ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 460/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Casa Națională de Pensii Publice, a solicitat obligarea pârâtelor să modifice normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992, aprobate prin Ordinul comun nr. 285/138/12.04.2016, în sensul nominalizării funcției de judecător financiar ca funcție cuprinsă în sintagma "auditor public extern" și pe cale subsecventă obligației de la pct. 1, obligarea pârâtei Curtea de Conturi să-i elibereze adeverința-tip prevăzuta de Norme, în vederea stabilirii pensiei de serviciu în baza Legii nr. 94/1992.

La data de 18 mai 2017, reclamanta a formulat cerere adițională de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat să se dispună anularea alin. (3) și (4) ale art. 1 al Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, aprobate prin Ordinul comun nr. 285/138/12.04.2016, emis de paratele Curtea de Conturi și C.N.P.P. și obligarea pârâtei Curtea de Conturi să emită și să-i elibereze Adeverința-tip pentru stabilirea pensiei de serviciu, prevăzută de art. 9 lit. c) al Normelor aprobate prin Ordinul comun nr. 285/138/12.04.2016 emis de pârâtele Curtea de Conturi și C.N.P.P.".

Prin sentința nr. 183 din data de 13.10.2017 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității invocată de către pârât și ca neîntemeiată cererea modificatoare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Casa Națională de Pensii Publice.

Împotriva sentinței nr. 183 din data de 13.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

I. Prin primul motiv de recurs se arată că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind nelegală conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Unicul motiv de refuz al pârâtelor la stabilirea pensiei de serviciu, în baza Legii nr. 94/1992 a fost acela că judecătorul financiar nu este inclus în sintagma de «auditor public extern». Prin urmare, problema cheie a cauzei este aceea de a stabili dacă judecătorul financiar îndeplinește ori nu condițiile de includere în sintagma «auditor public extern» prevăzute în definiția dată de textul art. 51 alin. (18) al Legii nr. 94/1992 modificată și completată prin Legea nr. 7/2016.

a) Motive străine. Deși în acțiune și actele ulterioare recurenta-reclamantă a criticat exclusiv textul Normelor - susținând că excluderea prin omisiune din textul alin. (3) sau (4) a judecătorului financiar constituie o încălcarea a textului și spiritului alin. (18) al art. 51 al Legii nr. 94/1992, precum și o discriminare față de restul personalului nominalizat primar prin Norme, în considerentele sentinței instanța motivează că "art. 51 din Legea nr. 94/1992 modificată și completată prin Legea nr. 7/2016 nu a creat o discriminare prin precizarea unor condiții de acces la pensia de serviciu a persoanelor ce au îndeplinit funcția de auditor public extern..." și că "rămâne la latitudinea legiuitorului de a aprecia modalitatea de redactare a unui act normativ, sub rezerva constituționalității acestuia și de a preciza condițiile". Or, în contextul criticii îndreptată exclusiv împotriva Normelor o asemenea motivare este lipsită de obiect și deci străină cauzei.

b) Motive străine. Mai mult, fără a avea vreo legătură cu obiectul acțiunii, prima instanță invocă și practica Curții Constituționale referitoare la cuantumurile pensiilor aflate în plată și la statutul consilierilor de conturi, care esențial sunt probleme de constituționalitate a legii, străine cauzei și care nu au constituit și nici nu puteau constitui obiect al acțiunii în contencios.

c) Motive străine. De asemenea reținerile instanței în sensul că:

