ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5758/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Casa Națională de Pensii Publice București, recunoașterea dreptului la calitatea de «auditor public extern», în înțelesul prevăzut de art. 51 alin. (18) - prima parte, din Legea nr. 94/1992, modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, în vederea stabilirii pensiei de serviciu.

În consecință, a solicitat obligarea pârâtelor să modifice Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992, aprobate prin Ordinul comun nr. 285/138/12.04.2016, în sensul nominalizării funcției de procuror financiar ca funcție cuprinsă în sintagma «auditor public extern».

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei Curtea de Conturi să elibereze adeverința - tip prevăzută de Norme, în vederea stabilirii pensiei de serviciu în baza Legii nr. 94/1992, și obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu valoarea pensiei de serviciu de care a fost lipsit, reprezentând diferența dintre pensia de serviciu cuvenită și cea încasată din sistemul public, calculată începând cu data depunerii plângerii prealabile până în luna următoare celei în care s-a înmânat adeverința-tip prevăzută de Norme.

Ulterior, reclamantul a modificat primul capăt de cerere, precizând faptul că solicită anularea alin. (3) și (4) ale art. 1 din Norme, întrucât invocă nelegalitatea acestora ca urmare a încălcării normelor de competență privind emiterea actelor normative de interpretare, fiind vorba despre texte care reprezintă o depășire a competenței generale a autorităților, dar și o adăugire nepermisă la lege.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 179 din 3 octombrie 2017, a respins acțiunea modificată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea primului motiv de casare, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a susținut că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei.

A arătat că unicul motiv pentru care pârâtele au refuzat stabilirea pensiei de serviciu în baza Legii nr. 94/1992 a fost acela că procurorul financiar nu este inclus în sintagma de «auditor public extern».

În opinia recurentului, constituie motive străine cauzei următoarele:

- în acțiune, deși a criticat exclusiv textul Normelor - susținând că excluderea prin omisiune din textul alin. (3) sau (4) a procurorului financiar constituie o încălcare a textului și spiritului alin. (18) al art. 51 al Legii nr. 94/1992, precum și o discriminare față de restul personalului nominalizat primar prin Norme, specificând explicit că Legea este suficient de clară și cuprinzătoare în sensul includerii procurorului financiar în sintagma de «auditor public extern», prima instanță, în mod eronat, translează această critică asupra Legii, prezentând o motivare străină cauzei;

Prin urmare, motivarea primei instanțe, care face referire la faptul că art. 51 din Legea nr. 94/1992, modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, nu a creat o discriminare prin precizarea unor condiții de acces la pensia de serviciu a persoanelor ce au îndeplinit funcția de auditor public extern și că rămâne la latitudinea legiuitorului de a aprecia modalitatea de redactare a unui act normativ, sub rezerva constituționalității acestuia și de a preciza condițiile, în contextul criticii îndreptate exclusiv împotriva Normelor, este lipsită de obiect și deci străină cauzei.

- trimiterile primei instanțe la practica Curții Constituționale referitoare la cuantumurile pensiilor aflate în plată și la statutul consilierilor de conturi, ce reprezintă probleme de constituționalitate a legii, necontestate;

- reținerile legate de faptul că reclamantul ar fi invocat omisiunea legii, în condițiile în care nu a invocat acest aspect, iar realitatea este alta decât cea reținută de instanță și lipsită de relevanță asupra condițiilor prevăzute de alin. (18) al art. 51 din Legea nr. 94/1992;

- reținerile în sensul că "modificarea normelor de aplicare a acestor texte legale, în acest context, ar fi o măsură nepermisă de adăugare la lege care ar contraveni art. 77 din Legea nr. 24/2000", care nu are nici o rațiune întrucât petitului 1 al acțiunii din "modificarea Normelor" a fost modificat în "anularea" parțială a acestora;

- motivarea primei instanțe în privința soluției asupra primului capăt de cerere privind anularea alin. (3) și (4) ale art. 1 din Norme, motivare ce reprezintă rezultatul unei noi și evidente confuzii între condițiile legale de acces la calitatea de auditor public extern și împrejurări legate de motive de discriminare între funcții prestate în condiții similare de lucru și niveluri similare de salarizare.

