ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1893/2003

Asupra recursului de față constată:

Prin sentința civilă nr. 5600 din 18 noiembrie 1999,

pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în dosarul nr. 718 /1998,

s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC C.R. SA București, în contradictoriu

cu pârâta SC N.P. SRL București, care a fost obligată la plata sumei de 28.129.021

lei penalități de întârziere și 8.922.524 lei cheltuieli de judecată.

Sentința instanței de fond a fost schimbată de Curtea

de Apel, care a admis apelul formulat de SC N.P. SRL București și, pe fond, a

respins acțiunea.

A fost respins apelul formulat de SC C.R. SA împotriva

aceleiași sentințe.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a

reținut că, potrivit adresei nr. 1046 din 27 martie 1998, reclamanta și-a

precizat acțiunea, solicitând obligarea la plata sumei de 28.129.339 lei,

reprezentând venit din asociere și cheltuieli variabile; a sumei de 92.855.621

lei penalități, precum și 92.878 lei, reprezentând contravaloare mijloace fixe.

În raport de precizări s-a efectuat expertiza

însușită de instanță, din care rezultă că reclamanta a facturat în plus, față

de serviciile prestate pârâtei și veniturile datorate, suma de 36.099.959 lei,

iar masa tejghea nu a fost predată pârâtei, situație față de care a fost

respinsă acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva deciziei nr. 435 din 13 martie 2001,

pronunțată de Curtea de Apel București, reclamanta SC C.R. a declarat recurs,

criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât instanța nu a ținut

seama de probele prezentate în susținerea acțiunii, respectiv, facturile emise

conform înțelegerilor dintre părți, procesul-verbal încheiat de administrația

financiară și modalitatea de calcul a penalităților.

Se mai susține că, deși au formulat obiecțiuni la

expertiza efectuată, instanța, în mod nelegal, nu s-a pronunțat pe această

cerere.

Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate,

în raport cu criticile formulate, se constată că recursul declarat este

întemeiat.

Din actele și probele dosarului rezultă:

Relațiile dintre părți s-au derulat, în baza

contractului de asociere nr. 2609, în spațiul comercial situat la etajul 5 al

magazinului C.R.

Potrivit art. 8 din actul adițional nr. 7355 din 13

decembrie 1995, pârâta-intimată avea obligația să achite în contul reclamantei,

SC C.R. SA, venitul net aferent asocierii în care erau incluse și cheltuielile

variabile (energie electrică, apă, încălzire).

Prin acțiune, reclamanta a solicitat obligarea

pârâtei la plata sumei de 68.082.524 lei pentru care s-au emis facturi, iar pârâta

a refuzat plata.

S-au mai solicitat obligarea la plata sumei de 92.855.621

lei, conținând suma pentru tejgheaua lipsă la inventar.

La dosarul de fond, reclamanta și-a precizat acțiunea,

în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 28.129.399 lei, reprezentând

venit din asociere și cheltuieli variabile, precum și la 92.855.621 lei,

penalități de întârziere și 92.878 lei contravaloare mijloace fixe.

Prin cererea nr. 2426 din 16 octombrie 2000,

reclamanta a solicitat majorarea pretențiilor la 137.849.725 lei, reprezentând penalități

de întârziere calculate până la 30 septembrie 2000.

La 14 noiembrie 2000, instanța de apel a încuviințat

efectuarea unei expertize contabile cu obiectivele indicate de părți și

instanță.

Expertiza efectuată s-a depus la dosar pentru

termenul din 13 februarie 2001, când instanța a dat termen pentru a se lua

cunoștință de aceasta.

La următorul termen, respectiv, 27 februarie 2001,

recurenta-reclamantă a depus obiecțiuni la raportul de expertiză, susținând că

expertul nu a răspuns la toate obiectivele stabilite.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., instanța

de apel avea îndatorirea să examineze și să se pronunțe asupra obiectului

cererii pentru stabilirea unei corecte situații de fapt în cauză.

Cu încălcarea principiului dreptului de apărare, instanța

motivează în încheiere că obiecțiunile fiind depuse în instanță, nu le poate cenzura,

dar acordă cuvântul, în fond, părților și soluționează cauza.

Astfel fiind, în raport cu dispozițiile art. 304 pct.

10 C. proc. civ., raportat la art. 313 și 315 C. proc. civ., decizia a fost casată

cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru a pune în discuția

părților și a se pronunța asupra obiecțiunilor formulate de reclamantă-recurentă

în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

La rejudecare se vor avea în vedere și celelalte

motive de recurs ca apărări ale părții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta SC C.R. SA București,

împotriva deciziei nr. 435 din 13 martie 2001 a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza, spre rejudecarea

apelului, la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 27 martie

2003.