ÎCCJ, decizie (scj.ro #82325)

Calitate procesuală pasivă. Autoritate de lucru

judecat. Recurs cu motive neinvocate prin apel. Recurs declarat de altă parte,

decât cea vătămată

Cuprins pe materii

: Drept procesual civil.

Calitate procesuală pasivă. Autoritate de lucru judecat. Recurs cu motive

neinvocate prin apel. Recurs invocat de altă parte, decât cea vătămată

Index alfabetic

: Drept procesual civil

-

calitate

procesuală pasivă (în speță, a Consiliului General al Municipiului București și

a Municipiului București)

-

autoritate

de lucru judecat (excepție nefondată)

-

recurs

(motiv neinvocat în apel; motiv neinvocat de partea vătămată)

-

În litigiile referitoare la imobilele preluate în mod abuziv de stat au

calitate procesuală pasivă atât Consiliului General al Municipiului București

cât și acest municipiu.

În cazul în care o primă hotărâre judecătorească nu s-a pus în executare în

termenul prescripției extinctive, nu se încalcă autoritatea de lucru judecat

prin exercitarea unei noi acțiuni.

În recurs, nu poate fi cercetat un motiv care nu a fost invocat în apel, și nu

se poate invoca un motiv ce trebuie formulat numai de partea vătămată

.

I.C.C.J., secția civilă și de proprietate

intelectuală,

decizia nr. 5264 din 16 iunie 2005

Prin sentința civilă nr.4845 din 5 mai 1994 a Judecătoriei

sectorului 3 București - rămasă definitivă și irevocabilă - pârâtul Consiliul

Local al municipiului București a fost obligat să restituie în deplina

proprietate și posesie a reclamantei C.F.A.V. un imobil situat în București, în

calitate de adevărată proprietară, ca moștenitoare a defuncților P.G. și P.M.,

prin nelegalitatea și inaplicabilitatea deciziei de preluare de către stat în

baza Decretului nr.92/1950.

Prin aceeași sentință, s-a dispus înregistrarea dreptului de

proprietate al reclamantei în Registrul de transcripțiuni imobiliare și la

Administrația Financiară sector 3 București.

Pentru executarea acestei hotărâri judecătorești, primarul general

al Municipiului București a emis Dispoziția nr.1191 din 19 august 1997,

dispunând restituirea imobilului în proprietatea reclamantei pe bază de

proces-verbal și radierea dreptului de proprietate al statului din Registrul de

transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare.

Anterior, însă, emiterii dispoziției primarului, a fost perfectat

contractul de vânzare-cumpărare nr. 567 din 5 martie 1997 având ca temei Legea

nr.112/1995, prin care Societatea Comercială „Centrul Istoric” S.A. București a

vândut soților C.I. și C.C. apartamentul nr.26 din imobil.

Prin procesul-verbal nr.10382 din 20 octombrie 1997 Primăria

municipiului București a predat reclamantei  4 apartamente ocupate de

chiriași, excepție făcând un număr de 17 apartamente vândute anterior în

temeiul Legii nr.112/1995, făcând parte integrantă din imobil.

Prin acțiunea civilă din 11 noiembrie 1997, reclamanta C.F.A.V. a

chemat în judecată pe pârâții Municipiul București (reprezentat de Consiliul

Local și primarul general); Societatea Comercială „Centrul Istoric” S.A.

București, C.I. și C.C. solicitând : obligarea primului pârât să-i restituie

efectiv imobilul prin predarea-primirea posesiei; să fie desființat prin

nulitate absolută contractul de vânzare-cumpărare privind apartamentul nr.26,

intervenit între ceilalți pârâți și să fie obligați pârâții persoane fizice

să-i lase în deplină proprietate și posesie apartamentul pe care îl

ocupă.

La data de 10 februarie 1998, pârâta C.C., în nume propriu și în

numele soțului său C.I., a chemat în garanție pe copârâții Consiliul General al

municipiului București și S.C. „Centrul Istoric” S.A. pentru a fi obligați, în

caz de pierdere a procesului, să îi despăgubească în echivalentul prețului

plătit și actualizat.

