ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3843/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată sub nr. 5362/2001, reclamantul E.V. a chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului Bacău, S.C. T. S.A. și P.I., solicitând retrocedarea imobilului situat în Bacău, compus din casă și teren și să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare prin care imobilul menționat a fost înstrăinat pârâtului P.I., iar în subsidiar, a solicitat să se dispună ca pârâții să-i plătească despăgubiri la valoarea de circulație a imobilului, iar pentru teren, eventual, să i se atribuie o altă suprafață de teren echivalentă, pe raza municipiului Bacău. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este unicul moștenitor al părinților săi, E.T.

și E., iar aceștia au avut în proprietate imobilul revendicat, fiind expropriați prin Decretul nr. 239/1962. Deși imobilul, compus din casă și teren de 360 mp, a fost expropriat în scop de utilitate publică, reclamantul a susținut că acest scop nu a fost îndeplinit, motiv pentru care solicită retrocedarea în temeiul Legii nr. 33/1994. Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, reclamantul a arătat că imobilul solicitat a fost înstrăinat cu încălcarea dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 33/1994, contractul fiind lovit de nulitate. Tribunalul Bacău, prin sentința civilă nr. 383 din 2 octombrie 2001, a respins ca inadmisibilă acțiunea. Reclamantul a promovat apel împotriva acestei hotărâri și, prin decizia nr. 1 din 7 ianuarie 2002, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a admis apelul, a anulat sentința și a reținut cauza spre rejudecare.

În urma rejudecării cauzei, Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 54 din 20 septembrie 2002, a admis în parte acțiunea, a dispus retrocedarea în natură, către reclamant, a imobilului, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. T. S.A. Bacău, în calitate de vânzător și P.I. și E., în calitate de cumpărători. De asemenea, curtea de apel a respins ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind despăgubirile și a luat act de renunțarea la judecata cererii reconvenționale formulate de P.I. Instanța de apel a reținut că acțiunea a fost promovată la data de 10 iunie 2001, deci sub imperiul Legii nr. 33/1994, care nu a fost abrogată prin apariția Legii nr. 10/2001.

S-a reținut că reclamantul este singurul moștenitor al părinților săi, iar imobilul în litigiu formează masa succesorală. În baza Decretului nr. 239/1962, imobilul a fost expropriat în scop de utilitate publică, dar acest scop nu s-a mai realizat, iar imobilul a fost înstrăinat pârâților P.I. și E. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 713/1997; această înstrăinare este lovită de nulitate absolută, având în vedere că reclamantul și autorii săi nu și-au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra casei și a terenului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții S.C. T. S.A. Bacău și P.I. Prin recursul formulat, S.C. T. S.A. Bacău a criticat soluția curții de apel pentru că nu s-a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive și pentru că greșit s-a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 33/1994, ci ale Legii nr. 10/2001, în raport cu care acțiunea trebuie respinsă ca nefondată.

Pârâtul P.I. a invocat motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în aceea că, în cauză, curtea de apel a pronunțat două decizii întemeiate pe aceleași considerente, art. 304 pct. 6 din același cod, întrucât în mod eronat s-a dispus obligarea reclamantului la restituirea despăgubirilor actualizate primite de către autorii săi cu ocazia exproprierii, către o persoană juridică – S.C. T. S.A. Bacău – care nu exista la data exproprierii și nici nu are de ce să încaseze în numele statului contravaloarea despăgubirilor plătite de acesta și, cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 al aceluiași act normativ, referitor la aplicarea legilor în timp, precum și forța lor juridică.

Ambele recursuri sunt nefondate. Astfel, susținerile pârâtei S.C. T. S.A. Bacău privitoare la lipsa calității sale procesuale pasive nu pot fi reținute, având în vedere, pe de o parte, faptul că protocolul privind transmiterea activității de administrare a imobilelor naționalizate de la S.C. T. S.A. Bacău către Consiliul local Municipal Bacău, din data de 7 octombrie 1996, la care face referire aceasta vizează imobilele naționalizate, iar imobilul în litigiu fusese expropriat în scop de utilitate publică, iar pe de altă parte, dispunându-se retrocedarea imobilului, hotărârea trebuie să-i fie opozabilă. În ceea ce privește recursul pârâtului P.I., în primul rând, trebuie remarcat că, prin pronunțarea a două decizii, instanța de apel nu a încălcat formele de procedură, ci a respectat prevederile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că, față de împrejurarea că prima instanță a soluționat pricina pe baza excepției de inadmisibilitate, fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată prin decizia civilă nr. 1 din 7 ianuarie 2002, irevocabilă, pentru ca, ulterior, să evoce fondul și să judece procesul, pronunțând o hotărâre definitivă prin decizia civilă nr. 54 din 20 septembrie 2002, supusă prezentului recurs. Și cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat, față de dispozițiile art. 36 alin. (2) și art. 37 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, întrucât retrocedarea imobilului este dependentă de obligația corelativă a restituirii contravalorii despăgubirilor primite de autorul reclamantului la data exproprierii.

Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, privind aplicarea în speță a prevederilor Legii nr. 10/2001, Curtea reține, așa cum corect a făcut-o și curtea de apel, că Legea nr. 33/1994 reprezintă legea specială, aplicabilă imobilelor expropriate, în timp ce Legea nr. 10/2001 reprezintă dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat în perioada 1949-1989. În ceea ce privește validitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 713/1996, aceasta se apreciază în raport cu respectarea dispozițiilor legale de la momentul înstrăinării, deoarece preluarea imobilului de către Stat a fost făcută cu titlu valabil. Înstrăinarea imobilului s-a făcut în temeiul Legii nr. 112/1995, deși era exceptat de la vânzare în baza acestui act normativ, fiind vorba de un drept de proprietate dobândit de stat prin expropriere în interes public.

Conform dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 33/1994, dacă scopul public nu s-a realizat în termen de un an de la expropriere, iar Statul nu a făcut o nouă declarație de utilitate publică și intenționa să vândă, avea obligația să respecte dreptul prioritar la cumpărare al proprietarului expropriat sau moștenitorilor săi. Vânzarea către un terț putea fi făcută numai dacă persoana îndreptățită nu își manifesta dreptul de preempțiune în termen de 60 de zile de la înștiințare. Prevederile Legii nr. 33/1994 au fost evident încălcate, ca, de altfel, și cerințele Legii nr. 112/1995; nu s-a dovedit că pârâtul P.I. avea un contract de închiriere valabil încheiat la data intrării în vigoare a legii. Astfel că, în mod corect Curtea de Apel Bacău a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.

Față de considerentele exprimate mai sus, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții S.C. T. S.A. Bacău și de P.I. împotriva deciziei nr. 54 din 20 septembrie 2002 a Curții de Apel Bacău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.