ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1638/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1638/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 208/2001,
Tribunalul Dolj a respins acțiunea reclamantei având ca obiect rezoluțiunea
contractului de vânzare-cumpărare nr. 16385 din 24 septembrie 1999, cu plata în
rate, a spațiului comercial situat în Craiova.
Soluția a fost confirmată prin
decizia civilă nr. 766 din 11 iulie 2001 a Curții de Apel Craiova, care a
respins apelul reclamantei ca nefondat, reținând, în esență, că:
- prima instanță a fost sesizată cu
o acțiunea în rezoluțiunea contractului, iar termenul de reziliere din considerente
este eronat,
- acțiunea are ca obiect să se
dispună rezoluțiunea și nu să se constate producerea de plin drept a acesteia, în
temeiul art. 10 din contractul părților, iar
- pârâta și-a îndeplinit obligația
principală de plată a ratelor, însă, eventualele diferențe rezultă din
fluctuația raportului leu/dolar și nu justifică rezoluțiunea contractului.
Contra deciziei, reclamanta a
declarat recurs, fără a indica temeiurile din art. 304 C. proc. civ., susținând
că:
- reclamanta, „în realitate, a
solicitat rezoluțiunea contractului, principalul efect fiind repunerea părților
în situația anterioară”, conform art. 10 alin. (2) din contract, astfel că
- instanța „s-a pronunțat asupra a ceea
ce nu s-a cerut”, căci
- reclamanta nu a cerut „constatarea
încetării „contractului”, iar
- pârâta „nu a achitat, la datele scadente,
în întregime rata”, plătibilă în lei, „la cursul de schimb al dolarului din
ziua anterioară plății la care se adaugă TVA”, fără, însă, a indica, în mod
corect, fiecare diferență calculată.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, în cererea de chemare
în judecată, reclamanta a arătat că solicită a se „dispune rezoluțiunea” și nu
constatarea rezoluțiunii, indicând numai dispozițiile art. 7 din contractul de
vânzare-cumpărare relativ la obligația de plată a ratelor scadente.
Nici în acțiune și nici în motivele
de apel și de recurs, reclamanta nu a individualizat sumele neachitate și modul
lor de calcul, în raport cu criteriile din art. 7, mai ales că ea susține că
pârâta, la datele scadente, nu a achitat „ratele în întregime”.
Drept urmare, corect instanțele nu au
decis rezoluțiunea, în condițiile art. 1020 C. civ., în lipsa culpei pârâtei
stabilită pe baza unor elemente concrete, lăsând să se producă, în continuare,
executarea obligațiilor în natură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de reclamanta, R.A. A.D.P.F.L. Craiova, împotriva deciziei nr.
766 din 11 iulie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi, 18 martie 2003.