ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3415/2003

Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată sub nr. 5505 la data de 20 iulie 1999 la Tribunalul Constanța reclamanții M.R.B. și M.S. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul local al municipiului Constanța, RAEDPP Constanța și pe C.G. și C.I. cerând să fie obligați să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanța, și să se constate nulitatea oricărui act de trecere a imobilului în proprietatea statului, cât și nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 28743 și 28744 din 12 iunie 1997. În motivare reclamantul M.R.B.

a arătat că a dobândit dreptul de proprietate prin adjudecare ca urmare a vânzării prin licitație constatată cu încheierea din 15 aprilie 1976 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul 524/1976, hotărâre transcrisă sub nr. 3975/1976 imobilul fiind compus din teren de 300 mp și construcție. Prin decizia nr. 53 din 18 februarie 1986 fostul Birou executiv al Consiliului popular al Județului Constanța a dispus preluarea fără plată a cotei de ½ din clădire din proprietatea sa în temeiul Decretului nr. 223/1974 cu motivarea ca la expirarea termenului de ședere în străinătate nu s-a întors în țară. Prin decizia nr. 57 din 24 februarie 1987 aceeași autoritate a dispus în baza aceluiași act normativ trecerea celeilalte cote de ½ în patrimoniul statului cu motivarea că proprietara M.S.

a părăsit țara. Prin sentința civilă nr. 17302/1997 pronunțată de Judecătoria Constanța s-a admis cererea reclamantului și s-a dispus anularea deciziei nr. 53/1986 a fostului Birou executiv al Consiliului Popular al Județului și restituirea imobilului. În motivare reclamantul a mai arătat că decizia nr. 57/1987 emisă de același organ nu este titlu valabil și nu îi este opozabil, M.S. nefiind proprietară. Cu adresa 11613 din 10 decembrie 1998 RAEDPP Constanța a comunicat reclamantului vânzarea în baza Legii nr. 112/1995 a întregului imobil. Prin sentința civilă nr. 117 din 28 februarie 2000 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 7302/1997 a Judecătoriei Constanța s-a dispus anularea deciziei 53/1986.

Susținerea reclamantului că imobilul în întregul său este un bun propriu, motiv pentru care decizia nr. 57 din 24 februarie 1987 nu constituie titlu valabil al statului iar bunul nu a ieșit din patrimoniul său nu poate fi reținută, deoarece la data dobândirii imobilului reclamantul era căsătorit cu M.S.. Decizia nr. 57 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale fiind preluată cu plată în proprietatea statului. Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere a fost respins ca nefondat în baza Legii nr. 112/1995 și argumentându-se că nu se poate reține reaua credință a cumpărătorilor și nici a vânzătorului. Împotriva acestei hotărâri reclamanții au formulat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie . Apelanții arată că s-au întemeiat pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ.

și speța nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995. Decizia 53/1986 a fost anulată prin sentința nr. 17302/1997 a Judecătoriei Constanța. Hotărârea mai este criticată deoarece valabilitatea deciziei referitoare la M.S. a fost soluționată greșit de instanță, care nu a ținut seama de dreptul codevălmaș al soților. De asemenea, pretinsul drept al statului pentru M.S. este și inopozabil reclamantului M.R.B. care potrivit actului de licitație are un drept exclusiv. Suma de 30.896 lei nu reprezintă o despăgubire rezonabilă și bunul a fost preluat prin vicierea consimțământului. Instanța nu a comparat titlul de proprietate al reclamanților cu cel al pârâților C.G. și I. Atât cumpărătorii cât și RAEDPP au fost de rea-credință, cumpărătorii cu diligențe minime puteau să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al înstrăinătorului.

Prin decizia nr. 241 din 20 octombrie 2000 Curtea de Apel Constanța secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că proprietatea era a soților. Pentru cota de ½ din imobil ce a aparținut reclamantei M.S. trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu titlu, contra-cost, decizia a fost comunicată acesteia și nu a fost contestată. Din actele dosarului nu reiese că terenul era proprietatea reclamanților. Instanța a mai reținut că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1995. A mai reținut că titlul pârâților este preferabil și nu sunt probe care să conducă la concluzia ca pârâții să fie obligați să lase imobilul în deplină proprietate și posesie.

Sentința civilă nr. 17302/1997 nu este opozabilă pârâților. De asemenea, nu poate fi reținută reaua credință în sarcina vânzătorilor respectiv a cumpărătorilor. Împotriva acestei hotărâri reclamanții au formulat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 11 C. proc. civ., reluând criticile din apel și susținând în esență că: decizia recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, a fost dată cu aplicarea greșită a legii și se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate. Acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. Titlul statului nu este valabil și nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1995.

Decizia 53/1986 a fost anulată prin sentința nr. 17302/1997 a Judecătoriei Constanța, iar decizia 57/1987 referitoare la M.S. nu poate constitui un titlu valabil deoarece autoritatea administrativă a statului nu se poate substitui voinței proprietarilor pentru partajarea bunului codevălmaș, preluarea s-a făcut abuziv, prin vicierea consimțământului și nerespectarea prevederilor art. 281 C. civ., iar suma acordată ca despăgubire nu este proporțională cu valoarea imobilului. Instanța de apel comparând titlurile în mod greșit a dat preferință titlului chiriașilor și în mod greșit a reținut culpa reclamanților prin omisiunea notificării administratorului imobilului. Recursul este întemeiat și urmează să fie admis pentru considerentele și în limitele ce urmează.

Acțiunea introductivă este întemeiată pe dispozițiile art. 480 și 481 C. civ.. Instanțele de fond și de apel au soluționat în baza unui alt temei juridic decât acela cu care au fost învestite. Instanțele nu au analizat prin prisma temeiului juridic invocat de reclamanți valabilitatea deciziei nr. 53/1986 (anulată prin sentința civilă nr. 17302/1997 a Judecătoriei Constanța) și nici a deciziei nr. 57/1987. Decizia nr. 57/1987 nu a fost analizată din perspectiva Decretului nr. 223/1974. S-a reținut buna credință a cumpărătorilor, dar aceasta nu conduce la dobândirea dreptului de proprietate în baza contractului, ci trebuie unită cu o posesie utilă de 10 până la 20 de ani (art. 1895 C. civ.) și fără a se verifica dacă sunt îndeplinite condițiile bunei credințe (art. 1898 C. civ.).

În rejudecare se impune administrarea de probe noi care să fundamenteze soluția instanței cu privire la decizia 57/1987 și cu privire la buna credință. În raport de cele expuse se constată că instanțele au restricționat accesul la justiție, principiu consacrat în art. 21 din Constituție, pronunțând hotărâri casabile. Pentru cele ce preced recursul urmează a fi admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții M.R.B. și M.S. împotriva deciziei nr.241 din 20 octombrie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Casează decizia recurată precum și sentința nr. 117 din 28 februarie 2000 a Tribunalului Constanța, secția civilă, și trimite cauza pentru competentă rejudecare la Judecătoria Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2003.