ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3415/2003

Asupra recursului de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin cererea înregistrată sub nr. 5505 la data

de 20 iulie 1999 la Tribunalul Constanța reclamanții M.R.B. și M.S. au chemat

în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Municipiul Constanța prin

Primar, Consiliul local al municipiului Constanța, RAEDPP Constanța și pe C.G.

și C.I. cerând să fie obligați să le lase în deplină proprietate și posesie

imobilul situat în Constanța, și să se constate nulitatea oricărui act de

trecere a imobilului în proprietatea statului, cât și nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare nr. 28743 și 28744 din 12 iunie 1997.

În motivare reclamantul M.R.B. a arătat că a

dobândit dreptul de proprietate prin adjudecare ca urmare a vânzării prin

licitație constatată cu încheierea din 15 aprilie 1976 pronunțată de

Judecătoria Constanța în dosarul 524/1976, hotărâre transcrisă sub nr. 3975/1976

imobilul fiind compus din teren de 300 mp și construcție.

Prin decizia nr. 53 din 18 februarie 1986 fostul

Birou executiv al Consiliului popular al Județului Constanța a dispus preluarea

fără plată a cotei de ½ din clădire din proprietatea sa în temeiul

Decretului nr. 223/1974 cu motivarea  ca la expirarea termenului de ședere în

străinătate nu s-a întors în țară.

Prin decizia nr. 57 din 24 februarie 1987

aceeași autoritate a dispus în baza aceluiași act normativ trecerea celeilalte

cote de ½ în patrimoniul statului cu motivarea că proprietara M.S.  a

părăsit țara.

Prin sentința civilă nr. 17302/1997 pronunțată

de Judecătoria Constanța s-a admis cererea reclamantului și s-a dispus anularea

deciziei nr. 53/1986 a fostului Birou executiv al Consiliului Popular al

Județului și restituirea imobilului.

În motivare reclamantul a mai arătat că decizia

nr. 57/1987 emisă de același organ nu este titlu valabil și nu îi este

opozabil, M.S. nefiind proprietară.

Cu adresa 11613 din 10 decembrie 1998 RAEDPP

Constanța a comunicat reclamantului vânzarea în baza Legii nr. 112/1995 a

întregului imobil.

Prin sentința civilă nr. 117 din 28 februarie

2000 Tribunalul Constanța a  respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că

prin sentința civilă nr. 7302/1997 a Judecătoriei Constanța s-a dispus anularea

deciziei 53/1986. Susținerea reclamantului că imobilul în întregul său este un

bun propriu, motiv pentru care decizia nr. 57 din 24 februarie 1987 nu

constituie titlu valabil al statului iar bunul nu a ieșit din patrimoniul său

nu poate fi reținută, deoarece la data dobândirii imobilului reclamantul era

căsătorit cu M.S.. Decizia nr. 57 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor

legale fiind preluată cu plată în proprietatea statului.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere a

fost respins  ca nefondat  în baza Legii nr. 112/1995 și argumentându-se că nu

se poate reține reaua credință a cumpărătorilor și nici a vânzătorului.

Împotriva acestei hotărâri reclamanții au

formulat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie . Apelanții arată

că s-au întemeiat pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. și speța nu

intră sub incidența Legii  nr. 112/1995.

Decizia 53/1986 a fost anulată prin sentința nr.

17302/1997 a Judecătoriei Constanța.

Hotărârea mai este criticată deoarece

valabilitatea deciziei referitoare la M.S. a fost soluționată greșit de

instanță, care nu a ținut seama de  dreptul codevălmaș al soților.

De asemenea, pretinsul drept al statului pentru M.S.

este și inopozabil reclamantului M.R.B. care potrivit actului de licitație are

un drept exclusiv.

Suma de 30.896 lei nu reprezintă o despăgubire

rezonabilă și bunul a fost preluat prin vicierea consimțământului.

Instanța nu a comparat titlul de proprietate al

reclamanților cu cel al pârâților C.G. și I.

