ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1223/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

12 iulie 2002, reclamantul A.C. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii

Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 1721 din 9 iulie 2002 și obligarea

pârâtei la recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru

perioada 1 septembrie 1941 – 6 martie 1945.

În motivarea cererii, reclamantul a

învederat că prin hotărârea sus-menționată i s-au recunoscut drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000 ,doar pentru intervalul 1 noiembrie 1940 - 1

septembrie 1941, refuzându-se beneficiul legii pentru perioada ulterioară, cu

motivarea că nu ar putea beneficia de cumulul indemnizațiilor de veteran de

război și refugiat.

Pe parcursul judecății, s-a depus la

dosar hotărârea nr. 1721 din 6 august 2002, de revizuire a drepturilor acordate

conform Legii nr. 189/2000, prin care pârâta a recunoscut reclamantului,

calitatea de beneficiar al actului normativ sus-menționat, pentru perioadele 1

noiembrie 1940 – 31 august 1943 și 2 decembrie 1944 - 6 martie 1945.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința

nr. 460 din 23 septembrie 2002, a admis acțiunea, a anulat în parte hotărârea

atacată și a dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantului că s-a aflat

în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, și în perioada

1 septembrie 1941 – 6 martie 1945, sens în care va emite o nouă decizie

(hotărâre).

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că refugiul reclamantului a durat pe toată perioada 2

noiembrie 1940 – 6 martie 1945, întrucât indiferent de ocupația avută în acest

interval, a avut aceiași calitate de strămutat în altă localitate, decât cea de

domiciliu.

Împotriva sentinței a declarat

recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Astfel, pârâta a învederat că

perioadele neluate în calculul intervalului de refugiu, sunt cele în care

reclamantul a participat la război, pentru care beneficiază de indemnizația de

veteran, în conformitate cu prevederile Legii nr. 44/1994 .

Conform art. 2 din Legea nr.

44/1994, în cazurile în care o persoană se încadrează atât în categoria de

veteran de război, cât și în cea de fost deținut politic sau deportat, ori

prizonier de război, beneficiază cumulativ de drepturi bănești, cu condiția ca

perioadele corespunzătoare să fie distincte. Cât privește celelalte drepturi,

altele decât cele bănești, acestea nu pot fi cumulate, persoana respectivă

putând opta pentru cele mai avantajoase.

Pârâta a mai invocat și dispozițiile

art. 12 din Legea nr. 44/1994, potrivit cărora pot fi cumulate indemnizațiile

acordate conform unor acte normative distincte, cu condiția ca acele perioade

să nu se suprapună, în caz contrar persoana având posibilitatea să opteze

pentru cea mai avantajoasă situație.

Or, în cauză, reclamantul a optat

pentru a beneficia de indemnizația de veteran pentru perioada cât a participat

la război, interval care, potrivit susținerii pârâtei, nu poate fi luat în

calculul perioadei acordate conform Legii nr. 189/2000.

Examinând cauza, în raport cu

motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 304

1

C.

proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, art. 2 din Legea nr. 44/1994

(M. Of. nr. 783/28.10.2002), a fost invocat în mod eronat, aceste prevederi

enumerând persoanele care sunt considerate veterani de război.

Cât privește art. 12 din același act

normativ, acesta a fost și el greșit reprodus în recursul declarat de pârâtă.

Astfel, conform art. 12 alin. (3)

din Legea nr. 44/1994, republicată, „în cazurile în care una și aceiași

persoană se încadrează atât în categoria de veteran de război, cât și în aceea,

de fost deținut politic sau deportat, inclusiv prizonier de război în fosta

U.R.S.S., luat după data de 23 august 1944 sau, deși declarat înainte de

această dată, a fost reținut după data armistițiului, beneficiază cumulativ de

drepturile bănești pe perioadele corespunzătoare calității avute, cu condiția

că perioadele să fie distincte”.

Potrivit art. 12 alin. (4) din

aceeași lege, „persoana prevăzută la alineatul precedent nu poate cumula

celelalte drepturi, altele decât cele bănești, dar va avea dreptul să opteze

pentru cele mai avantajoase sau după caz, să le obțină pe cele care nu sunt

prevăzute în prezenta lege, dar sunt recunoscute prin lege pentru cealaltă

categorie sau celelalte categorii în care se încadrează”.

Așadar, Legea nr. 44/1994 interzice

cumulul indemnizațiilor acordate veteranilor de război care au suferit, și

persecuții pe motive politice, ca foști deținuți politici sau deportați, ori au

fost prizonieri de război în fosta U.R.S.S.

Dispozițiile sus-menționate nu se

referă, însă, și la persoanele care au fost strămutate ori s-au refugiat,

suferind persecuții pe motive etnice, în lipsa unor prevederi legale exprese,

neputându-se extinde sfera cazurilor prevăzute de art. 12 din Legea nr.

44/1994, republicată.

Nu prezintă relevanță în acest sens, împrejurarea

că, inițial, drepturile acordate persoanelor persecutate din motive etnice au

fost prevăzute prin O.G. nr. 105/1999, care modifica și completa Decretul-lege

nr. 118/1990, care reglementa situația persoanelor care suferiseră persecuții

din motive politice.

Ulterior, o dată cu aprobarea ei

prin lege (Legea nr. 189/2000), O.G. nr. 105/1999 a devenit un act normativ de

sine stătător, cu o nouă titulatură, respectiv ordonanța privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu

începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice.

În raport cu cele expuse, soluția

pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, din probele

administrate în cauză rezultând că reclamantul se încadrează în situația

prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, text astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 849/2002 (M. Of. nr. 808/07.11.2002), pentru toată

perioada 1 noiembrie 1940 – 6 martie 1945.

Pentru considerentele arătate,

Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 460/CA-P din 23

septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 martie 2003.