ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2628/2011

Deliberând asupra

recursului comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3833

din 23 martie 2010, Tribunalul București, secția comercială a respins ca

neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, a admis excepția

lipsei de obiect a capătului de cerere privind evacuarea și a admis în parte

cererea reclamantului Municipiul București, prin Primar General, împotriva

pârâtelor SC P.C. SRL prin lichidator C.N.N.S.P.R.L. și Administrația Piețelor

sector 6 București, constatând nulitatea absolută a contractelor de asociere în

participațiune nr. 117 din 16 octombrie 1995, nr. 219 din 3 noiembrie 1995 și

nr. 463 din 19 decembrie 1995 încheiată între cele două pârâte.

Pentru a pronunța această

soluție, tribunalul a reținut că, în anul 1995, cele două pârâte au încheiat

contractele mai sus arătate având ca obiect, reamenajarea, modernizarea și

exploatarea de către pârâta SC P.C. SRL a pieței agroalimentare situată în sector

6, precum și exploatarea spațiilor comerciale și birourilor situate la aceeași

adresă. Contractele de asociere în participațiune nu fost încheiate pe o perioadă

de 20 de ani, Administrația Piețelor sector 6 primind în schimbul asocierii o

sumă de bani.

Tribunalul a apreciat că

încheierea acestor contracte s-a făcut cu încălcarea legii, respectiv a art. 20

alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/1991, republicată, raportat la art. 70 alin.

(6) din aceeași lege, care prevăd că administrarea domeniului public al

Municipiului București, din care face parte și P.C., aparține doar Consiliului

General al Municipiului București, care poate delega această competență consiliilor

locale ale sectoarelor Municipiului București. Ca atare, numai aceste

autorități administrative autonome au competența de a încheia acte juridice

privind administrarea domeniului public de interes local.

Prima instanță de fond a mai

reținut că potrivit art. 84 din Legea nr. 69/1991, consiliile locale hotărăsc

ca bunurile ce aparțin domeniilor publice de interes local să fie închiriate

sau conform art. 20 alin. (10), hotărăsc colaborarea cu agenții economici, în

scopul realizării și exploatării unor lucrări de interes local.

Întrucât pârâta Administrația

Piețelor sector 6 nu este autoritate publică locală, ci conform art. 50 din

Legea nr. 69/1991 este serviciu public al Municipiului București, sector 6,

organizată în subordinea Consiliului local al sectorului 6 al Municipiului

București, contractele s-au încheiat cu încălcarea flagrantă a legii în vigoare

la data semnării lor, cauza de nulitate existând la acea dată.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Municipiul București, prin Primar General și SC P.C. SRL, prin

lichidator judiciar.

Prin decizia comercială nr. 645

din 28 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

luat act de renunțarea la judecata apelului, a apelantului Municipiul București

prin Primar General și a admis apelul SC P.C. SRL, prin lichidator judiciar,

schimbând în parte sentința atacată în sensul respingerii ca nefondat a

capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractelor de asociere în

participațiune nr. 1171 din 6 octombrie 1995, nr. 219 din 3 noiembrie 1995 și

462 din 19 decembrie 1995 menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate

cu apel.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel a reținut că instanța de fond a avut în vedere, la pronunțarea hotărârii

atacate, dispoziții legale care nu erau în vigoare la data încheierii

contractelor a căror nulitate se solicită. Întrucât, condițiile de valabilitate

ale actului juridic supus controlului jurisdicțional se examinează în baza

principiului neretroactivității legii noi, aplicarea de către instanța de fond

a dispozițiilor art. 20 alin. (1) lit. g), art. 77 alin. (6) și art. 84 alin. (2)

din Legea nr. 69/1991 astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 24/1996,

este greșită.

Conform legii în vigoare la data

încheierii actelor juridice ce fac obiectul cauzei de față, Consiliul local

este cel ce organizează serviciile publice în principalele domenii de

activitate, potrivit art. 50 din Legea nr. 69/1991, iar Administrația Piețelor

sector 6, în calitate de serviciu public, administrează piețele direct sau

indirect prin asociere cu alte persoane juridice. Totodată, Consiliul Local

aprobă regulamentul și stabilește competențele, conform art. 52 din lege,

astfel încât nu poate fi primită susținerea privind nerespectarea la data

încheierii contractelor, a condiției de valabilitate a acestora sub aspectul

lipsei capacității de folosință a Administrației Piețelor sector 6 și

nerespectarea principiului specialității capacității de folosință, conform art.

