ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4276/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 3 ianuarie 2000

reclamantul A.L. a chemat în judecată pe pârâții F.D.T. și F.M. solicitând ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 149/15 ianuarie 1996 de

notarul public V.M., să se dispună refacerea situației de carte funciară

conform celor existente înainte de perfectarea contractului și, să se dispună

evacuarea necondiționată a pârâților din imobilul aflat  Cluj, înscris în C.F.

13500 Cluj, nr.top 7691/1.

În motivarea acțiunii acesta a

arătat, că prin sentința penală nr. 2122 din 10 decembrie 1998 s-a constatat

nulitatea procurii speciale autentificată la  9 ianuarie 1996 de notarul public

L.M., prin care numitul H.J. ar fi fost mandatat de către reclamant să

înstrăineze imobilul în litigiu, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în

baza acelei procuri false, fiind lovit de nulitate absolută pentru lipsa

consimțământului proprietarului, la înstrăinarea imobilului. De vreme ce acesta

nu a consimțit niciodată, în calitate de vânzător, la înstrăinarea proprietății

sale – arată reclamantul în continuare – pârâții au cumpărat imobilul de la un

neproprietar.

Sesizată, Judecătoria Cluj a declinat competența

materială de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, prin

încheierea nr. 2901 din 12 aprilie 2000, soluție menținută de Curtea de Apel

Cluj prin decizia nr. 2748/2000 în dosarul nr. 6077/2000.

Astfel investit, Tribunalul Cluj, secția civilă

prin sentința nr. 21/2002 din 25 ianuarie 2002 a admis cererea reclamantului și

în consecință:

- a constatat nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 149/15 ianuarie 1996 de notarul

public V.M.;

- a dispus restabilirea situației anterioare din

C.F. 13500 Cluj, nr.top 7691/1 în sensul radierii dreptului de proprietate al

pârâților F.D.T. și F.M. de sub B 19 și B 20 și reînscrierii dreptului de

proprietate al reclamantului A.L. sub B 18;

- a dispus evacuarea necondiționată a pârâților

din imobilul situat în Cluj Napoca,  înscris în C.F. 13500 Cluj, nr.top 7691/1;

- a obligat pârâții să plătească reclamantului

17.000.000 lei – cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței menționate,

tribunalul a reținut, pe baza constatărilor din sentința penală nr. 2122/1998 a

Judecătoriei Cluj, că la 8 ianuarie 1997 reclamantul a venit în Cluj unde s-a

cazat la hotelul Napoca, ocazie cu care i-a înmânat pașaportul inculpatului

H.J. pentru a-i obține cameră, însă acesta din urmă profitând de situație a

întocmit două procuri, din care a rezultat că este împuternicit de cetățeanul

italian (reclamantul A.) să înstrăineze imobilele proprietatea acestuia situate

în Cluj Napoca.   Ulterior, în baza procurilor false inculpatul H. a vândut

cele două imobile, imobilul fiind vândut pârâților F.D. și M. conform

contractului autentificat sub nr. 149/15 ianuarie 1996 de notarul public V.M.,

procură judiciară autentificată sub nr. 58 din 9 ianuarie 1996 de notarul

public M.L.

În raport de aceste considerente tribunalul a

conchis, că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a lipsit cu

desăvârșire consimțământul reclamantului, care, nu l-a mandatat pe inculpat să

înstrăineze imobilul, procura judiciară de care s-a folosit fiind falsă, și, în

temeiul art. 948 pct. 2 C. civ. și art. 953 și urm. din același cod, a

constatat nulitatea absolută a acestui contract.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 34 pct. 1

din Legea nr. 115/1938 a dispus restabilirea situației anterioare și în temeiul

art. 480 C. civ. a dispus evacuarea necondiționată din imobil a pârâților.

Soluția pronunțată de instanța de fond a fost

menținută de Curtea de Apel Cluj, secția civilă prin decizia nr. 90 din 14

iunie 2002, ca urmare a respingerii ca nefondat a apelului pârâților, prin care

aceștia au invocat: lipsa de incidență în cauză a art. 15 lit. o) din Legea nr.

146/1997; menținerea ca valabilă a vânzării în temeiul bunei credințe a

dobânditorului și bazat pe rațiuni de echitate și utilitate socială; protejarea

dobânditorului de bună credință cu titlu oneros prin dispozițiile

Decretului-Lege nr. 115/1938 în cazul îndeplinirii cerințelor de publicitate

imobiliară.

În esență, curtea a reținut și motivat, că deși

pârâții au fost îndreptățiți să se încreadă în procura autentificată ce-l

afirma pe condamnatul H.J. ca mandatar al reclamantului, în speță, și culpa

reclamantului este exclusă. Între nevoia de a se proteja buna credință a

pârâților și aceea de a se acorda protecție dreptului de proprietate a

reclamantului, instanța a considerat că trebuie să prevaleze aceasta din urmă,

asigurându-se protecție însuși dreptului de proprietate al reclamantului,

expres afirmat, inclusiv prin dispozițiile art. 135 alin. (1) din Constituție,

în vreme ce, pentru protecția unor dobânditori de bună credință cum sunt

pârâții, nu există un text de protecție similar, fie el și conținut într-un act

normativ inferior.

