ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1621/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC I.V.T. SRL București a solicitat, prin acțiunea formulată, obligarea pârâtei SC I.C. SRL Galați la plata sumei de 2.139 dolari S.U.A., respectiv, 21.120.486 lei, la data de 11 noiembrie 1998, suma ce reprezintă amenda aplicată de către V.R. Bulgaria pentru cantitatea de cherestea găsită în plus în mijlocul de transport auto față de documentele (C.M.R.) întocmite de pârâtă la 5 iulie 1997, care, de altfel, a și încărcat mijlocul de transport cu destinația Grecia.

Tribunalul Galați, prin sentința nr. 269 din 29 martie 1999, a respins acțiunea reclamantei pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, reținând ca factura din 5 septembrie 1997 a fost emisă de pârâta pentru plata unei sume de bani, reprezentând transport marfă Galați - București, iar din chitanța invocată de reclamantă, ca dovadă a plății amenzii, rezultă că a plătit o taxă de deplasare pe teritoriul Bulgariei. Decizia Curții de Apel Galați nr. 538 din 30 septembrie 1999, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, a fost casată prin decizia nr. 5788 din 22 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, cauza fiind trimisă spre a fi judecată, cu respectarea dreptului de apărare al apelantei-reclamante.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Galați, secția comercială, prin decizia nr. 216/A din 22 martie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut nerespectarea de către apelanta a obligației de verificare a cantității de marfă încărcată în mijlocul de transport, acesta fiind preluat fără obiecțiuni. În contra acestei decizii, reclamanta SC I.V.T. SRL a declarat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, eventual, conform art. 313 C. proc. civ., la Curtea de Apel București, ocazie cu care ar putea prezenta și alte probe. Critica vizează, în esență, interpretarea greșită a probelor și a prevederilor convenției referitoare la Contractul de transport Internațional de Mărfuri pe șosele (C.M.R.) în baza căruia expeditorul suportă cheltuielile efectuate de transportator.

Învederează că, la locul de încărcare, marfa nu a fost cântărită, greutatea apreciindu-se în raport cu cubajul celor 16 colete, iar în vama Giurgiu cântarul a fost defect, mijlocul de transport nefiind cântărit. Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care solicita respingerea recursului, arătând că transportul, conform licenței de transport, s-a contractat în condiții de livrare D.A.F., obligația sa de livrare fiind îndeplinită în momentul în care marfa a fost pusă la dispoziția cumpărătorului, vămuită pentru export la punctul și locul convenit (Giurgiu) la frontieră, dar înainte de punctul vamal de frontieră a țării limitrofe (Bulgaria). Mai arată că recurenta nu a avut obiecțiuni la încărcare a mărfii, iar mijloacele de transport nu puteau trece prin punctele de vamă românești: Galați și Giurgiu fără a fi cântărite.

Recursul nu este fondat. 1. Potrivit art. 1169 C. com., cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească. Recurenta, însăși, consideră că nu a făcut suficiente probe, de vreme ce solicită casarea cu trimitere pentru suplimentarea acestora, iar în notele scrise face referire la o corespondență fax, din 12 septembrie 1997, purtată cu intimata și care ar reprezenta „o veritabilă recunoaștere a obligației de plată a sumei de 2.139 dolari S.U.A.” de către aceasta, pe care nu a depus-o însă, nici în dosarul de fond și nici la apel. Cererea recurentei-reclamante, formulată în al 2-lea ciclu procesual, în fața instanței de recurs, încalcă, în mod evident, prevederile art. 723 C. proc.

civ., privind exercitarea cu bună credință a drepturilor procedurale. 2. Probele existente au fost corect apreciate de instanță. Chitanța cu care recurenta a făcut dovada plății sumei de 2156 dolari S.U.A., anexată la dosarul de fond, a fost emisă nu de autoritatea vamală bulgară, ci de Ministerul de Finanțe din Bulgaria – Direcția taxe drumuri și autorizări, rezultând a fi o taxă de deplasare pe teritoriul Bulgariei pentru supraîncărcare pe punți, iar nu o amendă pentru neconformitatea documentelor de transport cu greutatea reală, cum susține recurenta în acțiune, nefiind deci, aplicabil art. 7 pct. din C.M.R. Așa fiind, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta, decizia atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta, SC I.V.T. SRL București, împotriva deciziei nr. 216 din 22 martie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 martie 2003.