"reclamantul considerând că a îndeplinit calitatea de auditor public extern, deși dispozițiile legale invocate, în textul art. 51, omit funcția de judecător financiar", și "...Legea nr. 7/2016 pentru modificarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a reintrodus pensia de serviciu în forma prevăzută de art. 111 alin. (2) din Legea nr. 217/2008", nu au nicio bază reală și legală, fiind străine cauzei și legilor invocate, întrucât, recurenta-reclamantă nu a invocat omisiunea legii și nici nu este real că Legea nr. 7/2016 a reintrodus pensia de serviciu în forma prevăzută de art. 111 alin. (2) din Legea nr. 217/2008, deoarece Legea nr. 217/2008 privea numai funcția de controlor financiar cu o vechime de minimum 14 ani, spre deosebire de Legea nr. 7/2016 care instituie calitatea de auditor public extern ca incluzând toate funcțiile de specialitate care îndeplinesc caracteristicile sau denumirile prevăzute la alin. (18) al art. 51 din Legea nr. 94/1992, iar vechimea minimă de acces la pensia de serviciu este redusă la 4 ani. Or, realitatea fiind alta decât cea reținută de instanță și lipsită de relevanță asupra condițiilor prevăzute de alin. (18), rezultă că motivarea este străina cauzei.

d) Motive străine. Instanța motivează că:

"modificarea normelor de aplicare a acestor texte legale, în acest context, ar fi o măsură nepermisă de adăugare la lege care ar contraveni art. 77 din Legea nr. 24/2000". Or în cauză, după modificarea petitului 1 al acțiunii din "modificarea Normelor" în "anularea" parțială a acestora, motivarea sentinței pe motivul invocat de pârâtă prin excepția de inadmisibilitate, respinsă de instanță, nu își are nicio rațiune, și prin urmare această motivare este străină cauzei privind anularea Normelor.

e) Motive străine. Instanța motivează că:

"rezultă fără putere de tăgadă faptul ca activitatea judecătorilor financiari nu se suprapune și nu se confundă cu aceea de consilier financiar...", "rezultă fără îndoială că statutul și salarizarea celor doua categorii de personal din cadrul Curții de Conturi (judecători financiari și controlori financiari) au fost concepute și reglementate diferit. Ca urmare nici funcția de judecător financiar nu poate fi asimilată sintagmei de "auditor public extern" . . . . . . . . . ."În considerarea acestor argumente primul capăt de cerere privind anularea alin. (3) și (4) ale art. 1 din Normele ... apare ca fiind neîntemeiat, ..." și "potrivit considerentelor mai sus expuse, funcția pe care acesta a îndeplinit-o nu se încadrează în categoriile profesionale îndreptățite la acordarea acestei pensii.".

Aceasta motivare este rezultatul unei noi și evidente confuzii între condițiile legale de acces la calitatea de auditor public extern și împrejurări legate de motive de discriminare între funcții prestate în condiții similare de lucru și niveluri similare de salarizare, și prin urmare disputa pe împrejurări este falsă și nu are relevanță de condiție de accesibilitate la calitatea de «auditor public extern» în raport cu prevederile alin. (18) al art. 51 al Legii nr. 94/1992.

Pe de alta parte, faptul că diferențierile de tipul "salarizarea reglementată diferit" și "nu se suprapune și nu se confundă cu aceea de consilier financiar", sunt absolut prezente în cazul fiecăreia din funcțiile de consilier juridic, specialist în informatică, consilieri ai consilierilor..., nominalizate primar prin textul alin. (4) al art. 1 al Normelor, dar în vădită discordanță cu concluzia instanței, aceștia sunt și rămân incluși sintagmei de «auditor public extern», dovedind că aceste criterii de excludere sunt artificiale, fără relevanță și străine cauzei vizând condițiile legale de acces la calitatea de «auditor public extern», prevăzute de alin. (18) al art. 51 al Legii nr. 94/1992.

f) Motive străine. Privitor la petitul 2 al acțiunii constând în obligarea la eliberarea adeverinței-tip, ca fiind îndeplinită calitatea de auditor public extern, instanța motivează respingerea:

"Decurgând din aceasta soluție, și al doilea capăt de cerere apare ca nefiind întemeiat.". Această motivare înglobează în mod evident aceleași motive străine arătate la lit. a)-e) precedente, și prin consecință este străină cauzei la fel ca și motivele premise.