34 din Decretul nr. 31/1954.

Întrucât la data încheierii

acestor contracte, nu existau dispoziții legale care să limiteze exercitarea

atribuțiilor administrației publice locale pe baza hotărârii C.G.M.B., astfel

cum s-a prevăzut prin modificarea legii în 1996, nu se poate aprecia în sensul lipsei

capacității de a contracta cu privire la bunuri/servicii ale domeniului public

de interes local.

Totodată, instanța de apel a

apreciat că motivul de nulitate invocat nu este de ordine publică, pentru că

vizează ocrotirea unui interes privat al Municipiului București, interdicția

pentru Administrația Piețelor nefiind instituită prin Legea nr. 69/1991 în

vigoare la data încheierii actelor, ci printr-o hotărâre C.G.M.B. nr. 15/1994

inferioară legii.

Curtea de Apel a mai reținut că

această nulitate relativă a fost confirmată prin aprobarea actelor juridice în

litigiu de către Consiliul local sector 6 și de Primarul sectorului 6 al

Municipiului București. În plus, printr-o hotărâre a Consiliului local al

sectorului 6 al Municipiului București nr. 8 din 27 martie 1997 s-a aprobat

actul adițional la contractul nr. 117 din 16 decembrie 1995.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta, criticând decizia atacată pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor critici de

nelegalitate, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a făcut

confuzie între atribuțiile consiliului local și cele ale consiliului județean,

apreciind că C.G.M.B. este consiliul județean, deși conform art. 113 alin. (1)

coroborat cu art. 5 alin. (1) din Legea nr. 69/1991, autonomia locală în orașe

se realizează prin consiliile locale, ca autorități administrative, sintagma

„autoritate deliberativă” privind Consiliul local al Municipiului București,

întrucât consiliile de sector pot fi pot fi înființate doar conform art. 5 alin.

(2) din lege.

Întrucât, conform art. 76 și art.

77 din Legea nr. 69/1991, consiliul local este singurul care hotărăște și

dispune asupra patrimoniului unității administrativ teritoriale, doar această

entitate putea să încheie contracte de asociere asupra domeniului public, iar

nu primăriile de sector.

Ca atare, Consiliul local al

Municipiului București, în calitate de proprietar al acestor bunuri, putea să

stabilească și limitele competenței de administrare asupra acestora, context în

care a fost adoptată hotărârea CLMB nr. 15/1995 care prin art. 5 interzice

administrațiilor piețelor orice fel de contract de asociere în participațiune,

locație, etc.

Recurenta-reclamantă a criticat

soluția instanței de apel și sub aspectul calificării motivului de nulitate

invocat de reclamantă, ca nefiind de interes public, întrucât ar privi un

interes privat al reclamantei. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat

că obiectul contractelor îl reprezintă exploatarea unui spațiu ce aparține

domeniului public, astfel încât interesul ocrotit este unul public, obștesc,

astfel încât sancțiunea aplicabilă pentru nerespectarea acestor dispoziții

legale este nulitatea absolută.

Analizând motivele de

nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că recursul

declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Un principiu fundamental care

guvernează regimul juridic al nulităților absolute și relative în sistemul

dreptului civil român, este existența cauzei de nulitate a actului juridic, la

data încheierii acestuia. În ipoteza în care este vorba despre acte juridice

pentru a căror încheiere legea impune anumite condiții, cazul în speță, se

aplică principiul

tempus regit actum

, principiu reglementat în Codul

civil și Constituția României ca principiul neretroactivității legii civile

noi, astfel cum corect a reținut instanța de apel.

Ca atare, analiza juridică în

cauza de față trebuie să pornească de la varianta în vigoare a Legii nr. 69/1991,

la data încheierii contractelor de asociere în participațiune a căror nulitate

se solicită de către recurenta-reclamantă, având în vedere multiplele

modificări survenite în timp ale actului normativ menționat.

Înalta Curte reține că în mod

legal instanța de apel a reținut ca aplicabile în speță dispozițiile art. 21

lit. g) și u) din Legea nr. 69/1991, referitoare la atribuțiile consiliului

local de a administra domeniul public sau privat al comunei / orașului și de a

organiza târguri, piețe etc., precum și de a asigura buna funcționare a

acestora.

