca și care determină ca legiuitorul să pună aceste persoane în poziție de egalitate cu cele care, deși au vârsta prevăzută în anexa nr. 5 la lege (cea din care se operează reducerile prevăzute de lege), nu au lucrat în asemenea împrejurări atipice.

Or, din punct de vedere teleologic, trebuie să se considere că intenția legiuitorului a fost aceeași în ceea ce privește art. 51 din Legea nr. 94/1992. Dacă de pensia de serviciu ar beneficia o persoană cu vârsta prevăzută de anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, dar nu și o persoană care, deși nu are vârsta din anexa nr. 5, are vârsta standard redusă la care poate beneficia de pensia pentru limită de vârstă deoarece se află în cazurile deosebite prevăzute de art. 55 și urm. din Legea nr. 263/2010, s-ar institui o diferență nejustificată de tratament între persoane aflate pe poziții de echivalență juridică. O asemenea diferență ar fi contrară principiului constituțional al egalității în fața legii și al nediscriminării (art. 16 din Constituție). Dimpotrivă, legiuitorul a vrut să stabilească un tratament egal și tocmai din acest motiv, prin Legea nr. 94/1992, a legat pensia de serviciu de pensia pentru limită de vârstă.

În acest context, nu poate fi primit argumentul primei instanțe, conform căreia "legiuitorul a dorit să-i recompenseze pe foștii auditori pentru o activitate desfășurata în folosul acestei instituții, la îndeplinirea vârstei standard de pensionare și nu la împlinirea vârstei la care se poate obține pensie pentru limită de vârstă".

De vreme ce condițiile specifice de vechime minimă în funcția ocupată în cadrul Curții de Conturi sunt aceleași, considerentul cuprins în sentința atacată ar conduce la o discriminare fără niciun temei obiectiv între persoane care, astfel cum demonstrează chiar regimul pensiei pentru limită de vârstă, ar trebui să fie tratate în mod egal în ceea ce privește drepturile de pensie. O persoană care a împlinit vârsta din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 și a fost auditor public extern, de exemplu, timp de 7 ani, ar fi îndreptățită la pensia de serviciu, dar o persoană care, deși a ocupat funcția de auditor pentru exact aceeași durată, a împlinit doar vârsta standard redusă potrivit art. 55 din Legea nr. 263/2010, nu ar avea acest drept, în ciuda faptului că regimul pensiei pentru limită de vârstă arată că cele două persoane trebuie tratate în mod egal.

Interpretarea prezentată este cea acceptată de jurisprudență, care tratează ca vârste standard de pensionare și vârstele reduse la care, conform legii, persoana fizică poate beneficia de pensia pentru limită de vârstă (a se vedea, de exemplu, decizia nr. 409/2016 a Curții de Apel Suceava, secția I, precum și decizia nr. 166/2011 a Curții de Apel București, secția a Vll-a, ambele depuse la dosarul cauzei).

În concluzie, sunt beneficiari ai pensiei de serviciu prevăzute de art. 51 alin. (2) și (3) din Legea nr. 94/1992 toate persoanele care, îndeplinind și celelalte condiții prevăzute de aceste dispoziții, au împlinit vârsta standard de pensionare în sensul art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, inclusiv persoanele care au împlinit vârstele standard reduse la care, conform Legii nr. 263/2010, se poate acorda pensia pentru limită de vârstă.

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României și intimata-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice București au depus întâmpinari prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11.12.2019.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimaților-pârâți invocate prin întâmpinări, Înalta Curte o apreciază ca fiind temeinică legală, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta A. s-a adresat Curții de Apel Suceava solicitând efectuarea unui control de legalitate cu privire la art. 2 din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor L. nr. 94/1992, aprobate prin Ordinul Comun al Președintelui Curții de Conturi și al Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 285/138/12.04.2016, în sensul eliminării, din lit. a), b) ale acestui articol. A sintagmei, anexa nr. 5 la, sintagmă care atrage nelegalitatea parțială a acestor dispoziții prin raportare la L. 94/1992, la L. 263/2010 și la C. civ.

