Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.03.2003
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1117/2003

HOTĂRÂRE
20.03.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1117/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

La data de 20 martie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.4109 din 10 mai 2001 a Judecătoriei Pitești. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 19 februarie 2003 care face parte integrantă din prezenta iar pronunțarea s-a amânat la 6 martie 2003, apoi la 20 martie 2003. C U R T E A , Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 septembrie 2000, Municipiul Pitești, prin primar, a cerut, în contradictoriu cu Asociația Sportivă „E.” Pitești, rectificarea înscrierii operate de judecătorul delegat al Biroului de Carte funciară în baza încheierii nr.1467 din 28 februarie 2000, prin care a fost admisă cererea asociației pârâte și s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al acesteia asupra construcției – Stadionul Tineretului, tribună, culoar de trecere.

În motivarea cererii s-a arătat că imobilul în discuție cu toate dotările aferente aparține domeniului public, „titlul” în baza căruia s-a făcut intabularea, constând dintr-un proces-verbal de recepție a unor lucrări de amenajare și întreținere, neîntrunind cerințele legale pentru efectuarea operațiunii respective.

Prin sentința civilă nr.4109 din 10 mai 2001 Judecătoria Pitești a respins acțiunea, cu motivarea că nu s-a prezentat o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să se fi constatat, în condițiile art.36 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr.7 din 13 martie 1996, că: înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea din cartrea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului. Împotriva hotărârii pronunțate procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art.330 pct.2 C.proc.civ., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului în anulare sunt reiterate aspectele invocate în acțiune, cu privire la apartenența imobilului la domeniul public și neîntrunirea cerințelor legale pentru înscrierea dreptului de proprietate asupra acestuia în favoarea Asociației Sportive „E.”. Sub acest din urmă aspect este invocat contractul de închiriere încheiat la data de 5 iunie 1990, pe o perioadă de 10 ani, cu Administrația Bazelor Sportive – organ de specialitate în cadrul Primăriei Municipiului Pitești, în virtutea căruia asociația sportivă locatară avea obligația de a remedia și întreține în perfectă stare de funcționare încăperile aflate în exploatare și instalațiile aferente. Recursul în anulare este întemeiat, în sensul celor ce succed.

Procedura de înscriere în cartea funciară este reglementată de Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr.7 din 13 martie 1996 prin articolele 49-57. Potrivit art.50-52 din lege, încheierea prin care judecătorul de la biroul de carte funciară admite ori respinge cererea de înscriere se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum și celorlalte persoane interesate, în termen de 20 de zile de la pronunțarea încheierii, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data înregistrării cererii. Încheierea este supusă căilor ordinare de atac iar hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se comunică, din oficiu, biroului de carte funciară de către instanța care s-a pronunțat ultima asupra fondului.

Așa dar, încheierea judecătorului de carte funciară nr.1467 din 28 februarie 2000, prin care s-a admis cererea Asociației Sportive „E.” și s-a intabulat dreptul acesteia de proprietate asupra imobilului în litigiu, este producătoare de efecte juridice numai dacă „celelalte persoane interesate” nu au exercitat căile de atac prevăzute de lege ori dacă, fiind exercitate, acestea au fost respinse definitiv și irevocabil.. În cauză, Municipiul Pitești este, necontestat, „persoană interesată”, în sensul legii, întrucât este proprietarul terenului pe care se află încăperile și instalațiile închiriate asociației sportive pârâte. Ca urmare, descifrând sensul și finalitatea demersului judiciar al reclamantului care s-ar putea constitui într-o cale de atac îndreptată împotriva a înseși încheierii de intabulare, instanța avea îndatorirea să verifice dacă s-a făcut comunicarea acesteia conform legii și să pună în discuția părților consecințele ce decurg în cazul necomunicări.

Față de cele ce preced, recursul în anulare este întemeiat, urmând a se admite, a se dispune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru rejudecare. PENTRU

ÎN

DECIDE : Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.4109 din 10 mai 2001 a Judecătoriei Pitești, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță în vederea rejudecării. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1391/2005
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 1467 din 28 februarie 2000 a biroului de carte funciară al Judecătoriei Pitești a fost admisă cererea formulată de Asociați
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82608)
Înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară. Încheierea de admitere a înscrierii.Legalitate Încheierea prin care judecătorul admite cererea de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară este producătoare de efecte ju
ÎCCJ 2011-10-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4529/2011
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.S.E. Pitești a investit Curtea de Apel Pitești cu soluționarea recursului formulat împotriva deciziei nr. 811 din 11 februarie 2
ÎCCJ 2006-02-22
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2000/2006
Asupra recursului de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș reclamantul B.V. a chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului Pitești și Comisia de ap
ÎCCJ 2006-03-21
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2994/2006
din 12 ianuarie 1977 la fostul Notariat de Stat Județean Argeș. Așa cum rezultă din adresa nr. 592 din 3 februarie 1998 a Primăriei Municipiului Pitești, terenul menționat a fost atribuit actualului deținător al construcției, T.M., conform
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă