ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2628/2011

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința comercială nr. 3833 din 23 martie 2010, Tribunalul București, secția comercială a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, a admis excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privind evacuarea și a admis în parte cererea reclamantului Municipiul București, prin Primar General, împotriva pârâtelor SC P.C. SRL prin lichidator C.N.N.S.P.R.L. și Administrația Piețelor sector 6 București, constatând nulitatea absolută a contractelor de asociere în participațiune nr. 117 din 16 octombrie 1995, nr. 219 din 3 noiembrie 1995 și nr. 463 din 19 decembrie 1995 încheiată între cele două pârâte.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, în anul 1995, cele două pârâte au încheiat contractele mai sus arătate având ca obiect, reamenajarea, modernizarea și exploatarea de către pârâta SC P.C. SRL a pieței agroalimentare situată în sector 6, precum și exploatarea spațiilor comerciale și birourilor situate la aceeași adresă. Contractele de asociere în participațiune nu fost încheiate pe o perioadă de 20 de ani, Administrația Piețelor sector 6 primind în schimbul asocierii o sumă de bani. Tribunalul a apreciat că încheierea acestor contracte s-a făcut cu încălcarea legii, respectiv a art. 20 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/1991, republicată, raportat la art. 70 alin. (6) din aceeași lege, care prevăd că administrarea domeniului public al Municipiului București, din care face parte și P.C., aparține doar Consiliului General al Municipiului București, care poate delega această competență consiliilor locale ale sectoarelor Municipiului București.

Ca atare, numai aceste autorități administrative autonome au competența de a încheia acte juridice privind administrarea domeniului public de interes local. Prima instanță de fond a mai reținut că potrivit art. 84 din Legea nr. 69/1991, consiliile locale hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniilor publice de interes local să fie închiriate sau conform art. 20 alin. (10), hotărăsc colaborarea cu agenții economici, în scopul realizării și exploatării unor lucrări de interes local. Întrucât pârâta Administrația Piețelor sector 6 nu este autoritate publică locală, ci conform art. 50 din Legea nr. 69/1991 este serviciu public al Municipiului București, sector 6, organizată în subordinea Consiliului local al sectorului 6 al Municipiului București, contractele s-au încheiat cu încălcarea flagrantă a legii în vigoare la data semnării lor, cauza de nulitate existând la acea dată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Municipiul București, prin Primar General și SC P.C. SRL, prin lichidator judiciar. Prin decizia comercială nr. 645 din 28 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a luat act de renunțarea la judecata apelului, a apelantului Municipiul București prin Primar General și a admis apelul SC P.C. SRL, prin lichidator judiciar, schimbând în parte sentința atacată în sensul respingerii ca nefondat a capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractelor de asociere în participațiune nr. 1171 din 6 octombrie 1995, nr. 219 din 3 noiembrie 1995 și 462 din 19 decembrie 1995 menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate cu apel.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că instanța de fond a avut în vedere, la pronunțarea hotărârii atacate, dispoziții legale care nu erau în vigoare la data încheierii contractelor a căror nulitate se solicită. Întrucât, condițiile de valabilitate ale actului juridic supus controlului jurisdicțional se examinează în baza principiului neretroactivității legii noi, aplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 20 alin. (1) lit. g), art. 77 alin. (6) și art. 84 alin. (2) din Legea nr. 69/1991 astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 24/1996, este greșită. Conform legii în vigoare la data încheierii actelor juridice ce fac obiectul cauzei de față, Consiliul local este cel ce organizează serviciile publice în principalele domenii de activitate, potrivit art. 50 din Legea nr. 69/1991, iar Administrația Piețelor sector 6, în calitate de serviciu public, administrează piețele direct sau indirect prin asociere cu alte persoane juridice.

Totodată, Consiliul Local aprobă regulamentul și stabilește competențele, conform art. 52 din lege, astfel încât nu poate fi primită susținerea privind nerespectarea la data încheierii contractelor, a condiției de valabilitate a acestora sub aspectul lipsei capacității de folosință a Administrației Piețelor sector 6 și nerespectarea principiului specialității capacității de folosință, conform art. 34 din Decretul nr. 31/1954. Întrucât la data încheierii acestor contracte, nu existau dispoziții legale care să limiteze exercitarea atribuțiilor administrației publice locale pe baza hotărârii C.G.M.B., astfel cum s-a prevăzut prin modificarea legii în 1996, nu se poate aprecia în sensul lipsei capacității de a contracta cu privire la bunuri/servicii ale domeniului public de interes local.

