ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4533/2003

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 14 iunie 2002

M.N. a formulat plângere

împotriva deciziei nr. 4/5 martie 2002 emisă de

S.C. UPA Carpați S.A. prin care i s-au anulat

mențiunile la poz. 59 din carnetul său de muncă referitoare la modificarea

salariului și a solicitat desființarea acesteia.

Tribunalul București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentința civilă nr. 590/5

decembrie 2002 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judectoriei sectorului 2 București invocând disp. art. 2 pct. 1 lit. b

1

)

C. proc. civ. și art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976 potrivit cărora

împotriva deciziilor de rectificare a mențiunilor înscrise în carnetul de muncă

se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială își are

sediul unitatea care a luat măsura respectivă.

La rândul ei, Judectoria sectorului

2 București, prin sentința civilă nr. 1689/6 martie 2003 și-a declinat

competența privind judecarea litigiului în favoarea Tribunalului București și

constatând existența unui conflict negativ de competență a înaintat dosarul la

Curtea de Apel București spre soluționarea conflictului ivit.

Instanța a reținut că între părți

există un litigiu de muncă, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. b

1

) C.

proc. civ., soluționarea conflictelor de muncă revenea tribunalului ca instanță

de fond.

Curtea de

Apel București, secția a IV-a

civilă, prin sentința nr. 5/3 aprilie 2003, a stabilit competența de

soluționare a cauzei în favoarea

Judectoriei sectorului 2 București cu motivarea că de la

competența generală de rezolvare a litigiilor de muncă înștiința prin art. 2

pct. 1 lit. b

1

) C. proc. civ. în favoarea tribunalului, textul

menționat prevede cu titlu de excepție litigiile date prin lege în competența

altor instanțe.

Or, art. 8 alin. (2) din Decretul

nr. 92/1976 statuează împotriva deciziilor de rectificare a mențiunilor

înscrise în carnetul de muncă cum este cazul în speță se poate face plângere la

judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea intimată și

fiind vorba de o normă specială derogatorie de la dreptul comun, era de strictă

aplicare astfel că soluționarea litigiului revenea judecătoriei ca primă

instanță.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul M.N. invocând motive de casare prev. de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că prin plângerea sa nu a solicitat

anularea, modificarea sau completarea mențiunilor din carnetul său de muncă ci

a contestat o decizie a organului de conducere a unității în care era încadrat

decizie de natură a-l prejudicia în măsura în care ar urma să fie pusă în

executare și ar avea consecințe și cu privire la înscrierile din carnetul său

de muncă.

A mai precizat că pe rolul

Tribunalului București exista și un alt litigiu pentru anularea unor măsuri

vizând retribuția sa și că decizia contestată trebuia examinată sub aspectul

legalității și temeiniciei sale numai de către o instanță competentă să

examineze conflictele de muncă.

Recursul este fondat.

Din modul de redactare a plângerii

rezultă că M.N. a contestat decizia nr. 4/5 martie 2002 a președintelui

consiliului de administrație a S.C. UPA Carpați S.A. și a solicitat anularea

ei.

Prin urmare, nici în plângere și

nici ulterior M.N. nu a cerut rectificarea unor mențiuni din carnetul său de

muncă pentru ca în cauză să fie incidente disp. art. 8 alin. (2) din Decretul

nr. 92/1976 în vigoare la data sesizării instanței, abrogat ulterior prin Legea

nr. 53/2003 – C. mun. – cu începere de la 1 ianuarie 2004.

Pe de altă parte, din prevederile

art. 130 alin. final C. proc. civ. potrivit cărora judecătorii sunt datori să

hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății

rezultă că obiectul acțiunii nu poate fi schimbat și nici depășit.

Astfel fiind și întrucât M.N. a

investit instanța cu o plângere prin care solicita desființarea unei decizii

emise de unitatea la care era încadrat considerând-o nelegală și de natură a-l

prejudicia conflictul de muncă ivit între părți era conform art. 1 pct. 1 lit.

b

1

) teza 1 din C. proc. civ. în competența de soluționare a tribunalului.

Așadar, în speță era incidentă teza

a 2 a aceluiași articol deoarece așa cum deja s-a evidențiat M.N. nu a cerut

anularea sau rectificarea unor mențiuni din carnetul său de muncă cum greșit a

reținut instanța în drept să hotărască asupra conflictului.

Cu alte cuvinte, împrejurarea că

prin aplicarea deciziei contestate s-ar fi ajuns la recitificarea mențiunilor

cu privire la salariul cuvenit contestatorului nu poate conduce la concluzia că

litigiul ar viza anularea ori rectificarea respectivelor mențiuni cât timp

reclamantul a contestat însăși legalitatea dispoziției prin care s-a luat

măsura de modificare a retribuției sale înscrise în cartea de muncă și prin

urmare instanța trebuia să judece litigiul în limitele acestei investiri.

Față de cele ce preced, recursul

urmează a fi admis, a casa decizia atacată și a stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de M.N.împotriva

sentinței nr. 5 din 3 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă pe care, o casează și stabilește competența de soluționare a cauzei, în

favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2003.