În ceea ce privește capătul doi de cerere, constând în obligarea autorității la eliberarea adeverinței-tip, recurentul a arătat că motivarea primei instanțe a soluției de respingere a acestei cereri înglobează în mod evident aceleași motive străine arătate la lit. a)-e).

În continuare, a susținut că la motive străine cauzei se încadrează și motivarea instanței cu privire la soluția asupra capătului trei de cerere referitor la plata despăgubirilor egale cu contravaloarea pensiei de serviciu de care ar fi fost lipsit, întrucât, așa cum rezultă din cererea modificatoare, cât și concluziile orale, dar și scrise, a exclus din acțiune acest capăt de cerere.

O altă critică a recurentului vizează nemotivarea hotărârii atacate. A făcut trimitere la sediul materiei privind condițiile de acces la calitatea de auditor public extern care îl constituie textul alin. (18) al art. 51 din Legea nr. 94/1992, modificată prin Legea nr. 7/2016, arătând că, deși legea cere îndeplinirea numai a uneia din condițiile de acces, procurorul financiar a îndeplinit atât "activități specifice Curții de Conturi", cât și exclusiv atribuții legate strict de funcția de control, adică mai mult decât "alte atribuții".

Ca elemente care dovedesc că excluderea prin omisiune a procurorului financiar, de la nominalizarea funcțiilor care se includ în sintagma «auditor public extern», ca îndeplinind activități specifice și/sau atribuții legate strict de actul de control, este și discriminatorie, a relevat statutul, rolul și tratamentul similare cu cel al controlorului financiar - întocmai cum s-a procedat în expunerea de motive la Legea nr. 7/2016, iar nu suprapunerea sau confundarea cu acesta cum greșit a reținut instanța.

Potrivit recurentului, ignorând prevederile legii și îndeplinirea condițiilor legale de acces, prima instanță a stabilit alte criterii de accesibilitate la calitatea de auditor public extern, în consecință, toate argumentele prezentate se referă numai la elemente străine acțiunii privind nelegalitatea Normelor în raport cu prevederile alin. (18) al art. 51 al Legii nr. 94/1992.

Prin urmare, în privința condițiilor legale invocate în acțiune, "persoanele care efectuează activități specifice Curții de Conturi, cele care îndeplinesc și alte atribuții legate strict de funcția de control", prima instanța nu a prezentat nici o motivare.

Recurentul a susținut că hotărârea atacată este nemotivată și din perspectiva activități specifice și atribuții legate strict, nefiind tratat niciunul dintre motivele de nelegalitate actualizate prin acțiunea modificată.

Astfel, a arătat că petitul principal al acțiunii modificate este anularea, pentru nelegalitate, a dispozițiilor alin. (3) si (4) ale art. 1 al Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992, modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, aprobate prin Ordinul comun nr. 285/138/12.04.2016 emis de pârâte, iar în motivarea cererii a invocat încălcarea normelor de competență privind emiterea actelor normative de interpretare, în speță art. 9 din C. civ. și art. 69 și 78 din Legea nr. 24/2000, în sensul că aceste texte constituie o veritabilă interpretare normativă a textului alin. (18) al art. 51 al Legii nr. 94/1992, interpretare care aparține numai emitentului, dar și o adăugare la lege, prin adăugarea la textul legii a propriei interpretări normative, ambele aspecte reprezentând o depășire a competenței generale a autorităților administrative și a textului art. II al Legii nr. 7/2016.

În subsidiar, a invocat încălcarea alin. (18) al art. 51 al Legii nr. 94/1992, constând în nerespectarea criteriilor/condițiilor de calificare/de identificare a persoanelor care se încadrează în calitatea de «auditor public extern», în sensul de excludere prin omisiune a procurorului financiar, deși îndeplinea condițiile: activități specifice si atribuții legate strict.

