ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5350/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 12 februarie 2003 s-a

înregistrat pe rolul Curții Supreme de Justiție recursul în anulare declarat

conform art. 330 pct. 2 C. proc. civ. de Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 63 din 14

februarie 2002 a Tribunalului Iași, susținându-se că hotărârea judecătorească a

fost formulată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat

soluționarea greșită a cauzei pe fond, aceasta fiind totodată și netemeinică.

Analizând recursul în anulare și

dosarele atașate, se constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 mai

2001 pe rolul Tribunalului Iași, petentul S.L. a solicitat obligarea pârâtei

A.J.O.F.M. Iași la plata unei sume de 4.550.114 lei lunar, cu titlu de plăți

compensatorii, abuziv sistate de pârâtă. În motivarea acțiunii s-a arătat că în

urma declanșării procedurii falimentului S.C. C. S.A., al cărei salariat a

fost, a continuat activitatea în cadrul unei gestiuni de afaceri, primind o

indemnizație, ceea ce nu excludea continuarea plăților compensatorii, conform

art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 98/1999.

Prin sentința civilă nr. 269/2001

Tribunalul Iași a admis cererea astfel cum a fost formulată.

Această hotărâre a fost desființată

de Curtea de Apel Iași pentru necompetența materială, cauza fiind trimisă

pentru judecata de fond la Judecătoria Iași.

Prin sentința civilă nr. 18485 din

24 octombrie 2001, Judecătoria Iași a admis acțiunea, a obligat pe pârâtă să

efectueze plățile compensatorii stabilite prin O.G. nr. 98/1999, sistate prin

procesul-verbal 1269 din 4 aprilie 2001.

În motivarea soluției, instanța a

reținut în esență că la 9 iunie 2000, S.C. C. S.A. i-a desfăcut petentului

contractul de muncă conform art. 130 lit. a) C. muncii ,, în urma procedurii de

lichidare judiciară a angajatorului. Pentru efectuarea anumitor activități

inerente procesului de lichidare, unii dintre foștii salariați printre care

petentul au fost folosiți în continuare pe baza unor contracte de prestări

deservicii, acțiune ce a dus la sistarea de către pârâtă a plăților

compensatorii pentru încălcarea Legii nr. 130/1999. Instanța a interpretat art.

7 al actului normativ prin prisma scopului legii, anume protecția persoanelor

încadrate în muncă.

Tribunalul Iași, prin decizia civilă

nr. 63 din 14 februarie 2002 a admis recursul A.J.O.F.M. Iași, a schimbat în

tot sentința și rejudecând cauza, a respins acțiunea.

A reținut instanța de recurs că

activitatea desfășurată de reclamant după disponibilizare era de aceeași natură

cu fostul raport de muncă, astfel încât corect i s-a sistat plata plăților

compensatorii ca urmare a disponibilizării.

Procurorul general a atacat prin

prezentul recurs în anulare decizia pronunțată de Tribunalul Iași considerând-o

nelegală și netemeinică.

Prin note scrise, pârâta-intimată a

solicitat respingerea recursului în anulare.

Recursul în anulare este fondat,

urmând a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., pentru următoarele

considerente.

Este necontestat că petentul a fost

concediat în urma declanșării procedurii reorganizării judiciare a

angajatorului său, S.C. C. S.A. Iași.

Pentru efectuarea unor activității

inerente lichidării judiciare, a desfășurat potrivit unei convenții civile de

prestări servicii anumite activități în favoarea fostului angajator, prestații

pentru care a primit plăți, potrivit dreptului comun.

Cu ignorarea art. 24 alin. (2) din

O.U.G. nr. 98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte

individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective,

pârâta a sistat plata ajutoarelor compensatorii cuvenite persoanei concediate.

Potrivit acestui text de lege,

personalul disponibilizat, necesar pentru desfășurarea procesului de lichidare

poate fi angajat de către administrator sau lichidator, cu acordul

judecătorului-sindic, cu convenție civilă sau cu contract de muncă pe perioadă

determinată, cu menținerea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de

urgență, stabilite la data disponibilizării.

Din această dispoziție specială,

temporară, rezultă fără dubiu, astfel cum a reținut și instanța de fond,

intenția legiuitorului de protejare a personalului afectat de concedierile

colective.

Ca atare, recursul în anulare se

privește ca fondat, va fi admis, cu consecința modificării deciziei atacate și

pe fond a menținerii sentinței judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 63 E din 14 februarie 2002 a Tribunalului Iași.

Modifică decizia în sensul că

respinge recursul declarat de pârâta A.J.O.F.M. Iași împotriva sentinței civile

nr. 18485 din 24 octombrie 2001 a Judecătoriei Iași pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie  2003.