g) Nemotivare. Este evident, așa cum s-a susținut în acțiune și în toate actele procedurale ulterioare, că sediul materiei privind condițiile de acces la calitatea de auditor public extern îl constituie textul alin. (18) al art. 51 din Legea nr. 94/1992 modificată prin Legea nr. 7/2016, care are următorul conținut:

"(18) Prin sintagma «auditor public extern» se înțelege persoanele care efectuează activități specifice Curții de Conturi, cele care îndeplinesc și alte atribuții legate strict de funcția de control, cele care sunt asimilate auditorilor publici externi, precum și persoanele care dețin funcțiile de conducere de director, director adjunct, șef serviciu/șef oficiu regional de audit și șef birou din structurile de specialitate ale Curții de Conturi și ale Autorității de Audit".

Deși legea cere îndeplinirea numai a uneia din condițiile de acces, fiecare având aceeași relevanță, prin acțiune și actele procedurale ulterioare, s-a susținut motivat în baza reglementarilor specifice - în principal Legea nr. 94/1992 în forma în vigoare în perioada de exercitare a acestei funcții - că judecătorul financiar a îndeplinit atât "activități specifice Curții de Conturi", aceasta reieșind din istoricul funcției, din reglementarea specifică a funcției, din denumirea specifică, din statutul specific, din atribuțiile specifice și din locul de exercitare specific, toate acestea fiind proprii numai Curții de Conturi, cât și exclusiv "atribuții legate strict de funcția de control", adică mai mult decât "alte atribuții", fiind structura specializată care verifica actul de control fiind sesizați ca instanță jurisdicțională, în urma hotărârilor pronunțate se urmarea recuperarea pagubelor constatate.

Ca elemente care dovedesc că excluderea prin omisiune a judecătorului financiar, de la nominalizarea funcțiilor care se includ în sintagma «auditor public extern» ca îndeplinind activități specifice și/sau atribuții legate strict de actul de control, este și discriminatorie, deoarece s-a relevat statutul, rolul și tratamentul similare cu cel al controlorului financiar - întocmai cum s-a procedat în expunerea de motive la Legea nr. 7/2016, iar nu suprapunerea sau confundarea cu acesta cum greșit a reținut instanța.

i) Nemotivare. Petitul principal al acțiunii modificate este anularea, pentru nelegalitate, a dispozițiilor alin. (3) și (4) ale art. 1 al Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, aprobate prin Ordinul comun nr. 285/138/12.04.2016, emis de pârâtele Curtea de Conturi și C.N.P.P., astfel încât instanța să poată proceda la interpretarea cauzală a textului legii, să constate îndeplinirea calității de auditor public și prin consecință să oblige la eliberarea adeverinței-tip necesară pentru stabilirea pensiei de serviciu.

În motivarea cererii de anulare s-a invocat în principal, încălcarea normelor de competență privind emiterea actelor normative de interpretare, în speță art. 9 C. civ. și art. 69 și 78 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, în sensul că textele în cauză, având conținutul:

"Prin sintagma persoane care au desfășurat activități specifice Curții de Conturi se înțelege...", și "Prin sintagma persoane care au îndeplinit atribuții legate strict de funcția de control și cele asimilate se înțelege ...", constituie o veritabilă interpretare normativă a textului alin. (18) al art. 51 al Legii nr. 94/1992, interpretare care aparține numai emitentului, dar și o adăugare la lege prin adăugarea la textul legii a propriei interpretări normative, ambele aspecte constituind o depășire a competentei generale a autorităților administrative precum și a textului art. II al Legii nr. 7/2016 care se referă la Norme cu privire la stabilirea pensiei de serviciu, iar nu la norme de interpretare a legi; în subsidiar, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea alin. (18) al art. 51 al Legii nr. 94/1992, constând în nerespectarea criteriilor/condițiilor de calificare/de identificare a persoanelor care se încadrează în calitatea de «auditor public extern», în sensul de excludere prin omisiune a judecătorului financiar, deși îndeplinea condițiile activități specifice și atribuții legate strict.

