ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2236/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.I.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției și Libertăților Cetățenești și Administrația Națională a Penitenciarelor anularea în totalitate a Ordinului nr. 1692 din 3 iulie 2007 emis de primul pârât, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, prin pensionare și, pe cale de consecință, repunerea reclamantului în drepturile anterioare, cu obligarea pârâților la plata de daune morale în cuantum de 200.000 Euro. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data încetării raporturilor de serviciu prin ordinul atacat, avea vârsta de 56 ani și 10 zile și o vechime totală în muncă de 36 ani, 3 luni și 21 de zile, pensionarea sa dispunându-se în temeiul dispozițiilor art. 57 1 introdus prin O.U.G.

nr. 47/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici in Administrația Națională a Penitenciarelor, care prevede că „funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare nu pot fi menținuți în funcție după împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de lege". A mai arătat reclamantul că în ceea ce privește vârsta standard de pensionare, în condițiile inexistenței unei prevederi exprese în acest sens în Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, aceasta este dată de dispozițiile cuprinse în art. 41 alin. (2) al Legii nr. 19/2000, care stabilește că vârsta standard de pensionare este de 60 de ani la femei și 65 de ani pentru bărbați.

S-a mai susținut că art. 12 din Legea nr. 164/2001 stabilește un drept al funcționarului public la o pensionare anticipată, o opțiune și nicidecum o obligație de a se pensiona. Prin întâmpinare, pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a invocat excepția lipsi calității procesuale pasive, respinsă de instanța de fond pentru considerentele expuse în practicaua hotărârii. Prin sentința civilă nr. 703 din 10 noiembrie 2008, Curtea de Ape Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.I.P., ca nefondată. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor actelor normative aplicabile speței, respectiv art. 54 din Legea nr. 293/2004, anterior modificării operate prin O.U.G.

nr. 4/2008 și art. 57 1 introdus prin O.U.G. nr. 47/2006, funcționarii publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor pot înceta raporturile de serviciu prin pensionare în condițiile legii, neputând fi menținuți în funcție după împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de lege, iar, în mod excepțional , pot fi menținuți în funcție, cel mult doi ani pete limita de vârstă prevăzută la alin. (1), la cerere, dacă starea sănătății le permite și cu aprobarea ministrului justiției.

A constatat instanța de fond că prevederile legale menționate au fost aplicate anterior, la cererea reclamantului, fiindu-i aprobată menținerea în activitate pentru o perioadă de 6 luni, după vârsta de 55 ani, perioadă care expira la data de 20 iunie 2007, când reclamantul a formulat o nouă cerere de menținere în activitate, aceasta din urmă fiindu-i respinsă și ulterior emis ordinul de pensionare nr. 1692 din 03 iulie 2007. A mai reținut prima instanță că potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 164/2001 au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă cadrele militare în activitate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: vârsta de 55 ani; vechime minimă în serviciu de 30 de ani bărbații și 25 ani femei, din care efectiv ca militar 15 ani bărbații și 10 ani femeile, iar menținerea în activitate după această vârstă standard este la aprecierea exclusivă a persoanei competente în acest sens, în speță Ministerul Justiției.

A concluzionat instanța de fond în sensul că nu se poate reține nelegalitatea ordinului atacat, deoarece acesta a fost emis de organul administrativ în limitele competențelor conferite de lege și cu respectarea tuturor dispozițiilor legale de rang superior acestuia. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R.I.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susține în esență că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale aplicabile speței, fără a observa că art. 12 din Legea nr. 164/2001 stabilește un drept, un beneficiu al legii și nu o obligație pentru funcționarii publici cu statut special din cadrul A.N.P., cărora, în lipsa unor prevederi exprese de stabilire a vârstei standard de pensionare, li se aplică art. 41 alin. (2) din legea generală a pensiilor nr. 19/2000, care menționează vârsta de 65 de ani pentru bărbați. Se mai susține că nu există un ordin de respingere a cererii de menținere în funcție, semnat de Ministrul justiției, existând o simplă mențiune olografa de clasare a dosarului, fiind emis, în schimb, ordinul de pensionare.

Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor „până la intrarea în vigoare a legii privind pensiile funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, rămân aplicabile, în continuare, dispozițiile legale referitoare la pensionarea cadrelor militare" (n.r. Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat).

