ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5513/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5513/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 mai 2001 la Judecătoria Iași Ț.G. a chemat în judecată Agenția Județeană de Ocupare a Forțelor de Muncă Iași pentru a fi obligată să-i achite plățile compensatorii stabilite conform O.U.G. nr. 98/1999 și care au fost sistate în mod nelegal, ca urmare a procesului-verbal nr. 1269 din 4 aprilie 2001 încheiat de inspectorii pârâtei, în urma controlului efectuat la S.C. C.C. S.A. Iași. După un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 17.780 din 17 octombrie 2001 a Judecătoriei Iași a fost admisă acțiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere că reclamantul a continuat să-și desfășoare activitatea în cadrul aceleiași societăți în baza unei convenții de prestări servicii, care nu poate fi asimilată unui contract de muncă pe durată nedeterminată, pentru că numai în cazul acestuia din urmă cel în cauză putea fi privat de beneficiile acordate. Recursul declarat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forțelor de Muncă Iași împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 60 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Iași, prin care a fost casată sentința și pe fond a fost respinsă acțiunea, întrucât prin reîncadrarea la aceeași unitate, nu se mai justifică acordarea plăților compensatorii.
Împotriva acestei decizii Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recursul în anulare de față considerând că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond, totodată fiind și netemeinică. Se solicită casarea hotărârii și menținerea soluției instanței de fond, care a reținut corect că reclamantul poate beneficia de plățile compensatorii, întrucât nu prestează muncă în baza unui contract de muncă pe durată nedeterminată. Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează: Este necontestat în speță că S.C. C.C. S.A. Iași a intrat în procedura lichidării judiciare, conform dispozițiilor Legii nr. 64/1995, modificată prin O.G.
nr. 38 din 30 ianuarie 2002, în baza încheierii din 10 aprilie 2000 de judecătorul sindic în dosarul nr. 34/2000 al Tribunalului Iași. Ca urmare, salariații societății intrate în lichidare au fost disponibilizați, dispunându-se desfacerea contractelor de muncă în temeiul prevederilor art. 130 lit. a) C. muncii. Apoi, între alții și reclamantul a beneficiat de măsurile de protecție prevăzute de art. 23 din O.U.G. nr. 98/1999 primind plăți compensatorii. Prin adresa nr. 259 din 4 iulie 2000 emisă de lichidator, au fost aprobate activitățile și personalul necesar pentru desfășurarea procesului de lichidare, cel în cauză fiind nominalizat la pct. A poz. 12. Deși lichidatorul a revenit asupra acestei dispoziții, reclamantul și-a continuat activitatea în baza unei convenții civile de prestări servicii.
Potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 98/1999 personalul disponibilizat, necesar pentru desfășurarea procesului de lichidare poate fi angajat de către administrator sau lichidator, cu acordul judecătorului sindic, cu convenție civilă sau cu contract de muncă pe perioadă determinată, cu menținerea drepturilor prevăzute de acest act normativ stabilite la data disponibilizării. Cel în cauză se încadrează perfect în prevederile legale redate, el prestând activitatea în cadrul aceleiași unități în temeiul unui contract civil și nu a unui contract de muncă fără termen. Ca atare, el beneficiază în continuare de plățile compensatorii, cum a hotărât temeinic și în raport de prevederile legale redate instanța de fond.
Așa fiind, recursul în anulare de față urmează a fi admis, a se casa hotărârea atacată și a se respinge recursul declarat de intimată împotriva sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 60 E din 14 februarie 2002 a Tribunalului Iași, secția civilă. Casează decizia recurată și respinge recursul declarat de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Iași împotriva sentinței civile nr. 17.780 din 17 octombrie 2001 a Judecătoriei Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 decembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.