ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5350/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 12 februarie 2003 s-a înregistrat pe rolul Curții Supreme de Justiție recursul în anulare declarat conform art. 330 pct. 2 C. proc. civ. de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 63 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Iași, susținându-se că hotărârea judecătorească a fost formulată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond, aceasta fiind totodată și netemeinică. Analizând recursul în anulare și dosarele atașate, se constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 mai 2001 pe rolul Tribunalului Iași, petentul S.L.

a solicitat obligarea pârâtei A.J.O.F.M. Iași la plata unei sume de 4.550.114 lei lunar, cu titlu de plăți compensatorii, abuziv sistate de pârâtă. În motivarea acțiunii s-a arătat că în urma declanșării procedurii falimentului S.C. C. S.A., al cărei salariat a fost, a continuat activitatea în cadrul unei gestiuni de afaceri, primind o indemnizație, ceea ce nu excludea continuarea plăților compensatorii, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 98/1999. Prin sentința civilă nr. 269/2001 Tribunalul Iași a admis cererea astfel cum a fost formulată. Această hotărâre a fost desființată de Curtea de Apel Iași pentru necompetența materială, cauza fiind trimisă pentru judecata de fond la Judecătoria Iași.

Prin sentința civilă nr. 18485 din 24 octombrie 2001, Judecătoria Iași a admis acțiunea, a obligat pe pârâtă să efectueze plățile compensatorii stabilite prin O.G. nr. 98/1999, sistate prin procesul-verbal 1269 din 4 aprilie 2001. În motivarea soluției, instanța a reținut în esență că la 9 iunie 2000, S.C. C. S.A. i-a desfăcut petentului contractul de muncă conform art. 130 lit. a) C. muncii ,, în urma procedurii de lichidare judiciară a angajatorului. Pentru efectuarea anumitor activități inerente procesului de lichidare, unii dintre foștii salariați printre care petentul au fost folosiți în continuare pe baza unor contracte de prestări deservicii, acțiune ce a dus la sistarea de către pârâtă a plăților compensatorii pentru încălcarea Legii nr. 130/1999.

Instanța a interpretat art. 7 al actului normativ prin prisma scopului legii, anume protecția persoanelor încadrate în muncă. Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 63 din 14 februarie 2002 a admis recursul A.J.O.F.M. Iași, a schimbat în tot sentința și rejudecând cauza, a respins acțiunea. A reținut instanța de recurs că activitatea desfășurată de reclamant după disponibilizare era de aceeași natură cu fostul raport de muncă, astfel încât corect i s-a sistat plata plăților compensatorii ca urmare a disponibilizării. Procurorul general a atacat prin prezentul recurs în anulare decizia pronunțată de Tribunalul Iași considerând-o nelegală și netemeinică. Prin note scrise, pârâta-intimată a solicitat respingerea recursului în anulare.

Recursul în anulare este fondat, urmând a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., pentru următoarele considerente. Este necontestat că petentul a fost concediat în urma declanșării procedurii reorganizării judiciare a angajatorului său, S.C. C. S.A. Iași. Pentru efectuarea unor activității inerente lichidării judiciare, a desfășurat potrivit unei convenții civile de prestări servicii anumite activități în favoarea fostului angajator, prestații pentru care a primit plăți, potrivit dreptului comun. Cu ignorarea art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, pârâta a sistat plata ajutoarelor compensatorii cuvenite persoanei concediate.

Potrivit acestui text de lege, personalul disponibilizat, necesar pentru desfășurarea procesului de lichidare poate fi angajat de către administrator sau lichidator, cu acordul judecătorului-sindic, cu convenție civilă sau cu contract de muncă pe perioadă determinată, cu menținerea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, stabilite la data disponibilizării. Din această dispoziție specială, temporară, rezultă fără dubiu, astfel cum a reținut și instanța de fond, intenția legiuitorului de protejare a personalului afectat de concedierile colective. Ca atare, recursul în anulare se privește ca fondat, va fi admis, cu consecința modificării deciziei atacate și pe fond a menținerii sentinței judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 63 E din 14 februarie 2002 a Tribunalului Iași. Modifică decizia în sensul că respinge recursul declarat de pârâta A.J.O.F.M. Iași împotriva sentinței civile nr. 18485 din 24 octombrie 2001 a Judecătoriei Iași pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2003.