ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4200/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La 24 mai 1999 P.V. a chemat în judecată pe T.V., H.V., T.V. și B.I. pentru a se dispune actualizarea sumei de 18.750.544 lei pe care pârâții i-o datorau cu titlu de sultă în baza sentinței civile nr.1 284/12 mai 1995 a Judecătoriei Făgăraș pronunțată într-un litigiu de partaj succesoral și anume prin echivalent în valută la data de 12 mai 1995 în raport de cursul leu/USD conform precizărilor din acțiune. De asemenea a solicitat instituirea unui drept de retenție asupra imobilului aparținând pârâților, situat în Breaza până la achitarea integrală a debitului față de împrejurarea că sulta provenea din partajarea menționatului imobil.

La rândul lor, pârâții, prin cerere reconvențională, au formulat pretenții la adresa reclamantei P.V. Judecătoria Făgăraș, prin sentința civilă nr. 878/7 septembrie 1999 a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Brașov cu motivarea că la termenul din 7 septembrie 1999 reclamanta principală P.V.a precizat cuantumul sumei pretinse de la pârâți la 160.000.000 lei, ceea ce conform art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ. atrăgea competența de soluționare a tribunalului ca prim grad de jurisdicție. Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 210/S/1. iunie 2001 a admis în parte acțiunea principală precizată de reclamata P.V. și i-a obligat pe pârâți la plata către aceasta a sumei de 35.532.037 lei cu titlu de pretenții.

De asemenea, a dispus instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei asupra imobilului din Breaza înscris în CF nr.1261, nr.top 279, 280, până la plata de către pârâți a sumei de 35.532.037 lei și respectiv a sumei de 18.750.544 lei stabilită prin decizia civilă nr.416/A/19.02.1998 a Tribunalului Brașov. A respins restul pretențiilor reclamantei. A respins cererea reconvențională precizată. Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr.11/Ap/19 februarie 2002, a admis în parte apelul declarat de pârâții-reclamanți împotriva sentinței nr. 210/S/1 iunie 2001 a Tribunalului Brașov, secția civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea reconvențională precizată și a obligat-o pe reclamanta-pârâtă P.V.

să plătească pârâților reclamanți reconvenționali suma de 67.236.135 lei c/valoarea reactualizată a fructelor naturale ce au fost împiedicați să le culeagă și respectiv 12.865.389 lei cheltuieli de judecată parțiale (din care 7.129.882 lei la fond). În contra acestei decizii a declarat recurs P.V.invocând motivele de casare prev. de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând în esență că nu s-a opus executării sentinței civile nr. 1284/12 mai 1995 a Judecătoriei Făgăraș și că în orice caz lipsa de folosință a imobilului succesoral invocată de reclamanții reconvenționali trebuia apreciată în raport de data rămânerii irevocabile a sentinței de partaj, respectiv 16 octombrie 1998, dată până la care toți conidivizarii aveau aceleași drepturi inclusiv recurenta.

Mai mult, reclamanții reconvenționali au cerut executarea silită a hotărârii de partaj abia în primăvara anului 1999 astfel că nu puteau invoca propria culpă pentru a pretinde despăgubiri. La termenul din 22 octombrie 2003, s-a pus în discuția părților incidența dispozițiilor art.17 C. proc. civ., și pe cale de consecință determinarea instanței competente a soluționa pricina având în vedere că acțiunea principală avea un caracter accesoriu în raport cu litigiul de partaj succesoral soluționat prin sentința civilă nr.1284/12 mai 1995 a Judecătoriei Făgăraș, definitivă și irevocabilă și că cererea reconvențională formulată de pârâți avea un caracter incidental. Recursul este fondat pentru motivele ce succed.

Din dosar a rezultat că prin sentința civilă nr.1284/12 mai 1995 Judecătoria Făgăraș a soluționat litigiul de partaj succesoral promovat de T.V., H.V., B.I. născută T. și T.V.în contradictoriu cu P.V.și B.I.G. născută P. cu privire la succesiunile autorilor G.V. identic cu T.V. decedat la 11 mai 1997 și G.V. decedată la 8 iulie 1998 stabilind masa de împărțit, calitatea de succesori a părților și cotele ce li se cuvin și a dispus ieșirea din indiviziune prin formare și atribuire de loturi, ocazie cu care reclamanții au fost obligați să plătească pârâtei P.V.o sultă de 18.750.544 lei. Cu privire la cuantumul sultei datorate către P.V. sentința a devenit definitivă la 14 februarie 1999 și irevocabilă la 16 octombrie 1998. Printr-o acțiune separată, P.V.

a solicitat la 24 mai 1999, reactualizarea sultei pe care pârâții i-o datorau, iar aceștia din urmă au formulat o cerere reconvențională invocând și lipsa de folosință a imobilului ce le fusese inclus în lot urmare opunerii exercitate de P.V. Având în vedere precizările formulate de reclamanta principală P.V. potrivit cărora cuantumul pretențiilor sale era de 160.000.000 lei, Judecătoria Făgăraș, în temeiul art. 2 pct. lit. b) din C. proc. civ. și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov. O atare soluție este însă greșită în raport de disp. art. 17 C. proc. civ. Astfel, conform textului legal menționat, „cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală”.

Cu alte cuvinte, textul invocat reglementează prorogarea legală de competență în două cazuri strict determinate, respectiv în cazul cererilor accesorii și al cererilor incidentale. Cu referire la pricinaa dedusă judecății, cererea reclamantei de actualizare a sultei de 18.750.544 lei acordată în litigiul de partaj succesoral ivit între părți și soluționat irevocabil are caracterul unei cereri accesorii întrucât se grefează pe acțiunea principală și anume aceea de împărțirea a moștenirilor rămase de la autorii comuni ai părților și prin urmare, trebuia soluționată, indiferent de valoarea pretinsă, de aceeași instanță care a soluționat și cererea principală, în speță Judecătoria Făgăraș. Din această perspectivă prevederile art. 17 din C. proc.

civ. au un caracter special și derogă de la dispozițiile de drept comun privind competența materială după valoarea litigiului. Tot astfel și cererea reconvențională a pârâților, fiind o cerere incidentală în strânsă legătură cu acțiunea principală, atrăgea competența instanței îndrituite cu judecarea acțiunii principale chiar dacă prin valoarea ei ar fi întrecut competența acesteia, ceea ce însă nu era cazul în speță. Față de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, a casa hotărârile pronunțate în cauză și a trimite dosarul Judecătoriei Făgăraș pentru soluționarea pe fond a pricinii.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta P.V. împotriva deciziei civile nr. 11/Ap din 19 februarie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Casează decizia atacată, sentința civilă nr. 210/S din 1 iunie 2001 a Tribunalului Brașov, secția civilă, precum și sentința civilă nr. 1878 din 7 septembrie 1999 a Judecătoriei Făgăraș și trimite cauza la Judecătoria Făgăraș pentru soluționare pe fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2003.