ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2370/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova, la 20 noiembrie 2000, reclamanta SC R.M. SRL a chemat în judecată pârâta SC L.D. SRL, solicitând obligarea acesteia, la plata sumei de 14.671.850 lei, reprezentând contravaloarea unor mărfuri vândute acesteia, și la 12.308.483 lei penalități de întârziere. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, potrivit contractului încheiat între părți la 16 iulie 1999, a vândut pârâtei confecții în valoare de 16.671.850 lei, iar pârâta a refuzat nejustificat plata. Prin sentința nr. 1527, pronunțată, la 19 decembrie 2000, în dosarul nr. 8938/2000, tribunalul a admis acțiunea și a obligat societatea pârâtă la plata sumei de 14.671.850 lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate și la 12.308.483 lei penalități, cu 1.931.495 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, între părți, s-a încheiat un contract de comision, pentru comercializare confecții textile, cu obligația pentru comisionar de a vinde produsele la prețul de livrare, plus T.V.A și adaos comercial, aceasta achitând comitentului, valoarea produselor vândute, la prețul din factură. A mai reținut instanța că părțile au prevăzut în contract penalități pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligațiilor contractuale, iar pârâta, deși notificată, nu a achitat reclamantei valoarea produselor. Apelul declarat de către societatea pârâtă, împotriva sentinței tribunalului, a fost admis de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, prin decizia nr. 579, pronunțată, la 25 aprilie 2001, în dosarul nr. 2563/2001.

Prin această decizie, instanța de apel a reținut că, în raport cu clauzele contractului de comision, din momentul predării confecțiilor, apelanta-pârâtă a devenit proprietarul acesteia și datora plata prețului pentru care intimata-reclamantă a emis 3 facturi, decontate parțial la data introducerii acțiunii și integral până la judecarea apelului. Acest fapt constituie dovada vânzării mărfurilor, iar neachitarea lor, motiv pentru care apelanta-pârâtă datorează penalități contractuale, întrucât nu a prezentat reclamantei decât situația operațiunilor comerciale. Pentru aceste considerente, instanța de apel a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind plata prețului și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de apelanta-pârâtă, care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susține că nu datorează penalități, deoarece, potrivit prevederilor contractului de comision, comitentul (adică reclamanta) rămâne proprietarul bunurilor care fac obiectul contractului, până la achitarea integrală a contravalorii acestora. Facturile emise de reclamantă nu prevăd nici un termen de plată, iar reclamanta nu a depus nici un calcul obiectiv pentru penalitățile pretinse. Recursul declarat de pârâtă este fondat și urmează să fie admis pentru următoarele considerente: Atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut, pe baza probelor administrate, că raporturile dintre părți s-au întemeiat pe un contract de comision, nu pe un contract de vânzare-cumpărare.

În acest contract s-a prevăzut expres că reclamanta-comitent rămâne proprietarul bunurilor, care fac obiectul contractului, până la achitarea de către comisionară a contractului acestora. Se mai precizează în contract că, la sfârșitul fiecărei luni, se efectuează de către părți un inventar al produselor aflate în stoc, iar comisionarul se obligă ca, pe data de 15 și 30 ale lunii, să pună la dispoziția comitentului acela documentele din care să rezulte operațiunile comerciale efectuate și să achite sumele încasate. Reclamanta a depus la dosar copia contractului, copiile facturilor emise, copiile avizelor de însoțire a mărfii și copia unei cereri adresate Judecătoriei Ploiești, pentru notificarea pârâtei cu privire la sumele pretinse.

Din această copie nu rezultă însă, că notificarea a fost transmisă societății pârâte, iar din copiile facturilor fiscale, depuse la dosar, nu rezultă scadența acestora. Reclamanta-intimată nu a făcut dovada că pârâta-comisionar nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, în sensul că nu i-a pus la dispoziție actele contabile, privind aporturile comerciale referitoare la produsele preluate prin contractul de comision și care, până la data vânzării, rămâneau, potrivit contractului, proprietatea reclamantei-comitent. În aceste împrejurări, obligarea pârâtei-recurente la plata penalităților către reclamantă nu se justifică, aceasta nefăcând dovada că pârâta-comisionar și-a încălcat obligațiile contractuale.

În baza dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., decizia instanței de apel va fi modificată în sensul respingerii capătului de cerere din acțiunea reclamantei, pentru plata penalităților de întârziere. În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă urmează să fie obligată la plata sumei de 3.060.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel și recurs, în favoarea recurentei pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta, SC L.D. SRL Craiova, împotriva deciziei nr. 579 din 25 aprilie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică, în sensul că respinge și capătul de cerere referitor la penalități de întârziere. Obligă intimata-reclamantă SC R.M. SRL Ploiești la plata sumei de 3.060.000 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2003.