Reclamanta s-a considerat vătămată urmare a respingerii, prin Hotărârea nr. 19344/18.04.2017 a Comisiei Centrale de Contestații din cadrul CNPP, a contestației formulate împotriva deciziei de pensionare, cu motivarea că, pentru acordarea pensiei de serviciu, trebuie îndeplinite condițiile de vârstă standard de pensionare și stagiu minim de cotizare prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010.

Reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie, inclusiv argumente de interpretare gramaticală, teleologică și sistematică a normelor legale, reiterate și prin cererea de recurs de față, prima instanță respingând acțiunea ca neîntemeiată, înlăturând pe rând susținerile reclamantei și reținând în esență că interpretarea propusă de aceasta, în sensul că, vârsta standard de pensionare, redusă ca urmare a desfășurării unei perioade de activitate în grupa a II-a de muncă este tot vârstă standard de pensionare nu este susținut nici de sensul comun al termenului "standard" nici de textul de lege invocat- definiția legală a termenului.

Aceasta pentru că, prin ipoteză, o vârstă standard este un concept general, predeterminat (prin voința legiuitorului în cauza de față), chiar și dacă această predeterminare suferă în timp unele diferențe ca urmare a creșterii etapizate a vârstei standard de pensionare până la 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei, diferențe instituite însă, de asemenea, tot prin lege.

Reducerea vârstei de pensionare a reclamantei pentru munca depusă în condiții speciale nu este o reducere a vârstei standard de pensionare ci o reducere de la vârsta standard de pensionare acordată reclamantei în considerarea situației sale particulare.

Contrar opiniei reclamantei, susține instanța de fond că definiția vârstei standard de pensionare, așa cum a fost consacrată legislativ la art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 nu instituie două categorii ale vârstei standard de pensionare - vârsta neredusă și vârsta redusă în condițiile legii, ci, definind vârsta standard de pensionare - vârsta stabilită de lege pentru bărbați și femei la care aceștia pot obține pensie pentru limită de vârstă, statuează că aceasta este totodată și vârsta din care se fac reducerile pentru cei care au desfășurat munca în condiții atipice.

În speța de față, instituind posibilitatea obținerii unei pensii de serviciu în folosul auditorilor externi ai Curții de Conturi, legiuitorul a dorit să-i recompenseze pe foștii auditori pentru o activitate desfășurată în folosul acestei instituții, la îndeplinirea vârstei standard de pensionare și nu la împlinirea vârstei la care se poate obține pensie pentru limită de vârstă.

De altfel, concluzia legalității actului administrativ contestat este cu mult mai facilă dacă, ignorând sofismul propus de reclamantă, analizăm actul contestat în raport de actul cu forță juridică superioară. Pentru că dispozițiile art. 51 alin. (2) și (3) din Legea nr. 94/1992 stabilesc că dreptul la pensia de serviciu se naște "la îndeplinirea condițiilor standard de pensionare prevăzute de legislația în vigoare privind sistemul public de pensii", iar art. 2 din Normele contestate trimite la anexa 5 din Legea nr. 263/2010, care stabilește exact care sunt condițiile standard de pensionare, inclusiv vârsta standard de pensionare. Ne aflăm în realitate în fața unei interpretări legale a legii, făcută în conținutul unui act administrativ cu caracter normativ, interpretare care nu adaugă la lege și nu denaturează în nici un fel înțelesul acesteia.

În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte constată că:

În data de 21.11.2016, la vârsta de 58 de ani, două luni și 8 zile, recurenta a depus cerere de pensionare la Casa teritorială de pensii Suceava, solicitând acordarea pensiei de serviciu prevăzute de art. 51 din Legea nr. 94/1992, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 7/2016.

Recurenta realizase, la data depunerii cererii, un stagiu de cotizare în sistemul public de pensii de 42 ani și 3 zile. Din această perioadă totală, o durată de 14 ani, 11 luni și 17 zile a reprezentat activitate desfășurată în grupa a II-a de muncă, în regimul Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, astfel cum rezultă din decizia nr. x a Casei teritoriale de pensii Suceava.

De asemenea, pentru o perioadă de peste 7 ani, recurenta avusese calitatea de auditor public extern în cadrul Curții de Conturi, desfășurându-și activitatea potrivit dispozițiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Această împrejurare este dovedită prin adeverința-tip emisă de către Curtea de Conturi.

