Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.10.2003
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4203/2003

HOTĂRÂRE
22.10.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4203/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 15 septembrie 1999 G.V.S. a chemat în judecată pe surorile sale G.D., Z.D.D. și G.A. solicitând ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase de la defuncții lor părinți A. și P.G. prin formare și atribuire de loturi. Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr. 1856/25 mai 2000, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava motivat de faptul că valoarea masei partajabile depășea 150.000.000 lei. Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința nr. 382/6 decembrie 2001 a admis acțiunea, a constatat că de pe urma autorului G.A.

decedat la 23 iulie 1991 a rămas ca unică moștenitoare soția acestuia G.P. care a cules întreaga masă succesorală. La rândul ei G.P. a decedat la 31 martie 1997, masa partajabilă compunându-se din bunurile specificate în dispozitiv în valoare de 307.071.500 lei iar ca moștenitori reclamantul și pârâtele în calitate de descendenți cu cote de câte ¼ fiecare. S-a dispus ieșirea din indiviziune prin formare și atribuire de loturi. Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 52/30 octombrie 2002 a admis apelul declarat de G.A. împotriva sentinței nr. 382/6 decembrie 2001 a Tribunalului Suceava pe care a schimbat-o în parte în sensul că a modificat atribuirea bunurilor conform celor specificate în dispozitiv.

În contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul G.V.S. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. și susținând în esență că lotizarea a fost inechitabilă și de natură a le favoriza pe cele două pârâte G.D. și G.A. La termenul din 22 octombrie 2003 instanța a pus în discuția părților incidența în cauză a dispozițiilor art. 657 C. civ. în vigoare la data promovării acțiunii. Recursul este fondat pentru motivele ce succed. Astfel, este exact că la data introducerii cererii de chemare în judecată potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ. tribunalele judecau în primă instanță cererile privind drepturi și obligații rezultând din raporturile juridice civile al căror obiect avea o valoare mai mare de 150.000.000 lei și că în speță valoarea masei succesorale a fost apreciată la 307.071.500 lei motiv pentru care judecătoria și-a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea tribunalului.

De la această normă generală vizând competența după materie exista însă o derogare, în care competența materială revenea judecătoriei în primă instanța și anume cea prevăzută de art. 657 C. proc. civ., conform căreia „împărțirea de succesiuni între mai multe persoane se va face prin judecătorie dacă ele nu o pot face prin bună înțelegere” această prevedere fiind în vigoare la data promovării acțiunii, abrogarea ei având loc prin art. I pct. 221 din O.U.G. nr. 138/2000 intrată în vigoare pe acest aspect la 2 mai 2001. Menționata derogare de la dreptul comun, operantă în speță, avea la bază natura acțiunilor și cererilor și nu valoarea obiectului lor. Prin urmare, întrucât la data introducerii acțiunii de partaj succesoral – 15 septembrie 1999 – competența de soluționare a pricinii revenea judecătoriei, având în vedere și dispozițiile art. 725 alin. (2) C. proc.

civ., această din urmă instanță urmează să judece litigiul pe fond. Drept urmare, față de cele ce preced, recursul declarat de reclamantul G.V.S. urmează a fi admis, a se casa hotărârile pronunțate în cauză și a trimite dosarul Judecătoriei Rădăuți pentru soluționare.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul G.V.S. împotriva deciziei nr. 52 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Casează decizia atacată, sentința civilă nr. 382 din 6 februarie 2001 a Tribunalului Suceava, precum și sentința civilă nr. 1856 din 25 mai 2000 a Judecătoriei Rădăuți și trimite cauza la această din urmă instanță pentru soluționarea pe fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5494/2004
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanții V.V. și V.D. au chemat în judecată pe pârâții B.M., V.V., V.P. și P.E. și au solicitat efectuarea unui partaj suplimentar cu privire la
ÎCCJ 2003-03-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 861/2003
acțiunea ca nefondată reținând că după decesul pârâtei ce a avut loc la 2.V.2000 fără a se cunoaște existența unor moștenitori reclamantul apare ca unic succesor al tatălui său S.G., astfel încât acțiunea acestuia apărea lipsită de interes.
ÎCCJ 2003-10-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4200/2003
apreciată în raport de data rămânerii irevocabile a sentinței de partaj, respectiv 16 octombrie 1998, dată până la care toți conidivizarii aveau aceleași drepturi inclusiv recurenta. Mai mult, reclamanții reconvenționali au cerut executarea
ÎCCJ 2005-01-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 182/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Rădăuți sub numărul 4532 din 9 septembrie 2003 S.V. a contestat formele de executare silită din dosarul de execut
ÎCCJ 2003-05-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1819/2003
urma defunctului S.C. au rămas ca moștenitoare legale reclamanta M.(fostă Ș.) R.O., în calitate de fiică, cu o cotă succesorală de 3/4 și pârâta S.A. în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă succesorală de 1/4. S-a dispus ieșirea di
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă