ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 89/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 12 februarie 2002, Ș.C. a

chemat în judecată U.A.R., pentru a se dispune, în baza Legii nr. 29/1990,

anularea deciziilor nr.1 108/2001 și nr. 8582/2001 ale Comisiei Permanente,

respectiv Consiliului Uniunii, ca nelegale și recunoașterea dreptului de a fi

primit în profesia de avocat, cu scutire de examen.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că îndeplinește condițiile generale și speciale prevăzute de art. 11 și

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, pentru organizarea și

exercitarea profesiei de avocat, așa încât respingerea cererii sale de primire

în avocatură, cu scutire de examen, este nejustificată.

A mai arătat, totodată, că cerințele

prevăzute de art. 32 și art. 28 alin. (9) din Statutul profesiei de avocat,

exced cadrului legal, motiv pentru care nu pot fi avute în vedere la

soluționarea cererii de admitere în profesie.

Curtea de Apel Constanța, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 43 din 4 aprilie 2002, a

respins acțiunea, reținând, în esență, că reclamantul nu a înțeles să participe

la susținerea testului organizat la Baroul Constanța, potrivit dispozițiilor

cuprinse în Statutul profesiei de avocat, astfel că nu îndeplinește condițiile

legale de primire în avocatură, cu scutire de examen.

Împotriva sentinței, reclamantul a

declarat recurs, susținând că este lipsită de temei legal și că a fost dată cu

încălcarea Legii nr. 51/1995, republicată.

Se arată în acest sens că art. 16

alin. (2) din actul normativ menționat, care reglementează primirea în profesie,

fără examen, deși folosește sintagma „poate”, el consacră totuși un drept al

celor care îndeplinesc condițiile generale și speciale prevăzute de lege, de a

fi primiți în avocatură, nelăsând U.A.R., posibilitatea de a aprecia după

criterii, numai de ea stabilite, în ce măsură acordă sau nu solicitanților,

beneficiul scutirii de examen.

Printr-o a doua critică, se susține

că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra legalității prevederilor

Statutului, referitoare la modalitățile de primire în profesie, cu scutire de

examen, în raport cu dispozițiile Legii nr. 51/1995.

Recursul este nefondat.

Într-adevăr, art. 16 alin. (2) lit.

b) din Legea nr. 51/1995, pentru organizarea și exercitarea profesiei de

avocat, republicată, prevede că „poate fi primit în profesie, cu scutire de

examen (...) cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a

îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau

jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani”.

Textul citat instituie o excepție de

la regula generală consacrată în alin. (1) al art. 16, potrivit căreia „Dreptul

de primire în profesie se obține pe baza unui examen, organizat conform

prevederilor prezentei legi și statutului profesiei”.

În cauză, acest drept nu i-a fost

încălcat reclamantului.

Alin.l (2) al art. 16 conține o

normă supletivă, nu imperativă, decizia primirii în avocatură fiind atributul

U.A.R., prin organele sale, anume prevăzute și în condițiile cerute de lege și

de statutul emis în baza legii - art. 63 lit. b) din Legea nr. 51/1995,

republicată.

Numai în cazul în care și aceste

condiții sunt îndeplinite, vocația prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, devine un drept

ce poate fi invocat de cel care solicită primirea în profesie, cu scutire de

examen.

Or, în cauză, refuzul reclamantului,

de a susține testul de verificare a cunoștințelor privind legislația

referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat și avizul negativ

al baroului județean, ambele prevăzute de Legea nr. 51/1995, republicată (art.

53) și de statutul profesiei (art. 28 și 32), atestă neîndeplinirea condițiilor

pentru primirea în avocatură, cu scutire de examen și, în același timp,

justifică măsura de respingere a cererii luată de Comisia Permanentă, prin

decizia nr. 1109 din 13 iunie 2001 și menținută de Consiliul U.A.R., prin

decizia nr. 8582 din 15 decembrie 2001.

În ce privește critica potrivit

căreia prima instanță ar fi omis să se pronunțe asupra legalității

dispozițiilor statuare referitoare la primirea în profesie, Curtea constată că

este neîntemeiată. Aceasta, deoarece în considerentele sentinței atacate,

instanța a reținut conformitatea acestora cu normele legale, în baza cărora și

pentru executarea cărora au fost elaborate, precizând, totodată, că nu adaugă

la lege, cum pretinde recurentul-reclamant.

Așa fiind, recursul se privește ca

nefondat și ca atare, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ș.C.,

împotriva sentinței civile nr. 43/CA din 4 aprilie 2002 a Curții de Apel

Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 ianuarie 2003.