La punctele D.4 și F.a.l din decizia contestată s-a luat act de faptul că, în cazul recurentei, vârsta de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 (61 de ani) se reduce cu 3 ani pentru perioada de peste 14 ani de muncă desfășurată în grupa a II-a de muncă (conform Legii nr. 3/1977), Casa teritorială de pensii Suceava a respins solicitarea de stabilire a pensiei de serviciu cu motivarea că "pensia de serviciu se acordă conform Legii 94/1992 modificată și completată cf Legii 7/2016 la vârsta standard de pensionare cf Legii nr. 263/2010".

Contestația recurentei față de decizia de pensionare a fost respinsă prin hotărârea nr. 19344/18.04.2017 a Comisiei Centrale de Contestații din cadrul CNPP. Comisia de Contestații a avut în vedere art. 2 din Norme, care dispune că, pentru acordarea pensiei de serviciu, trebuie îndeplinite condițiile de vârstă standard de pensionare și stagiu minim de cotizare prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010.

Ceea ce trebuie lămurit în cauză este dacă, așa cum se susține de către partea reclamantă, vârsta de pensionare la care un auditor public extern este îndreptățit la acordarea pensiei de serviciu nu este numai vârsta prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, din care se operează reducerile prevăzute de lege pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau și vârsta astfel redusă, la care, în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010, persoana poate beneficia de pensia pentru limită de vârstă.

Sub acest aspect, instanța de recurs apreciază că, prin hotărârea recurată, s-au interpretat în mod judicios prevederile art. 2 din Normele aprobate prin Ordinul comun al Președintelui Curții de Conturi și al Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 285/138/12.04.2016.

Dincolo de variantele de interpretare propuse de către reclamantă, aplicarea dispozițiilor legale trebuie să se facă avându-se drept reper intenția legiuitorului astfel cum aceasta rezultă din ansamblul prevederilor legale incidente în cauză.

Legea nr. 94/1992 face trimitere la condițiile standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, acest act definind vârsta standard de pensionare ca fiind vârsta la care persoana e îndreptățită la pensia pentru limită de vârstă.

În conformitate cu prevederile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care au îndeplinit funcția de auditor public extern pe o durată de cel puțin 14 ani în cadrul Curții de Conturi beneficiază, la îndeplinirea condițiilor standard de pensionare prevăzute de legislația în vigoare privind sistemul public de pensii, de pensie de serviciu.

În cadrul aceluiași articol la alin. (3) se reglementează că, de pensia de serviciu prevăzută la alin. (2), beneficiază și persoanele care au îndeplinit funcția de auditor public extern, la îndeplinirea condițiilor standard de pensionare prevăzute de legislația în vigoare privind sistemul public de pensii, din care la Curtea de Conturi minimum 4 ani, caz în care cuantumul pensiei prevăzut la alin. (2) va fi micșorat cu 1% pentru fiecare an care lipsește din vechimea de 14 ani.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, aprobate prin Ordinul nr. 285/138/2016, de pensia de serviciu prevăzută de Lege beneficiază auditorii publici externi care îndeplinesc condițiile de pensionare prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii în vigoare, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare, prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și care au realizat în cadrul Curții de Conturi, în această calitate, o vechime în specialitate de 14 ani sau mai mult.

Potrivit art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată:

"Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului.

Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora".

În sensul arătat, au fost emise Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu, acestea corespunzând întru totul legii.

Așa cum arată intimatele, din analiza prevederilor art. 51 alin. (2), (3), (8) și (11) din Legea nr. 7/2016 rezultă că beneficiarii pensiei de serviciu sunt împărțiți inițial în două mari categorii, astfel:

a. Persoanele care au fost încadrate în funcții de controlor financiar/auditor public extern, (foști salariați ai Curții de Conturi) care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2016, aveau calitatea de pensionari în sistemul public de pensii, cu pensii pentru limită de vărstă în plată. Pentru această categorie, dreptul la pensia de serviciu este reglementat de art. 51 alin. (11) din Legea nr. 7/2016.

b. Persoanele care, după data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2016, au îndeplinit sau îndeplinesc condițiile standard de pensionare prevăzute de legislația în vigoare privind sistemul public de pensii, adică, au împlinit vârsta de 65 de ani la bărbați și 60-63 la femei începând cu data intrării în vigoare a legii.

