ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 855/2003

S-a luat

în examinare recursul declarat de Garda Financiară Centrală împotriva

încheierii nr.255 din 22 iulie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția

comercială și de  contencios  administrativ.

La apelul

nominal s-au prezentat: recurenta-pârâtă Garda Financiară centrală reprezentată

de  consilierul juridic Ș.D., intimata-reclamantă SC“S.”SRL, Timișoara prin

avocatul D.J. și intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice  prin

consilierul juridic C.S.V.

Procedura

completă.

După

prezentarea referatului cauzei, Curtea a constatat  că pricina  este în stare

de judecată și a  acordat cuvântul în fond părților și procurorului.

Consilierul

juridic Ș.D. și ulterior, consilierul juridic C.S.V. au solicitat  admiterea

recursului astfel cum a  fost  formulat susținând  motivele de  casare  expuse

în scris.

Avocatul

D.J. a cerut  să fie respins recursul ca nefondat și a depus, în acest  sens,

concluzii scrise.

Reprezentanta

Ministerului Public a formulat oral concluzii de  respingere a recursului ca

nefondat.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea  formulată la data de 19 iulie 2002  reclamanta SC “S.” SRL a

solicitat suspendarea executării procesului-verbal din data de 19 aprilie 2002

încheiat de Garda Financiară  Centrală și a deciziei nr.340 emisă de Ministerul

Finanțelor Publice, până la soluționare  dosarului nr.4513/2002 al Curții de

Apel Timișoara-Secția  comercială și de contencios adminstrativ.

In

motivarea cererii, întemeiate pe  dispozițiile  art.9 din Legea nr.29/1990,

s-a  arătat  că debitul fiind foarte mare, activitatea petentei este

periclitată.

Prin

încheierea nr.255/2002 a Curții de Apel Timișoara,Secția  comercială și de

contencios  administrativ,cererea a fost  admisă.

Impotriva

acestei hotărâri a declarat recurs  în termen Garda Financiară Centrală arătându-se

că nu sunt întrunite  cerințele  art.9 din Legea nr.29/1990, că  asupra cererii

de  suspendare a executării titlului executoriu este competentă a se  pronunța

judecătoria,  conform art.76 din OG nr.11/1996 și nu instanța  de  contencios

administrativ în considerarea art.9 din Legea nr.29/1990, întrucât OG

nr.11/1996 prevede  o procedură specială.

Verificând

cauza în funcție de  recursul formulat, întemeiat  în drept  pe dispozițiile

art.304 pct.9 și 3  din Codul de procedură civilă, Curtea  constată  că primul

motiv de recurs este fondat

Potrivit

dispozițiilor art.9 din Legea nr.29/1990 suspendarea  executării actului

administrativ  atacat poate fi dispusă  numai în cazuri bine justificate și

pentru a  se preveni producerea  unei pagube iminente, condiții care  trebuiesc

să fie  îndeplinite cumulativ.

Imprejurarea

că debitul  pentru care petenta a formulat plângere (dosar nr.4513/2002 al

Curții de Apel Timișoara, Secția  comercială șide  contencios administrativ)

este mare, nu reprezintă, un motiv  suficient prin el însuși pentru a

justifica  suspendarea executării actului administrativ atacat.

Pentru

aceste considerente cererea  se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată.

Cât

privește al doilea  temei de casare, Curtea  apreciază  că  nu este fondat.

Dispozițiile

art.9 din Legea nr.29/1990 sunt aplicabile iar cererea este de competența

instanței  de  contencios administrativ care  soluționează  acțiunea privind

anularea  actelor atacate.

Dispozițiile

art.76 din OG nr.11/1996 se  referă la contestația  împotriva  executării

silite, contestație care  cade în competența instanței de  drept comun.

Contestația  împotriva executării silite  are  un alt conținut  și o altă

reglementare față de cererea de suspendare a executării actului administrativ

atacat,  al cărei temei juridic îl reprezintă  dispozițiile  art.9  din Legea

nr.29/1990, astfel cum este  și în situația de față.

Având

în vedere cele mai sus analizate, recursul va fi admis  încheierea va fi casată

și în fond  se va  respinge  ca neîntemeiată, cererea de suspendare a

executării procesului-verbal din data de 19 aprilie 2002 încheiat  de Garda

Financiară Centrală și a deciziei nr.340/2000 a Ministerului Finanțelor

Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de pârâta Garda Financiară Centrală  împotriva încheierii

nr.255 din 22 iulie  2002 a Curții de Apel Timișoara-Secția  comercială și de

contencios  administrativ.

Casează

încheierea  atacată și respinge  cererea de  executare a procesului verbal și a

deciziei  contestate  formulată de SC “S.” SRL Timișoara.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  4 martie  2003.