ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 76/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Consiliul Concurenței a solicitat,

în contradictoriu cu Primăria sectorului 4 București, anularea Hotărârii nr.

9940 din 28 iulie 1999 a Comisiei de licitație, cu privire la adjudecarea

execuției lucrărilor de reconstrucție, modernizare și administrare la obiectivul

„Piața Sudului” și hotărârile fără număr ale Comisiei de licitație, privind

adjudecarea execuției lucrărilor de reconstrucție și modernizare la obiectivul

„Piața Norilor”, obiectivul „Piața Reșița”, obiectivul „Piața Berceni Sud”,

obiectivul „Piața Progresului”, obiectivul „Piața Berceni Oltenița” și pe cale

de consecință, să se anuleze contractele de asociere prin participațiune,

încheiate de Primăria sectorului 4, cu agenții economici câștigători, SC C.

SRL, SC R.P. SRL, SC R.S. SRL, SC M. SRL, SC A.P. SRL, SC M.F. SRL și totodată,

să fie obligată primăria, la organizarea unor noi licitații, cu respectarea

dispozițiilor legale în vigoare.

În susținerea acțiunii, s-a arătat

că, potrivit Hotărârii nr. 125 din 10 iulie 1997 a C.G.M.B., care prevede că

primăriile de sector pot organiza licitații pentru reconstrucție, modernizarea

și administrarea piețelor și a complexelor agroalimentare existente și pentru

construcția altora noi, Primăria sectorului 4 a emis Dispoziția nr. 228 din 22

aprilie 1999, de constituire a comisiei de analiză a ofertelor de preț, pentru

obiectivele arătate, iar C.G.M.B. a adoptat Hotărârea nr. 20 din 29 aprilie

1999, prin care s-a aprobat asocierea în participațiune a Primăriei sectorului

4, cu agenții economici, pentru modernizarea și exploatarea piețelor din

sectorul 4.

Totodată, s-a arătat că în perioada

aprilie – septembrie 1999, s-au încheiat contractele în participațiune, însă

aceste contracte aveau alt obiect, decât obiectul licitației și nu au fost

supuse aprobării Consiliului Local al sectorului 4, contrar art. 5 din

Hotărârea nr. 125/1997 a C.G.M.B.

Consiliul Concurenței, se arată în

acțiune, a fost sesizat la 17 noiembrie 1999, de către un grup de societăți

comerciale, ce aveau încheiate contracte de închiriere de spații comerciale, cu

Administrația Piețelor sectorului 4, cu privire la neregulile produse la

licitațiile organizate de Primăria sectorului 4; urmare a analizei acestor

plângeri, Consiliul Concurenței a reținut că prin modul de organizare și

desfășurare a licitațiilor, Primăria sectorului 4 a încălcat dispozițiile legii

concurenței; apoi, Consiliul Concurenței a sesizat Guvernul României –

Departamentul pentru Administrație Publică Locală și Departamentul de Control

al Guvernului, Prefectura municipiului București și Consiliul Local al sectorul

4, cu recomandarea de a lua măsurile necesare pentru intrarea în legalitate.

La 18 ianuarie 2000,

constatând că organele sesizate nu au răspuns, Consiliul Concurenței din nou a

sesizat autoritățile sus-menționate, iar acestea, mai puțin Primăria sectorului

4, au răspuns în sensul că organele competente să acționeze pentru restabilirea

mediului concurențial afectat de acțiunile anticoncurențiale ale Primăriei

sectorului 4, sunt instanțele judecătorești, la sesizarea Consiliului Concurenței.

În drept, în acțiune sunt invocate

dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (2) lit.b) și art. 27 lit. g) din Legea

concurenței nr. 21/1996.