Prin cererea din 23 martie 1998, pârâta chemată în garanție

S.C.”Centrul Istoric” S.A. a arătat că a depus prețul obținut din vânzarea

apartamentului la Trezoreria statului, astfel că se impune introducerea în

cauză a reprezentantului statului, cerere rezolvată de Judecătoria sectorului 3

București prin introducerea în cauză în calitate de pârât a Ministerului

Finanțelor.

Constatând că pârâtul C.I. a decedat la 5 mai 1997 (anterior

introducerii acțiunii de către reclamantă), aceeași instanță a dispus

introducerea în cauză în calitate de pârâți a moștenitorilor defunctului, anume

C.P. și U.D.

La 26 octombrie 1999, reclamanta a evaluat imobilul în litigiu la

suma de 160 milioane de lei, iar, pe cale de consecință, Judecătoria sectorului

3 București și-a declinat în favoarea Tribunalului București competența

soluționării cauzei, sens în care a pronunțat sentința civilă nr.9650 din 26

octombrie 1999.

Prin sentința civilă nr.445 din 18 aprilie 2000, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă a admis acțiunea față de toți pârâții, pe care

i-a obligat să lase imobilul în deplina proprietate și posesie a reclamantei, a

constatat nul absolut contractul de vânzare-cumpărare nr.567 din 5 martie 1997

și a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție aparținând pârâților

C.C., C.P. și U.D.

Apelurile declarate de pârâții Municipiul București, C.C., C.P. și

U.D. au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr.102 din 22 februarie

2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În schimb, prin aceeași decizie, a fost admis apelul declarat de

Ministerul Finanțelor, iar sentința primei instanțe a fost schimbată în parte

în sensul că, păstrându-se celelalte dispoziții, a fost respinsă acțiunea față

de pârâtul Ministerul Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane

lipsite de calitate procesuală pasivă.

Decizia de mai sus a fost atacată prin recursuri de sine stătătoare

de către pârâții Consiliul General al municipiului București și C.C.

Ca motive principale de recurs, pârâtul persoană juridică a

susținut că, potrivit prevederilor art.2 pct.1, art.4, art.5 pct.1 și art.42

pct.2 din Legea nr.69/1991 republicată, Consiliul General al municipiului

București nu are calitatea de reprezentant al Municipiului București, calitate

procesuală pasivă în cauza de față având numai Municipiul București reprezentat

legal de primarul general, iar cu privire la capătul de cerere privind

restituirea imobilului Consiliul General al municipiului București nu are

posesia acestuia, dat fiind că apartamentul nr.26 a fost vândut pârâților C.I:

și C.C., temeiuri pentru care se impune admiterea recursului, casarea

hotărârilor pronunțate în cauză, admiterea excepției lipsei calității

procesuale pasive a Consiliului General al municipiului București și

respingerea acțiunii față de acest pârât.

Pentru ipoteza respingerii cererii de mai sus, același pârât a

invocat autoritatea lucrului judecat dată de sentința civilă nr.4845/1994, și a

mai susținut că : nu au fost respectate dispozițiile art. 95 Cod procedură

civilă, de către Tribunalul București, care a dispus nejustificat citarea prin

mica publicitate și la ușa instanței a pârâtei U.D.; nu s-a făcut dovada

relei-credințe a subdobânditorilor cu titlu oneros al imobilului, care au avut

convingerea fermă că au cumpărat apartamentul de la adevăratul proprietar, mai

ales că reclamanta nu a făcut dovada că a fost pusă în posesia imobilului, iar

transcrierea invocată de reclamantă este ulterioară contractului de

vânzare-cumpărare, astfel că operează teoria vânzătorului aparent, contractul

nefiind lovit de nulitate absolută.

