ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1819/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1819/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Decizia nr. 1819 Dosar nr. 5382/2002 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 decembrie 1992 reclamanta C.R.O. a chemat în judecată pe pârâta S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se declare deschisă succesiunea defunctului S.C. decedat la data de 1 august 1992, să se stabilească masa succesorală compusă din bunuri ale defunctului dobândite anterior căsătoriei, precum și din bunuri achiziționate în timpul căsătoriei cu pârâta, să se constate că reclamanta, în calitate de fiică îi revine o cotă de 3/4, iar pârâtei – soție supraviețuitoare îi revine o cotă de 1/4 din masa succesorală și să se dispună ieșirea din in diviziune prin atribuirea bunurilor ce fac obiect al succesiunii.
După ce prin sentința civilă nr. 6130 din 8 septembrie 1993 Judecătoria sectorului 2 București și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5, pârâta a formulat cerere reconvențională, completată ulterior, iar reclamanta și-a întregit acțiunea principală. Prin sentința civilă nr. 8680 din 16 noiembrie 1998 Judecătoria sectorului 5 București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Prin sentința nr. 1255 din 19 decembrie 2000 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea precizată și completată formulată de reclamanta S.R.O. și a respins ca nefondată cererea reconvențională precizată și completată introdusă de pârâta S.A..
S-a constatat că de pe urma defunctului S.C. au rămas ca moștenitoare legale reclamanta M.(fostă Ș.) R.O., în calitate de fiică, cu o cotă succesorală de 3/4 și pârâta S.A. în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă succesorală de 1/4. S-a dispus ieșirea din indiviziune prin formarea a două loturi și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 184.171.682 lei cu titlu de sultă. Soluția Tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care, prin decizia nr. 328/A din 11 septembrie 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta M. R.O. și de pârâta S.A. Împotriva deciziei date în apel prin care s-a păstrat sentința tribunalului în termen legal a declarat recurs pârâta S.A.
care a criticat hotărârile date în cauză în temeiul următoarelor motive: Soluționând acțiunea ca instanță de fond, Tribunalul București a încălcat normele legale privind competența după materie; instanțele nu au inclus în masa de partaj unele sume plătite de defunct cu titlu de avans și rate pentru achiziționarea apartamentului mamei sale; nu au fost stabilite corect cotele de contribuție ale defunctului și ale recurentei-pârâte la dobândirea bunurilor comune; greșit au fost incluse în masa partajabilă unele bunuri proprii ce aparțin recurentei; în mod greșit au fost respinse motivele de apel privind includerea în masa partajabilă a unor sume investite în lucrări funerare a unor dividende cuvenite defunctului și acordarea lipsei de folosință pentru apartamentul supus partajului; instanțele au încălcat principiul formării loturilor în natură.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed: Competența materială a instanțelor judecătorești este reglementată prin prevederile cuprinse în Codul de procedură civilă – Cartea I, titlul 1, art. 1-16, care constituie legea generală în privința competenței materiale. De la aceste norme generale există însă și derogări în care competența materială este dată de lege, în cazul unor anumite acțiuni și cereri, altor instanțe decât celor care în mod normal judecă asemenea acțiuni. O atare derogare, în care competența materială revenea judecătoriei în primă instanță era cea prevăzută de art. 657 C. proc. civ., conform căreia „împărțirea de succesiuni între mai multe persoane se va face prin judecătorie”.
Acest text a fost în vigoare până la data de 2 mai 2001 când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 138/2000.Împrejurarea că acest text a fost abrogat expres, demonstrează, fără dubii, că până la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență – art. 657 C. proc. civ. era în vigoare. Pe cale de consecință, cum acțiunea de partaj succesoral a fost introdusă la 14 decembrie 1992, întrucât art. 657 C. proc. civ. instituia la acea dată o normă derogatorie de la dreptul comun în materia competenței de soluționare a cauzelor privind partajul succesoral și potrivit principiului „specialia generalibus derogant”, judecătoria este competentă să soluționeze în fond cauza, iar nu tribunalul. O atare interpretare este compatibilă cu norma tranzitorie prevăzută de art. 725 alin. (2), teza I-a C. proc.
civ., potrivit cu care procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite, vor continua să fie judecate de acele instanțe. Față de cele ce preced, va fi admis recursul pârâtei, vor fi casate hotărârile pronunțate și se va trimite cauza spre rejudecare la judecătoria competentă, urmând ca instanța de trimitere să analizeze, sub formă de apărări și celelalte susțineri din recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta-pârâtă S.A. împotriva deciziei nr. 328/A din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia recurată, sentința nr. 1255 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, precum și sentința civilă nr. 6130 din 8 septembrie 1993 a Judecătoriei sectorului 2 București și trimite cauza la aceeași judecătorie, ca instanță de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.