Totodată, instanța de apel a apreciat că motivul de nulitate invocat nu este de ordine publică, pentru că vizează ocrotirea unui interes privat al Municipiului București, interdicția pentru Administrația Piețelor nefiind instituită prin Legea nr. 69/1991 în vigoare la data încheierii actelor, ci printr-o hotărâre C.G.M.B. nr. 15/1994 inferioară legii. Curtea de Apel a mai reținut că această nulitate relativă a fost confirmată prin aprobarea actelor juridice în litigiu de către Consiliul local sector 6 și de Primarul sectorului 6 al Municipiului București. În plus, printr-o hotărâre a Consiliului local al sectorului 6 al Municipiului București nr. 8 din 27 martie 1997 s-a aprobat actul adițional la contractul nr. 117 din 16 decembrie 1995. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea acestor critici de nelegalitate, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a făcut confuzie între atribuțiile consiliului local și cele ale consiliului județean, apreciind că C.G.M.B. este consiliul județean, deși conform art. 113 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (1) din Legea nr. 69/1991, autonomia locală în orașe se realizează prin consiliile locale, ca autorități administrative, sintagma „autoritate deliberativă” privind Consiliul local al Municipiului București, întrucât consiliile de sector pot fi pot fi înființate doar conform art. 5 alin. (2) din lege. Întrucât, conform art. 76 și art. 77 din Legea nr. 69/1991, consiliul local este singurul care hotărăște și dispune asupra patrimoniului unității administrativ teritoriale, doar această entitate putea să încheie contracte de asociere asupra domeniului public, iar nu primăriile de sector.

Ca atare, Consiliul local al Municipiului București, în calitate de proprietar al acestor bunuri, putea să stabilească și limitele competenței de administrare asupra acestora, context în care a fost adoptată hotărârea CLMB nr. 15/1995 care prin art. 5 interzice administrațiilor piețelor orice fel de contract de asociere în participațiune, locație, etc. Recurenta-reclamantă a criticat soluția instanței de apel și sub aspectul calificării motivului de nulitate invocat de reclamantă, ca nefiind de interes public, întrucât ar privi un interes privat al reclamantei. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că obiectul contractelor îl reprezintă exploatarea unui spațiu ce aparține domeniului public, astfel încât interesul ocrotit este unul public, obștesc, astfel încât sancțiunea aplicabilă pentru nerespectarea acestor dispoziții legale este nulitatea absolută.

Analizând motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente: Un principiu fundamental care guvernează regimul juridic al nulităților absolute și relative în sistemul dreptului civil român, este existența cauzei de nulitate a actului juridic, la data încheierii acestuia. În ipoteza în care este vorba despre acte juridice pentru a căror încheiere legea impune anumite condiții, cazul în speță, se aplică principiul tempus regit actum , principiu reglementat în Codul civil și Constituția României ca principiul neretroactivității legii civile noi, astfel cum corect a reținut instanța de apel.

Ca atare, analiza juridică în cauza de față trebuie să pornească de la varianta în vigoare a Legii nr. 69/1991, la data încheierii contractelor de asociere în participațiune a căror nulitate se solicită de către recurenta-reclamantă, având în vedere multiplele modificări survenite în timp ale actului normativ menționat. Înalta Curte reține că în mod legal instanța de apel a reținut ca aplicabile în speță dispozițiile art. 21 lit. g) și u) din Legea nr. 69/1991, referitoare la atribuțiile consiliului local de a administra domeniul public sau privat al comunei / orașului și de a organiza târguri, piețe etc., precum și de a asigura buna funcționare a acestora.

