ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3843/2003

Asupra

recursurilor de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

cererea înregistrată  sub nr. 5362/2001, reclamantul E.V. a chemat în judecată

pârâții Primăria Municipiului Bacău, S.C. T. S.A. și P.I., solicitând retrocedarea

imobilului situat în Bacău, compus din casă și teren și să se  constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare prin care imobilul menționat a

fost înstrăinat pârâtului P.I., iar în subsidiar, a solicitat să se dispună ca

pârâții să-i plătească despăgubiri la valoarea de circulație a imobilului, iar

pentru teren, eventual, să i se atribuie o altă suprafață de teren echivalentă,

pe raza municipiului Bacău.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că este unicul moștenitor al părinților

săi, E.T. și E., iar aceștia au avut în proprietate imobilul revendicat, fiind

expropriați prin Decretul nr. 239/1962.

Deși

imobilul, compus din casă și teren de 360 mp, a fost expropriat în scop de

utilitate publică, reclamantul a susținut că acest scop nu a fost îndeplinit,

motiv pentru care solicită retrocedarea în temeiul Legii nr. 33/1994.

Referitor

la cel de-al doilea capăt de cerere, reclamantul a arătat că imobilul solicitat

a fost înstrăinat cu încălcarea dispozițiilor art. 37 din  Legea nr. 33/1994,

contractul fiind lovit de  nulitate.

Tribunalul

Bacău, prin sentința civilă nr. 383 din 2 octombrie 2001, a respins ca

inadmisibilă acțiunea.

Reclamantul

a promovat apel împotriva acestei hotărâri și, prin decizia nr. 1 din 7

ianuarie 2002, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a admis apelul, a anulat

sentința și a reținut cauza spre rejudecare.

În urma

rejudecării cauzei, Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 54 din 20

septembrie 2002, a  admis în parte acțiunea, a dispus retrocedarea în natură,

către reclamant, a imobilului, a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între S.C. T. S.A. Bacău, în calitate de vânzător și

P.I. și E., în calitate de  cumpărători.

De

asemenea, curtea de apel a  respins ca rămas fără obiect, capătul de cerere

privind despăgubirile și a luat act de renunțarea la judecata cererii

reconvenționale formulate de P.I.

Instanța

de apel a reținut că acțiunea a fost promovată la data de 10 iunie 2001, deci

sub imperiul Legii nr. 33/1994, care nu a fost abrogată prin apariția Legii nr.

10/2001.

S-a

reținut că reclamantul este singurul moștenitor al părinților săi, iar imobilul

în litigiu formează masa succesorală.

În baza

Decretului nr. 239/1962, imobilul a fost expropriat în scop de utilitate

publică, dar acest scop nu s-a mai realizat, iar imobilul a fost înstrăinat pârâților

P.I. și E. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 713/1997; această

înstrăinare este lovită de nulitate absolută, având în vedere că reclamantul și

autorii săi nu și-au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra casei și a

terenului.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs pârâții S.C. T. S.A. Bacău și P.I.

Prin

recursul formulat, S.C. T. S.A. Bacău a criticat soluția curții de apel pentru

că nu s-a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive și pentru că

greșit s-a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii  nr. 33/1994,

ci ale Legii nr. 10/2001, în raport cu care acțiunea trebuie respinsă ca

nefondată.

Pârâtul

P.I. a invocat motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

constând în aceea că, în cauză, curtea de apel a pronunțat două decizii

întemeiate pe aceleași considerente, art. 304 pct. 6 din același cod, întrucât

în mod eronat s-a dispus obligarea reclamantului la restituirea despăgubirilor

actualizate primite de către autorii săi cu ocazia exproprierii, către o

persoană juridică – S.C. T. S.A. Bacău – care nu exista la data exproprierii și

nici nu are de ce să încaseze în numele statului contravaloarea despăgubirilor

plătite de acesta și, cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe art. 304

pct. 9 al aceluiași act normativ, referitor la aplicarea legilor în timp,

precum și forța lor juridică.

Ambele

recursuri sunt nefondate.

Astfel,

susținerile pârâtei S.C. T. S.A. Bacău privitoare la lipsa calității sale

procesuale pasive nu pot fi reținute, având în vedere, pe de o parte, faptul că

protocolul privind transmiterea activității de administrare a imobilelor

naționalizate de la S.C. T. S.A. Bacău către Consiliul local Municipal Bacău,

din data de 7 octombrie 1996, la care face referire aceasta vizează imobilele

naționalizate, iar imobilul în litigiu fusese expropriat în scop de utilitate

publică, iar pe de altă parte, dispunându-se retrocedarea imobilului, hotărârea

trebuie să-i fie opozabilă.

În ceea

ce privește recursul pârâtului P.I., în primul rând, trebuie remarcat că, prin

pronunțarea a două decizii, instanța de apel nu a încălcat formele de

procedură, ci a respectat prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în

sensul că, față de împrejurarea că prima instanță a soluționat pricina pe baza

excepției de inadmisibilitate, fără a intra în cercetarea fondului, instanța de

apel,  găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată prin decizia civilă

nr. 1 din 7 ianuarie 2002, irevocabilă, pentru ca, ulterior, să evoce fondul și

să judece procesul, pronunțând o hotărâre definitivă prin decizia civilă nr. 54

din 20 septembrie 2002, supusă prezentului recurs.

Și cel

de-al doilea motiv de  recurs este nefondat, față de dispozițiile art. 36 alin.

(2) și art. 37 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, întrucât retrocedarea

imobilului este dependentă de obligația corelativă a restituirii contravalorii

despăgubirilor primite de autorul reclamantului la data exproprierii.

Referitor

la cel de-al treilea motiv de recurs, privind aplicarea în speță a prevederilor

Legii nr. 10/2001, Curtea reține, așa cum corect a  făcut-o și  curtea de apel,

că Legea nr. 33/1994 reprezintă legea specială, aplicabilă imobilelor

expropriate, în timp ce Legea nr. 10/2001 reprezintă dreptul comun în materia

retrocedării imobilelor preluate  de stat în perioada 1949-1989.

În ceea

ce privește validitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 713/1996, aceasta

se apreciază în raport cu respectarea dispozițiilor legale de la momentul

înstrăinării, deoarece preluarea imobilului de către Stat a fost făcută cu

titlu valabil.

Înstrăinarea

imobilului s-a făcut în temeiul Legii nr. 112/1995, deși era exceptat de la vânzare

în baza acestui act normativ, fiind vorba de un drept de proprietate dobândit

de stat prin expropriere în interes public.

Conform

dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 33/1994, dacă scopul public nu s-a realizat

în termen de un an de la expropriere, iar Statul nu a făcut o nouă declarație

de utilitate publică și intenționa să vândă, avea obligația să respecte dreptul

prioritar la cumpărare al proprietarului expropriat sau moștenitorilor săi.

Vânzarea

către un terț putea fi făcută numai dacă persoana îndreptățită nu își manifesta

dreptul de preempțiune în termen de 60 de zile de la înștiințare.

Prevederile

Legii nr. 33/1994 au fost evident încălcate, ca, de altfel, și cerințele Legii nr.

112/1995; nu s-a dovedit că pârâtul P.I. avea un contract de închiriere valabil

încheiat la data intrării în vigoare a legii.

Astfel

că, în mod corect Curtea de Apel Bacău a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare.

Față de

considerentele exprimate mai sus, recursurile urmează a fi respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate

de pârâții S.C. T. S.A. Bacău și de P.I. împotriva deciziei nr. 54 din 20

septembrie 2002 a Curții de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  7 octombrie 2003.