ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2020/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul Ș.G. a solicitat instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâții U.A.R. și Baroul Maramureș, anularea deciziei primei pârâte, nr. 8552/2001, obligarea pârâților să-i emită decizie de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen și să-l înscrie în tabloul avocaților definitivi, cu cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 104 din 21 martie 2002, a admis acțiunea, a dispus anularea deciziei nr. 8552 din 15 decembrie 2001, emisă de U.A.R. – Consiliul Uniunii și decizia nr. 1131 din 13 iunie 2001 emisă de U.A.R.

– Comisia Permanentă, a obligat pârâții să emită în favoarea reclamantului, decizie de primire în profesia de avocat, cu drept de exercitare a profesiei, cu scutire de examen și a obligat pârâtul Baroul Maramureș să-l înscrie pe reclamant în tabloul avocaților definitivi. Prin decizia nr. 361 din 30 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursurile declarate de pârâții U.A.R. și Baroul Maramureș, a casat sentința atacată și în fond, a respins acțiunea formulată de Ș.G. La data de 6 februarie 2003, Ș.G. a formulat contestația în anulare. împotriva deciziei menționate, contestație pe care a motivat-o la data de 12 mai 2003, arătând, în esență, că hotărârea trebuie anulată în conformitate cu dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., întrucât instanța de control judiciar nu s-a pronunțat cu privire la un motiv de casare și aducând ca argumente de practică judiciară, o soluție judecătorească favorabilă , obținută într-o speță similară. Contestația în anulare este nefondată. Astfel, contestatorul invocă faptul că Instanța Supremă ar fi omis să cerceteze un motiv de casare, invocat în recursurile părților adverse, ceea ce este inadmisibil, având în vedere că, pe de o parte, el nu a declarat recurs în cauză și nu a invocat nici un motiv de casare, iar pe de altă parte, pentru că recursurile au fost integral admise. În conformitate cu dispozițiile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., „drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege”.

Curtea constată că, în speță, este evident abuzul de drept procesual al contestatorului care, cu intenția vădită de a tergiversa judecata, a invocat un argument al părților adverse, pe care pretinde că instanța nu l-a analizat, dar pe care dorește să-l valorifice în propria cale de atac extraordinară. Mai mult decât atât, trebuie făcută deosebirea între motivele de casare și argumente, acestea din urmă oricât ar fi dezvoltate, fiind subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină. Textul art. 318 C. proc. civ. se referă la omisiunea de a examina motivul de recurs, or, în speță, contestatorul susține că pârâților nu li s-a analizat tocmai un astfel de argument invocat în cadrul motivului de nelegalitate, pe care instanța de recurs l-a dezbătut pe larg.

În considerarea tuturor celor expuse, Curtea va respinge prezenta contestație în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Ș.G., împotriva deciziei nr. 361 din 30 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.