Or, în tot cuprinsul sentinței instanța nu tratează niciunul dintre motivele de nelegalitate actualizate prin acțiunea modificată, din perspectiva activități specifice și atribuții legate strict, și nici nu motivează sentința referitor la aceste motive de nelegalitate.

2) Prin cel de-al doilea motiv de casare se arată că sentința atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, fiind nelegală conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după cum urmează:

Încălcarea normelor de drept material - în speță a dispozițiilor art. 51 alin. (18) ale Legii nr. 94/1992, în baza cărora a invocat dobândirea calității de «auditor public extern» precum și a dispozițiilor C. civ. și Legii nr. 24/2000 vizând nelegalitatea Normelor, pentru depășirea competenței de interpretare normativă a legii și neconformitatea acestora cu legea - decurge din fiecare motivare străină cauzei și foarte evident din lipsa motivării cu privire la condițiile legale de acces la calitatea de «auditor public extern» invocate în acțiune și a celor privitoare la motivele de nelegalitate a Normelor, arătate în cuprinsul primului motiv de casare.

Din toate aceste motive ale instanței, conținând invocarea altor criterii de acces la calitatea de «auditor public extern» decât cele stabilite expres de lege, precum și invocarea unor împrejurări de excludere neprevăzute de lege, ori prin referirea într-un enunț general la modificarea Normelor, rezultă încălcarea prin ignorarea în totalitate a dispozițiilor și spiritului legii, în mod esențial a dispozițiilor art. 51 alin. (18) ale Legii nr. 94/1992, C. civ. si Legii nr. 24/2000.

3) Prin cel de-al treilea motiv de casare se arată că sentința atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precum si cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 7, 8, 13 și 14 C. civ. și art. 51 alin. (3) și (11) ale Legii nr. 94/1992, fiind nelegală conform art. 488 alin. (1) pct. 8 și pct. 5 C. proc. civ., după cum urmează:

Prin motivarea sentinței se menționează că:

"Mai mult decât atât, dispozițiile Legii nr. 7/2016 nu se aplică persoanelor care, la data îndeplinirii condițiilor standard de pensionare, prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii, au altă ocupație decât funcția de auditor public extern la Curtea de Conturi. Așadar, persoanele care nu au îndeplinit funcția de auditor public extern beneficiază de pensii de serviciu doar dacă îndeplinesc condițiile de vechime în specialitate, prevăzute de art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, respectiv condiția de a fi fost auditor public extern pe o durată de cel puțin 14 ani, exigență pe care reclamantul nu o îndeplinește, atâta vreme cât a îndeplinit funcția de procuror financiar doar pe o durata de 6 ani", instanța a încălcat atât regulile de procedură cât și normele de drept material, astfel:

a) încălcarea regulilor de procedură. Este evident că în tot cursul judecății discuțiile pe fond s-au purtat în contradictoriu numai pe calitatea de «auditor public extern» și că niciuna dintre părți nu a invocat că dispozițiile Legii nr. 7/2016 nu s-ar aplica persoanelor care, la data îndeplinirii condițiilor standard de pensionare, prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii, au altă ocupație decât funcția de auditor public extern la Curtea de Conturi, respectiv că "persoanele care nu au îndeplinit funcția de auditor-public extern beneficiază de pensii de serviciu doar dacă îndeplinesc condițiile de vechime în specialitate, prevăzute de art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, respectiv condiția de a fi fost auditor public extern pe o durata de cel puțin 14 ani".

Este de asemenea evident că în tot cursul judecații instanța nu a pus în discuția părților condiția de a fi în funcție la data pensionarii, ori durata minimă de 14 ani.

