ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1781/2003

Asupra recursului de față;

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 175/2001,

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în fond după casare, în baza deciziei

civile nr. 1563/2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, a fost admisă

acțiunea reclamanților B.N. și A.N. și s-a dispus anularea hotărârii nr.

16/1998 a Ministerului de Interne – Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor,

precum și a ordinului de zi de imputare nr. 29 S/35113/1998, reclamanții fiind

exonerați de plata sumelor imputate, respectiv 301.544.283 lei și 176.764.760

lei.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de rejudecare a reținut că ordinul de imputare contestat a fost emis

de Ministerul de Interne – Direcția de Control Financiar și Gestiune, fără a fi

îndeplinite condițiile referitoare la existența unui prejudiciu real, obiectiv și

cert în patrimoniul U.M. nr. 0406 și fără a se dovedi vinovăția reclamanților

și a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul Ministerul de Interne.

În motivarea recursului,

recurentul-pârât a susținut, în esență, că:

- actul adițional la contractul nr.

217/F/1995 nu schimbă cu nimic contextul în care au fost acceptate la plată

cote de beneficii și organizare de șantier, de 9% și respectiv, 3% mai mari

decât cele negociate prin contract;

- actul adițional nr. 1/1995 nu a

fost însușit de persoanele abilitate în acest sens;

- expertiza efectuată în cauză nu

este susținută de un studiu statistic care să cuprindă date cu privire la

evoluția cotelor de cheltuieli în activitatea de construcții în anul 1995;

- pentru lucrările suplimentare ce

nu au fost avute în vedere la ofertare și la contractare, trebuia să se

procedeze la negocieri distincte cu contracte sau acte adiționale separate;

- greșit s-a reținut că

intimații-reclamanți aveau obligația să asigure reparațiile la mobilierul

preluat, pentru a fi utilizat în complexul D.;

- valoarea reparațiilor ce se puteau

efectua la un bun material, nu puteau depăși un plafon de maxim 6% din valoarea

de întocmire;

- obiectivitatea ultimei verificări,

cu ocazia cercetărilor penale, nu au avut nimic comun cu cele abordate de

cercetarea administrativă.

Analizând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:

Prin contractul nr. 217/E/1995, încheiat între

Brigada de Jandarmi Constanța și SC T. SRL Brăila, a fost însușită oferta

făcută făcută de SC T. SRL Brăila, privind executarea reparațiilor capitale la

Complexul D. din Saturn.

Lucrările de construcții efectuate în baza

contractului s-au executat în paralel cu proiectarea, iar întreaga activitate a

fost realizată numai pe baza ordinelor date prin cadre de specialitate ale

Comandamentului Trupelor de Jandarmi și ale Ministerului de Interne.

În perioada 11 martie – 4 aprilie

1997, Direcția de Control Financiar de Gestiune din Ministerul de Interne a

efectuat o cercetare administrativă la U.M. nr. 0406 Constanța, unitate prin

care au fost decontate lucrările executate pe baza fondurilor alocate și repartizate

de Comandamentul Trupelor de Jandarmi București.

În urma acestei cercetări

administrative s-a concluzionat că în perioada 24 ianuarie 1996 – 7 iunie 1996,

la Baza de odihnă și agrement D. s-a produs o pagubă de 814.904.093 lei, sumă

ce a fost imputată prin ordinul de zi de imputare nr. 29/S/1998,

intimaților-reclamanți B.N. și A.N.

S-a reținut de organele care au

efectuat cercetările, că paguba de 814.904.093 lei se compune din:

- diferența dintre contravaloarea

cotelor de beneficiu, a cotei privind organizarea de șantier și a T.V.A. - ului

aferent, prevăzute în devizele ofertă, față de contravaloarea acesteia

prezentată la plată;

- diferența între costul

reparațiilor de mobilier, mult mai mari și contravaloarea de înlocuire a

mobilierului;

- costul unor transporturi auto

efectuate cu mijloace proprii ale U.M. nr. 0406 Constanța, care legal nu se

susțineau;

- diferența de curs valutar,

cheltuieli de transport și T.V.A, rezultate la recalcularea plăților privind

unele utilaje achiziționate din import.

Cu ocazia judecății în fond, a fost

administrată ca probă, însușită de ambele părți, o expertiză contabilă amplă,

care a analizat în cadrul obiectivelor fixate, toate aspectele legate de paguba

reținută și componentele acesteia.

Din cuprinsul acestei expertize,

precum și a răspunsului la obiecțiunile formulate de recurenta-pârâtă,

coroborate cu actele depuse la dosar (contracte, acte adiționale la aceste

contracte, note de constatare, note-raport, avize), rezultă că SC T. SRL Brăila

a stabilit coeficientul de beneficiu și organizare de șantier prin actul

adițional nr. 1/1995, ce face parte integrantă din contractul de antrepriză nr.

217/E/1995; că aceeași societate a practicat cote normale, comparativ cu

activitatea de construcții în general și că în calitate de antreprenor, aceasta

a procedat în mod legal cu ocazia decontării contravalorii instalațiilor

procurate din străinătate.

În mod evident, derularea

contractului s-a făcut în condiții legale, iar pentru lucrările executate au

fost întocmite situații lunare, verificate și acceptate de beneficiar.

În această situație, în mod corect instanța de fond

a apreciat că nu se poate reține un prejudiciu cert și că vinovăția celor doi

intimați nu a fost dovedită.

De altfel, ceea ce nu s-a dovedit de

către recurentă, este modul în care cei doi intimați au depășit cadrul

contractual sau nu l-au respectat, producând astfel o eventuală pagubă, în

condițiile în care reparațiile capitale la complexul D. au fost efectuate

conform clauzelor contractului.

În raport cu cele mai sus reținute și față de

dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul de Interne, împotriva sentinței civile nr. 175/CA din 17 septembrie

2001 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 mai 2003.