ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 897/2003

S-a luat în

examinare recursul declarat de reclamanții B.A.P. și P.M.O. împotriva deciziei

nr.251 A din 15 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

La apelul

nominal s-au prezentat recurenții-reclamanți prin avocat D.G.și

intimații-pârâți Consiliul General al Municipiului București prin consilier

juridic O.O.și Direcția Fitosanitară București prin consilier juridic Columb

Ovidiu Dan.

Procedura

completă.

Consilier

juridic O.O.a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a se depune la dosar

certificatul de calitate privind pe moștenitorii reclamantului Bentoiu

Aurelian.

Avocat D.G.a

depus la dosar certificatul de calitate de moștenitor nr.42 din 10.08.1999 emis

de notarul public Marius Luca.

Curtea,

deliberând a respins cererea de amânare a C.G.M.B. și a dat cuvântul părților

Avocat G.D.a

cerut admiterea recursului, titlul de proprietate a fost recunoscut de prima

instanță iar actele normative Decretul 409/1955 și Legea 1/1962 nu sunt de

natură să transfere proprietatea de la reclamanți la stat.

Consilier

juridic O.O.a lăsat soluția la aprecierea instanței, arătând că C.G.M.B. nu are

calitate procesuală, imobilul nu se găsește în proprietatea sa, ci la Direcția

Fitosanitară.

Consilier

juridic C.O.D.a cerut respingerea recursului, arătând că trecerea la stat a

imobilului s-a făcut prin două acte normative, recurenții având deschisă calea

despăgubirii în natură sau în echivalent conform Legii nr.10/2001.

Cu referire la

motivele de recurs, instanțele au pronunțat hotărâri temeinice și legale.

C U

R T E A

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 14 decembrie 1998 pe rolul Tribunalului București, reclamanții

B.A.P.și P.M.O.au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al

Municipiului București și Inspectoratul de Protecție a Plantelor, solicitând,

în temeiul art.480 C.civ., restituirea imobilelor teren și construcții, situat

în București, Drumul Cooperativei nr.20 sectorul 5, evaluate la 300 milioane

lei.

S-a motivat în

acțiune că bunul a aparținut în proprietate tatălui lui A.B.și este stăpânit

fără nici un titlu de Inspectoratul de Protecție a Plantelor.

Prin sentința

civilă nr.202/1 martie 2001 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea că, prin dispoziția nr.092/1964

imobilul s-a transmis din administarea Consiliului Superior al Agriculturii în

administrarea Consiliului Agricol, cu destinația de stațiune de însămânțări

artificiale.

A apreciat

tribunalul că, potrivit Decretului nr.409/1955 și ale Legii nr.1/1962, pârâtul

deține imobilul cu titlu.

Soluția a fost

menținută prin decizia nr.251 din 15 mai 2001 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, care a respins apelul reclamantelor.

S-a reținut în

motivare că apărările pârâtei, ce au stat la baza respingerii acțiunii, nu au

fost combătute, astfel că s-au apreciat ca fiind pur formale motivele de apel.

Împotriva

acestei decizii în termen legal reclamanții au declarat recurs, invocând

motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 din C. proc.civ.                         În

esență, se susține că motivarea este contradictorie, de vreme ce titlul lor de

proprietate a fost recunoscut de prima instanță și, cu toate  acestea

acțiunea  a  fost  respinsă,  deși  cele  două  acte  normative invocate nu

puteau constitui un titlu valabil pentru transferul dreptului de proprietate.

Recursul este

fondat, urmând a fi admis pentru motivele ce se vor expune.

Potrivit

art.480 din C.civ., invocat în acțiune, proprietatea este dreptul ce are cineva

de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în

limitele determinate de lege.

Prin

înscrisurile depuse, reclamanții au făcut dovada că autorul lor, prin contracte

de vânzare-cumpărare încheiate în anii 1938 și 1940 a dobândit dreptul de

proprietate asupra unor terenuri situate în comuna Lupeasca, bunuri

rechiziționate în anul 1948 (f.2 fond).

Ulterior, în

anul 1964 imobilul a fost transmis în administrarea Sfatului Popular al

Capitalei, prin dispoziție (f.17 fond).

Este evident că

un asemenea act nu este de natură a transfera dreptul de proprietate dintr-un

patrimoniu în altul, ci, astfel cum rezultă din chiar cuprinsul lui, a operat

doar o transmitere a dreptului de administrare.

Nici instanța

de fond, nici cea de apel nu au fost preocupate de lămurirea adevărului în

cauză, astfel cum art.129 din C.proc.civ.impune judecătorilor.

Se impune de

aceea casarea ambelor hotărâri, cu trimiterea spre rejudecare instanței

competente conform art.725 alin.2 teza finală C.proc.civ., în raport cu

valoarea indicată de reclamanți prin acțiune.

Instanța de

trimitere va dispune suplimentarea probatoriilor, cu luarea în considerare a

refacerii raportului de expertiză (pentru corecta individualizare a bunului), a

verificării apărării pârâtului (f.52 fond – răspuns la interogatoriu) privind

uzucapiunea, a administrării unor probe suplimentare privind transmiterile

succesive ale unor atribute ale dreptului de proprietate de-a lungul timpului.

Întrucât

situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, conform art.314 C.proc.civ.,

Curtea nu se poate pronunța pe fondul pricinii.

Pentru

considerentele anterior expuse, hotărârile pronunțate vor fi casate, cu

trimitere spre rejudecare la instanța competentă de la locul situațiunii

imobilului, Judecătoria Sectorului 5.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții

B.A.P. și P.M.O. împotriva deciziei nr.251 din 15 mai 2001 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă.

Casează decizia

recurată, precum și sentința civilă nr.202 din 1martie 2001 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria

sectorului 5 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 martie 2003.