ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2808/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Târgu Mureș, sub nr. 55 din 21 ianuarie 2003, reclamantul C.M. a

solicitat modificarea parțială a hotărârii nr. 1145 din 7 noiembrie 2002 emisă

de Casa Județeană de Pensii Mureș – Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii

nr. 189/2000, în sensul de a i se recunoaște calitatea de refugiat din motive

de persecuție etnică, în conformitate cu prevederile art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pe perioada 24 martie 1944 – 1

ianuarie 1990, iar nu pe perioada 24 martie 1944 – 6 martie 1945, cum a

stabilit această comisie.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat următoarele:

- s-a născut la data de 9 decembrie

1934 în Basarabia, actuala Republică Moldova, comuna Ciuciuneni, județul Bălți,

iar la data de 24 martie 1944 s-a refugiat împreună cu părinții săi în comuna

Archita, județul Mureș, refugiul fiind determinat de persecuțiile din motive

etnice la care a fost supus, ca urmare a înglobării Basarabiei în U.R.S.S.

- după refugiu nu a mai părăsit

România, unde a absolvit diverse forme de învățământ, a fost încadrat în muncă

la unități de stat cu profil agricol din județele Brașov și Mureș, apoi a fost

pensionat;

- Comisia pentru aplicarea

prevederilor Legii nr. 189/2000 trebuia să-i recunoască acestuia calitatea de

refugiat, de la data refugiului și până la 1 ianuarie 1990, data dezmembrării

U.R.S.S., întrucât, el, reclamantul a suportat consecințele refugiului pe

această perioadă.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 31 din 10

februarie 2003, a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că perioada de persecuție etnică invocată de reclamant,

excede perioadei avută în vedere de Legea nr. 189/2000, în sensul că de

prevederile acestei legi beneficiază numai persoanele persecutate din motive

etnice de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamantul, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., când instanța a aplicat greșit legea.

Prin motivele de recurs formulate în

scris, reclamantul a arătat că instanța de fond nu a ținut seama de textul

legal, așa cum acesta este prevăzut la art. 1 din Normele aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, în sensul că perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 se referă

numai la perioada de instaurare a regimurilor politice respective și nu ar avea

în vederea perioada în care persoanele au avut de suferit consecințele

persecuției din motive etnice.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate,

cu prevederile administrate și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această

instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000, de prevederile acestei legi beneficiază orice cetățean român

care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind

strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu.

În conformitate cu prevederile art.

2 alin. (1) al aceleiași legi, acordarea drepturilor compensatorii pentru

persoanele care au fost strămutate, respectiv au fost nevoite să se refugieze

din motive de persecuție etnică, în altă localitate, se face pentru fiecare an

de strămutare, respectiv de refugiu.

Cum perioada de persecuție din

motive etnice a fost strict delimitată de Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost

modificată prin O.U.G. nr. 242/2000, cererea reclamantului de a i se recunoaște

perioada de persecuție din momentul refugiului și până la data de 1 ianuarie

1990, excede reglementării legale.

Cele invocate de recurent, cum că a

suferit consecințele refugiului și după data de 6 martie 1945, sunt

nejustificate, din moment ce însuși acesta recunoaște că în România a

beneficiat de învățământ superior de stat, gratuit, a fost încadrat în funcții

de specialitate la unități de stat și primește pensie din sistemul asigurărilor

de stat, acestea reprezentând un maximum de avantaje de care a putut beneficia,

în acea perioadă, oricare cetățean român.

Pentru considerentele arătate,

sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică, iar recursul

declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.M.

împotriva sentinței civile nr. 31 din 10 februarie 2003 a Curții de Apel Mureș,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 septembrie 2003.