S-a mai reținut că, lipsa consimțământului

reclamantului ca proprietar, constituie o cauză suficientă pentru constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, contract ce apare

lipsit de existența juridică.

Pârâții au declarat recurs împotriva deciziei

pronunțate în apel, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Au invocat motivele de casare prevăzute în art.

304 pct. 7,  8 și 9 din C. proc. civ.susținând că în mod greșit instanța: a

considerat, că în speță operează scutirea de plata taxei judiciare de timbru

conform art. 15 lit.o) din Legea nr. 146/1997; nu a făcut aplicarea

principiului „error comunis facit jus”, deși s-a dovedit că la momentul

vânzării exista o eroare comună și invincibilă care creează a aparență de

drept; nu a reținut existența culpei demonstrate a reclamantului care, la 8

ianuarie 1997 i-a înmânat inculpatului H. pașaportul pentru a-i obține cameră

la hotel, creând astfel posibilitatea falsificării procurii, situație în care,

protecția dreptului său de proprietate nu poate prevala față de totala bună

credință a pârâților.

Recursul este fondat, dar, pentru motivele ce se

vor arăta în continuare.

Prin acțiunea introductivă reclamantul a

solicitat instanței să constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 149 din 15 ianuarie 1996 de notarul

public V.M.

Pentru dovedirea existenței contractului a cărui

nulitate a cerut a se constata, reclamantul a făcut trimitere la anexa 4 la

acțiune ce cuprinde numărul și data autentificării, numele notarului, cu

precizarea că nu posedă contractul, deținut de pârâți, și indicarea art. 172

combinat cu art. 174 C. proc. civ. (înscris în xerocopie ce poartă semnătura și

parafa avocatului L. P.).

Din nici un act aflat la dosar nu rezultă că

instanța ar fi ordonat pârâților înfățișarea contractului, sau că aceștia l-ar

fi ascuns sau distrus, sau ar fi refuzat să-l înfățișeze la cererea instanței.

Rezultă însă din încheierea de ședință de la 22

martie 2000 că instanța a încuviințat cererea pârâților de a se atașa dosarele

nr. 4999/1996, 2540/1996 și 8790/1996 ale Judecătoriei Cluj Napoca prin care au

fost soluționate unele probleme legate direct de petitele acțiunii

introductive, și cu privire la aceleași părți, conținând dovezi pertinente și

concludente, dar, nu a fost atașat decât  dosarul nr. 4999/1996 în care,

printre altele, reclamantul a fost chemat în judecată pentru constatarea

nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 1994 prin care A.L. a

devenit proprietarul imobilului în litigiu. Nu a fost atașat dosarul nr.

8790/1997 despre care, în dispozitivul sentinței penale nr. 2122/1998 din 10

decembrie a Judecătoriei Cluj Napoca se menționează, că partea civilă A. va

valorifica pretențiile civile pe calea acțiunii civile înregistrate pe rolul

acestei instanțe sub nr. 8790/10 septembrie 1996 în curs de judecată și, nici

dosarul 2540/1996.

Mai rezultă din actele dosarului, că instanța,

deși a încuviințat atașarea dosarului penal nr. 1175/1997 al Judecătoriei Cluj,

precum și interogatoriul reclamantului, nici aceste probe nu au fost

administrate.

Din situația astfel relatată se reține că

instanța de apel a menținut soluția instanței de fond prin care s-a constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare care nu a fost depus la

dosar.

Potrivit art. 129 alin. (5) din C. proc. civ.

judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a

preveni orice greșeală  privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le

consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Or, în raport de ceea ce s-a cerut prin acțiune

– constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare – prezența

la dosar a acestui contract este esențială pentru soluționarea pricinii, atât

ca mijloc de probă, cât și ca obiect al acțiunii.

Soluționând cauza fără a exista la dosar

contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a constatat, instanța a

pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică susceptibilă de casare.

În consecință recursul urmează a fi admis, iar

decizia pronunțată de Curtea de Apel urmează a fi casată cu trimitere, pentru

completarea probatoriului, respectiv pentru a se depune la dosar contractul de

vânzare-cumpărare ce se pretinde a fi fost încheiat între mandatarul inculpat

H. și pârâți. În raport de conținutul și eventualele clauze ale contractului,

se vor putea administra orice alte probe ce vor fi considerate necesare.

Celelalte motive de recurs vor putea fi invocate

ca apărări, instanța de rejudecare urmând să le analizeze.

Având în vedere caracterul devolutiv al

apelului, cauza va fi trimisă aceleiași curți, pentru rejudecarea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții F.D. și F.M.

împotriva deciziei nr. 90/2002 din 14 iunie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași curți, pentru rejudecarea

apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  27 octombrie  2003.