ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1819/2003

Decizia nr. 1819

Dosar nr. 5382/2002

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 14 decembrie 1992 reclamanta C.R.O. a

chemat în judecată pe pârâta S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se declare deschisă succesiunea defunctului S.C. decedat la data de 1 august

1992, să se stabilească masa succesorală compusă din bunuri ale defunctului

dobândite anterior căsătoriei, precum și din bunuri achiziționate în timpul

căsătoriei cu pârâta, să se constate că reclamanta, în calitate de fiică îi

revine o cotă de 3/4, iar pârâtei – soție supraviețuitoare îi revine o cotă de

1/4 din masa succesorală și să se dispună ieșirea din in diviziune prin

atribuirea bunurilor ce fac obiect al succesiunii.

După ce prin sentința civilă nr. 6130 din 8

septembrie 1993 Judecătoria sectorului 2 București și-a declinat competența în

favoarea Judecătoriei sectorului 5, pârâta a formulat cerere reconvențională,

completată ulterior, iar reclamanta și-a întregit acțiunea principală.

Prin sentința civilă nr. 8680 din 16 noiembrie

1998 Judecătoria sectorului 5 București și-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința nr. 1255 din 19 decembrie 2000

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea precizată

și completată formulată de reclamanta S.R.O. și a respins ca nefondată cererea

reconvențională precizată și completată introdusă de pârâta S.A.. S-a constatat

că de pe urma defunctului S.C. au rămas ca moștenitoare legale reclamanta M.(fostă

Ș.) R.O., în calitate de fiică, cu o cotă succesorală de 3/4 și pârâta S.A. în

calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă succesorală de 1/4. S-a dispus

ieșirea din indiviziune prin formarea a două loturi și a fost obligată pârâta

să plătească reclamantei suma de 184.171.682 lei cu titlu de sultă.

Soluția Tribunalului a fost confirmată de Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă, care, prin decizia nr. 328/A din 11

septembrie 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta M. R.O.

și de pârâta S.A.

Împotriva deciziei date în apel prin care s-a

păstrat sentința tribunalului în termen legal a declarat recurs pârâta S.A. care

a criticat hotărârile date în cauză în temeiul următoarelor motive:

Soluționând acțiunea ca instanță de fond,

Tribunalul București a încălcat normele legale privind competența după materie;

instanțele nu au inclus în masa de partaj unele sume plătite de defunct cu

titlu de avans și rate pentru achiziționarea apartamentului mamei sale; nu au

fost stabilite corect cotele de contribuție ale defunctului și ale recurentei-pârâte

la dobândirea bunurilor comune; greșit au fost incluse în masa partajabilă

unele bunuri proprii ce aparțin recurentei; în mod greșit au fost respinse

motivele de apel privind includerea în masa partajabilă a unor sume investite

în lucrări funerare a unor dividende cuvenite defunctului și acordarea lipsei

de folosință pentru apartamentul supus partajului; instanțele au încălcat

principiul formării loturilor în natură.

Recursul este fondat, în sensul considerentelor

care succed:

Competența materială a instanțelor judecătorești

este reglementată prin prevederile cuprinse în Codul de procedură civilă –

Cartea I, titlul 1, art. 1-16, care constituie legea generală în privința

competenței materiale.

De la aceste norme generale există însă și

derogări în care competența materială este dată de lege, în cazul unor anumite

acțiuni și cereri, altor instanțe decât celor care în mod normal judecă

asemenea acțiuni. O atare derogare, în care competența materială revenea

judecătoriei în primă instanță era cea prevăzută de art. 657 C. proc. civ.,

conform căreia „împărțirea de succesiuni între mai multe persoane se va face prin

judecătorie”.

Acest text a fost în vigoare până la data de 2

mai 2001 când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 138/2000.Împrejurarea că acest

text a fost abrogat expres, demonstrează, fără dubii, că până la intrarea în

vigoare a ordonanței de urgență – art. 657 C. proc. civ. era în vigoare.

Pe cale de consecință, cum acțiunea de partaj

succesoral a fost introdusă la 14 decembrie 1992, întrucât art. 657 C. proc.

civ. instituia la acea dată o normă derogatorie de la dreptul comun în materia

competenței de soluționare a cauzelor privind partajul succesoral și potrivit

principiului „specialia generalibus derogant”, judecătoria este competentă să

soluționeze în fond cauza, iar nu tribunalul.

O atare interpretare este compatibilă cu norma

tranzitorie prevăzută de art. 725 alin. (2), teza I-a C. proc. civ., potrivit

cu care procesele în curs de judecată la data schimbării competenței

instanțelor legal investite, vor continua să fie judecate de acele instanțe.

Față de cele ce preced, va fi admis recursul

pârâtei, vor fi casate hotărârile pronunțate și se va trimite cauza spre

rejudecare la judecătoria competentă, urmând ca instanța de trimitere să

analizeze, sub formă de apărări și celelalte susțineri din recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta-pârâtă S.A. împotriva

deciziei nr. 328/A din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

Casează decizia recurată, sentința nr. 1255 din

19 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, precum și

sentința civilă nr. 6130 din 8 septembrie 1993 a Judecătoriei sectorului 2

București și trimite cauza la aceeași judecătorie, ca instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai

2003.