3.2. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că sentința atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 51 alin. (18) din Legea nr. 94/1992, în baza cărora a invocat dobândirea calității de «auditor public extern», și a dispozițiilor C. civ. și Legii nr. 24/2000 vizând nelegalitatea Normelor.

În opinia recurentului, din motivarea primei instanțe, conținând invocarea altor criterii de acces la calitatea de «auditor public extern» decât cele stabilite expres de lege, precum și invocarea unor împrejurări de excludere neprevăzute de lege, ori prin referirea într-un enunț general la modificarea Normelor, rezultă încălcarea prin ignorare în totalitate a dispozițiilor și spiritului legii, în mod esențial a dispozițiilor Legii nr. 94/1992, C. civ. și Legii nr. 24/2000.

3.3. Un alt treilea motiv de recurs se referă la faptul că sentința atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precum și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art.

7, 8,13 și 14 din C. civ. și a art. 51 alin. (3) și (11) ale Legii nr. 94/1992, invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.,

Astfel, a arătat că prin motivarea din care rezultă că reclamantul nu îndeplinește condiția de a fi fost auditor public extern pe o durată de cel puțin 14 ani prevăzută de art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, atâta vreme cât acesta a îndeplinit funcția de procuror financiar doar pe o durata de 6 ani, prima instanță a încălcat atât regulile de procedură, cat și normele de drept material.

A susținut că în cursul judecații discuțiile pe fond s-au purtat în contradictoriu numai pe calitatea de «auditor public extern», nu a pus în discuția pârtilor condiția de a fi în funcție la data pensionarii, ori durata minimă de 14 ani, prevăzută de art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, or, prin faptul că aceste aspecte nu au fost puse în discuție conduce la concluzia că, în cauză, prima instanță a încălcat principiile legalității, egalității, dreptului la apărare și contradictorialității, lipsind părțile de posibilitatea de a-și prezenta susținerile și apărările, respectiv de a propune și administra probele impuse de natura cauzei.

O altă critică, privind aplicarea greșită a normelor de drept material, vizează conduita primei instanțe în forma sus-menționată, care este lipsită de temei legal și contrară atât normelor atât normelor de drept material, cât și practicii Curții de Conturi și a Caselor teritoriale de pensii, sens în care a făcut trimitere la îndeplinirea condiției de pensionar pentru limita de vârstă la data apariției Legii nr. 7/2016 și condiția vechimii minime de cel puțin 4 ani în această calitate, fiind în concordanță cu normele de drept material, respectiv dispozițiile alin. (3) și (11) ale art. 51 din Legea nr. 94/1992, precizând că în același sens dispune și art. 2 din Norme.

Prin urmare nici Legea și nici Normele nu conțin condițiile reținute de prima instanță, astfel sunt aplicabile reglementările specifice cuprinse în alin. (11) și alin. (3) ale art. 51 din Lege și în art. 2 din Norme.

Așa fiind, a susținut că prima instanță a aplicat greșit legea specială, reținând în cauză o condiție specifică magistraților care se bucură de inamovibilitate și stabilitate, ceea ce nu există în cazul personalului Curții de Conturi, tocmai de aceea legiuitorul a redus vechimea minimă la 4 ani, cu diminuarea proporțională a cuantumului pensiei.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost modificată, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,7 și 8 din C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în baza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea alin. (3) și (4) ale art. 1 din Normele aprobate prin Ordinul comun nr. 285/138/12.04.2016, emis de pârâte, și obligarea pârâtei să îi elibereze adeverința - tip pentru stabilirea pensiei de serviciu, în acord cu art. 9 lit. c) al Norme.

Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea modificată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. În ceea ce privește motivul de casare încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului la apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurentul invocă faptul nu s-au pus în discuție condițiile prevăzute de art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, cu referire la condiția de a fi în funcție la data pensionarii și la durata minimă de 14 ani, dezbaterile pe fond purtându-se în contradictoriu doar în ceea ce privește calitatea de «auditor public extern», apreciind astfel că s-au încălcat principiile legalității, egalității, dreptului la apărare și contradictorialității întrucât părțile nu au avut posibilitatea de a-și prezenta susținerile și apărările, respectiv de a propune și administra probe.

