Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.01.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 50/2003

HOTĂRÂRE
15.01.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 50/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 31 iulie 2002, SC C.C. Hotarele a formulat recurs împotriva hotărârii nr. 127 din 22 iunie 2001 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României și a hotărârii nr. 17/11 mai 2001 a Băncii Naționale a României, prin care s-a dispus respingerea cererii privind avizarea prealabilă a reorganizării unității în cadrul rețelei Creditcoop, conform O.U.G. nr. 97/2000. În motivarea cererii, s-a învederat că refuzul avizării prealabile a reorganizării cooperativei nu este justificat, întrucât aceasta îndeplinea condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 97/2000, la data emiterii celor două hotărâri, obligațiile scadente fiind onorate integral.

Astfel, la data de 28 februarie 2001, obligațiile scadente neonorate erau de 39.379.000 lei, datorându-se operațiunii de fuziune a altor cooperative, aceste restanțe fiind achitate integral în luna aprilie 2001. Prin întâmpinarea formulată, Banca Națională a României a arătat că la prima verificare a cooperativei, din 28 februarie 2001, s-a constatat existența unor obligații scadente neonorate, de 39.379.000 lei, iar ulterior, la verificările din 27 martie 2001 și respectiv, 5 iunie 2001, sumele neachitate erau de 49.374.444 lei, achitate parțial, ulterior. Intimata a solicitat menținerea celor două hotărâri atacate, întrucât recurenta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, pentru avizarea prealabilă a reorganizării în cadrul rețelei Creditcoop.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate de recurentă, Curtea uremază a respinge recursul ca nefondat, hotărârea nr. 127 din 22 iunie a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României fiind emisă cu respectarea O.U.G. nr. 97/2000, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 272/2000. Astfel, Curtea reține că intimata a respins cererea SC C.C. Hotarele, privind acordarea avizului prealabil de reorganizare în cadrul rețelei Creditcoop, întrucât nu au fost îndeplinite condițiile art. 250 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2000, modificată. Potrivit textului de lege sus-menționat, pe parcursul întregului proces de autorizare, fiecare organizație a cooperației de credit trebuie să nu se afle în situația de a nu-și fi onorat integral obligațiile scadente.

Procedându-se la verificarea modului în care erau îndeplinite aceste condiții pentru fiecare dintre unitățile cooperației de credit cuprinse în anexa la cererea colectivă de avizare prealabilă a reorganizării rețelei cooperatiste de credit Creditcoop, inspectorii Băncii Naționale a României au constatat că la 28 februarie 2001 recurenta nu îndeplinea cerințele legii.

Însăși cooperativa a recunoscut că la 28 februarie 2001 avea obligații scadente neonorate de 39.379.000 lei, reprezentând impozite și fonduri speciale, achitate la 19 aprilie 2001. împrejurarea că, ulterior primei verificări, recurenta achitase sumele datorate și nu mai avea obligații de plată scadente, nu este de natură a desființa hotărârea intimatei, de respingere a avizării prealabile de reorganizare, cooperativa neîndeplinind cerința legii, ca în oricare din etapele de verificare pe parcursul întregului proces de autorizare, să nu se afle în situația de a nu-și fi onorat integral obligațiile scadente. În raport cu cele expuse, Curtea va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.C. Hotarele, județul Giurgiu, împotriva hotărârii nr. 127 din 22 iunie 2001 al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 458/2003
i cooperatiste de credit „Creditcoop”, cererea sa fiind respinsă prin hotărârea nr.17 din 11 mai 2001 a guvernatorului Băncii Naționale a României, iar contestația formulată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin hotărârea nr.112 d
ÎCCJ 2003-02-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 459/2003
i Naționale a României, urmare a verificărilor făcute de aceștia la sediul respectivelor cooperative și a remiterii către Banca Națională a României, a situațiilor privind obligațiile scadente neonorate, corespunzătoare intervalului mai - a
ÎCCJ 2003-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 106/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: C.C. S.OC. Moldova Nouă în contradictoriu cu Banca Națională a României, a solicitat anularea Hotărârii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a
ÎCCJ 2003-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 102/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: C.C. B.P.C.R. Iași în contradictoriu cu Banca Națională a României, a solicitat anularea Hotărârii nr. 87 din 18 iunie 2001 emisă de Banca Națională a Rom
ÎCCJ 2006-04-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1211/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin recursul înregistrat la data de 23 ianuarie 2002, C.T.C.C. - B.P.E., în curs de reorganizare (conform O.U.G. nr. 97/2000, modificată), sub denumirea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă