ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1202/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2230 din 28 iunie 2007,

Tribunalul Harghita a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL Odorheiu

Secuiesc împotriva pârâților SC L.K.S. SRL Odorheiu Secuiesc, K.L. și L.C.,

obligându-i pe aceștia în solidar să achite reclamantei suma de 380.706 lei cu

titlu de daune, reprezentând marja comerciantului asupra prețului de achiziție

al produselor H., pentru perioada 1 septembrie 2000 - 31 august 2003, cu

cheltuieli de judecată, respingând cererea de intervenție formulată în

interesul pârâților de către H.S. GMBH & KG, cu domiciliul procesual ales

în București.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit deciziei nr. 1430 din 6 martie

2003 a Curții Supreme de Justiție s-a constatat că pârâții, persoane fizice,

foști angajați ai reclamantei s-au ocupat de comercializarea produselor H. și

încă din 1999, când erau angajați, au trimis oferte de preț de natură a deturna

clientela către firma proprie concurentă SC K.C. SRL, actuala SC L.K.S. SRL Odorheiu

Secuiesc. S-a avut în vedere că instanța supremă a admis în parte acțiunea

reclamantei, obligându-i pe pârâți să înceteze actele de concurență neloială,

să publice pe cheltuiala lor într-un ziar de largă circulație și local

hotărârea de încetare a comercializării produselor H., fiind acordate și daune

pentru perioada 2 august 1999 – 31 octombrie 1999, în cuantum de 101.272.927

lei vechi.

Instanța a constatat că în

pofida acestor interdicții, pârâții nu au încetat faptele de concurență

neloială, continuând să aibă relații comerciale cu vechea clientelă a

reclamantei, atrăgând total de partea lor furnizorul principal de produse H.,

atrăgând, prin practicarea de prețuri mici și alte mijloace, clienții care mai

erau fideli reclamantei. Totodată, s-a avut în vedere raportul de expertiză

întocmit în cauză, considerat alături de susținerile pârâților, edificator în

soluționarea cauzei.

Prin decizia nr. 102/A din

21 decembrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâți împotriva sentinței

mai sus menționate.

A schimbat în tot hotărârea

atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantă, având ca

obiect obligarea pârâților în solidar la plata daunelor reprezentând marja

comerciantului asupra prețului de achiziție al produselor H. pentru perioada 1

septembrie 2000 – 31 august 2003 și, pe cale de consecință, a admis și cererea

de intervenție formulată în interesul pârâților de către H.S. GMBH & KG.

A obligat-o pe intimata -

reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în favoarea apelantei SC L.K.S.

SRL, în cuantum de 18.503 lei.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin hotărârea atacată

pârâții au fost obligați la daune pentru perioada 11 septembrie 2000 – 31 august

2003, pornindu-se de la dispozițiile deciziei nr. 1430/2003 a fostei Curți

Supreme de Justiție și în baza unui raport de expertiză.

Prin acțiunea formulată la

11 septembrie 2003 reclamanta SC R. SRL Odorheiu Secuiesc a cerut obligarea

pârâtei SC L.K.S. SRL în solidar cu L.C. și K.L. la plata sumei de

2.430.550.224 lei reprezentând adaosul realizat și anume marja comerciantului

asupra prețurilor de achiziție ale produselor H., invocându-se decizia nr. 1430

din 6 martie 2003 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a acordat adaosul

realizat (marja comerciantului) pe perioada august 1999 – ianuarie 2000. Pe

baza faptelor de concurență neloială, stabilite prin această decizie,

reclamanta a cerut cu același titlu, suma menționată pentru 36 de luni.

Problema prescripției

dreptului la acțiune nu mai poate fi pusă în discuție, întrucât excepția a fost

în mod irevocabil respinsă prin decizia nr. 70/A/2005 a Curții de Apel Târgu

Mureș, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4324 din 1 noiembrie 2006, prin

respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând starea de fapt

care a generat conflictul dintre părți, instanța de apel a reținut că,

într-adevăr, prin decizia nr. 1430 din 6 martie 2003, Curtea Supremă de

Justiție a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 240 din

21 mai 2001 a Curții de Apel Târgu Mureș pe care a modificat-o în sensul că a

admis apelul împotriva sentinței civile nr. 20 din 18 ianuarie 2001, a schimbat

în parte această sentință și a admis acțiunea reclamantei SC R. SRL,

obligându-i pe pârâții din prezenta cauză, în solidar, la încetarea tuturor

actelor de concurență neloială precum și la plata unei sume cu titlu de daune.

