ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 822/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 822/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de S.C. „A” SA Zalău împotriva sentinței civile nr.970 din 28 iunie 2001 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta pârâtă S.C. „A” SA Zalău reprezentată de consilierul juridic F.M. și intimații reclamanți, R.D.C., H.M.M. și N.L.C., toți asistați de avocatul V.I., lipsind intimatul pârât Ministerul Agriculturii și Alimentației. Procedura completă. Consilierul juridic F.M. a solicitat admiterea recursului cu referire la motivele invocate în scris. Avocatul V.I. a arătat că este de acord cu admiterea recursului și anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate doar pentru suprafața de 10,978 m.p.
teren ce i-a fost restituit de către recurentă și nu pentru întreaga suprafață de 18,26 ha cum a solicitat inițial. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 6 august 2001, la Curtea de Apel București, S.C. „A” SA a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.970 din 28 iunie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin care s-a dispus anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr.2546 din 2 august 2000 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației pentru suprafața de 18,26 ha teren.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că la data de 2 august 2000 Ministerul Agriculturii și Alimentației, în baza Legii nr.15/1990 și Hotărârii Guvernului nr.834/1991 a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07/2546 pentru suprafața de 413.342 m.p., teren care în conformitate cu actele normative amintite se află în proprietatea exclusivă a S.C. „A” SA Zalău. Titlul de proprietate a fost emis pe baza documentației întocmite în acest sens, documentație care a fost avizată de comisia locală a comunei H. cât și de către Comisia Județeană Sălaj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Recurenta a mai precizat că întocmirea documentației și avizarea ei a avut loc cu mult timp înaintea adoptării de către comisia județeană a hotărârii nr.128 din 21 iulie 2000, astfel că pentru terenurile pentru care s-a avizat documentația în vederea eliberării titlului de proprietate pentru S.C.
„A” SA, Comisia locală și Comisia Județeană nu puteau emite o hotărâre de retrocedare pe aceleași amplasamente. Recurenta a precizat că instanța a interpretat greșit hotărârea nr.128/2000 a Comisiei Județene, întrucât prin hotărârea nr.128 și anexele la aceasta, Comisia Județeană a validat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 18,26 ha în favoarea reclamanțuilor, însă această suprafață nu se regăsește decât în parte în titlul de proprietate atacat respectiv terenul aferent fermelor 5 H. și nr.19 R.., în suprafață totală de 8,9 ha, așa cum rezultă din centralizatorul suprafețelor de incintă al S.C. „A” SA . Celelalte suprafețe din certificat până la 41,3 ha aparțin unor ferme ale Agromixt, care nu au nimic comun cu suprafețele revendicate de reclamanți.
Prin cererea aflată la fila 62 în dosarul nr.3256/2001 al Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ, intimații-reclamanți R.D.C și H.M.M. au revenit la întâmpinarea depusă la dosarul cauzei și au declarat că sunt de acord cu admiterea recursului, în sensul modificării sentinței atacate și anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr.2546 din 2 august 2000 doar pentru suprafața de 10.978 m.p. teren înscris în C.F. nr.12 Racaș, teren care le-a fost restituit de către recurentă și nu pentru întreaga suprafață de 18,26 ha cum au solicitat în cererea inițială și cum s-a pronunțat instanța de fond prin sentința civilă nr.970 din 28 iunie 2001. Intimații au mai precizat că restul suprafeței pe care au solicitat-o le-a fost restituită de comisia locală R. și aceasta nu făcea parte din suprafețele cuprinse în certificatul de atestare a dreptului de proprietate al recurentei.
Din actele cauzei Curtea Supremă de Justiție reține următoarele: Prin sentința nr.970 din 28 iunie 2001, Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ a admis în parte acțiunea formulată de reclamații R.D.C., H.M.M. și N.L.C., prin mandatar H.M.M. S-a dispus anularea în parte a certificatului seria M 07 nr.2546 din 2 august 2000 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației pentru atestarea dreptului de proprietate societății comerciale „A SA pentru suprafața de 18,26 ha, teren proprietatea reclamanților. S-a respins ca inadmisibil capătul 2 de cerere privind recunoașterea dreptului petenților ca proprietari. S-a luat act că reclamanții au renunțat la judecată cu privire la daunele materiale de 360 milioane lei.
S-a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată și s-au respins excepțiile invocate de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, ca neîntemeiate. S-a reținut că reclamanții au dobândit proprietatea terenului în litigiu în baza hotărârii nr.128/2000 a Comisiei Județene Sălaj pentru stabilirea dreptului de proprietate și că au făcut dovada calității de moștenitori cu certificatul nr.48/2001. Reclamanta N.E.L.C.a făcut dovada cu certificatul constatator nr.1413/1997 eliberat de Consulatul general al României Munchen, că are și cetățenie română. Reclamanții s-au adresat Prefecturii Județene Sălaj după primirea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ceea ce s-a reținut ca o plângere prealabilă motiv pentru care instanța de fond a și respins excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
În raport de sentința nr.6642 din 31 octombrie 2002 a Judecătoriei Zalău – județul Sălaj intervenită ulterior promovării acțiunii în cauză din care rezultă că terenul proprietatea reclamanților care este cuprins în mod greșit în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr.2546 din 2 august 2000 este de 10.978 mp., situație necontestată de părțile în cauză, urmează a se casa decizia atacată în sensul că suprafața de teren anulată din certificatul de atestarea dreptului de proprietate este de 10.978 mp. în loc de 18,26 ha.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de S.C. „A” SA Zalău împotriva sentinței civile nr.970 din 28 iunie 2001 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ. Casează sentința atacată în parte în sensul că suprafața anulată din certificatul de atestare a dreptului de proprietate este de 10.978 mp. în loc de 18,26 ha. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.