Față de acestea se impune a se constata de către instanța de recurs că prin nepunerea în discuție a acestor aspecte instanța de fond a încălcat principiile legalității, egalității, dreptului la apărare și contradictorialității, lipsind părțile de posibilitatea de a-și prezenta susținerile și apărările, respectiv de a propune și administra probele impuse de natura cauzei.

b) Aplicarea greșită a normelor de drept material. Concluzia instanței, conceptată în forma mai sus arătată, este lipsită de temei legal și contrară atât normelor de drept material cât și practicii Curții de Conturi, ca emitentă a adeverinței-tip care confirmă îndeplinirea condițiilor de stabilire a pensiei, precum și practicii Caselor teritoriale de pensii, ca emitente ale deciziilor de pensionare în baza acestor adeverințe-tip. În acest sens învederează că în motivarea acțiunii a invocat îndeplinirea condiției de pensionar pentru limită de vârstă la data apariției Legii nr. 7/2016, și condiția vechimii minime de cel puțin 4 ani în această calitate, ceea ce este în perfectă concordanță cu normele de drept material, respectiv dispozițiile alin. (3) și (11) ale art. 51 al Legii nr. 94/1992, care dispun:

(3) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (2) beneficiază și persoanele care au îndeplinit funcția de auditor public extern, la îndeplinirea condițiilor standard de pensionare prevăzute de legislația în vigoare privind sistemul public de pensii, din care la Curtea de Conturi minimum 4 ani, caz în care cuantumul pensiei prevăzut la alin. (2) va fi micșorat cu 1% pentru fiecare an care lipsește din vechimea de 14 ani.

(11) De pensie de serviciu beneficiază și auditorii publici externi care, la data solicitării acestei pensii, sunt pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii. În acest caz, cuantumul pensiei de serviciu este de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute lunare determinată potrivit alin. (2), realizate de un auditor public extern în activitate, în condiții identice de funcție, vechime, grad sau treaptă.

În același sens dispune și art. 2 al Normelor contestate, care are următorul conținut:

"De pensia de serviciu prevăzută de Lege beneficiază următoarele categorii de persoane:

a) auditorii publici externi care îndeplinesc condițiile de pensionare prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii în vigoare, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare, prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și care au realizat în cadrul Curții de Conturi, în această calitate, o vechime în specialitate de 14 ani sau mai mult;

b) auditorii publici externi care îndeplinesc condițiile de pensionare prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii în vigoare, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare, prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și care au realizat o vechime în specialitate de cel puțin 4 ani în cadrul Curții de Conturi, în această calitate;

c) persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la lit. a) și care, la data cererii de acordare a pensiei de serviciu în temeiul legii au avut sau au o altă ocupație, numai dacă au fost eliberate din funcția de auditor public extern din cadrul Curții de Conturi din motive neimputabile acestora;

d) persoanele care la data solicitării pensiei de serviciu în temeiul legii sunt pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii și care îndeplinesc condițiile prevăzute la lit. a) sau b), după caz".

Este evident ca textul alin. (2) al art. 51 ale Legii nr. 94/1992, prin formularea "beneficiază, la îndeplinirea condițiilor standard de pensionare prevăzute de legislația în vigoare privind sistemul public de pensii, de pensie de serviciu", precum și textul alin. (3) prin formularea "beneficiază și persoanele care au îndeplinit funcția de auditor public extern, la îndeplinirea condițiilor standard de pensionare prevăzute de legislația în vigoare privind sistemul public de pensii, din care la Curtea de Conturi minimum 4 ani", legiuitorul a condiționat acordarea beneficiului dreptului de îndeplinirea condițiilor standard de pensionare, iar nu de momentul deținerii funcției, semnul virgula, respectiv particula "și" situate după sintagmele "beneficiază" și "care au îndeplinit funcția" având rolul de a fixa/de a atașa condiția "la îndeplinirea condițiilor standard de pensionare" numai de sintagma "beneficiază".

În plus, în textul, alin. (11) al art. 51 din Lege, care se refera exclusiv la cei pensionați anterior Legii nr. 7/2016, și unde logic era locul în care se putea situa o condiție de tipul celei invocate de instanță, nu prevede o asemenea condiționare. În același sens sunt și dispozițiile art. 2 lit. b) ale Normelor, care prin formularea "care au realizat o vechime în specialitate de cel puțin 4 ani în cadrul Curții de Conturi, în această calitate", exclude existenta condiției de a deține aceasta funcție la data pensionarii.

