ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2475/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC A. SRL i-a chemat în judecată pe

pârâții S.L.A. și SC S. SRL și a solicitat ca, prin sentința care se va

pronunța: - să se constate săvârșirea actelor și faptelor de concurență

neloială de către pârâtul I și II, sancționată prin Legea nr. 11/1991; obligarea

pârâților la înlăturarea actelor și faptelor juridice prin care s-a săvârșit

concurența neloială; constatarea săvârșirii infracțiunii de divulgare a

secretului economic; obligarea pârâților la repararea daunelor pricinuite cu

dobânzile aferente; aplicarea dispozițiilor art. 581, 582 și art. 9 pct. 4 din

Legea nr. 11/1991; publicarea hotărârii de constatare a faptelor de concurență

neloială în presă; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Harghita, prin sentința nr. 239 din 30

martie 2000, a respins, ca nefondată, acțiunea. În motivarea sentinței,

tribunalul a reținut că faptele de concurență neloială, invocate de reclamantă,

nu au fost dovedite și că, dimpotrivă, expertiza efectuată în cauză a stabilit

că transferul personalului de la SC A. SRL s-a făcut cu acordul acesteia și că

nu s-a dovedit că persoanele transferate la SC S. SRL au fost racolate de S.L.A.

Celelalte capete de cerere, privind aplicarea

sancțiunilor, ca urmare a constatării faptelor de concurență neloială, au fost,

de asemenea, respinse, atât pe aspecte de fond, cât și pe aspecte procedurale.

Sentința nr. 239, pronunțată la data de 30 martie

2000, a fost confirmată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, care

a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Miercurea Ciuc.

Criticile formulate de apelantă, privind netemeinicia

și nelegalitatea sentinței, au fost respinse, cu motivarea că, în cauză, nu s-a

putut determina nici existența și nici întinderea unui prejudiciu generat de

practici concurențiale neloiale, că, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei

îi revenea apelantei.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, a declarat

recurs reclamanta SC A. SRL.

Recurenta a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct.

6, 7, 8, 9, 10 și 11 C. proc. civ. și a susținut, fără să dezvolte și să

argumenteze în fapt și în drept fiecare motiv, că hotărârile pronunțate în

cauză sunt nelegale și netemeinice.

În esență, recurenta a susținut că instanța de apel a

motivat soluția superficial, fără să răspundă la criticile ce au fost aduse

sentinței, că instanța și-a însușit concluziile expertizei fără rezerve, deși

aceasta a nesocotit acte și fapte necinstite și neloiale, că nu s-a rezolvat

problema împărțirii costului expertizei și că instanța de apel trebuia să

încuviințeze completarea probelor, întrucât acestea erau necesare pentru

soluționarea litigiului.

Recurenta a mai susținut că faptele de concurență

neloială există, întrucât personalul de specialitate din secția nr. 11 a fost

transferat fără acordul SC A. SRL, că expertiza trebuia să stabilească date

concrete, care să ducă la concluzia că S.L.A. a desfășurat acte de concurență până

la data demisiei de la SC A. SRL.

Instanța de apel, a mai susținut recurenta, a ocolit

problema mijloacelor fixe, care se află în proprietatea SC S. SRL, deși sunt

proprietatea SC A. SRL.

În fine, s-a susținut că, în virtutea rolului activ,

instanțele învestite trebuiau să facă demersurile necesare pentru aflarea

adevărului obiectiv, prin administrarea de noi probe.

În raport cu motivele invocate, recurenta a solicitat

casarea hotărârilor criticate și trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 11/1991, constituie

concurență neloială, orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în

activitatea industrială și de comercializare a produselor, precum și de efectuare

a prestărilor de servicii.

Actele și faptele pe care legea le consideră

concurențiale sunt prevăzute de art. 4 și 5 din Legea nr. 11/1991, iar

încălcarea obligației, de către comerciante, de a-și desfășura activitatea cu

bună credință și potrivit uzanțelor cinstite, atrage răspunderea civilă,

contravențională ori penală, în condițiile legii.

În raport cu dispozițiile art. 1, 2 și 3 din Legea nr.