Art. 7 din C. proc. civ. consacră principiul legalității, conform căruia, "procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii" - alin. (1), iar "judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces" - alin. (2).

Art. 8 din C. proc. civ. prevăde că "În procesul civil părților le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal și fără discriminări".

Potrivit dispozițiilor art. 13 din C. proc. civ.:

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii.

(3) Părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(4) Instanța poate dispune înfățișarea în persoană a părților, chiar atunci când acestea sunt reprezentate."

Conform art. 14 din C. proc. civ.:

"(1) Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.

(3) Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părțile au obligația de a expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.

(4) Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.

(5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Instanța de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanță a principiilor legalității, egalității, dreptului la apărare și contradictorialității, în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță.

Judecătorul fondului a analizat susținerile și apărările formulate pe parcursul procesului și a încuviințat probele solicitate de către părți, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ., toate părțile având posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept deduse judecății.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat principiile menționate.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de control judiciar consideră, de asemenea, că nu poate fi primit.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a făcut trimitere la considerentele

primei instanțe pe care le-a apreciat ca fiind străine cauzei, susținând, totodată, că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și că realitatea este alta decât cea reținută de judecătorul fondului.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

De asemenea, instanța a analizat în concret toate motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat, îndeplinindu-și, prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare a reclamantului cu privire la motivele de înlăturare a criticilor de nelegalitate invocate și de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Contrar susținerilor recurentului, prima instanță a explicitat aspectele analizate prin raportare la prevederileart. 51 alin. (18) din Legea nr. 94/1992, modificată prin Legea nr. 7/2016, în aplicarea căruia au fost elaboratele Normele atacate în prezenta cauză, așa încât nu se poate susține nemotivarea hotărârii recurate.

Prin urmare, judecătorul fondului a demonstrat analiza criticilor de nelegalitate invocate de reclamant, nemotivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme.

Faptul că recurentul nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

1.3. Motivul de casare încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., se referă la casarea unei hotărâri care poate fi cerută când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Înalta Curte observă că autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 și următoarele din C. proc. civ., ca efect al hotărârii judecătorești, indicându-se hotărârile cărora li se atașează autoritatea de lucru judecat, precum și efectele lucrului judecat.

Or, recurentul-reclamant nu a precizat în niciun fel modalitatea în care, în cauză, ar fi fost încălcată autoritatea de lucru judecat, astfel că acest motiv de recurs a fost invocat formal, fără a fi argumentat.

1.4. Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate și criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, recurentul susține că prima instanță a încălcat normele de drept material reprezentate de dispozițiile art. 51 alin. (18) din Legea nr. 94/1992, aplicând greșit legea.

Potrivit art. 51 alin. (18) din Legea nr. 94/1992, " Prin sintagma «auditor public extern» se înțelege persoanele care efectuează activități specifice Curții de Conturi, cele care îndeplinesc și alte atribuții legate strict de funcția de control, cele care sunt asimilate auditorilor publici externi, precum și persoanele care dețin funcțiile de conducere de director, director adjunct, șef serviciu/șef oficiu regional de audit și șef birou din structurile de specialitate ale Curții de Conturi și ale Autorității de Audit."

În aplicarea prevederilor legale sus-menționate au fost elaborate Normele aprobate prin Ordinul comun nr. 285/138/12.04.2016, a căror anulare se solicită.

Alineatul 3 al art. 1 din Norme stabilește că prin sintagma persoane care efectuează activități specifice Curții de Conturi se înțelege: auditorii publici externi ce efectuează acțiuni de control/audit precum și controlorii financiari care au activat în Curtea de Conturi până la data de 27 octombrie 2008.