În cauză, au formulat cereri de

intervenție SC R.S. SRL, C.C., SC C. SRL, SC D.C. SRL, SC A.P. SRL, SC M.F. SRL,

SC M. SRL și SC R.P. SRL.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 546 din 24 mai 2000, a

respins ca inadmisibilă acțiunea și, totodată, a respins în principiu cererile

de intervenție, formulate în interes propriu.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Dispozițiile legale invocate în

acțiune, respectiv art. 1 din Legea nr. 21/1996, precizează scopul legii, iar

art. 2 alin. (2) lit. b) prevede că dispozițiile legii se aplică, și organelor

administrației locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau

regulamentele adoptat, influențează direct sau indirect concurența; că potrivit

art. 9 din lege, sunt interzise orice acțiuni ale organelor administrative

publice, ce pot avea ca obiect împiedicarea sau denaturarea concurenței.

Dispozițiile art. 27 lit. g) din

Legea nr. 21/196, prevăd atribuțiile Consiliului Concurenței, de a sesiza

instanțele judecătorești asupra cazurilor în care acestea sunt competente, iar

potrivit art. 7 alin. (1) și (4) din lege, sesizarea instanțelor se poate face

numai în două cazuri.

Astfel, potrivit art. 7 alin. (1),

dacă prin măsurile luate și prin sancțiunile aplicate de Consiliul Concurenței,

conform prevederilor cap. IV-VI din lege, unui agent economic, abuzând de

poziția sa dominantă, nu se obține restabilirea situației și prevenirea

repetării abuzului, Consiliul Concurenței, pentru motive de afectare gravă a

unui interes public major, poate cere curții de apel, în a cărei circumscripție

teritorială se află sediul principal al agentului economic, abuzând de poziția

sa dominantă, să ordone măsurile adecvate pentru lichidarea poziției dominante

pe piață a acestuia, ca invalidare contracte, vânzare active, etc.

În cazul regiilor autonome, al societăților comerciale, al unor

instituții și organisme publice, care realizează activități de producție,

distribuție ori servicii, potrivit art. 7 alin. (4), Consiliul Concurenței va

sesiza în prealabil organul comeptent al administrației publice centrale sau

locale, pentru a decide cu privire la prevenirea repetării abuzului, prin

restructurare sau alte modalități, putând sesiza curtea de apel competentă,

numai în cazul neluării de către organul administrativ, a unei decizii

corespunzătoare, în termen de 30 de zile de la sesizare.

Prin interes major, conform art. 7 alin. (5), se înțelege

securitatea publică, pluralitatea de agenți economici independenți, bunăstarea

consumatorilor și regulile prudențiale.

Situația din litigiu nu se

încadrează, însă, în prevederile art. 7 alin. (1) și (4), prin acțiune

Consiliul Concurenței a cerut să se aplice măsura anulării hotărârilor

Comisiilor de licitație ale Primăriei sectorului 4, organ al administrație

publice locale, nu ale unui “agent economic” sau a unei regii autonome, societate

comercială cu capital majoritar de stat ori instituție și organism public cu

activitate de producție, servicii.

Apoi, în cauză nu s-a pus în

discuție, în prealabil, de către Consiliul Concurenței, măsuri și sancțiuni,

conform cap. IV-VI din lege, așa cum prevede art. 7alin. (1) și (4) și nici nu

s-au sesizat organele competente ale administrației publice centrale sau

locale.

La primirea unei plângeri, acuzând o

practică anticoncurențială, Consiliul Concurenței, potrivit art. 46 din Legea

nr. 21/1996, poate dispune pornirea investigațiilor, după care conform art. 21

alin. (4) din lege, examinează în plen rapoartele de investigație și decide

asupra măsurilor de luat.

În cazul încălcării dispozițiilor

art. 5 alin. (1) sau ale art. 6, Consiliul Concurenței, potrivit art. 50 din

lege, poate ordona încetarea practicilor anticoncurențiale constatate, să

formuleze recomandări, să impună părților condiții speciale, să aplice amenzi,

iar decizia luată de Consiliul Concurenței, notificată părților, poate fi atacată

în contencios administrativ la curtea de apel.