Din dispozitivul acestei decizii nu rezultă pentru ce perioadă s-au acordat aceste

daune, dar, din lecturarea considerentelor rezultă că suma acordată de instanța

de recurs a fost solicitată de reclamantă cu titlu de profit nerealizat în

perioada 2 august - 31 octombrie 1999, până la încetarea faptelor de concurență

neloială.

A reținut, prin urmare, că

petitul de daune a fost formulat pentru o sumă fixă, acordată de altfel, dar

din dispozitiv și din considerente nu rezultă că suma respectivă s-a acordat pe

perioada 2 august 1999 – 31 octombrie 1999, dar nici că s-ar fi respins cererea

pentru perioada următoare, până la pronunțarea hotărârii, perioadă acoperită în

întregime prin petitul formulat. În condițiile în care cererea de chemare în

judecată care face obiectul prezentei cauze are ca obiect sume datorate ca

efect al acestei hotărâri irevocabile, pe o perioadă avută în vedere la data

formulării pretențiilor în dosarul inițial, aspect ce rezultă din sintagmă

„până la încetarea faptelor de concurență neloială”, cel puțin așa se reține în

considerentele deciziei invocate, practic, întreaga perioadă cuprinsă între 2

august 1999 și până la pronunțarea deciziei, a fost acoperită prin suma

acordată potrivit dispozitivului. Probabil că o explicare a acestui dispozitiv

ar fi clarificat situația, dar, acest aspect ținea de principiul disponibilității

părților în procesul civil.

Instanța de recurs s-a

raportat la faptele și împrejurările prezentate de reclamantă prin acțiunea

civilă formulată la 15 noiembrie 1999, când s-a invocat comercializarea

produselor H. și deturnarea clientelei începând cu luna septembrie 1999, când

pârâții, persoane fizice, foști angajați ai societății, și-au dat demisia și au

continuat prin intermediul societății pârâte fapte de concurență neloială,

invocându-se și încălcarea clauzei de confidențialitate.

Deși în cererea de chemare

în judecată reclamanta nu a indicat clar perioada pentru care solicită suma de

2.430.550.224 lei vechi, potrivit notificării și cererii de conciliere se

precizează că cere profitul brut realizat de pârâtă pentru anul 2000, 2001 și

2002, „profit realizat prin acte de concurență neloială față de firma

reclamantă”, astfel cum s-a dovedit prin decizia Curții Supreme de Justiție.

Instanța de fond a acordat cu titlu de daune suma de 380.706 lei pentru

perioada 1 septembrie 2000 – 31 august 2003, fără însă să rezulte din

considerente cum a determinat această perioadă, după ce reține că reclamantei

i-au fost acordate prin hotărârea instanței supreme daune pentru perioada 2

august 1999 – 31 octombrie 1999.

În fine, a mai reținut

instanța de apel, concluzionând, că întreaga perioadă a fost acoperită sub

aspectul petitului în dezdăunare prin suma acordată de instanță în recurs,

deoarece din dispozitivul deciziei nu rezultă că suma de 101.272.927 lei a fost

acordată pe o perioadă determinată, iar din considerente rezultă „admiterea

pretențiilor, mai puțin capătul de cerere privind daunele morale”. Întrucât

reclamanta nu și-a majorat câtimea sumei solicitate cu titlu de daune, se

deduce că, respectându-i-se principiul disponibilității, s-a acordat suma

concret determinată.

Pentru perioada de după data

pronunțării irevocabile, 6 martie 2003 – 31 august 2003, reclamanta nu mai

poate justifica solicitarea daunelor în baza constatărilor cuprinse în decizia

irevocabilă. Cel puțin pentru acest rest de perioadă, prima instanță nu putea

ignora cu desăvârșire susținerile intervenientei, în calitate de producător și

expeditor de produse abrazive în România, care, prin actul tradus de la fila

119 dosar, precizează că din luna mai 2000 a luat sfârșit colaborarea cu firma SC

R. SRL, aceasta fiind data ultimei livrări și că acesteia nu i s-a acordat

exclusivitate de vânzare într-o anumită zonă.

În plus, din motivarea

cererii de chemare în judecată rezultă că se invocă o nerespectare a

dispozițiilor unei decizii irevocabile prin aceea că pârâții au continuat să

comercializeze produse H., în pofida interdicției. Pentru aceasta însă

reclamanta ar fi avut la îndemână alt mijloc procesual, analiza nerespectării

unei hotărâri judecătorești excedând cadrului procesual dedus judecății. Prin

urmare, suma pretinsă cu titlu de marja comerciantului ca urmare a constatării

faptelor de concurență neloială avută în vedere în primul dosar, are ca sursă o

stare de fapt și un regim juridic distinct față de prejudiciile pretinse ca

urmare a nerespectării unei hotărâri judecătorești.