Alineatul 4 al art. 1 din Norme definește sintagma persoanele care îndeplinesc și alte atribuții legate strict de funcția de control, cele care sunt asimilate auditorilor publici externi: consilierul juridic, specialistul în informatică, precum și personalul de specialitate cu studii superioare încadrat în funcția de consilier la cabinetele consilierilor de conturi, precum și funcțiile de consilier și director de cabinet la cabinetele președintelui și vicepreședinților Curții de Conturi, respectiv ai Autorității de Audit.

Recurentul-reclamant a exercitat funcția de procuror financiar în cadrul Curții de Conturi, în perioada 8.12.1993 - 8.12.1998, considerând că, pe respectiva perioadă, a îndeplinit calitatea de auditor public extern, așa cum este definită de art. 51 alin. (18) din Legea nr. 94/1992, ceea ce, alături de celelalte condiții prevăzute de actul normativ menționat pe care le îndeplinește, îi dă dreptul de a pretinde pensia de serviciu, deși dispozițiile legale invocate, în textul art. 51, omit funcția de procuror financiar ca având calitatea de "auditor public extern", ceea ce ar fi condus la refuzul nejustificat al autorității de a-i elibera adeverința - tip prevăzută de art. 9 lit. c) din Normele aprobate prin Ordinul comun nr. 285/12.04.2016, pentru stabilirea pensiei de serviciu.

Potrivit recurentului, normele atacate au inclus în sintagma "auditor public extern" întregul personal de specialitate care a activat sau activează în cadrul Curții de Conturi, cu excepția procurorilor și a judecătorilor financiari, aceștia fiind excluși în mod nejustificat prin omisiune, deși acestea ar fi trebuit să se aplice întocmai atribuțiilor exercitate de fiecare categorie profesională în parte, fără omisiune și fără discriminare, în condițiile în care activitatea procurorului financiar este specifică Curții de Conturi, prin reglementare, denumire, statut, atribuții și locul de exercitare.

Din această perspectivă, sunt relevante prevederile Legii nr. 217/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, care la art. 111 alin. (2) precizează că persoanele care au îndeplinit funcția de controlor financiar sau auditor public extern pe o durată de cel puțin 14 ani în cadrul Curții de Conturi, beneficiază la data pensionării de pensie de serviciu, prevederi reluate ulterior prin Legea nr. 7/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992, prin care a fost reintrodusă pensia de serviciu.

Se observă că art. 51 din Legea nr. 94/1992, modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, a prevăzut condițiile de acces la pensia de serviciu a persoanelor ce au îndeplinit funcția de auditor public extern în cadrul Curții de Conturi, drept recunoscut, de altfel, și altor categorii de salariați în alte domenii unde, de asemenea, sunt prevăzute, în mod limitativ și restrictiv, anumite condiții de acordare a acestei pensii, legate de vechimea minimă în funcția respectivă, o anumită calitate sau ocuparea unui anumit post sau apartenență la o anumită categorie profesională, ceea ce nu se poate considera că, prin instituirea unor condiții, s-ar crea vreo discriminare.

Cât privește modalitatea de redactare a actului normativ, în mod corect a reținut prima instanță că aceasta rămâne la latitudinea legiuitorului, sub rezerva constituționalității acestuia și de a preciza condițiile în care se beneficiază de pensie de serviciu în funcție de perioada efectuată în cadrul Curții de Conturi, chiar dacă condițiile anterioare de acces la pensia de serviciu erau altele decât cele reglementate de Legea nr. 7/2016.

Așadar, din analiza art. 51 din Legea nr. 94/1992, modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, rezultă fără îndoială că sunt stabilite, expres și limitativ categoriile profesionale și funcțiile care sunt incluse în sintagma "auditor public extern".

Totodată, dispozițiile Legii nr. 7/2016 nu se aplică persoanelor care, la data îndeplinirii condițiilor standard de pensionare prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii, au altă ocupație decât funcția de auditor public extern la Curtea de Conturi.