Pentru susținerile subsidiare, pârâtul a cerut admiterea

recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Aceeași cerere face și obiectul recursului declarat de pârâta C.C.,

care, susține că instanțele nu au reținut că pârâții cumpărători nu au fost

notificați de către reclamantă cu privire la existența acțiunii în revendicare

și că aceasta a cerut punerea în posesie numai după 3 ani, predându-i-se doar 4

apartamente, nu și celelalte 17 vândute în temeiul Legii nr.112/1995, astfel că

în mod greșit a fost constatată reaua-credință a cumpărătorilor, în realitate

cauza contractului nefiind contrară bunelor moravuri sau ordinii de drept,

contractul fiind valabil și respectând legile în vigoare la data perfectării

lui.

Recursurile nu sunt întemeiate.

Este inadmisibilă critica comună din ambele recursuri referitoare

la nereținerea de către instanțe a bunei credințe a pârâților, părți

contractante în vânzarea-cumpărarea imobilului, întrucât este formulată

omisso

medio

, fără să fi constituit și motive de apel.

Astfel, prin apel Municipiul București a invocat mai multe

excepții, iar cu privire la fondul litigiului a susținut doar faptul că

hotărârea judecătorească din anul 1994 nu a fost pusă în executare în termenul

de prescripție de 3 ani și a fost transcrisă fără a exista proces-verbal de

predare-primire a imobilului, iar pârâții persoane fizice au invocat lipsa de

procedură cu U.D., inexistența nulității absolute, reclamanții putând invoca

numai nulitatea relativă și faptul că acțiunea reclamanților trebuia timbrată,

imputându-le, cu privire la fondul pricinii, că au ascuns titlul lor de

proprietate și nu l-au pus în executare.

Ca urmare, nepunând în discuția instanței de apel buna lor credință

cu prilejul vânzării-cumpărării, instanța de apel nici nu a analizat fondul

cauzei sub acest aspect, astfel că el nu poate fi invocat pentru prima dată pe

calea recursului.

Pentru aceleași considerente, de formulare

omisso medio,

nu

poate fi cercetat nici motivul de recurs invocat

de Consiliul General al

municipiului București referitor la faptul că nu este posesorul imobilului

revendicat.

Și celelalte critici din recursul declarat de Consiliul General al

municipiului București sunt neîntemeiate.

Astfel, instanța de apel a rezolvat legal problema calității

procesuale pasive, statuând că Municipiul București are calitate procesuală

pasivă, reprezentat fiind de primarul general.

De altfel, și prin dispozitivul deciziei recurate, instanța de apel

a menționat expres că respinge apelul declarat de Municipiul București

reprezentat de primarul general.

Cu alte cuvinte, critica din recurs nu are în realitate obiect,

Consiliul General al municipiului București nefiind considerat reprezentant al

pârâtului Municipiul București.

Este adevărat că prin hotărârea primei instanțe s-a dispus obligarea

pârâtului Consiliul General al municipiului București de a respecta

proprietatea reclamanților asupra imobilului, însă instanța de apel a rezolvat

corect acest aspect, constatând că, potrivit atribuțiunilor conferite prin

lege, în special prin art.12(5) din Legea nr.213/1998, Consiliul General al

municipiului București reprezintă, ca organ deliberativ, Municipiul București

în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor cuprinse în

art.6 al aceleiași legi.

Autoritatea lucrului judecat dat de sentința civilă nr.4845/1994 nu

operează, în cauză, dat fiind că, așa cum însuși recurentul susține, nu mai

poate fi pusă în executare prin împlinirea termenului de prescripție, ceea ce

justifică introducerea unei noi acțiuni în revendicare de către aceeași parte,

cu același obiect și împotriva acelorași pârâți.

În fine, cu referire la eventuala judecare a pricinii cu încălcarea

regulilor privind citarea pârâtei U.D., se constată că asemenea neregularitate,

dacă s-a produs, a pricinuit o vătămare numai acelei părți, care însă nu a

înțeles să o invoce prin exercitarea căii de atac a recursului, astfel încât ea

nu poate fi temei de recurs pentru o parte care nu a fost prejudiciată.