ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1078/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

2139/2002, reclamanta C.C., în contradictoriu cu U.A.R. și Baroul de Avocați

Iași, a solicitat obligarea primei pârâte să o primească în profesia de avocat,

cu scutire de examen și Consiliul Uniunii să-i emită decizia de primire, iar a

doua pârâtă să o înscrie pe tabelul avocaților definitiv, urmând a emite

decizie în acest sens, pentru a-și exercita profesia în cabinet individual.

În motivarea acțiunii, a arătat că

deși îndeplinește condițiile cerute de Statutul avocaților, i s-a refuzat

primirea în barou, în mod nejustificat.

Prin sentința nr. 86/CA din 9

septembrie 2002, s-a admis acțiunea reclamantei și i s-a recunoscut dreptul de

a fi primită în profesia de avocat, cu scutire de examen.

A fost obligată U.A.R., prin

Consiliul Uniunii, să emită decizia de primire a reclamantei în profesia de

avocat și pârâtul Baroul de Avocați Iași, să o înscrie pe tabelul de avocați

definitivi.

S-au anulat deciziile nr. 1311 din

22 martie 2002 și nr. 8828 din 14 iunie 2002, emise de Comisia Permanentă și

respectiv, Consiliul U.A.R.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

Conform art. 16 alin. (2) Legea nr.

51/1995, republicată, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat,

„la cerere poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care anterior

primirii ca avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar,

consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani”.

Reclamanta a făcut dovada depunerii

întregii documentații prevăzută în statut, pentru primirea în profesia de

avocat, cu scutire de examen, iar la verificarea cunoștințelor, reclamanta a

obținut un procent de 67,5%, de natură a-i asigura promovabilitatea, întrucât

statutul nu prevede un procent anume pentru admitere.

Deși s-a recunoscut de pârâte că

întrunește condițiile de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, i

s-a refuzat acest lucru, pe considerentul arbitrar că trebuie să aibă la

verificarea cunoștințelor, un procent la nivelul 77,5%.

Chiar dacă în Legea nr. 51/1995 se

prevede posibilitatea de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen și

nu obligația, pârâtele trebuiau să justifice refuzul în mod justificat.

Împotriva sentinței a formulat

recurs U.A.R., criticând-o astfel:

Instanța a soluționat cererea

modificată, cu ocazia judecării fondului pricinii, deși trebuia să fie depusă

la primul termen de judecată, conform art. 132 C. proc. civ.

Instanța nu a soluționat nici

excepția de prematuritate a acțiunii, întrucât la data sesizării instanței,

reclamanta nu a depus răspunsul la contestația formulată în baza art. 33 pct. 2

din Statutul profesiei de avocat.

Conform art. 33 pct. 2 din statut,

reexaminarea se poate face o singură dată.

Raportul s-a efectuat la nivelul

baroului și Uniunii – avizul negativ l-a avut în vedere.

Dispozițiile art. 16 alin. (2) Legea

nr. 51/1995, dau posibilitatea primirii în avocatură, fără examen și nu este o

obligație.

Instanța de judecată nu se poate

substitui U.A.R. și baroului, singura în măsură să aprecieze asupra primirii în

avocatură.

De asemenea, obligarea de înscriere

a intimatei pe tabelul avocaților definitiv, este eronată, acest lucru

efectuându-se în cadrul unei proceduri speciale.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Așa cum rezultă din acțiune,

intimata s-a plâns împotriva refuzului U.A.R., de a fi primită în profesia de

avocat, cu scutire de examen, solicitând anularea deciziei nr. 1311 din 22

martie 2002 a Comisiei Permanente a U.A.R.

La introducerea acțiunii, Consiliul

U.A.R. nu îi rezolvase contestația depusă în termen, confirmare de primire la

20 aprilie 2002, astfel încât fiind depășit termenul de 30 de zile, s-a

considerat un refuz nejustificat de soluționare și s-a învestit legal instanța

de contencios administrativ, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Cererea modificată s-a depus la

termenul de 2 septembrie 2002, care în lumina prevederilor art. 132 C. proc.

civ., a constituit prima zi de înfățișare.

La primul termen, 24 iunie 2002, s-a

solicitat de către reclamantă un termen pentru a lua cunoștință de documentația

depusă de pârâți, pentru pregătirea apărării, astfel încât, procedural,

modificarea acțiunii a fost făcută în termen.

Cu referire la prematuritatea

acțiunii, s-a motivat faptul că acțiunea s-a introdus ca urmare a nerezolvării

contestației de către U.A.R., în 30 de zile de la sesizare, însă această

situație s-a remediat prin depunerea de către Uniune, a deciziei nr. 8828 din

14 iunie 2002, care deși a fost emisă anterior introducerii acțiunii, nu i-a

fost comunicată reclamantei–intimate; în acest sens nu există confirmare de

primire.

Este adevărat că prin art. 16 alin.

(2) din Legea nr. 51/1995, se dă posibilitatea U.A.R. să aprecieze asupra

primirii în avocatură, cu scutire de examen, însă în situația în care

exigențele legii sunt realizate, nu se poate opera un refuz pe criterii

arbitrare.

Procentul de 97,5% impus de barou la

verificarea cunoștințelor, nu are suport legal.

Instanța nu s-a substituit U.A.R. și

Baroului Iași, ci a soluționat contestația, în baza Legii nr. 29/1990,

pronunțând soluția legală, în raport cu prevederile Legii nr. 51/1995,

republicată și Statutul profesiei de avocat.

În ceea ce privește înscrierea pe

tabelul de avocați definitivi, este în concordanță cu soluția pronunțată;

efectuarea acesteia se va face conform procedurelor legale.

Constatându-se recursul nefondat, se

va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat U.A.R. și

de Baroul de Avocați Iași, împotriva sentinței civile nr. 86/CA din 9

septembrie 2002 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 martie 2003.