ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 56/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul M.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 5271 din 31 octombrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și recunoașterea în favoarea sa, a calității de beneficiar al Legii 189/2000. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că, în mod greșit a reținut pârâta, că nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, deoarece rezultă clar că, datorită etniei, după 1940, s-a refugiat din localitatea Călățea, în localitatea Beiuș, fiind irelevantă data refugiului, întrucât în condițiile legii, acest fapt trebuia să aibă loc în perioada 1940 - 1945. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 119/CA/2004 - PI din 16 februarie 2004, a admis acțiunea reclamantului M.V.

A anulat hotărârea nr. 5271 din 31 octombrie 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pe perioada 15 septembrie 1942 - 6 martie 1945. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin probele administrate, reclamantul a făcut dovada că împreună cu părinții lui au fost refugiați datorită persecuțiilor etnice, din partea regimului instaurat după Dictatul de la Viena, în perioada 15 septembrie 1942 - aprilie 1945, dar cum legea permite stabilirea perioadei numai până la 6 martie 1945, se va stabili această perioadă limită.

Contradicțiile dintre declarațiile martorilor, cu privire la perioada refugiului, a fost clarificată prin declarațiile ulterioare autentificate, din care rezultă că perioada refugiului începe în septembrie 1942. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că reclamantul nu face dovada persecuției etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate. A mai arătat că există serioase dubii cu privire la extrasul eliberat de Arhivele Statului, întrucât în lipsa altor date, este greu de a fi identificat numitul M.I., care apare în tabelul refugiaților la poziția nr. 172, cu bunicul reclamantului.

Aprecierea ca nedovedită, a situației de refugiat, a fost cauzată și de declarațiile contradictorii ale martorilor reclamantului, cu declarațiile depuse în dosarul fratelui acestuia. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 lit. c) din Legea 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana persecutată din motive etnice, de regimurile instaurate în România, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, care a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Prin probele administrate, reclamantul a făcut dovada că împreună cu părinții au fost refugiați, datorită persecuțiilor etnice din partea regimului instaurat după Dictatul de la Viena, în perioada 15 septembrie 1942 - aprilie 1945, astfel că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Criticile formulate de recurentă nu sunt de natură să modifice soluția instanței, reprezentând doar aprecieri eronate ale situației de fapt. Pentru considerentele invocate, se va respinge recursul în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 119/CA/2004 - PI din 16 februarie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2005.