ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 897/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B.A.P. și P.M.O. împotriva deciziei nr.251 A din 15 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenții-reclamanți prin avocat D.G.și intimații-pârâți Consiliul General al Municipiului București prin consilier juridic O.O.și Direcția Fitosanitară București prin consilier juridic Columb Ovidiu Dan. Procedura completă. Consilier juridic O.O.a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a se depune la dosar certificatul de calitate privind pe moștenitorii reclamantului Bentoiu Aurelian. Avocat D.G.a depus la dosar certificatul de calitate de moștenitor nr.42 din 10.08.1999 emis de notarul public Marius Luca.

Curtea, deliberând a respins cererea de amânare a C.G.M.B. și a dat cuvântul părților Avocat G.D.a cerut admiterea recursului, titlul de proprietate a fost recunoscut de prima instanță iar actele normative Decretul 409/1955 și Legea 1/1962 nu sunt de natură să transfere proprietatea de la reclamanți la stat. Consilier juridic O.O.a lăsat soluția la aprecierea instanței, arătând că C.G.M.B. nu are calitate procesuală, imobilul nu se găsește în proprietatea sa, ci la Direcția Fitosanitară. Consilier juridic C.O.D.a cerut respingerea recursului, arătând că trecerea la stat a imobilului s-a făcut prin două acte normative, recurenții având deschisă calea despăgubirii în natură sau în echivalent conform Legii nr.10/2001.

Cu referire la motivele de recurs, instanțele au pronunțat hotărâri temeinice și legale. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 decembrie 1998 pe rolul Tribunalului București, reclamanții B.A.P.și P.M.O.au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și Inspectoratul de Protecție a Plantelor, solicitând, în temeiul art.480 C.civ., restituirea imobilelor teren și construcții, situat în București, Drumul Cooperativei nr.20 sectorul 5, evaluate la 300 milioane lei. S-a motivat în acțiune că bunul a aparținut în proprietate tatălui lui A.B.și este stăpânit fără nici un titlu de Inspectoratul de Protecție a Plantelor.

Prin sentința civilă nr.202/1 martie 2001 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea că, prin dispoziția nr.092/1964 imobilul s-a transmis din administarea Consiliului Superior al Agriculturii în administrarea Consiliului Agricol, cu destinația de stațiune de însămânțări artificiale. A apreciat tribunalul că, potrivit Decretului nr.409/1955 și ale Legii nr.1/1962, pârâtul deține imobilul cu titlu. Soluția a fost menținută prin decizia nr.251 din 15 mai 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care a respins apelul reclamantelor. S-a reținut în motivare că apărările pârâtei, ce au stat la baza respingerii acțiunii, nu au fost combătute, astfel că s-au apreciat ca fiind pur formale motivele de apel.

Împotriva acestei decizii în termen legal reclamanții au declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 din C. proc.civ. În esență, se susține că motivarea este contradictorie, de vreme ce titlul lor de proprietate a fost recunoscut de prima instanță și, cu toate acestea acțiunea a fost respinsă, deși cele două acte normative invocate nu puteau constitui un titlu valabil pentru transferul dreptului de proprietate. Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru motivele ce se vor expune. Potrivit art.480 din C.civ., invocat în acțiune, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.

Prin înscrisurile depuse, reclamanții au făcut dovada că autorul lor, prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 1938 și 1940 a dobândit dreptul de proprietate asupra unor terenuri situate în comuna Lupeasca, bunuri rechiziționate în anul 1948 (f.2 fond). Ulterior, în anul 1964 imobilul a fost transmis în administrarea Sfatului Popular al Capitalei, prin dispoziție (f.17 fond). Este evident că un asemenea act nu este de natură a transfera dreptul de proprietate dintr-un patrimoniu în altul, ci, astfel cum rezultă din chiar cuprinsul lui, a operat doar o transmitere a dreptului de administrare. Nici instanța de fond, nici cea de apel nu au fost preocupate de lămurirea adevărului în cauză, astfel cum art.129 din C.proc.civ.impune judecătorilor.

Se impune de aceea casarea ambelor hotărâri, cu trimiterea spre rejudecare instanței competente conform art.725 alin.2 teza finală C.proc.civ., în raport cu valoarea indicată de reclamanți prin acțiune. Instanța de trimitere va dispune suplimentarea probatoriilor, cu luarea în considerare a refacerii raportului de expertiză (pentru corecta individualizare a bunului), a verificării apărării pârâtului (f.52 fond – răspuns la interogatoriu) privind uzucapiunea, a administrării unor probe suplimentare privind transmiterile succesive ale unor atribute ale dreptului de proprietate de-a lungul timpului. Întrucât situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, conform art.314 C.proc.civ., Curtea nu se poate pronunța pe fondul pricinii.

Pentru considerentele anterior expuse, hotărârile pronunțate vor fi casate, cu trimitere spre rejudecare la instanța competentă de la locul situațiunii imobilului, Judecătoria Sectorului 5. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții B.A.P. și P.M.O. împotriva deciziei nr.251 din 15 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr.202 din 1martie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria sectorului 5 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2003.