ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2020/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul Ș.G. a solicitat

instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâții U.A.R. și

Baroul Maramureș, anularea deciziei primei pârâte, nr. 8552/2001, obligarea

pârâților să-i emită decizie de primire în profesia de avocat, cu scutire de

examen și să-l înscrie în tabloul avocaților definitivi, cu cheltuieli de

judecată.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 104 din 21

martie 2002, a admis acțiunea, a dispus anularea deciziei nr. 8552 din 15

decembrie 2001, emisă de U.A.R. – Consiliul Uniunii și decizia nr. 1131 din 13

iunie 2001 emisă de U.A.R. – Comisia Permanentă, a obligat pârâții să emită în

favoarea reclamantului, decizie de primire în profesia de avocat, cu drept de

exercitare a profesiei, cu scutire de examen și a obligat pârâtul Baroul

Maramureș să-l înscrie pe reclamant în tabloul avocaților definitivi.

Prin decizia nr. 361 din 30 ianuarie

2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis

recursurile declarate de pârâții U.A.R. și Baroul Maramureș, a casat sentința

atacată și în fond, a respins acțiunea formulată de Ș.G.

La data de 6 februarie 2003, Ș.G. a

formulat contestația în anulare. împotriva deciziei menționate, contestație pe

care a motivat-o la data de 12 mai 2003, arătând, în esență, că hotărârea

trebuie anulată în conformitate cu dispozițiile art. 318 C. proc. civ.,

întrucât instanța de control judiciar nu s-a pronunțat cu privire la un motiv

de casare și aducând ca argumente de practică judiciară, o soluție

judecătorească favorabilă , obținută într-o speță similară.

Contestația în anulare este

nefondată.

Astfel, contestatorul invocă faptul

că Instanța Supremă ar fi omis să cerceteze un motiv de casare, invocat în

recursurile părților adverse, ceea ce este inadmisibil, având în vedere că, pe

de o parte, el nu a declarat recurs în cauză și nu a invocat nici un motiv de

casare, iar pe de altă parte, pentru că recursurile au fost integral admise.

În conformitate cu dispozițiile art.

723 alin. (1) C. proc. civ., „drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună

credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege”.

Curtea constată că, în speță, este

evident abuzul de drept procesual al contestatorului care, cu intenția vădită

de a tergiversa judecata, a invocat un argument al părților adverse, pe care

pretinde că instanța nu l-a analizat, dar pe care dorește să-l valorifice în

propria cale de atac extraordinară.

Mai mult decât atât, trebuie făcută

deosebirea între motivele de casare și argumente, acestea din urmă oricât ar fi

dezvoltate, fiind subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină. Textul

art. 318 C. proc. civ. se referă la omisiunea de a examina motivul de recurs,

or, în speță, contestatorul susține că pârâților nu li s-a analizat tocmai un

astfel de argument invocat în cadrul motivului de nelegalitate, pe care

instanța de recurs l-a dezbătut pe larg.

În considerarea tuturor celor

expuse, Curtea va respinge prezenta contestație în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de Ș.G., împotriva deciziei nr. 361 din 30 ianuarie 2003 a Curții

Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 mai 2003.