Or, beneficiază de pensia de serviciu doar persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime în specialitate, prevăzute de art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, respectiv condiția de a fi fost auditor public extern pe o durată de cel puțin 14 ani, exigență pe care recurentul nu o îndeplinește, acesta a îndeplinit funcția de procuror financiar doar pe o durată de 6 ani, cum corect a sesizat și prima instanță.

De asemenea, se reține că recurentul a fost salariat în baza dispozițiilor Legii nr. 52/1991, Legii nr. 154/1998 și O.U.G. nr. 177/2002, fiind asimilat magistraților, exercitând, așa cum s-a arătat, funcția de procuror financiar, ale cărei atribuții sunt individualizate în dispozițiile art. 97 - 103 din Legea nr. 94/1994, iar numirea în această funcție se realiza pentru o perioadă de 6 ani, conform dispozițiilor art. 109 alin. (1) din Legea 94/1992.

Așadar, activitatea procurorilor financiari nu se suprapune și nu se confundă cu aceea de consilier financiar, fiind concretizată îndeosebi în obligația de a sesiza organele de urmărire penală în legătură cu faptele cu caracter infracțional, rezultate din actele de control cu care au fost sesizați.

Distincția între cele două categorii profesionale fiind prevăzută și în conținutul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, prin care s-a asimilat perioada desfășurată în calitate de procuror financiar vechimii necesare pentru obținerea pensiei de serviciu, prevăzută de art. 82 din Legea nr. 303/2004, în timp ce salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a fost reglementată în conținutul unor acte normative diferite.

Prin urmare, rezultă cu evidență că statutul și salarizarea celor două categorii de personal din cadrul Curții de Conturi (procurori financiari și controlori financiari) au fost concepute și reglementate diferit, așa încât nici funcția de procuror financiar nu poate fi asimilată sintagmei de "auditor public extern".

Instanța de control judiciar reține că recurentul a susținut că motivul de anulare invocat îl constituie nerespectarea dispozițiilor art. 9 din C. civ. și art. 69 și 78 din Legea nr. 24/2000, în sensul că aceste texte constituie o veritabilă interpretare normativă

a textului alin. (18) al art. 51 al Legii nr. 94/1992 și o depășire a competenței generale, dar și o adăugire nepermisă la lege.

Potrivit art. 78 din legea 24/2000, ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

În temeiul art. 69 din Legea 24/2000, intervențiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de același nivel cu actul vizat prin dispoziții interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziției al cărui sens trebuie clarificat (alin. (1), iar interpretarea legală intervenită potrivit alin. (1) poate confirma sau după caz infirma ori modifica interpretările judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate până la acea dată, cu respectarea drepturilor câștigate (alin. (2).

Conform art. II din Legea nr. 7/2016, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu se aprobă prin ordin comun al președintelui Curții de Conturi și al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice.

Prin acest ordin se definesc sintagmele persoane care efectuează activități specifice Curții de Conturi și persoanele care îndeplinesc și alte atribuții legate strict de funcția de control, cele care sunt asimilate auditorilor publici externi menționate în art. 51 alin. (18) din legea 94/1992, modificată prin Legea nr. 7/2016.

Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, prin aceste norme se realizează o enumerare a acestor persoane, interpretându-se o lege printr-un act normativ inferior, însă se solicită anularea actului doar din perspectiva faptului că, din această enumerare, a fost omisă funcția de procuror financiar.

În cauză, se critică nerespectarea dispozițiilor art. 69 și 78 din Legea 24/2000 însă numai în ceea ce privește omisiunea emitenților ordinului de a include și categoria judecătorilor și procurorilor financiari, așa încât că nu se impune anularea actului.

În plus, autoritatea intimată și-a întemeiat refuzul nejustificat de a elibera adeverința tip solicitată pe dispozițiile art. 51 alin. (18) din Legea 94/1994 și nu pe dispozițiile Ordinul comun nr. 285/138/12.04.2016, astfel cum rezultă din apărările formulate în cauză.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 179 din 3 octombrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2019.