ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1651/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC R.I. Colonești, județul Olt, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și Garda Financiară Olt, solicitând anularea deciziei nr. 2263/1999, a dispoziției nr. 84/1998, a hotărârii nr. 10/1998, precum și a procesului-verbal de control nr. 595/1998 și exonerarea reclamantei de plata sumei totale de 43.256.797 lei, impozit pe profit și T.V.A. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că organele de control, cu ocazia verificărilor efectuate, nu a luat în considerare toate înscrisurile din caiete, comparativ cu evidența contabilă, ceea ce a dus la stabilirea eronată a sumelor datorate.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 251 din 18 mai 2000, a admis acțiunea, a anulat actele administrative atacate și a dispus exonerarea reclamantei de plata sumei de 43.256.797 lei, impozit pe profit și T.V.A. Totodată, a dispus restituirea sumelor reținute și a cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, în sensul că societatea reclamantă nu a vândut mărfuri cu prețuri mai mari decât cele de recepție, că aceasta nu s-a sustras de la declararea veniturilor impozabile și că diferențele stabilite de organul de control la impozitul pe profit și T.V.A., sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, Ministerul Finanțelor și Garda Financiară, secția Olt. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 132 din 15 ianuarie 2001, a constatat nule, recursurile pârâților, fiind motivate peste termenul legal de 15 zile. Împotriva deciziei sus-menționate au formulat contestație în anulare, pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și Ministerul Finanțelor Publice, susținând, în esență, că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece cele două instituții și-au motivat recursul în termenul legal de 15 zile de la comunicarea considerentelor sentinței recurate.

Prin decizia nr. 2198 din 12 iunie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis contestația în anulare, a desființat decizia atacată și a fixat termen pentru rejudecarea recursurilor, reținând că, în cauză, considerentele sentinței civile nr. 251 din 18 mai 2000 a Curții de Apel Craiova, a fost realizată pe formulare necorespunzătoare modalităților legale de comunicare. Astfel, comunicarea dispozițiilor sentinței respective s-a făcut prin completarea și transmiterea formularelor de comunicare a considerentelor, iar comunicarea considerentelor s-a făcut prin completarea și transmiterea formularelor de comunicare a dispozitivului.

Rejudecând recursurile, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3327 din 5 noiembrie 2002, a constatat nul, recursul declarat de Garda Financiară, secția Olt și a admis recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și de Ministerul Finanțelor Publice, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Instanța de recurs a reținut că Garda Financiară Olt nu a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 132 din 15 ianuarie 2001, astfel încât nu se poate relua judecarea recursului care, sub aspectul învederat, este nul.

Cu referire la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, s-a reținut că din expertiza efectuată în cauză și avută în vedere de instanța de fond la pronunțarea soluției, nu rezultă că au fost luate în considerare avizele de însoțire a mărfii și caietele de evidența încasărilor de bani, pe baza semnăturii asociatului unic D.R., pe întreaga perioadă a controlului, 1995 - 1997, astfel cum s-a procedat de organul de control. În plus, deși nu s-a invocat în motivele de recurs, părțile nu au fost citate la efectuarea expertizei, iar argumentările expertului nu se întemeiază pe date certe. În atare situație, instanța de recurs a apreciat necesitatea efectuării unei noi expertize contabile care să stabilească realitatea sumelor contestate și care sunt considerate, ca datorate, de societatea reclamantă, către bugetul de stat.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, în fond după casare, prin sentința nr. 800 din 3 octombrie 2003, a admis acțiunea reclamantei, a anulat actele administrative atacate și a exonerat pe reclamantă, de răspundere. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, pe baza noii expertize contabile efectuate în cauză, faptul că evidența contabilă a reclamantei este reală și certă, suma înregistrată în evidența contabilă fiind mai mare, decât suma din caiete. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta SC R.I. Colonești, județul Olt și pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice - Autoritatea Națională de Control - Garda Financiară, secția Olt.

