Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.01.2003
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8/2003

HOTĂRÂRE
14.01.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC S. SRL Drăgănești-Olt a chemat în judecată Ministerul Finanțelor și Garda Financiară Olt, solicitând anularea actelor administrative, prin care s-a stabilit că datorează bugetului de stat sumele de 536.516.031, impozit pe profit, 315.255.716 lei, majorări de întârziere aferente, 308.082.189 lei, T.V.A. și 164.019.705 lei, majorări de întârziere afaerente. Reclamanta a susținut că sumele la care a fost obligată, au fost stabilite în mod nelegal de organele de control. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 23 din 19 ianuarie 2001, a admis acțiunea, a anulat actele administrative și a exonerat-o pe reclamantă de plata sumelor imputate.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Olt, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, susținând, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre, fără a expune motivele pentru care a anulat actele administrative. Recursul este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Singura precizare a instanței de fond că reclamanta nu datorează bugetului de stat sumele înscrise în actul de control și că a fost prejudiciată în drepturile sale recunoscute de lege, nu se poate considera motivare a hotărârii.

Așa fiind, se va admite recursul, se va casa hotărârea atacată și potrivit art. C. proc. civ., se va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Olt, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, împotriva sentinței civile nr. 23 din 19 ianuarie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceiași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1286/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 iulie 2002, SC N. & N. SRL Slatina solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară, secția Olt, să se di
ÎCCJ 2005-11-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5698/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC D. Colonești, județul Olt, a solicitat ca, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt ș
ÎCCJ 2004-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1156/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 aprilie 2001, reclamanta SC E.C. SRL Dăneasa, județul Olt, a solicitat anularea procesului-verbal nr. 357 din 7 februarie
ÎCCJ 2004-04-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1653/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC G. SRL Caracal a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat
ÎCCJ 2005-03-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1651/2005
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC R.I. Colonești, județul Olt, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și Garda Fi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă