ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1573/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 27 septembrie 2002, T.I.

a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, să se dispună

anularea hotărârii nr. 1996 din 20 august 2002, emisă de către Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000 și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de

beneficiar al O.G. nr. 105/1999, pe întreaga perioadă în care a fost refugiat,

respectiv 1 octombrie 1940 – 6 martie 1945.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că este pensionar și veteran de război.

A participat la război în perioada

septembrie – octombrie 1944, după care a fost deconcentrat.

La data de 14 martie 1945, a fost

concentrat din nou, până la 9 mai 1945, astfel cum rezultă din certificatul nr.

67.117/1978 eliberat de UM nr. 2405 Pitești.

Deși a prezentat comisiei actele

doveditoare, prin hotărârea atacată i s-a stabilit o perioadă de refugiu mai

mică decât cea reală și indemnizația acordată este inferioară celei de care

beneficiază foștii colegi, care au depus cererea imediat după publicarea legii.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința

civilă nr. 548/CA din 21 octombrie 2002, a admis acțiunea, în sensul că a

anulat actul administrativ supus controlului jurisdicțional.

De asemenea, a obligat pe pârâtă să recunoască reclamantului

T.I., calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1993, aprobată prin Legea nr.

189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 11

octombrie 1940 – 6 martie 1945, sens în care va emite o nouă decizie.

Instanța a reținut că nu există nici

un temei legal pentru a nu se recunoaște reclamantului, calitatea de refugiat

în perioada respectivă și că eronat comisia sesizată cu cererea acestuia, a

stabilit o altă perioadă.

Cât privește data acordării

indemnizației, s-a apreciat că ea este în concordanță cu prevederile art. 5 din

lege.

Împotriva sentinței a declarat

recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor.

Recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță

a admis acțiunea, reținând că pentru perioada în care reclamantul a participat

pe front, poate beneficia de indemnizația prevăzută de Legea nr. 189/2000.

În realitate, dispozițiile legii

respective exclud acest cumul, astfel că s-a hotărât într-o speță similară,

soluționată de Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 563/CA/2002.

Critica nu este întemeiată.

Legislația română în vigoare, aplicabilă

în materie, nu exclude dreptul persoanei aflate în una din situațiile pe care

le reglementează, de a cere și obține, în același timp, recunoașterea calității

de veteran de război și de persoană refugiată.

Potrivit art. 12 din Legea nr.

44/1994, în cazurile în care una și aceiași persoană se încadrează în categoria

de veteran de război, cât și în aceea de fost deținut politic sau deportat,

inclusiv prizonier de război în fosta U.R.S.S., luat după 23 august 1944 sau,

deși declarat înainte de această dată, a fost reținut după data armistițiului,

beneficiază cumulativ de drepturile bănești pe perioadele corespunzătoare

calității avute, cu condiția ca perioadele să fie distincte.

În conformitate cu norma înscrisă în

alineatul următor, persoana prevăzută la alineatul precedent nu poate cumula

celelalte drepturi, altele decât cele bănești, dar va avea dreptul să opteze

pentru cele mai avantajoase sau, după caz, să le obțină pe cele care nu sunt

prevăzute în prezenta lege, dar sunt recunoscute prin lege pentru cealaltă

categorie sau celelalte categorii în care se încadrează.

Prin hotărârea nr. 1996 din 20

august 2002, Comisia constituită pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a

recunoscut reclamantului T.I., calitatea de persoană care a fost strămutată în

altă localitate, decât cea de domiciliu, în perioadele 11 octombrie 1940 – 31

august 1944, 2 noiembrie 1944 – 31 ianuarie 1945, care totalizează 4 ani, o

lună și 19 zile.

Nu s-a luat în calculul perioadelor

de strămutare, lunile în care fiind concentrat, reclamantul s-a aflat pe front,

astfel cum rezultă din certificatul nr. 67.117 din 28 aprilie 1998, eliberat de

Ministerul Apărării Naționale.

Interpretând în mod corect

prevederile legale mai sus enunțate, care interzic cumulul altor drepturi,

decât cele bănești, prima instanță a admis acțiunea și a anulat parțial actul

administrativ, cu consecința obligării pârâtei să recunoască reclamantului,

calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, pe întreaga perioadă de refugiu,

din motive etnice.

Ca atare, soluția pronunțată se

vădește legală și temeinică, urmând a fi menținută prin respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 548/CA/2002 - P din 21

octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2003.