ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4200/2003

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

La 24

mai 1999 P.V. a chemat în judecată pe T.V., H.V., T.V. și B.I. pentru a se

dispune actualizarea sumei de 18.750.544 lei pe care pârâții i-o datorau cu

titlu de sultă în baza sentinței civile nr.1 284/12 mai 1995 a Judecătoriei

Făgăraș pronunțată într-un litigiu de partaj succesoral și anume prin

echivalent în valută la data de 12 mai 1995 în raport de cursul leu/USD conform

precizărilor din acțiune.

De

asemenea a solicitat instituirea unui drept de retenție asupra imobilului

aparținând pârâților, situat în Breaza   până la achitarea integrală a

debitului față de împrejurarea că sulta provenea din partajarea menționatului

imobil.

La

rândul lor, pârâții, prin cerere reconvențională, au formulat pretenții la

adresa reclamantei P.V.

Judecătoria

Făgăraș, prin sentința civilă nr. 878/7 septembrie 1999 a declinat competența

de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Brașov cu motivarea că la

termenul din 7 septembrie 1999 reclamanta principală P.V.a precizat cuantumul

sumei pretinse de la pârâți la 160.000.000 lei, ceea ce conform art. 2 pct. 1

lit. b) din C. proc. civ. atrăgea competența de  soluționare a tribunalului ca

prim grad de jurisdicție.

Tribunalul

Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 210/S/1. iunie 2001 a admis în parte

acțiunea principală precizată de reclamata P.V. și i-a obligat pe pârâți la

plata către aceasta a sumei de 35.532.037 lei cu titlu de pretenții.

De

asemenea, a dispus instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei

asupra imobilului din Breaza   înscris în CF nr.1261, nr.top 279, 280, până la

plata de către pârâți a sumei de 35.532.037 lei și respectiv a sumei de

18.750.544 lei stabilită prin decizia civilă nr.416/A/19.02.1998 a Tribunalului

Brașov.

A

respins restul pretențiilor reclamantei.

A respins

cererea reconvențională precizată.

Curtea

de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr.11/Ap/19 februarie 2002, a admis

în parte apelul declarat de pârâții-reclamanți împotriva sentinței nr. 210/S/1

iunie 2001 a Tribunalului Brașov, secția civilă, pe care a  schimbat-o în

parte, în sensul că a admis în parte cererea reconvențională precizată și a

obligat-o pe reclamanta-pârâtă P.V. să plătească pârâților reclamanți

reconvenționali suma de 67.236.135 lei c/valoarea reactualizată a fructelor

naturale ce au fost împiedicați să le culeagă și respectiv 12.865.389 lei

cheltuieli de judecată parțiale (din care 7.129.882 lei la fond).

În

contra acestei decizii a declarat recurs P.V.invocând motivele de casare prev.

de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând în esență că nu s-a opus

executării sentinței civile nr.  1284/12 mai 1995 a Judecătoriei Făgăraș și că

în orice caz lipsa de folosință a imobilului succesoral invocată de reclamanții

reconvenționali trebuia apreciată în raport de data rămânerii irevocabile a

sentinței de partaj, respectiv 16 octombrie 1998, dată până la care toți

conidivizarii aveau aceleași drepturi inclusiv recurenta. Mai mult, reclamanții

reconvenționali au cerut executarea silită a hotărârii de partaj abia în

primăvara anului 1999 astfel că nu puteau invoca propria culpă pentru a

pretinde despăgubiri.

La

termenul din 22 octombrie 2003, s-a pus în discuția părților incidența

dispozițiilor art.17 C. proc. civ., și pe cale de consecință determinarea

instanței competente a soluționa pricina având în vedere că acțiunea principală

avea un caracter accesoriu în raport cu litigiul de partaj succesoral

soluționat prin sentința civilă nr.1284/12 mai 1995 a Judecătoriei Făgăraș,

definitivă și irevocabilă și că cererea reconvențională formulată de  pârâți

avea un caracter incidental.

Recursul

este fondat pentru motivele ce succed.

Din

dosar a rezultat că prin sentința civilă nr.1284/12 mai 1995 Judecătoria

Făgăraș a soluționat litigiul de partaj succesoral promovat de  T.V.,  H.V.,

B.I. născută T. și T.V.în contradictoriu cu P.V.și B.I.G. născută P. cu privire

la succesiunile autorilor G.V. identic cu T.V. decedat la 11 mai 1997 și G.V.

decedată la 8 iulie 1998 stabilind masa de împărțit, calitatea de succesori a

părților și cotele ce  li se cuvin și a dispus ieșirea din indiviziune prin

formare  și atribuire de loturi, ocazie cu care reclamanții au fost obligați să

plătească pârâtei P.V.o sultă de 18.750.544 lei. Cu privire la cuantumul sultei

datorate către P.V. sentința a devenit definitivă la 14 februarie 1999   și

irevocabilă la 16 octombrie 1998.

Printr-o acțiune separată, P.V. a solicitat la 24 mai 1999,

reactualizarea sultei pe care pârâții i-o datorau, iar aceștia din urmă au

formulat o cerere reconvențională invocând și lipsa de folosință a imobilului

ce le fusese inclus în lot urmare opunerii exercitate de P.V.

Având

în vedere precizările formulate de reclamanta principală P.V. potrivit cărora

cuantumul pretențiilor sale era de 160.000.000 lei, Judecătoria Făgăraș, în

temeiul art. 2 pct.  lit. b) din C. proc. civ. și-a declinat competența în

favoarea Tribunalului Brașov.

O atare

soluție este însă greșită în raport de disp. art. 17 C. proc. civ.

Astfel,

conform textului legal menționat, „cererile accesorii și incidentale sunt în

căderea instanței competente să judece cererea principală”. Cu alte cuvinte,

textul invocat reglementează prorogarea legală de competență în două cazuri

strict determinate, respectiv în cazul cererilor accesorii și al cererilor

incidentale.

Cu

referire la pricinaa dedusă judecății, cererea reclamantei de actualizare a

sultei de 18.750.544 lei acordată în litigiul de partaj succesoral ivit între

părți și soluționat irevocabil are caracterul unei cereri accesorii întrucât se

grefează pe acțiunea principală și anume aceea de împărțirea a moștenirilor

rămase de la autorii comuni ai părților și prin urmare, trebuia soluționată,

indiferent de valoarea pretinsă, de aceeași instanță care a soluționat și

cererea principală, în speță Judecătoria Făgăraș.

Din această

perspectivă prevederile art. 17 din C. proc. civ. au un caracter special și

derogă de la dispozițiile de drept comun privind competența materială după

valoarea litigiului.

Tot

astfel și cererea reconvențională a pârâților, fiind o cerere incidentală în

strânsă legătură cu acțiunea principală, atrăgea competența instanței

îndrituite cu judecarea acțiunii principale chiar dacă prin valoarea ei ar fi

întrecut competența acesteia, ceea ce însă nu era cazul în speță.

Față de

cele ce preced, recursul urmează a fi admis, a casa hotărârile pronunțate în

cauză și a trimite dosarul Judecătoriei Făgăraș pentru soluționarea pe fond a

pricinii.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanta P.V. împotriva deciziei civile nr. 11/Ap din 19

februarie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Casează

decizia atacată, sentința civilă nr. 210/S din 1 iunie 2001 a Tribunalului

Brașov, secția civilă, precum și sentința civilă nr. 1878 din 7 septembrie 1999

a Judecătoriei Făgăraș și trimite cauza la Judecătoria Făgăraș pentru

soluționare pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2003.