ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 160/2003

Decizia nr. 160 Dosar nr. 1864/2002 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 la 21 ianuarie 2000 reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București, pentru ca, prin sentința ce instanța va pronunța să oblige pârâtul să-i lase în deplină proprietate, în liniștită posesie imobilul situat în București. În motivarea acțiunii reclamantul arată că este unicul moștenitor al defunctei C.E., imobilul revenindu-i prin moștenire, dobândit de autoarea sa, în baza actului dotal autentificat sub nr. 42.707 din 4 decembrie 1939. La rându-i, autoarea reclamantului a dobândit imobilul de la C.M.

pe numele căreia, ulterior a fost naționalizat și trecut în proprietatea statului nelegal, ca efect al Decretului nr. 92/1950, în speță, neexistând identitate între proprietarul imobilului și persoana sub numele căruia a fost naționalizat. În drept, au fost invocate prevederile art. 480 C. civ. și H.G. nr. 11/1997, s-au depus acte, certificatul de moștenitor nr. 39 din 24 ianuarie 1985 și actele dotale autentificate sub nr. 6254 din 10 martie 1932 și 42.707 din 4 decembrie 1939 și s-a administrat proba cu expertiză imobiliară prețuitoare a imobilului, din concluziile raportului de expertiză dispus în cauză rezultând că valoarea de circulație a acestuia este de 300.412.000 lei. Prin sentința civilă nr. 8832 din 22 iunie 2000, Judecătoria sectorului 3 București a admis excepția de necompetență materială invocată de reclamanți, dată fiind valoarea imobilului de 300.412.000 lei, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

La această instanță, cauza a fost înregistrată sub nr. 4459/2000 pe rolul secției a III a civilă. Soluționând cauza, prin sentința civilă nr. 235 din 6 martie 2001 Tribunalul București, secția a III a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținând în considerentele sentinței civile de mai sus, că reclamantul nu a făcut dovada certă a identității dintre persoana pe numele căreia s-a naționalizat imobilul și titularul dreptului de proprietate, la momentul aplicării Decretului nr. 92/1950.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel reclamantul C.D., promovând critici ce vizează eroarea în care s-a aflat instanța, în ceea ce privește adevăratul proprietar al imobilului naționalizat, în temeiul Decretului nr. 92/1950, în acest sens afirmându-se că, greșit a reținut instanța de fond că nu s-a făcut dovada identității dintre persoana pe numele căreia s-a naționalizat imobilul și proprietarul de drept al imobilului, întrucât s-au depus acte ce probează dreptul de proprietate al autoarei sale, C.M.E. și faptul naționalizării pe numele unui neproprietar. Prin decizia 111 A din 4 martie 2002 Curtea de Apel București, secția a III a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul C.D., a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea reclamantului C.D.

și a obligat pârâtul să-i lase acestuia, în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, pentru următoarele considerente: Reclamantul a promovat acțiunea în revendicare, în calitate de fiu al defunctei C.E. M. și de nepot al lui C.M. Proprietara imobilului a fost C.M.E., titlul său constituindu-l actul dotal autentificat sub nr. 6254 din 10 martie 1932 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, și transcris ulterior în anul 1941, conform procesului-verbal din 29 ianuarie. Același imobil a fost constituit dotă și cu prilejul celei de-a doua căsătorii a lui C.M.E. cu D.I., act autentificat sub nr. 42.707 din 4 decembrie 1939 de același Tribunal Ilfov, secția notariat, ca ulterior, prin Decretul nr. 92/1950 să fie naționalizat la poz.1503 anexă, de la C.M..

Ca atare, cum naționalizarea nu s-a făcut de la titularul dreptului de proprietate este indubitabil că imobilul a trecut în proprietatea statului, fără un titlu valabil. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Consiliul General al Municipiului București, reprezentat legal prin Primarul general, criticând soluția pronunțată în apel, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, în conținutul motivelor de recurs au fost aduse critici referitoare la nemenționarea în anexa la Decretul nr. 92/1950 a întregului nume și prenume al proprietarului de la care a fost naționalizat imobilul în discuție, ci numai parte din acesta.

Ca atare s-a argumentat de recurent, că reclamantul a susținut că naționalizarea s-ar fi realizat în mod greșit, imobilul fiind trecut în lista anexă pe numele unei alte persoane, mai precis acela al bunicii reclamantului (C.M.) care nu avea calitatea de proprietar, simplele speculații ale unor greșeli materiale (nemenționarea în anexă a întregului nume al autoarei reclamantului C.M.) nu ar fi de natură a răsturna prezumția valabilității titlului statului. Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Instanța de control judiciar ordinar a apreciat corect situația de fapt, reținând că proprietara inițială a imobilului a fost C.M.E., bunica reclamantului. Ulterior, același imobil a fost constituit cu titlu de dotă și la a doua căsătorie a lui C.M.E.

cu D.I. prin actul dotal autentificat sub nr. 42.707 din 4 decembrie 1939, iar prin Decretul nr. 92/1950 imobilul situat în București, a fost naționalizat de la C.M., care la momentul trecerii în proprietatea statului a acestui imobil nu era titulara dreptului de proprietate. În acest sens, concluzionând că naționalizarea s-a realizat pe numele altei persoane decât adevăratul proprietar, instanța a admis apelul, a schimbat sentința apelată și a admis acțiunea reclamantului cu această motivare.

Curtea, analizând motivele de recurs, le găsește nefondate în raport de criticile invocate, reținând că, în realitate, statul nu are un titlu valabil, întrucât naționalizarea a operat în mod greșit pe numele C.M., deoarece la momentul aplicării Decretului nr. 92/1950, titulara dreptului de proprietate era C.M.E., imobilul regăsindu-se în proprietatea sa, conform actului dotal 42.707 din 4 decembrie 1939. Cum, trecerea în proprietatea statului edictată de Decretul nr. 92/1950 s-a realizat în condițiile în care la anexa 1503, era trecut numele C.M. și, în realitate, proprietara imobilului era C.M.E., este evident că trecerea în proprietatea statului a imobilului este lovită de nulitate, nefiind realizată pe numele adevăratului proprietar.

Ca atare, conform celor expuse rezultă că statul nu are un titlu valabil, naționalizarea realizată ca efect al aplicării greșite a Decretului nr. 92/1950, fiind săvârșită cu încălcarea dispozițiilor legale, câtă vreme a preluat imobilul de la un neproprietar, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul General împotriva deciziei 111/A din 4 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a III a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.