În cadrul unor motive comune de recurs, recurenții-pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Olt au susținut, în esență, că sentința instanței de fond nu este motivată în fapt și în drept și că, în speță, concluziile expertizei contabile nu au nici o relevanță, deoarece atât prin actul de control, cât și prin hotărârile pronunțate în procedura administrativ-jurisdicțională de organele Ministerului Finanțelor Publice, se recunoaște că intimata-reclamantă a înregistrat în evidența contabilă mărfurile aprovizionate și a eliberat chitanțe aferente acestor vânzări. Recurenta-reclamantă a criticat sentința instanței de fond, pentru omisiunea de a se pronunța cu privire la cheltuielile de judecată solicitate și dovedite cu actele depuse la dosar.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată următoarele: În ce privește recursul recurentei-reclamante, se reține că acesta a fost tardiv declarat. Astfel, sentința civilă nr. 800 din 3 octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a fost comunicată la 1 ianuarie 2004, iar reclamanta a depus recursul, la 21 ianuarie 2004. Or, în conformitate cu prevederile art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevederi legale pe care recurenta-reclamantă nu le-a respectat. În consecință, recursul declarat de recurenta-reclamantă SC R.I. Colonești, județul Olt, va fi respins ca tardiv declarat.

Cât privește recursul pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională de Control - Garda Financiară, secția Olt, acesta este nefondat. Prin procesul verbal nr. 595 din 5 martie 1998, organele de control ale Gărzii Financiare au reținut în sarcina societății reclamante, obligația de a vira la bugetul statului, suma totală de43.256.797 lei, reprezentând: 29.352.998 lei, impozit pe profit și 13.903.799 lei, T.V.A., obligații de plată menținute în urma exercitării de către reclamantă, a căii administrativ-jurisdicționale. Organele de control au reținut că reclamanta nu a înregistrat în evidența contabilă, toate operațiunile patrimoniale efectuate, ceea ce a dus la diminuarea creanței fiscale, astfel că, în conformitate cu art. 5 alin. (4) din O.G.

nr. 70/1994, datorează impozit pe profit, iar potrivit art. 2 din O.G. nr. 3/1992, datorează T.V.A., în cuantumul reținut în actul de control. Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, se constată, însă, că operațiunile patrimoniale efectuate de reclamantă sunt reale și certe, fiind cert și caracterul real al evidenței contabile. Din verificarea actelor, expertul a constatat că pentru mărfurile vândute, reclamanta a întocmit documente de intrare în gestiune, facturi și note de recepție, la punctele de recepție, marfa fiind livrată pe bază de avize de însoțire, iar încasările din punctele de lucru au fost înregistrate în evidența contabilă a societății reclamate, fiind chiar mai mari decât încasările din caiete, cu suma de 44.128.856 lei.

S-a arătat de către expert, că vânzările rezultate din caiete, sunt de 374.787.500 lei, iar vânzările din evidența contabilă, sunt de 418.916.358 lei. În ce privește consemnările din caiete, în mod corect a apreciat instanța că ele reprezintă o evidență primară a intrărilor și ieșirilor, iar nu o evidență contabilă propriu-zisă a faptelor comerciale efectuate de reclamantă. Ca urmare, sumele de bani încasate de administrator și evidențiate în caiete, nu pot constitui o dovadă că reclamanta a realizat venituri mai mari, decât cele evidențiate în actele contabile. Prin urmare, se constată că mărfurile vândute de reclamantă au avut documente de intrare în gestiune, încasările au fost înregistrate în evidența contabilă și au fost înscrise în registrul de casă, mărfurile nu au fost vândute cu prețuri mai mari decât cele de recepție, deci reclamanta nu s-a sustras de la declararea veniturilor impozabile.

În consecință, instanța de fond, pe baza probelor administrate, inclusiv a concluziilor expertizei de specialitate efectuate în cauză, a reținut în mod corect că reclamanta nu datorează sumele reținute prin actele de control cu titlu de impozit pe profit și T.V.A. Față de cele ce preced, se constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar motivele de recurs fiind nefondate, recursul declarat de pârâți va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.I. Colonești, județul Olt, împotriva sentinței nr. 800 din 3 octombrie 2003, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca tardiv. Respinge recursurile declarate împotriva aceleiași sentințe de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională de Control – Garda Financiară, secția județeană Olt, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.