11/1991, pe care se bazează criticile din recurs, raportate la art. 4 din

aceeași lege, este de reținut că, încă de la formularea cererii de chemare în

judecată, recurenta a evocat manifestările concurențiale, care priveau

„dezorganizarea” activității societății SC A. SRL, ca urmare a modificării

obiectului de activitate a SC S. SRL și a includerii activității Secției nr. 11

„Confecții metalice”, urmată de demisia directorului și transferul unui număr

de angajați.

În scopul de a se stabili realitatea susținerilor reclamantei,

recurenta de astăzi, instanța de fond a administrat proba cu expertiză, în care

a examinat și obiectivele formulate de SC A. SRL.

În urma obiecțiunilor formulate de reclamantă, a fost

depusă completarea la raportul de expertiză.

Concluzia expertizei, pe baza actelor analizate și a

completării la raport, a fost aceea că nu s-a produs nici un prejudiciu, care

să fie determinat de concurența neloială.

Din situația analitică a raporturilor juridice,

desfășurată de SC S. SRL, nu s-a constatat atragerea clientelei prin uzanțe

necinstite, ci s-a apreciat corect, în alți termeni, că această societate a

devenit concurentă, prin serviciile prestate și prin personal autorizat.

Așadar, critica, privind lipsa de preocupare a

instanțelor pentru administrarea probelor, este contrară actelor de la dosar.

În ce privește completarea probelor cu o nouă

expertiză, față de termenul la care a fost solicitată, este de reținut că nu au

fost respectate prevederile art. 212 pct. 2 C. proc. civ.

Celelalte probe propuse nu au fost admise, chiar dacă

nu s-a motivat expres această respingere, de vreme ce nu au fost respectate

prevederile art. 138 pct. 1 C. proc. civ.

Criticile aduse expertizei au fost exprimate și în

obiecțiunile formulate de recurentă, la concluziile raportului inițial.

Prin urmare, nu se poate invoca lipsa de rol activ a

instanțelor.

Și critica referitoare la nerezolvarea problemei

costului împărțirii expertizei este nefondată, nu numai pentru că a fost pusă

pentru prima dată în recurs, ci și pentru că, în raport cu soluția pronunțată,

o astfel de împărțire nu putea să fie luată în discuție.

În ce privește transferul persoanelor de la SC A. SRL

la SC S. SRL, prin anexele expertizei s-a stabilit că, în bună măsură, s-au

făcut, cu acordul recurentei, fără să se poată proba că au fost atrase prin

acte și fapte concurențiale.

Asupra bunurilor puse în discuție, deși se susține că

instanțele nu s-au pronunțat, este de reținut că, din petitul acțiunii, nu

rezultă că s-a formulat o astfel de cerere, iar instanțele au obligația să se

pronunțe numai asupra a ceea ce s-a cerut.

Cu toate acestea, prin raportul de expertiză, s-a

examinat și această problemă, ca răspuns la obiectivele formulate de recurentă.

Referitor la modificarea actului constitutiv al

societății-intimate, în măsura în care recurenta aprecia că ar putea fi

prejudiciată prin aceste modificări, avea deschise căile procedurale, prevăzute

de Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, instanța de apel a răspuns corect și la

această critică, ce privea modificarea actului constitutiv.

Potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei îi revenea

recurentei, în fața instanțelor care au soluționat cauza, astfel că lipsa

întâmpinării sau a altor probe decât cele ce au fost deja ordonate, nu sunt de

natură să conducă la lipsa de rol activ și de preocupare pentru soluționarea

corectă a cauzei.

În consecință, nefiind dovedite faptele concurențiale,

care să se încadreze în prevederile art. 4, 5 din Legea nr. 11/1991, nu se

poate pune nici problema daunelor la care s-a referit recurenta.

Așa fiind, cum prin criticile formulate nu s-a

demonstrat că soluțiile pronunțate sunt netemeinice și nelegale, potrivit art. 312

C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta, SC A. SRL

Miercurea Ciuc, împotriva deciziei nr. 576 din 9 octombrie 2000 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 7 mai 2003.