ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5754/2005

Asupra recursului de

față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 4739 din 18

septembrie 2002 la Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ, reclamanta C.N.C.A.N. a chemat în judecată pe pârâtul C.D. solicitând

instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului

la plata sumei de 75.039.000 lei cu titlu de daune plus cheltuielile de

judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că în perioada

când pârâtul a exercitat funcția de președinte al C.N.C.A.N. a fost emisă

decizia nr. 1 din 20 august 1997 prin care B.V. a fost mutat în funcția de

inspector rezident la C.N.E. Cernavodă, începând cu data de 1 septembrie 1997,

stabilindu-i-se locul de muncă la Cernavodă. Această decizie a fost atacată de B.V.

și în consecință s-a pronunțat sentința civilă nr. 8907 din 24 noiembrie 1999 a

Judecătoriei sector 5 București, prin care s-a admis în parte acțiunea

reclamantului fiind obligată pârâta C.N.C.A.N. la plata drepturilor bănești

cuvenite reclamantului pentru delegarea din perioada 1 septembrie 1997–24

decembrie 1998, reactualizată la data plății plus cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe .au declarat apel ambele

părți și în consecință s-a pronunțat decizia nr. 1894 din 29 mai 2000 a

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin care au fost respinse

apelurile, ca nefondate.

Ca urmare a recursului declarat de reclamantul B.V.

împotriva deciziei civile nr. 1894 din 29 mai 2000 a Tribunalului București, secția

a IV-a civilă, s-a pronunțat decizia nr.1833 din 20 decembrie 2000 a

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin care s-a admis recursul, s-a

casat în tot decizia atacată și în parte sentința civilă apelată și în

consecință s-a admis apelul, schimbându-se, în parte, sentința civilă apelată,

în sensul obligării pârâtei C.N.C.A.N. și la plata indemnizației de concediu

suplimentar pentru 13 zile lucrătoare, sporul de 40% din salariul de bază

pentru perioada 1 septembrie 1997–24 decembrie 1998; de asemenea s-a constatat

că pentru perioada 1 septembrie 1997–24 decembrie 1998 reclamantul se

încadrează în grupa I de muncă și în consecință s-a dispus înscrierea

mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă; intimata a fost obligată la

1.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Prin încheierea pronunțată la data de 18 noiembrie

2002 de Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea ei la secția

a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, a aceluiași tribunal, și în

consecință s-a format dosarul nr. 10690/2003 soluționat prin sentința civilă

nr. 2984 din 5 august 2003, prin care s-a admis excepția de necompetență

materială a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

La Judecătoria sectorului 1 București dosarul s-a

înregistrat la nr. 10690/2003 și s-a soluționat prin sentința civilă nr. 6788

din 4 noiembrie 2003 în sensul admiterii excepției de necompetență materială și

declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă; constatându-se conflict

negativ de competență, s-a dispus trimiterea cauzei pentru regulator de

competență la Curtea de Apel București.

Prin sentința civilă

nr.9 din 30 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a lV-a civilă, s-a

stabilit competența materială privind judecarea cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, în temeiul

art. 2 lit. b) alin. (1) C. proc. civ., în raport de obiectul cauzei și anume

acțiune în pretenții, întemeiată pe dispozițiile art. 102, art. 108 și art. 111

C. muncii, temei juridic indicat de reclamantă în fața ambelor instanțe care

și-au declinat reciproc competența. S-a mai reținut în considerentele acestei

sentințe că problema existenței raportului de muncă între părți, respectiv a

îndeplinirii uneia din condițiile legale ale răspunderii materiale prevăzute de

Codul Muncii reprezintă o chestiune de fond și nu un criteriu în raport de care

să se stabilească instanța competentă să judece acțiunea, în condițiile în care

cel care a reclamat în justiție și-a întemeiat și motivat pretențiile pe

prevederi legale, specifice litigiilor de muncă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta C.N.C.A.N., susținând, în esență, că la

Judecătoria sectorului 1 București și-a precizat acțiunea în sensul că își

întemeiază pretențiile pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. privind răspunderea

delictuală pentru că în speță există un prejudiciu (plata sumei la care a fost

obligată reclamanta către B.V.), o faptă ilicită (schimbarea nelegală a locului

de muncă dispusă de către pârâtul C.D.), raportul de cauzalitate între

prejudiciu și fapta ilicită, precum și existența vinovăției celui care a cauzat

prejudiciul; în raport de aceste precizări reclamanta menționează că a timbrat

acțiunea în pretenții cu suma de 5.147.340 lei.

De asemenea,

recurenta arată că pârâtul nu a avut raporturi de muncă cu C.N.C.A.N., deoarece

nu a avut încheiat contract individual de muncă, acesta fiind numit în funcția

de președinte al respectivei instituții prin decizia primului ministru, în

conformitate cu Legea nr. 111/1996, funcție asimilată cu aceea de secretar de

stat.