Cât privește atribuția consiliului local de a organiza piețe și de a asigura funcționarea acestora, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 76 și art. 77 din Legea nr. 63/1991 în vigoare la data încheierii actelor juridice deduse cauzei, conform cărora consiliile locale hotărăsc cu privire la concesionarea, închirierea, locația de gestiune a bunurilor aparținând domeniului public și pot contracta prin învoială sau licitație publică serviciile de utilitate publică, un atare serviciu fiind și Administrația Piețelor sector 6 București, conform art. 50 din menționata lege. Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante relative la crearea unei confuzii de către instanța de apel între Consiliul Județean și C.G.M.B.

sunt fără relevanță în speță, atât timp cât soluționarea cauzei s-a făcut de către instanțele de fond în temeiul art. 21 raportat la art. 50, art. 76 și art. 77 din Legea nr. 69/1991, iar nu în baza art. 113 raportat la art. 5 din lege, texte invocate de recurenta-reclamantă, dar care nu au relevanță în soluționarea cauzei.

Aceste concluzii sunt susținute de raționamentul juridic din considerentul anterior care se bazează pe interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) lit. g) raportat la art. 50 și art. 76-77 din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data încheierii actelor juridice apreciate ca nule absolut, interpretare care relevă faptul că intimata – pârâtă Administrația Piețelor sector 6, în calitate de serviciu de utilitate publică, poate fi contractată prin învoială de către consiliul local în îndeplinirea atribuției acestuia de administrare a domeniului public prin încheierea unor contracte de închiriere, locație de gestiune și prin amenajarea de piețe, târguri etc, și de a asigura buna funcționare a acestora.

Susținerea recurentei-reclamante, conform căreia doar consiliile locale hotărăsc și dispun asupra patrimoniului unității administrativ – teritoriale, conform art. 76 și art. 77 din lege, astfel încât doar aceste unități pot încheia contractele de asociere, nu poate fi primită de Înalta Curte, față de considerentele anterioare, întrucât se bazează pe o interpretare trunchiată a Legii nr. 69/1991, cu ignorarea metodei de interpretare sistematică a tuturor normelor cuprinse într-un act normativ, conform art. 982 C. civ. Nu poate fi primită nici susținerea recurentei-reclamante privind existența unei competențe speciale a consiliului local de a stabili limitele competențelor de administrare a bunurilor din domeniul public prin adoptare de hotărâri, precum hotărârea C.L.M.B.

nr. 15/1994, care interzice expres administrațiilor piețelor să încheie contracte de asociere, întrucât, la data încheierii contractului a cărui nulitate se solicită, varianta în vigoare a Legii nr. 69/1991 nu prevedea în art. 77 o atare reglementare – care a fost introdusă doar prin Legea nr. 24/1996. Întrucât hotărârea C.L.M.B. nr. 15/1994 care prin art. 5 limitează competența Administrației Piețelor sub aspectul învederat, este un act cu putere inferioară legii și întrucât a fost adoptată la o dată la care limitarea respectivă nu era permisă de Legea nr. 69/1991, nu poate produce efecte juridice neputând modifica și adăuga la lege.

Ultima critică de nelegalitate privind greșita calificare a interesului protejat și, implicit, a motivelor de nulitate invocate de recurenta-reclamantă, ca fiind motive de nulitate absolută, este întemeiată, Înalta Curte reținând că interesul ocrotit prin instituirea normelor din Legea nr. 69/1991 relative la administrarea bunurilor din domeniul public al orașului/comunei este unul public, astfel încât și motivele de nulitate în ipoteza în care ar fi fost găsite întemeiate, ar fi dus la nulitatea absolută a contractelor ce fac obiectul cauzei. Ca atare, Înalta Curte va modifica considerentele deciziei atacate sub aspectul învederat anterior, reținând ca nefiind neaplicabilă în speță, teoria confirmării actului anulabil.

Totodată, Înalta Curte reține că motivarea instanței de apel relativă la calificarea nulității solicitate și la teoria confirmării actului anulabil nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei de față, având în vedere soluția care se desprinde din interpretarea textelor de lege ce formează temeiul de drept al acțiunii din prezentul dosar, motiv pentru care le va înlătura, apreciind însă că restul considerentelor instanței de apel sunt legale, susținând soluția pronunțată. Pentru motivele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR împotriva deciziei comerciale nr. 645 din 28 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2011.