Dispozițiile art. 9 alin. (1) din

Legea nr. 21/1996, interzic orice acțiuni ale organelor administrației publice

centrale sau locale, având ca obiect sau putând avea ca efect restrângerea,

împiedicarea sau denaturarea concurenței, în special, fără a prevedea, însă, un

mod special de rezolvare și o sancțiune anume.

Consiliul Concurenței, potrivit art.

27 lit. i), are atribuția de a sesiza Guvernul, cu cazurile de imixtiune a

organelor administrației publice centrale și locale, în aplicarea Legii nr.

21/1996.

S-a conchis că potrivit art. 9, 46

și 50 din Legea nr. 21/1996, Consiliul Concurenței trebuia să examineze

plângerea grupului de 7 societăți comerciale, cu care a fost sesizat și să o

soluționeze, în măsura în care, urmare a investigațiilor dispuse, se constata a

fi întemeiată; că pentru situația semnalată Consiliului Concurenței, de grupul

celor 7 societăți comeriale, Legea nr. 21/1996 nu prevede calea acțiunii în

justiție, ci numai dreptul acestuia de a dispune prin decizie, potrivit art.

50, măsura pe care o consideră necesară, iar decizia, conform art. 52 alin.

(3), poate fi atacată de cel nemulțumit, la Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ.

Față de cele menționate, acțiunea a

fost respinsă ca inadmisibilă și pe cale de consecință, au fost respine în

principiu, și cererile de intervenție.

Împotriva sentinței au

declarat recurs Consiliul Concurenței și SC D.C. SRL București, invocând

dispozițiile art. 7, art. 9 și art. 27 lit. g) din Legea nr. 21/1996, potrivit

cărora se pretinde că instanța a fost legal sesizată și deci, în mod greșit a

fost respinsă acțiunea, ca inadmisibilă.

Recursurile sunt nefondate.

În adevăr, instanța de fond, după ce

a redat conținutul dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 21/1996,

în mod judicios a reținut că în cauză, nu sunt incidente aceste dispozițiuni,

întrucât prin acțiune s-a solicitat aplicarea măsurii de anulare a hotărârilor

Comisiilor de licitație ale Primăriei sectorului 4, organ al administrației

publice locale, deși legea se referă numai la actele unui agent economic sau a

unei regii autonome, societate comercială cu capital majoritar de stat ori

instituție și organism public cu activitate de producție, servicii.

Referitor la dispozițiile art. 27

lit. g) din Legea nr. 21/1996, de asemenea, s-a reținut corect că potrivit

acestora, Consiliul Concurenței poate sesiza instanța judecătorească, asupra

cazurilor în care acestea sunt competente, respectiv în cele două situații

prevăzute de art. 7 alin. (1) și (4), în care nu intră și situația din litigiu,

care privește actele unei autorități a administrației publice locale.

Dispozițiile art. 9 din Legea nr.

21/1996, invocate în recurs, au fost avute în vedere de către prima instanță,

reținându-se corect că nu privesc modul de sesizare a instanței judecătorești.

În raport cu situația de fapt și cu

dispozițiile art. 9, 46 și 50 din Legea nr. 21/1996, prima instanță a reținut

corect c, plângerea grupului de 7 societăți comerciale, privind neregulile

produse la licitațiile organizate de Primăria sectorului 4, trebuia examinată

de către Consiliul Concurenței, iar în cazul în care adopta o decizie, potrivit

art. 52 alin. (3) din lege, aceasta putea fi atacată la curtea de apel, de

către cel nemulțumit.

Așadar, soluția adoptată de către

prima instanță este legală și temeinică, iar recursurile nefondate, urmând să

fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de SC

D.C. SRL și de Consiliul Concurenței, împotriva sentinței civile nr. 546 din 24

mai 2000 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 16 ianuarie 2003.