Întrucât pârâtul nu

era angajatul reclamantei răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat nu se

poate întemeia pe art. 102 alin. (1) din Legea nr. 10/1972, fostul Cod al

Muncii în vigoare la acea dată, ci pe răspunderea civilă delictuală

reglementată de codul civil.

În raport de aceste

motive reclamanta solicită admiterea recursului, desființarea sentinței și

trimiterea cauzei la instanța competentă, Judecătoria sectorului 1 București.

Curtea, analizând

înscrisurile de la dosar în raport de motivele de recurs invocate, constată că

subiectul litigiului îl constituie acțiunea C.N.C.A.N. formulată la 18

septembrie 2002, împotriva fostului său președinte privind daune rezultate din

emiterea unei decizii, nelegale, la data de 20 august 1997, prin care pârâtul a

schimbat locul de muncă al unui angajat.

În raport de aceste

elemente, Curtea constată că competența soluționării cauzei trebuie analizată

sub imperiul dispozițiilor vechiului Cod al Muncii, Legea nr. 10/1972, în

vigoare la acea dată, (întrucât actualul Cod al Muncii, a fost adoptat prin

Legea nr. 53/2003 publicată în M. Of., nr. 75 din 5 februarie 2003), al

Regulamentului din 27 mai 1998 de organizare și funcționar al C.N.C.A.N.,

precum și al reglementărilor prevăzute de Legea nr. 168/1999 privind

soluționarea conflictelor de muncă.

Potrivit

Regulamentului din 27 mai 1998 de organizare și funcționar al C.N.C.A.N.,

rezultă că:

- (2) C.N.C.A.N. este

organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică, în subordinea Guvernului;

- (3) Președintele

C.N.C.A.N. este ordonator principal de credite bugetare;

- 5 alin. (1) C.N.C.A.N. este condusă de un președinte

numit de primul ministru;

- 5 alin. (2) Funcția de președinte al comisiei este

asimilată celei de secretar de stat;

Pârâtul C.D. a fost președintele C.N.C.A.N. în

perioada 1 februarie 1997-5 ianuarie 2001.

Legea nr.168/1999 privind conflictele de muncă prevede

următoarele:

Art. 1 alin. (1) această lege reglementează exclusiv

raportul de muncă stabilite între salariați și unitățile la care aceștia sunt

încadrați.

Art. 68 prevede că sunt conflicte de drepturi cele în

legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de

părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor

stabilite prin contractul colectiv de muncă.

Art. 69 stipulează că nu sunt considerate conflicte de

muncă acelea dintre unități și persoane care prestează în serviciul

respectivelor unități diferite activități în temeiul altor contracte decât

contractul individual de muncă.

Potrivit art. 70 coroborat cu art. 2 lit. b

1

)

C. proc. civ., modificat prin O.U.G. nr. 138 conflictele de drepturi din

domeniul dreptului muncii sunt, în primă instanță, de competența tribunalelor

de muncă și asigurări sociale, până la a căror înființare vor fi de competența

secțiilor sau completelor specializate din cadrul tribunalelor de drept comun.

În această materie tribunalele judecă conflictele în legătură cu plata unor

despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți pentru

neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin

contractul individual de muncă.

Din cele expuse mai sus rezultă că răspunderea

materială din dreptul muncii poate fi angajată numai în situația în care

persoana care a cauzat prejudicial este angajat cu contract individual de muncă

la instituția căreia i-a cauzat prejudiciul.

În speță, pârâtul nu a avut încheiat contract colectiv

de muncă cu reclamanta, și în consecință nu se aplică dispozițiile răspunderii

materiale din dreptul muncii.

Președintele C.N.C.A.N. a fost numit în această

funcție de către primul ministru, astfel încât potrivit art. 69 din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă litigiul este de natură civilă,

răspunderea pârâtului va fi angajată pentru prejudiciul cauzat în conformitate

cu reglementările referitoare la răspunderea civilă delictuală, art. 998-999 C.

civ., situațiune în care potrivit art. 1 C. proc. civ., instanța competentă să

soluționeze cauza este judecătoria .

Față de aceste considerente, Curtea constată că

recursul este fondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite

recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza la instanța a cărei competență

s-a stabilit Judecătoria sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat de reclamanta C.N.C.A.N. împotriva sentinței civile nr. 9 din 30

ianuarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în

contradictoriu cu pârâtul C.D.

Casează hotărârea atacată și stabilește în favoarea

Judecătoriei sectorului 1 București, competența soluționării acțiunii introdusă

de C.N.C.A.N. împotriva pârâtului C.D.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 30 iunie 2005.