Atât cumpărătorii cât și RAEDPP au fost de

rea-credință, cumpărătorii cu diligențe minime puteau să cunoască

nevalabilitatea titlului de proprietate al înstrăinătorului.

Prin decizia nr. 241 din 20 octombrie 2000

Curtea de Apel Constanța secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat

de  reclamanți.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că proprietatea

era a soților.

Pentru cota de ½ din imobil ce a

aparținut reclamantei M.S. trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu

titlu, contra-cost, decizia a fost comunicată acesteia și nu a fost contestată.

Din actele dosarului nu reiese că terenul era proprietatea reclamanților.

Instanța a mai reținut că sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 112/1995.

A mai reținut că titlul pârâților este

preferabil și nu sunt probe care să conducă la concluzia ca pârâții să fie

obligați să lase imobilul în deplină proprietate și posesie. Sentința civilă

nr. 17302/1997 nu este opozabilă pârâților. De asemenea, nu poate fi reținută

reaua credință în sarcina vânzătorilor respectiv a cumpărătorilor.

Împotriva acestei hotărâri reclamanții au

formulat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și

11 C. proc. civ., reluând criticile din apel și susținând în esență că: decizia

recurată cuprinde motive contradictorii și străine de  natura pricinii, a fost

dată cu aplicarea greșită a legii și se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt

decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate. Acțiunea este

întemeiată pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. Titlul statului nu este

valabil și nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1995. Decizia 53/1986

a fost anulată prin sentința nr. 17302/1997 a Judecătoriei Constanța, iar

decizia 57/1987 referitoare la M.S. nu poate constitui un titlu valabil

deoarece autoritatea administrativă a statului nu se poate substitui voinței

proprietarilor pentru partajarea bunului codevălmaș, preluarea s-a făcut

abuziv, prin vicierea consimțământului și nerespectarea prevederilor art. 281 C.

civ., iar suma acordată ca despăgubire nu este proporțională cu valoarea

imobilului.

Instanța de apel comparând titlurile în mod

greșit a dat preferință titlului chiriașilor și în mod greșit a reținut culpa

reclamanților prin omisiunea notificării administratorului imobilului.

Recursul este întemeiat și urmează să fie admis

pentru considerentele și în limitele  ce urmează.

Acțiunea introductivă este întemeiată pe

dispozițiile art. 480 și 481 C.  civ.. Instanțele de fond și de apel au

soluționat în baza unui alt temei juridic decât acela cu care au fost

învestite.

Instanțele nu au analizat prin prisma temeiului

juridic invocat de reclamanți valabilitatea deciziei nr. 53/1986 (anulată prin

sentința civilă nr. 17302/1997 a Judecătoriei Constanța) și nici a deciziei nr.

57/1987.

Decizia nr. 57/1987 nu a fost analizată din

perspectiva Decretului  nr. 223/1974.

S-a reținut buna credință a cumpărătorilor, dar

aceasta nu conduce la dobândirea dreptului de proprietate în baza contractului,

ci trebuie unită cu o posesie utilă de 10 până la 20 de ani (art. 1895 C.  civ.)

și fără a se verifica dacă sunt îndeplinite condițiile bunei credințe (art. 1898

C.  civ.).

În rejudecare se impune administrarea de probe

noi care să fundamenteze soluția instanței cu privire la decizia 57/1987 și cu

privire la buna credință.

În raport de cele expuse se constată că

instanțele au restricționat accesul la  justiție, principiu consacrat în art. 21

din Constituție, pronunțând hotărâri casabile.

Pentru cele ce preced recursul urmează a fi

admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții M.R.B. și

M.S. împotriva deciziei nr.241 din 20 octombrie 2000 a Curții de Apel Constanța,

secția civilă.

Casează decizia recurată precum și sentința nr. 117

din 28 februarie 2000 a Tribunalului Constanța, secția civilă, și trimite cauza

pentru competentă rejudecare la Judecătoria Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  17 septembrie 2003.