Prin urmare nici Legea și nici Normele nu conțin condițiile invocate către instanța de fond, astfel că în cauză sunt aplicabile reglementările specifice cuprinse în alin. (11) și alin. (3) ale art. 51 din Lege și art. 2 din Norme. În acest sens este și practica constantă a Curții de Conturi și a Caselor teritoriale de pensii, practică pe care ar fi putut s-o probeze cu o expertiza administrată la fond, dacă s-ar fi ridicat o apărare în acest sens ori dacă instanța de fond, din oficiu, ar fi pus în discuție această problemă.

Prin consecință, instanța a aplicat greșit legea specifică, și a aplicat în cauză o condiție specifică magistraților care se bucură de inamovibilitate și stabilitate, ceea ce nu există în cazul personalului Curții de Conturi, cu mandat limitat la 6 ani ori cu ordin de numire dependent de modificările legislative și de încadrarea în bugetul anual. Tocmai de aceea legiuitorul a redus vechimea minima la 4 ani, cu diminuarea proporțională a cuantumului pensiei.

Oricum, achiesarea pârâtelor la această soluție le-ar obliga să anuleze neîntârziat deciziile de pensionare a cel puțin 1/4 - 1/3 din numărul beneficiarilor actuali ai pensiei de serviciu în baza Legii nr. 94/1992 întrucât aceștia provin din rândul pensionarilor pentru limită de vârstă care la data pensionarii nu mai dețineau funcția de auditor public în cadrul Curții de Conturi, și aveau o vechime în această calitate mai mică de 14 ani, dat fiind lipsa de stabilitate a personalului și restrângerile succesive de activitate ca urmare a modificării competențelor Curții de Conturi.

Specificitatea activității judecătorului financiar cât și procurorului financiar precum și legătura strictă cu funcția de control, ca și condiții legale de acces la calitatea de auditor public extern conform art. 51 alin. (18) din Legea nr. 94/1992, trebuie raportate la dispozițiile Legii nr. 94/1992 în vigoare la data prestării acestor funcții. Or, din dispozițiile acestei legi la data prestării activității rezultă expres că activitatea judecătorului financiar inclusă în activitatea jurisdicțională era reglementată ca fiind o activitate specifică Curții de Conturi și în legătură strictă cu funcția de control.

Abordarea instanței precum că activitatea judecătorului financiar fiind activitate de jurisdicție administrativă nu se includ în definiția activității de audit, instanța a exclus judecătorul financiar. O asemenea abordare nu ține seama de data apariției acestei definiții și de faptul că în această situație se află toate activitățile desfășurate de toți salariații Curții de Conturi sub imperiul textului inițial al Legii nr. 94/1992 anterior introducerii acestei definiții ca de ex. activitatea consilierului juridic, IT-ului, prestată de aceștia în perioada 1993-2008 în cadrul cărora Normele atacate le recunoștea calitatea de auditor public extern și de vechime utilă pentru câștigarea dreptului la pensie de serviciu.

De asemenea, această interpretare a instanței ignoră faptul că potrivit textelor inițiale ale Legii nr. 94/1992, activitatea jurisdicțională constituie o activitate specifică Curții de Conturi care este inclusă în sintagma de auditor public extern definită ulterior de legiuitor prin Legea nr. 7/2016 ca valoare de text de interpretare a dispozițiilor anterioare introduse prin Legea 217/2008. Prin urmare întrunirea caracteristicilor de activități specifice respectiv de atribuții în legătură strictă cu funcția de control, trebuie să se raporteze la momentul prestării activității în discuție așa cum s-a procedat în cazul tuturor celorlalte funcții cărora li s-a recunoscut calitatea de auditor public extern și dreptul de acces la pensia de serviciu.