Împotriva deciziei Curții de

Apel a declarat recurs reclamanta SC R. SRL Odorheiul Secuiesc, întemeindu-se

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului, modificarea hotărârii instanței de apel, în sensul respingerii

apelului și menținerii hotărârii instanței de fond, cu obligarea intimaților - pârâți

la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta - reclamantă

susține astfel, în esență, că hotărârea Curții de Apel cuprinde motive

contradictorii și străine de natura pricinii, întrucât pârâților li s-a respins

proba cu expertiza, dar li s-a admis apelul în baza unui alt motiv decât cel

invocat de aceștia, ignorându-se două decizii ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție; motivele de apel au depășit petitul acțiunii, deoarece instanța de

apel nu mai trebuia să constate dacă pârâții au săvârșit sau nu fapte de

concurență neloială; prin raportul de expertiză însușit de către pârâți s-a

dovedit că suma la care trebuie să fie obligați pârâți este de 3.807.066.101

lei, pentru perioada 1 septembrie 2000 – 31 august 2003, deoarece dispoziția de

interzicere a comercializării produselor H. nu a fost respectată de către

pârâtă; aceștia au în continuare aceeași conduită de concurență neloială,

fiindcă și în prezent comercializează aceleași produse, astfel că instanța de

fond nici nu trebuia să facă altceva decât să preia din considerentele deciziei

nr. 1430/2003 temeiurile de drept și apoi să facă un simplu calcul aritmetic

pentru determinarea rezultatului faptelor de concurență neloială.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor

dosarului și a hotărârilor pronunțate în cauză, în raport de temeiul de drept

invocat de recurenta - reclamantă pentru a solicita modificarea deciziei Curții

de Apel, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că nu se

justifică modificarea acestei hotărâri urmare motivului de recurs formulat de

reclamantă, întrucât nu se poate susține întemeiat că aceasta cuprinde motive

contradictorii sau străine pricinii atât timp cât instanța a făcut o analiză

pertinentă cauzei, în funcție de probele existente la dosar și de momentele

pronunțării fiecăreia dintre hotărârile judecătorești ce au incidență în cauză,

pronunțând o soluție legală și temeinică, ce se impune a fi menținută.

Astfel, instanța de apel a

stabilit judicios că este în afara oricărei discuții constatarea faptelor de

concurență neloială, dar întrucât daunele au fost solicitate „pentru cele 36 de

luni”, această perioadă a fost avută în vedere în dosarul soluționat

irevocabil, pentru că chiar dacă la data formulării acțiunii inițiale

reclamanta a solicitat o sumă calculată pentru o perioadă determinată, din

moment ce a solicitat daune până la încetarea stării de concurență neloială,

avea posibilitatea să majoreze cuantumul pretențiilor, or, nu a făcut acest

lucru, iar Curtea Supremă de Justiție a acordat, prin decizia nr. 1430 din 6

martie 2003, cu titlu de daune, cuantumul sumei pe care îl avea concret

determinat.

Totodată, s-a reținut corect

că, pentru perioada de după pronunțarea deciziei nr. 1430/2003, nu se poate

pretinde existența constatării faptelor de concurență pentru viitor, instanța

pronunțându-se în limitele investirii, asupra perioadei de referință indicată

în cererea reclamantei, așa încât pentru perioada de după pronunțarea

irevocabilă a deciziei mai sus menționate, respectiv 6 martie 2003 – 31 august

2003, reclamanta nu poate solicita justificat acordarea daunelor în baza

constatărilor cuprinse în această decizie irevocabilă.

Nici susținerea recurentei

potrivit căreia prin raportul de expertiză s-a stabilit că suma la care

trebuiau obligați pârâți este de 3.807.066.101 lei pentru perioada 1 septembrie

2000 – 31 august 2003 nu putea fi luată în considerare, din aceleași

considerente mai sus prezentate, la care se adaugă precizarea intervenientei,

ce nu a putut fi ignorată, cel puțin în stabilirea corectă a situației de fapt,

conform căreia din luna mai 2000 a luat sfârșit colaborarea cu firma SC R. SRL,

deci relația comercială dintre SC R. SRL și H.S. GMBH & KG a încetat în

luna menționată.

De altfel, recurenta - reclamantă

nu susține că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, nici că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ci doar că această hotărâre

conține motive contradictorii sau străine de natura pricinii și cum acest motiv

de recurs se constată a fi neîntemeiat, potrivit celor mai sus arătate, iar

soluția pronunțată de Curtea de Apel este legală, aceasta va fi păstrată, în

consecință, iar recursul reclamantei se va respinge, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC R. SRL Odorheiu Secuiesc împotriva deciziei nr. 102/A din 21

decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 aprilie 2009.