In conformitate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 164/2001 „Au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă cadrele militare în activitate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții a) vârsta minimă de 55 ani; și b) vechime minimă în serviciu de 25 de ani, din care efectiv ca militar 15 ani". Pe de altă parte, în Legea specială nr. 293/2004 aplicabilă funcționarilor publici din cadrul A.N.P., a fost introdusă prin O.U.G.

nr. 47/2006 o normă de excepție, respectiv art. 57 1 prin care s- a stabilit în alin. (1) că funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare „nu pot fi menținuți în funcție după împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de lege", iar în alin. (2) s-a prevăzut posibilitatea menținerii în funcție, la cerere, cel mult doi ani peste limita de vârstă prevăzută la alin. (1), cu aprobarea ministrului justiției, a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, a directorului unității subordonate. Prin urmare, la momentul Ia care reclamantul a împlinit Vârstă de 55 ani erau în vigoare dispozițiile legale menționate mai sus. Problema de drept care se impune a fi dezlegată în speță este aceea de a stabili înțelesul juridic al noțiunii „vârsta standard de pensionare prevăzută de lege" uzitată de art. 57 1 din Legea nr. 294/2003, modificată prin O.U.G.

nr. 47/2006. După cum se observă din redactarea textului de lege, rezultă că suntem în prezența unei norme de trimitere la o „lege" aplicabilă în materia stabilirii pensiilor acestei categorii de funcționari cu statut special din cadrul A.N.P., iar această normă trebuie raportată la dispozițiile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 293/2004, precizate, care, la rândul lor fac trimitere expresă la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat. Prin urmare, afirmația recurentului-reclamant tăcută în susținerea recursului, în sensul că dispozițiile art. 57 1 din Legea nr. 293/2004 fac trimitere la Legea generală a pensiilor nr. 19/2000 nu poate fi acceptată, în condițiile în care legea specială ( Legea nr. 293/2004) trimite în mod expres la aplicarea dispozițiilor speciale ale Legii nr. 164/2001 în ceea ce privește pensionarea funcționarilor publici cu statut special din cadrul A.N.P.

Din economia dispozițiilor legale prevăzute în secțiunea I a Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat rezultă că destinatarii acestei legi (inclusiv recurentul-reclamant, în calitate de funcționar public în cadrul A.N.P.) beneficiază de trei tipuri de pensii și anume: pensie de serviciu, pensie de invaliditate și pensie de urmaș, iar potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ pensia de serviciu poate fi: pentru limită de vârstă, anticipată și anticipată parțial. Prin urmare pensia de serviciu prevăzută de Legea specială nr. 164/2001 reprezintă echivalentul noțiunii de pensie pentru limită de vârstă și vechime în muncă menționată în Legea nr. 19/2000, dar pensia de serviciu are caracter special din cauza specificului activității desfășurate de persoanele cărora li se aplică, motiv pentru care se stabilește în funcție de alte criterii decât cele enumerate în legea generală, expres menționate în art. 12 din Legea nr. 164/2001.

În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2001 care prevăd că "principiile generale prevăzute de art. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și pensiilor militare de stat, exceptând situațiile în care prin prezenta lege se dispune altfel". În acest context faptic și juridic, este evident, că în materia pensionării funcționarilor publici cu statut special din cadrul A.N.P., cel puțin la momentul la care s-a emis ordinul atacat, vârsta standard de pensionare era cea de 55 de ani, recurentului-reclamant, fiindu-i pe deplin aplicabile aceste dispoziții, nefiind vorba de o pensionare anticipată, astfel cum susține reclamantul, pensia de serviciu anticipată fiind reglementată distinct în art. 13 din Legea nr. 164/2001.

De menționat este și aspectul că pe parcursul judecării cauzei a fost adoptată O.U.G. nr. 4/2008 de modificare și completare a Legii nr. 293/2004, prin care s-a modificat textul art. 57 1 , menționându-se în mod explicit că „funcționarii publici cu statut special nu pot fi menținuți în activitate și funcție după împlinirea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă de 55 de ani.

Pe de altă parte, recurentul însuși a acceptat această realitate juridică, având în vedere că imediat după împlinirea vârstei de 55 de ani, apreciind-o ca fiind cea standard de pensionare pentru limită de vârstă, a dorit să beneficieze de dispozițiile art. 57 1 din Legea nr. 293/2004, solicitând menținerea în funcție, cerere care i-a fost aprobată succesiv pentru două perioade de câte 6 luni, respectiv până la data de 20 iunie 2007. În altă ordine de idei, din interpretarea literală a art. 57 1 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 modificată, rezultă că menținerea în activitate și funcție pe o perioadă de cel mult 2 ani este, în cazul reclamantului, care îndeplinea funcția de director de penitenciar, un atribut exclusiv al ministrului justiției, iar măsura este lăsată la aprecierea acestuia, fiind vorba de puterea discreționară a organului administrativ.

Prin urmare, nemulțumirea recurentului-reclamant constă, de fapt, în refuzul ministrului justiției de a aviza favorabil a treia cerere de menținere în activitate formulată de reclamant la data de 20 iunie 2007, situație care nu putea fi analizată de instanță, având în vedere că a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni privind anularea unui ordin de pensionare și nu a unui refuz nejustificat din partea autorității. Referitor la aspectul că nu s-a emis un ordin de respingere a cererii de menținere în funcție, se reține că acest fapt nu poate duce la nelegalitatea ordinului de pensionare, având în vedere că legea prevede obligativitatea emiterii unui ordin doar în cazul acceptării cererii de menținere în activitate și în funcție, nu și în cazul respingerii acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de R.I.P., împotriva sentinței civile nr. 703 din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2009.