ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4890/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 mai 2001 I.C. a chemat în judecată A.J.O.F.M. Iași pentru a fi obligată să-i achite plățile compensatorii stabilite conform O.U.G. nr. 98/1999 și care au fost sistate prin procesul verbal din 4 aprilie 2001 încheiat de inspectorii pârâtei. Judecătoria Iași, prin sentința civilă, nr. 17833 din 17 octombrie 2001, a admis acțiunea așa cum a fost formulată. Tribunalul Iași, secția civilă, prin decizia nr. 67 din 14 februarie 2002, a admis recursul opârâtei și a casat hotărârea recurată, iar, pe fond, a respins acțiunea, cu motivarea că dreptul reclamantului la plata compensatorie a încetat, prin reîncadrarea în unitatea din care a fost disponibilizat, în condițiile prevăzute de art. 39 din O.U.G.

nr. 98/1999. La data de 12 februarie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei din recurs, invocând încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond. Respectiv, au fost violate dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 98/1999 care prevăd menținerea drepturilor compensatorii recunoscute de acest act normativ, în ipoteza, aplicabilă reclamantului, a angajării sale cu convenție civilă în unitatea din care a fost disponibilizat, fiind necesar pentru desfășurarea procesului de lichidare a unității. A cerut reformarea deciziei din recurs și menținerea sentinței. Recursul în anulare este întemeiat.

Potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 98/1999 (aprobate prin Legea nr. 312/1991, publicată în M. Of., nr. 365 din 6.07.2001), personalul disponibilizat, necesar pentru desfășurarea procesului de lichidare, poate fi angajat de către administrator sau lichidator cu acordul judecătorului-sindic, cu convenție civilă sau cu contract de muncă pe perioadă determinată, cu menținerea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență, stabilite la data disponibilizării. Este adevărat că art. 39 (modificat prin Legea de aprobare a O.U.G.) prevede că dreptul beneficiarului la plata compensatorie încetează la data reîncadrării în unitatea din care a fost disponibilizat sau în altă unitate. Logic și sistematic, textul trebuie corelat cu art. 24 alin. (2), reprodus supra, ceea ce înseamnă că va avea aplicare numai în ipoteza reîncadrării beneficiarului, în aceeași sau în altă unitate, cu contract de muncă pe durată nedeterminată.

Or, în speță, reclamantul a fost angajat în aceeași unitate cu convenție civilă, situație în care potrivit art. 24 alin. (2), nu atrage încetarea plății compensatorie, ci, dimpotrivă, menținerea tuturor drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență, stabilite la data disponibilizării. Așa fiind, soluția din recurs este nelegală, considerent pentru care se impune admiterea recursului în anulare, așa cum a fost formulat, cu consecința păstrării sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. E 67 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Iași. Casează decizia atacată și respinge recursul declarat de A.J.O.F.M. Iași împotriva sentinței civile nr. 17833 din 17 octombrie 2001 a Judecătoriei Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2003.