Din această categorie fac parte:

- persoanele care au îndeplinit condițiile standard de pensionare după data intrării în vigoare a legii și aveau ca ocupație funcția de auditor public extern în cadrul Curții de Conturi, pentru care, dreptul la pensia de serviciu este reglementat de art. 51 alin. (2) și (3);

- persoanele care au îndeplinit condițiile standard de pensionare după data intrării în vigoare a legii și aveau o altă ocupație.

Raportat la situația de fapt expusă în cererea de recurs, recurentei i-a fost admisă cererea de pensionare pentru limită de vârstă, prin Decizia nr. x/10.01.2017. Prin urmare, de la această dată recurenta deținea calitatea de pensionar pentru limită de vârstă.

În altă ordine de idei, solicitarea de modificare a art. 2 din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 prin eliminarea sintagmei "anexa nr. 5 la" nu poate fi astfel primită întrucât condiția de vârstă standard de pensionare prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii în vigoare este impusă prin Legea nr. 94/1992.

Pe de altă parte, Legea nr. 7/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a intrat în vigoare la data de 19.03.2016, situația juridică a recurentei fiind astfel cea prevăzută în a doua categorie de beneficiari ai pensiei de serviciu, adică persoanele care, după data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2016, au îndeplinit sau îndeplinesc condițiile standard de pensionare prevăzute de legislația în vigoare privind sistemul public de pensii, ea urmând a beneficia de pensia de serviciu în baza art. 51 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, atunci când va îndeplini condițiile standard de pensionare prevăzute de legislația în vigoare privind sistemul public de pensii.

Principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică numai situațiilor egale, iar tratamentul juridic diferențiat, ca soluție legislativă adoptată de legiuitor, nu intră în sfera discriminării vizate de O.G. nr. 137/2000.

Faptele reclamate de recurentă nu se încadrează în noțiunea de discriminare, astfel cum aceasta este definită de O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Reducerea vârstei de pensionare a reclamantei, arată instanța de fond, pentru munca depusă în condiții speciale nu este o reducere a vârstei standard de pensionare, ci o reducere de la vârsta standard de pensionare acodată reclamantei în considerarea situației sale particulare.

Curtea Constituțională s-a pronunțat, de altfel, prin mai multe decizii (ex. 470/17.09.2019) că, în succesiunea în timp a legislației în materia pensiei de serviciu pentru auditorii publici externi ai Curții de Conturi s-au creat diferite ipoteze prin care această categorie a beneficiat și beneficiază, după caz, de un asemenea sistem de pensie de serviciu, desigur cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin normele legale de către legiuitor. Prin urmare, în ceea ce privește aspectele referitoare la persoanele ce intră sub incidența Legii nr. 94/1992, în general, precum și cele care beneficiază de pensia de serviciu în virtutea acestei legi, acestea sunt chestiuni ce țin de îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege în decursul timpului, fiecare având particularitatea sa, iar interpretarea și aplicarea acestor norme în spețe concrete este de competența celor îndrituiți cu verificarea îndeplinirii condițiilor necesare în vederea stabilirii în concret a situațiilor ce se circumscriu normelor legale în materie, având în vedere întreg cadrul legislativ.

Față de această împrejurare, Curtea a observat că principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, este respectat doar atunci când părțile se găsesc în situații identice sau egale, care impun și justifică același tratament juridic și, deci, instituirea aceluiași regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situații diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluție legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunțat (Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005). Ar fi contrar principiului egalității în fața legii să se pretindă uniformitate acolo unde există diferențe clare și obiective de situație sau, după caz, de regim juridic aplicabil (Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009).

Atât prin jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011), cât și prin cea a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 octombrie 1987, pronunțată în Cauza Inze împotriva Austriei, paragraful 41), s-a statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Constituție, respectiv de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a exista justificări obiective și rezonabile, ci și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite.

Respectarea egalității în drepturi, precum și a obligației de nediscriminare presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate (a se vedea Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 1.062 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2013).

Situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și discriminări (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 583 din 13 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 3 noiembrie 2016, paragraful 22).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., împotriva sentinței nr. 135 din 25 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., împotriva sentinței nr. 135 din 25 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2019.