ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2413/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2530 din 21 aprilie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea promovată de SC P.M. SA, în contradictoriu cu pârâta SC F.R. SRL, pe care a obligat-o la plata sumelor de 123.934.403 lei contravaloare chirie restantă pe perioada noiembrie 1998 – decembrie 1999, 265.586.116 lei penalități de întârziere în decontare, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 23.247.472 lei. De asemenea, s-a constatat reziliat contractul de închiriere nr. 17242 din 5 septembrie 1990 și s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul situat în București, sector 1, pentru lipsă de titlu. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta, înregistrat la data de 12 februarie 2001, prin care critică soluția dată, invocând aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

Se susține că judecarea cauzei s-a făcut cu lipsă de procedură, sediul său social fiind în B-dul I.M. nr. 40 și nu 60, cum a precizat în acțiune reclamanta cu rea credință și, deși, la dosar există adresă de la Oficiul Registrului Comerțului, din care rezultă adresa corectă, instanța a dispus citarea la ușa instanței. De asemenea, apelanta arată că, de abia la data de 22 septembrie 2000, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul hotărârii cu privire la sediul său social, situație în care nu a avut cum să ia cunoștință de hotărâre, decât la data de 8 februarie 2001, când executorul judecătoresc s-a prezentat la sediu pentru evacuare.

Pe fondul cauzei, apelanta susține că exemplarul contractului aflat în posesia sa nu prevede nici un termen de valabilitate și că nu se poate rezilia un contract care ar fi expirat cu 5 ani în urmă și că este plătită la zi chiria, iar în procesul de evacuare se vorbește de niște facturi prin care se solicită contravaloarea lipsei de folosință a spațiului, pretinzând o notificare transmisă tot pe o adresă greșită de către intimată. Intimata, prin întâmpinare, ridică excepția tardivității formulării apelului, precizând că, față de datele la care s-a comunicat hotărârea, respectiv, 17 mai 2000; 10 august 2000 și 8 ianuarie 2001 și data de 12 martie 2001, au fost depășite cele 15 zile prevăzute de lege.

Curtea de Apel București, secția a VI comercială, prin decizia civilă nr. 1400 din 20 noiembrie 2000, a admis excepția tardivității ridicată de intimată și, în consecință, a respins apelul ca tardiv declarat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că atât actul adițional la contractul încheiat, cât și corespondența între părți indică sediul social B-dul I.M. nr. 60, sediu precizat și de reclamanta-intimată în acțiunea promovată. Cum pe parcursul soluționării cauzei, citațiile s-au întors cu mențiunea mutat de la adresă, s-a solicitat relații de la Registrul Comerțului, care a indicat B-dul I.M., unde s-a realizat procedura cu mențiunea „schimbat adresa, fără a se putea cunoaște noua adresă”.

În acest context, instanța de apel a făcut referire la dispozițiile art. 98 C. proc. civ., cât și la faptul că, potrivit dispozițiilor art. 95 C. proc. civ., s-a dispus citarea și la ușa instanței. De asemenea, s-a reținut că, dacă, pentru apelantă, momentul când executorul judecătoresc s-a prezentat la sediul său ar fi coincis cu momentul luării la cunoștință despre titlul executoriu, în condițiile art. 103 C. proc. civ., ar fi avut posibilitatea să formuleze o cerere de repunere în termen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen și legal timbrat, pârâta, criticile vizând aspectele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 5; 7 și 9 C. proc. civ.

Se susține că, pe parcursul soluționării cauzei la fond, a fost lipsă de procedură cu societatea, că titlul executoriu i-a fost comunicat tot la o adresă greșită sau la ușa instanței și de abia la data de 8 februarie 2001 a luat la cunoștință de existența acestuia, iar la 12 februarie 2001 a promovat în termen apelul. Recursul este nefondat. Pe tot parcursul soluționării cauzei, recurenta-pârâtă a fost citată atât la adresa indicată în contractul încheiat și corespondența purtată, respectiv, B-dul I.M. nr. 60, cât și la sediul indicat de Oficiul Registrului Comerțului, respectiv, B-dul I.M.

nr. 40. În culpă pentru situația creată este pârâta-recurentă, care și în recurs indică alt sediu respectiv blocul 10. Critica formulată însă face referire la soluția de respingere a apelului ca tardiv promovat, critică ce urmează a fi înlăturată având în vedere că, în speță pentru comunicarea dispozitivului sentinței civile au fost respectate dispozițiile art. 90 alin. (1) și 95 C. proc. civ. Prima comunicare a dispozitivului hotărârii a fost la adresa din B-dul I.M. nr. 60, adresă indicată și în recursul declarat la data de 17 mai 2000, prin afișare. La cererea intimatei, s-a solicitat recomunicarea dispozitivului hotărârii prin afișare la ușa instanței, la data de la 10 august 2000. Ulterior îndreptării erorii materiale, s-a procedat la o nouă recomunicare.

De la această dată până la formularea apelului a trecut un interval mare de timp, ceea ce a determinat instanța de apel să constate tardivitatea formulării căii de atac. De asemenea, așa cum a reținut și instanța de apel, la data la care a luat la cunoștință de titlul executoriu în condițiile art. 103 C. proc. civ., recurenta avea posibilitatea formulării cererii de repunere în termen. Față de cele arătate în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC F.R. SRL București, împotriva deciziei nr. 1400 din 20 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2003.