În rezumat, această soluție a instanței de fond, prezentând motivele de casare mai sus expuse, nu poate fi pusă decât pe seama existenței diferenței de statut dintre părțile cauzei. Această precizare nu exprimă pesimism, ci optimism în judecata la alt nivel.

Intimații-pârâți au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 19 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2020.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor din întâmpinările intimatelor-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Controlul jurisdicțional declanșat are ca obiect obligarea pârâtelor să modifice normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992, aprobate prin Ordinul comun nr. 285/138/12.04.2016, în sensul nominalizării funcției de judecător financiar ca funcție cuprinsă în sintagma "auditor public extern" și obligarea pârâtei Curtea de Conturi la eliberarea adeverinței-tip prevăzută de Norme, în vederea stabilirii pensiei de serviciu în baza Legii nr. 94/1992.

Prima instanță a respins, ca nefondată, cererea dedusă judecății reținând că există distincție clară între noțiunea de auditor public extern și judecător/procuror financiar, astfel că solicitarea nominalizării funcției de judecător financiar ca funcție cuprinsă în sintagma "auditor public extern" nu poate fi admisă.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs, după cum urmează:

Criticile formulate de recurenta - reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. Obligația de motivare impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție.

Motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea de nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Această concluzie se impune, deoarece numai printr-o motivare clară, precisă, necontradictorie și atașată de circumstanțele cauzei, din care să rezulte justețea soluției pronunțate, se poate înlătura arbitrariul și se poate efectua controlul judiciar.

Deși prin motivele de recurs, reclamanta a formulat critici cu privire la faptul că hotărârea cuprinde motive străine menționând în mod expres că unicul motiv de refuz al pârâtelor la stabilirea pensiei de serviciu în baza Legii nr. 94/1992 este faptul că judecătorul financiar nu este inclus în sintagma [auditor public extern], Înalta Curte constată că sentința recurată detaliază explicit diferența între cele două noțiuni "judecător financiar" și "auditor public extern" și ca atare, creează transparența asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și grație căreia să poată fi realizat controlul judiciar.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Faptul că, recurenta-reclamantă consideră că cele două funcții sunt identice și că, deși în realitate a îndeplinit funcția de judecător financiar, iar în această calitate a îndeplinit și "atribuții legate strict de funcția de control" motivat de faptul că în urma hotărârilor pronunțate se urmărea recuperarea pagubelor constatate, Înalta Curte constată că acest raționament este greșit și nu poate fi primit, deoarece, în definiția dată de textul art. 51 alin. (18) din Legea nr. 94/1992 modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, judecătorul financiar nu este inclus în sintagma de [auditor public extern].

Așa fiind, nu poate fi primită critica recurentei-reclamante referitoare la nemotivarea hotărârii în ceea ce privește calitatea de auditor public extern atât timp cât aceasta nu a făcut parte din categoria persoanelor care au efectuat activități specifice Curții de Conturi sau cele care au îndeplinit și alte atribuții legate strict de funcția de control.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs prin care se invocă încălcarea normelor de drept material, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (18) din Legea nr. 94/1992 în categoria auditor public extern intră 4 categorii de persoane:

- persoanele care efectuează activități specifice Curții de Conturi,

- cele care îndeplinesc și alte atribuții strict legate de funcția de control,

- cele care sunt asimilate auditorilor publici externi precum și

- persoanele care dețin funcțiile de conducere de director, director adjunct, șef serviciu. șef oficiu regional de audit și șef birou din structurile de specialitate ale Curții de Conturi și ale Autorității de Audit.

Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, în interpretarea acestei definiții trebuie pornind de la conținutul Legii nr. 94/1992, modificată și completată care definește noțiunea audit public extern ca fiind acea activitate de audit desfășurată de Curtea de Conturi și care cuprinde, în principal, auditul financiar și auditul performanței cât și noțiunea de auditor public extern ca fiind acea persoană angajată în cadrul Curții de Conturi, care desfășoară activități specifice de audit extern în sectorul public.

