ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1819/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1819/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Decizia nr. 1819
Dosar nr. 5382/2002
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
La data de 14 decembrie 1992 reclamanta C.R.O. a
chemat în judecată pe pârâta S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să
se declare deschisă succesiunea defunctului S.C. decedat la data de 1 august
1992, să se stabilească masa succesorală compusă din bunuri ale defunctului
dobândite anterior căsătoriei, precum și din bunuri achiziționate în timpul
căsătoriei cu pârâta, să se constate că reclamanta, în calitate de fiică îi
revine o cotă de 3/4, iar pârâtei – soție supraviețuitoare îi revine o cotă de
1/4 din masa succesorală și să se dispună ieșirea din in diviziune prin
atribuirea bunurilor ce fac obiect al succesiunii.
După ce prin sentința civilă nr. 6130 din 8
septembrie 1993 Judecătoria sectorului 2 București și-a declinat competența în
favoarea Judecătoriei sectorului 5, pârâta a formulat cerere reconvențională,
completată ulterior, iar reclamanta și-a întregit acțiunea principală.
Prin sentința civilă nr. 8680 din 16 noiembrie
1998 Judecătoria sectorului 5 București și-a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Prin sentința nr. 1255 din 19 decembrie 2000
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea precizată
și completată formulată de reclamanta S.R.O. și a respins ca nefondată cererea
reconvențională precizată și completată introdusă de pârâta S.A.. S-a constatat
că de pe urma defunctului S.C. au rămas ca moștenitoare legale reclamanta M.(fostă
Ș.) R.O., în calitate de fiică, cu o cotă succesorală de 3/4 și pârâta S.A. în
calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă succesorală de 1/4. S-a dispus
ieșirea din indiviziune prin formarea a două loturi și a fost obligată pârâta
să plătească reclamantei suma de 184.171.682 lei cu titlu de sultă.
Soluția Tribunalului a fost confirmată de Curtea
de Apel București, secția a III-a civilă, care, prin decizia nr. 328/A din 11
septembrie 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta M. R.O.
și de pârâta S.A.
Împotriva deciziei date în apel prin care s-a
păstrat sentința tribunalului în termen legal a declarat recurs pârâta S.A. care
a criticat hotărârile date în cauză în temeiul următoarelor motive:
Soluționând acțiunea ca instanță de fond,
Tribunalul București a încălcat normele legale privind competența după materie;
instanțele nu au inclus în masa de partaj unele sume plătite de defunct cu
titlu de avans și rate pentru achiziționarea apartamentului mamei sale; nu au
fost stabilite corect cotele de contribuție ale defunctului și ale recurentei-pârâte
la dobândirea bunurilor comune; greșit au fost incluse în masa partajabilă
unele bunuri proprii ce aparțin recurentei; în mod greșit au fost respinse
motivele de apel privind includerea în masa partajabilă a unor sume investite
în lucrări funerare a unor dividende cuvenite defunctului și acordarea lipsei
de folosință pentru apartamentul supus partajului; instanțele au încălcat
principiul formării loturilor în natură.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor
care succed:
Competența materială a instanțelor judecătorești
este reglementată prin prevederile cuprinse în Codul de procedură civilă –
Cartea I, titlul 1, art. 1-16, care constituie legea generală în privința
competenței materiale.
De la aceste norme generale există însă și
derogări în care competența materială este dată de lege, în cazul unor anumite
acțiuni și cereri, altor instanțe decât celor care în mod normal judecă
asemenea acțiuni. O atare derogare, în care competența materială revenea
judecătoriei în primă instanță era cea prevăzută de art. 657 C. proc. civ.,
conform căreia „împărțirea de succesiuni între mai multe persoane se va face prin
judecătorie”.
Acest text a fost în vigoare până la data de 2
mai 2001 când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 138/2000.Împrejurarea că acest
text a fost abrogat expres, demonstrează, fără dubii, că până la intrarea în
vigoare a ordonanței de urgență – art. 657 C. proc. civ. era în vigoare.
Pe cale de consecință, cum acțiunea de partaj
succesoral a fost introdusă la 14 decembrie 1992, întrucât art. 657 C. proc.
civ. instituia la acea dată o normă derogatorie de la dreptul comun în materia
competenței de soluționare a cauzelor privind partajul succesoral și potrivit
principiului „specialia generalibus derogant”, judecătoria este competentă să
soluționeze în fond cauza, iar nu tribunalul.
O atare interpretare este compatibilă cu norma
tranzitorie prevăzută de art. 725 alin. (2), teza I-a C. proc. civ., potrivit
cu care procesele în curs de judecată la data schimbării competenței
instanțelor legal investite, vor continua să fie judecate de acele instanțe.
Față de cele ce preced, va fi admis recursul
pârâtei, vor fi casate hotărârile pronunțate și se va trimite cauza spre
rejudecare la judecătoria competentă, urmând ca instanța de trimitere să
analizeze, sub formă de apărări și celelalte susțineri din recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta-pârâtă S.A. împotriva
deciziei nr. 328/A din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a
III-a civilă.
Casează decizia recurată, sentința nr. 1255 din
19 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, precum și
sentința civilă nr. 6130 din 8 septembrie 1993 a Judecătoriei sectorului 2
București și trimite cauza la aceeași judecătorie, ca instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai
2003.