ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1764/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Ordinul nr. 188 din 22

februarie 2001, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței a

dispus eliberarea din funcția de medic director al Centrului de Medicină

Preventivă Iași, a numitei Ț.C.R., pentru grave abateri în activitatea de

conducere a instituției.

S-a precizat că ea urmează a fi

încadrată pe un post corespunzător pregătirii profesionale.

Legalitatea actului administrativ

sancționator a fost contestată de Ț.C.R. atât în cadrul dosarului nr.

1411/2001, cât și în dosarul nr. 2061/2001, ale Curții de Apel Iași.

În motivarea ambelor contestații,

contestatoarea a arătat că măsura luată împotriva sa este lipsită de temei

legal și abuzivă, deoarece a desfășurat activitatea managerială timp de peste

10 ani și a obținut rezultate profesionale deosebite. Că, deși această

activitate a fost supusă mai multor controale anterioare, nu i s-a reproșat

nici o deficiență și cu atât mai mult, împotriva ei nu s-a luat vreo măsură cu

caracter disciplinar.

A precizat că pe lângă activitatea

managerială propriu-zisă a realizat o evoluție ascendentă în plan profesional,

iar în cursul lunii decembrie 2000 și-a susținut teza de doctorat cu tema

„Infecțiile vasocormiale în unitățile sanitare din Regionala C.F. Iași – cauze,

măsuri de prevenire”.

După conexarea celor două

contestații în dosarul nr. 1411/2001, instanța sesizată prin sentința nr.

189/CA din 10 decembrie 2001, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că, fiind

sesizată de disfuncționalitățile ivite în instituția publică, autoritatea

publică pârâtă a dispus verificarea lor prin prepușii săi care, prin raportul

întocmit și verificat, au confirmat existența unor nereguli în sarcina

conducerii, precum și starea conflictuală existentă în colectiv.

Dar, chiar și în lipsa unei culpe

concrete a contestatoarei, în activitatea managerială desfășurată la unitatea

din subordinea ministerului, acesta din urmă „avea abilitatea de a proceda la

eliberarea reclamantei din postul de conducere deținut (cu asigurarea unui loc

de muncă corespunzător pregătirii sale profesionale și cu respectarea

procedurii legale în materie), atunci când a apreciat – în îndeplinirea

atribuțiilor manageriale proprii privind buna administrare a M.L.P.T.L. – că

este oportună numirea unui alt manager în postul deținut de reclamantă, prin

îmbunătățirea calității activității în unitatea respectivă”.

S-a mai apreciat că în asemenea

cazuri, controlul instanței de judecată se mărginește doar la verificarea

procedurii de schimbare din funcție, care în speță a fost respectată, precum și

la acordarea unor eventuale daune cauzate persoanei schimbate din funcție, ceea

ce, însă, nu s-a cerut.

Împotriva sentinței a declarat

recurs contestatoarea Ț.C.R.

Recurenta a susținut, în esență, că

în mod eronat instanța de fond a reținut inexistența dreptului său legitim,

vătămat prin emiterea actului administrativ sancționator, fără a examina

apărările sale privind fiecare pretinsă abatere disciplinară ce i s-a pus în

sarcină.

În realitate, procedura de demitere

din funcția de conducere a avut ca bază o reclamație anonimă, care nu a fost

urmată de o verificare corespunzătoare din partea corpului de control al

ministrului.

Deși în dosar s-au administrat, la

cererea sa, probe concludente cu care se demonstrează că abaterile disciplinare

menționate în raportul înaintat ministrului nu există, actele respective și

explicațiile date au fost înlăturate de instanță cu o motivare neconvingătoare,

străină cauzei.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să

cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum

și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În conformitate cu dispozițiile art.

304 alin. (1) pct. 10 din același cod, modificarea unei hotărâri se poate cere

atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra

unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

În speță, Curtea de Apel Iași a

considerat că sunt dovedite unele nereguli în activitatea managerială a

contestatoarei Ț.C.R., ca și starea conflictuală existentă în colectivul

salariaților instituției.

S-a făcut referire la un raport

adresat ministrului, în urma unui control efectuat în ziua de 1 februarie 2001,

care „a evidențiat grave disfuncționalități în activitatea de conducere a

C.M.P. Iași, de care se face vinovată conducătoarea instituției, dr. Ț.C.,

medic primar igienă”.

Prin urmare, s-a pus temei exclusiv

pe un raport aprobat de Secretarul de Stat și de Ministrul Lucrărilor Publice,

Transporturilor și Locuinței, dar fără a se preciza în ce anume constau

pretinsele abateri disciplinare și nici elementele din care rezultă vinovăția

contestatoarei în săvârșirea lor.

Apărările acesteia, susținute cu o

serie de înscrisuri anexate în dosar, nu au făcut obiectul analizei instanței

și s-a admis chiar posibilitatea angajării răspunderii disciplinare în lipsa

„unei culpe concrete a reclamantei”.

Ori, este evident că în raport de

normele legale procesuale mai sus enunțate, curții de apel îi revenea obligația

de a răspunde la toate motivele și mijloacele de apărare invocate de părți și

că pentru a motiva, ea nu trebuia să se limiteze la simple afirmații făcute de

autoritatea publică emitentă a actului administrativ.

Cu alte cuvinte, hotărârea care,

fără să discute și să se pronunțe asupra valorii probante a actelor prezentate,

se mărginește să afirme că partea nu și-a dovedit cererea, este o hotărâre

nemotivată.

Ținând seama de aceste considerente,

urmează a se admite recursul și a fi casată sentința atacată, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

Cu prilejul rejudecării, instanța de

trimitere va examina, pe bază de probe, susținerile contradictorii ale părților

în legătură cu fiecare deficiență și abatere constatate în activitatea

contestatoarei și consemnate în raportul înregistrat la nr. 131/DM din 9

februarie 2001.

De asemenea, va verifica dacă

emiterea actului administrativ sancționator s-a făcut cu respectarea

condițiilor de formă și de fond, referitoare la obligativitatea cercetării

prealabile a faptei imputate, la audierea funcționarului public și la

propunerea comisiei de disciplină, instituite prin dispozițiile art. 70 alin.

(5) și art. 72 din Legea nr. 189/1999, privind Statutul funcționarilor publici.

Văzând și prevederile art. 313 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ț.C.R.

împotriva sentinței civile nr. 189/CA din 10 decembrie 2001 a Curții de Apel

Iași.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 mai 2003.