Din modul de redactare a acestui text, rezultă că pot beneficia de pensie de serviciu persoanele care au efectuat activități specifice Curții de Conturi, legate de funcția de control, însă funcția de judecător financiar nu se încadrează în aceste dispoziții, întrucât activitatea desfășurată de judecătorul financiar conform Legii nr. 94/1992 nu se referă la activitatea de control, acesta având competențe de a judeca conform dispozițiilor art. 45- 56 din Legea nr. 94/1992, forma în vigoare la 29 septembrie 1993.

Potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 94/1992, forma în vigoare la 29 septembrie 1993, când reclamanta a dobândit calitatea de judecător financiar, Curtea de Conturi se compunea din: secția de control preventiv, secția de control ulterior, secția jurisdicțională, Colegiul jurisdicțional al Curții, camerele de conturi județene și secretariatul general.

Potrivit dispozițiilor art. 12 Colegiul jurisdicțional al Curții era constituit ca instanță de fond, se compunea din judecători financiari și avea ca atribuții (conform art. 45 și urm. din lege) de a judeca, în primă instanță, cu privire la plata despăgubirilor civile cauzate și plata de amenzi, contestațiile introduse împotriva actelor de imputație de către administratori, gestionari, contabili și ceilalți salariați care au participat la producerea pagubelor cauzate, întâmpinările introduse împotriva deciziilor de la art. 94, plângerile introduse împotriva încheierilor prin care s-a dispus descărcarea de gestiune, plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor.

Potrivit art. 16 din aceeași lege, Curtea de Conturi are funcțiunea de control asupra modului de formare, administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și a modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și unităților administrativ teritorial. Această funcție de control era exercitată de către controlorii financiari conform art. 35 din lege, care au devenit ulterior auditori publici externi.

Aceste aspecte sunt recunoscute și de către recurenta-reclamantă prin motivele de recurs formulate, însă în mod greșit susține că atât timp cât a funcționat în structura specializată ca instanță jurisdicțională și a participat la pronunțarea unor hotărâri prin care se urmărea recuperarea pagubelor înseamnă că a avut atribuții legate strict de funcția de control, deoarece judecătorii financiari au exercitat o activitate de judecată în etapa administrativ-jurisdicțională și nu activități specifice de control ale Curții de Conturi.

În acest context, Înalta Curte constată că raționamentul primei instanțe conform căruia condițiile de acces la calitatea de judecător financiar au fost diferite față de condițiile impuse pentru dobândirea calității de auditor public extern, nu încalcă normele de drept material și pe cale de consecință, motivul de recurs invocat este nefondat.

Prin ultimul motiv de recurs se arată că sentința recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect se arată că în tot cursul judecății, discuțiile pe fond s-au purtat numai cu privire la calitatea de "auditor public extern" și niciuna dintre părți nu a invocat că dispozițiile Legii nr. 7/2016 nu s-ar aplica persoanelor care, la data îndeplinirii condițiilor standard de pensionare, prevăzute de legislația sistemului public de pensii, au altă ocupație decât funcția de auditor public extern la Curtea de Conturi, respectiv că "persoanele care nu au îndeplinit funcția de auditor public extern beneficiază de pensii de serviciu doar dacă îndeplinesc condițiile de vechime în specialitate, prevăzute de art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, respectiv condiția de a fi fost auditor public extern pe o durată de cel puțin 14 ani".

Înalta Curte constată că, în mod corect prima instanță a respins cererea dedusă judecății și a răspuns detaliat care sunt condițiile în care o persoană poate beneficia de dispozițiile Legii nr. 7/2016, iar faptul că recurenta-reclamantă își exprimă nemulțumirea cu privire la constatarea neîndeplinirii condițiilor referitoare la dobândirea calității de auditor public extern, precum și a celor de vechime în această funcție în vederea obținerii adeverinței-tip nu poate fi asimilat cu o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare să atragă sancțiunea nulității.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 183 din 13 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.