ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4118/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4118/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Deliberând asupra chestiunii admisibilității recursului declarat de pârâții G.C. ș.a., împotriva deciziei nr. 111/A din 24 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 27 februarie 2002 S.C.ICSIM S.A. București a solicitat să se constate nulitatea absolută a dispoziției emise de Primarul general al capitalei sub nr. 84 din 29 august 2001 și a procesului verbal nr. 18828 încheiat la 6 septembrie 2001, acte juridice prin care o suprafață de teren de 69942,58 mp situată în București, a fost restituită conform art. 20, art. 21 și art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Acțiunea, înregistrată pe rolul secției a III a civile a Tribunalului București cu numărul de dosar 1927/2002, a fost formulată în contradictoriu cu pârâtă Primăria municipiului București reprezentata prin primarul general precum și cu beneficiarii măsurii de restituire a terenului, pârâții G.C., ș.a.
În cursul soluționării cauzei în fond s-a făcut dovada că pârâtul inițial B.D. a vândut pârâtei V.S. drepturile litigioase asupra terenului menționat.
În raport cu această împrejurare și cu faptul că atât B.D. cât și V.S. au decedat, în cauză au fost introduși succesorii acesteia din urmă, pârâții V.I.M. și G.B.M.M.
La 10 septembrie 2002 pârâții persoane fizice au invocat excepția lipsei calității procesuale active a S.C. ICSIM S.A., iar prin sentința civilă nr. 1194 pronunțată la același termen instanța investită cu soluționarea cauzei în fond a admis excepția și a respins acțiunea “ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă”.
Apelul făcut ulterior împotriva acestei sentințe de reclamanta S.C. ICSIM S.A. București a fost admis prin decizia civilă nr. 111A pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă, în dosarul nr. 2997/2002.
Prin aceeași decizie hotărârea pronunțată în fond a fost anulată, în dispozitiv făcându-se mențiunea ca instanța de apel “reține cauza pentru evocarea fondului”.
În considerentele acestei decizii s-a apreciat că, potrivit art. 23 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, reclamanta are calitatea procesuală pentru a cere anularea sau constatarea nulității deciziei de restituire a terenului aflat în litigiu subliniindu-se de asemenea că în cauză își găsesc aplicarea și prevederile art. 291 alin. (1), art. 296 și art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
La 11 aprilie 2003 pârâții G.C., ș.a., au declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secției civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 2224/2003.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., a fost reiterată apărarea privind lipsa calității procesuale a reclamantei S.C. ICSIM S.A. formulându-se mai multe critici referitoare la modul în care instanța de apel s-a pronunțat în legătură cu această chestiune.
În ceea ce le privește intimata-reclamanta S.C. ICSIM S.A. și intimata pârâtă Primăria municipiului București reprezentată prin Primarul general nu s-au prezentat în fața acestei Curți și nici nu și-au făcut cunoscute în scris punctele de vedere referitoare la recursul declarat în cauză.
La 17 octombrie 2003 a fost pusă din oficiu în discuție admisibilitatea recursului în raport cu prevederile art. 297 C. proc. civ., iar ulterior dezbaterilor desfășurate la același termen Curtea a rămas în pronunțare asupra acestei chestiuni.
Recursul este inadmisibil.
În acest sens Curtea reține că, potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma modificată, dată acestui text prin O.U.G. nr. 138/2000, în cazul în care prima instanță a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului, iar instanța de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat respectiva hotărâre, aceasta va evoca fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărâre definitivă.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 297 alin. (2) C. proc. civ, dacă prima instanță s-a declarat competentă, instanța de apel care constată nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează materia competenței va anula hotărârea atacată, trimițând cauza fie instanței, fie altui organ cu activitate jurisdicțională în a căror competență intră judecarea respectivei spețe.
De asemenea dacă însăși instanța investită cu judecarea apelului apreciază că era competentă material să soluționeze cauza în fond precum și atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, “anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, va reține procesul spre judecare”.
Este de amintit că, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, în situații similare instanța de apel putea trimite cauza primei instanțe în vederea rejudecării.
Această posibilitate fiind înlăturată de către legiuitor apare evident faptul că rațiunea respectivei modificării aduse Codului de procedură civilă a fost tocmai aceea de a facilita soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, dându-se un plus de eficiență juridică așa numitului “principiu al celerității” judecății.
Același principiu și aceleași rațiuni se opun exercitării, în mod separat, a recursului împotriva soluției de anulare a hotărârii apelate.
Este de observat astfel că scopul urmărit de legiuitor nu ar fi atins în măsura în care trimiterea cauzei la prima instanță ar fi substituită printr-o suspendare a judecății apelului ca o consecință a declarării recursului și a trimiterii acestuia la instanța competentă să îl soluționeze.
De altfel analiza literală a textelor de lege amintite demonstrează în mod neîndoielnic că, în concepția legiuitorului, simpla anulare a hotărârii apelate nu este de natură a dezinvesti instanța de apel.
Sunt de amintit astfel dispozițiile care stabilesc imperativ că instanța de apel „va evoca fondul și va judeca procesul ” [art. 297 alin. (1) C. proc. civ.] sau „va reține procesul spre judecare” [art. 297 alin. (2) teza II C. proc. civ.].
În același sens Curtea are în vedere că, potrivit prevederilor exprese ale art. 377 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., hotărârile date în apel sunt definitive.
În condițiile existenței acestei dispoziții cu valoare de principiu prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., care se referă și ele la “o hotărâre definitivă” pronunțată de instanța de apel, ar putea fi considerate drept un exces de reglementare.
Într-o interpretare alternativă - singura în măsură să dea o deplină eficiență juridică textului analizat - dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. trebuie înțelese în sensul că în materia astfel reglementată legiuitorul a urmărit să sublinieze că instanța de apel pronunță “o [singură] hotărâre definitivă”.
În aceeași ordine de idei este de amintit că art. 297 alin. (1) C. proc. civ. enumeră mai multe activități procedurale susceptibile de a fi efectuate succesiv de către instanța de apel:
-
aprecierea temeiniciei apelului,
-
anularea hotărârii apelate,
-
evocarea fondului și
-
judecarea procesului.
În acest context este rațional să se considere că formularea utilizată de legiuitor urmărește să accentueze tocmai cerința ca, în pofida diversității lor, activitățile procesuale enumerate să se materializeze într-o singură hotărâre definitivă.
Prin urmare decizia recurată face (sau mai precis va face) parte din hotărârea definitivă pe care instanța de apel urmează a o pronunța ca act final al judecării acestei căi de atac.
Așa fiind - și având în vedere principiul unicității căilor de atac care guvernează procesul civil - recursul prevăzut de art. 299 C. proc. civ. poate fi declarat numai după parcurgerea integrală a acestei etape procesuale.
Aceeași concluzie se impune și în raport cu prevederile art. 282 alin. (2) C. proc. civ.
Deși în principiu reglementează judecarea apelului respectivul text de lege este susceptibil de aplicare prin analogie, conform art. 316 C. proc. civ, în materia recursului împiedicând exercitarea acestei căi de atac împotriva acelor hotărâri ale instanței de apel care au doar un caracter premergător și nu întrerup cursul judecății.
În consecință Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respingând recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâții G.C., C.A., V.I, I.M. și G.B.M.M. împotriva deciziei nr. 111/A din 24 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2003.