Cât privește atribuția

consiliului local de a organiza piețe și de a asigura funcționarea acestora,

trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 76 și art. 77 din Legea nr. 63/1991

în vigoare la data încheierii actelor juridice deduse cauzei, conform cărora

consiliile locale hotărăsc cu privire la concesionarea, închirierea, locația de

gestiune a bunurilor aparținând domeniului public și pot contracta prin

învoială sau licitație publică serviciile de utilitate publică, un atare

serviciu fiind și Administrația Piețelor sector 6 București, conform art. 50

din menționata lege.

Prin urmare, susținerile

recurentei-reclamante relative la crearea unei confuzii de către instanța de

apel între Consiliul Județean și C.G.M.B. sunt fără relevanță în speță, atât

timp cât soluționarea cauzei s-a făcut de către instanțele de fond în temeiul

art. 21 raportat la art. 50, art. 76 și art. 77 din Legea nr. 69/1991, iar nu

în baza art. 113 raportat la art. 5 din lege, texte invocate de recurenta-reclamantă,

dar care nu au relevanță în soluționarea cauzei. Aceste concluzii sunt

susținute de raționamentul juridic din considerentul anterior care se bazează

pe interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) lit. g) raportat la art. 50 și

art. 76-77 din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data încheierii actelor

juridice apreciate ca nule absolut, interpretare care relevă faptul că intimata

– pârâtă Administrația Piețelor sector 6, în calitate de serviciu de utilitate

publică, poate fi contractată prin învoială de către consiliul local în

îndeplinirea atribuției acestuia de administrare a domeniului public prin

încheierea unor contracte de închiriere, locație de gestiune și prin amenajarea

de piețe, târguri etc, și de a asigura buna funcționare a acestora.

Susținerea recurentei-reclamante,

conform căreia doar consiliile locale hotărăsc și dispun asupra patrimoniului

unității administrativ – teritoriale, conform art. 76 și art. 77 din lege,

astfel încât doar aceste unități pot încheia contractele de asociere, nu poate

fi primită de Înalta Curte, față de considerentele anterioare, întrucât se

bazează pe o interpretare trunchiată a Legii nr. 69/1991, cu ignorarea metodei de

interpretare sistematică a tuturor normelor cuprinse într-un act normativ,

conform art. 982 C. civ.

Nu poate fi primită nici

susținerea recurentei-reclamante privind existența unei competențe speciale a

consiliului local de a stabili limitele competențelor de administrare a

bunurilor din domeniul public prin adoptare de hotărâri, precum hotărârea

C.L.M.B. nr. 15/1994, care interzice expres administrațiilor piețelor să

încheie contracte de asociere, întrucât, la data încheierii contractului a

cărui nulitate se solicită, varianta în vigoare a Legii nr. 69/1991 nu prevedea

în art. 77 o atare reglementare – care a fost introdusă doar prin Legea nr. 24/1996.

Întrucât hotărârea C.L.M.B. nr. 15/1994

care prin art. 5 limitează competența Administrației Piețelor sub aspectul

învederat, este un act cu putere inferioară legii și întrucât a fost adoptată

la o dată la care limitarea respectivă nu era permisă de Legea nr. 69/1991, nu

poate produce efecte juridice neputând modifica și adăuga la lege.

Ultima critică de nelegalitate

privind greșita calificare a interesului protejat și, implicit, a motivelor de

nulitate invocate de recurenta-reclamantă, ca fiind motive de nulitate

absolută, este întemeiată, Înalta Curte reținând că interesul ocrotit prin

instituirea normelor din Legea nr. 69/1991 relative la administrarea bunurilor

din domeniul public al orașului/comunei este unul public, astfel încât și

motivele de nulitate în ipoteza în care ar fi fost găsite întemeiate, ar fi dus

la nulitatea absolută a contractelor ce fac obiectul cauzei.

Ca atare, Înalta Curte va

modifica considerentele deciziei atacate sub aspectul învederat anterior,

reținând ca nefiind neaplicabilă în speță, teoria confirmării actului anulabil.

Totodată, Înalta Curte reține că

motivarea instanței de apel relativă la calificarea nulității solicitate și la

teoria confirmării actului anulabil nu prezintă relevanță în soluționarea

cauzei de față, având în vedere soluția care se desprinde din interpretarea

textelor de lege ce formează temeiul de drept al acțiunii din prezentul dosar,

motiv pentru care le va înlătura, apreciind însă că restul considerentelor

instanței de apel sunt legale, susținând soluția pronunțată.

Pentru motivele mai sus invocate,

în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant

MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR împotriva deciziei comerciale nr. 645 din 28

decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2011.